RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Universitatea Craiova
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Eugen Neagoe: "Aveam novoie de aceste trei puncte si sper sa o tinem tot asa"

Antrenorul Universitatii Craiova, Eugen Neagoe a declarat in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca victoria de ieri obtinuta in fata lui International a fost foarte importanta, echipa avand nevoie ca de aer de cele trei puncte.

"A fost o partida destul de dificila, insa eram obligati sa o castigam. Puteam sa ne desprindem la o diferenta de doua goluri, chiar din prima repriza. Nu s-a putut, insa a fost bine pana la urma. Aveam foarte mare nevoie de aceasta victorie si sper ca baietii sa aiba incredere in ei si in continuare. Sper sa vina cat mai multe victorii, iar Craiova nu duce lipsa de jucatori de valoare. Florin Costea este unul dintre cei mai buni jucatori din campionatul nostru si poate da mult mai mult. Sunt convins de seriozitatea lui si va avea progrese mari. Am dorit sa ma intorc in fotbalul romanesc pentru ca am crezut si cred ca avem un campionat corect. Arbitrii mai gresesc, insa sunt oameni. Mi-as dori ca publicul sa vina mai des la stadion pentru ca echipele au nevoie de suporteri. A fost o placere sa-mi revad fostii colegi, fostii prieteni, iar cu domnul Stoica raman in aceeasi relatie de prietenie chiar daca ieri am fost adversari. Chiar daca se va lua decizia sa ne mutam in alt oras, asta se va intampla din retur.", a declarat Eugen Neagoe.
"Aveam nevoie de cele trei puncte"

Mihai Dina şi Mihai Costea de la Universitatea, Mihai Flori şi Mihai Roman, de la Primăvara, îşi serbează, mâine, ziua onomastică, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

Autorul unicului gol al Universităţii în partida de aseară, cu Internaţional Curtea de Argeş, Mihai Dina, a declarat la finalul meciului: "Mă bucur foarte mult pentru victorie. Aveam nevoie de cele trei puncte. Sunt foarte importante pentru noi şi pentru moralul nostru. Sper să înceapă urcuşul, pentru că asta ne dorim cu toţii. Următoarea etapă, avem un meci acasă şi trebuie să câştigăm. Dedic golul suporterilor care ne sprijină meci de meci."
"Sunt sigur că Universitatea va arăta cu totul alt joc începând din meciul următor"

Chiar dacă s-a arătat nemulţumit de jocul alb-albaştrilor din partida de ieri, cu Internaţional Curtea de Argeş, tehnicianul Universităţii, Eugen Neagoe, este sigur că elevii lui vor arăta o altă faţă la meciul următor.

"Sunt trei puncte mari importante, ne-am dorit foarte mult să câştigăm acest joc şi am reuşit. I-am felicitat pe jucători pentru efortul depus, dar jocul nostru nu a fost aşa cum ne-am dorit. Sunt sigur că Universitatea va arăta cu totul alt joc începând din meciul următor. Florin Costea se va reface, mai sunt 12 zile până la meciul de Cupă, cu CFR Cluj, şi cu siguranţă va fi în teren. Cred că a fost cel mai important meci de până acum pentru noi, datorită presiunii existente, din cauza poziţiei din clasament", a declarat Eugen Neagoe.
Săndoi apelează iar la cvintetul craiovean

Aflată la egalitate de puncte cu echipa Rusiei, dar cu un golaveraj inferior, naţionala de tineret a României mai are de disputat un singur meci în acest an în preliminariile turneului final din Danemarca din 2011.

Tricolorii vor disputa ultima partidă din 2009 sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 15, împotriva Letoniei, întâlnire care se va desfăşura pe stadionul “Gloria” din Buzău. Selecţionerul Emil Săndoi i-a convocat pentru acest meci pe cei cinci jucători ai Universităţii nelipsiţi din planurile tehnicianului în această campanie: Lung, Bărboianu, Barbu, Găman şi M. Costea. A mai fost chemat la lot şi un alt component al Ştiinţei, împrumutat la Vaslui, Cosmin Gângioveanu.
Dorel Stoica e din nou căpitanul Ştiinţei

Fotbalistul de 30 de ani a purtat din nou banderola de căpitan al Universităţii la Mioveni, în meciul cu Internaţional.

Florin Costea fusese desemnat căpitan după plecarea lui Dorel. La patru meciuri de la acel episod, la Mioveni, banderola a stat din nou pe braţul lui Stoica. Golgeterul Craiovei anunţase încă de la finalul partidei cu Urziceni că intenţionează să-i predea lui Dorel banderola. "Mi-aduce ghinion", explicase atunci Costea.
"Universitatea doar în Craiova. Craiova doar pentru Universitatea"

Suporterii alb-albaştri şi-au manifestat prin bannere la Mioveni dezaprobarea faţă de intenţia lui Adrian Mititelu de a duce echipa la Severin, dar şi faţă de posibilitatea înfiinţării grupării FC Craiova, care să joace în locul Universităţii pe "Ion Oblemenco".

Totodată, galeria şi-a continuat războiul cu patronul oltean. "Mititelu, lasă-ne, că tu bagi echipa-n B!" şi "Dacă pleci la Severin, peste tine noi venim!", au scandat ultraşii, care l-au ovaţionat în schimb pe antrenorul gazdelor, Ştefan Stoica.

Altfel, spectatorii din Mioveni au fost destul de ostili la adresa Craiovei, scandînd ironic înaintea partidei "B-ul, B-ul!".
"Vreau să-mi cer scuze! A fost urât ce-am spus şi vreau să-mi retrag cuvintele"

Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, şi-a cerut scuze faţă de Răzvan Lucescu, pentru declaraţiile făcute la finalul partidei cu Internaţional Curtea de Argeş, când a spus că selecţionerul a greşit prin neconvocarea jucătorilor craioveni Florin Costea şi Andrei Prepeliţă.

"Vreau să-mi cer scuze! A fost urât ce-am spus şi vreau să-mi retrag cuvintele. Am vorbit la nervi şi o să încerc pe viitor să nu mai dau declaraţii la cald. Rămân totuşi la părerea că Florin Costea trebuia convocat la naţională. Cred că a spune doar asta nu supără pe nimeni. Părerea mea este că Florin Costea e cel mai bun fotbalist din ţară în acest moment. Nu este adevărat că îl vreau la naţională ca să-l vând. Vă asigur că am oferte foarte bune pentru el pe care le-am refuzat", a declarat Mititelu sâmbătă seara, în cadrul emisiunii "Fabrica de sport" de pe Telesport.
Universitatea Craiova - FC Ceahlăul P. Neamţ, luni, 23 noiembrie, ora 14

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul rundei a XIV-a a Ligii I. Astfel, partida Universitatea Craiova - FC Ceahlăul P. Neamţ a fost programată luni, 23 noiembrie, de la ora 14, însă televiziunea care va difuza partida poate modifica ora de disputare a meciului.
Amicalul Universitatea - Dinamo a fost anulat

Amicalul cu Dinamo, programat sâmbătă, la Severin, a fost anulat, deoarece programul celor două echipe pe viitor este unul încărcat.

Universitatea va juca peste o săptămână două meciuri foarte importante, cu CFR Cluj, în Cupă, miercuri, 18 noiembrie, de la ora 20.15, şi cu FC Ceahlăul, în campionat, luni, 23 noiembrie, ora 14, în timp ce Dinamo este angrenată pe trei fronturi

De asemenea, ambele formaţii au convocaţi jucători la loturile naţionale: Ştiinţa - cinci jucători la tineret, iar Dinamo - trei.

Totuşi, suporterii din Severin vor avea şanse să vadă Universitatea în acest an, cel mai probabil pe 1 decembrie, într-un meci amical, urmând ca adversarul să fie anunţat ulterior.
"Mă bucur că am avut posibilitatea să joc la Universitatea, echipă la care mi-am dorit cel mai mult să joc"

Cristi Chivu, jucătorul lui Inter Milano, nu a uitat că a jucat un an sub culorile Clubului Universitatea Craiova şi spune că urmăreşte meciurile grupării fanion a Olteniei.

"Urmăresc cu mare drag Universitatea Craiova. Nu numai faptul că am jucat un an la Universitatea Craiova, dar bunicii mei au fost din Craiova, tatăl meu a fost de aici. Mă bucur foarte mult că am avut posibilitatea să joc la Universitatea, echipă la care mi-am dorit cel mai mult să joc", a declarat Chivu.
URL de referinţă