RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Universitatea Craiova
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
"Mă pregătesc şi, când nea Geană consideră că pot să intru, am să încerc să joc cât mai bine"

Trimis în teren de Eugen Neagoe pe finalul partidei cu Internaţional Curtea de Argeş, mijlocaşul Ştiinţei, Dragoş Firţulescu, era pe punctul de a închide partida cu încă un gol.

"Am intrat la Mioveni, am încercat să ţin jocul cât mai echilibrat. Mi s-a spus de pe bancă să ţin cât mai mult de minge. E bine că am luat cele trei puncte şi puteam să şi înscriu. Am încercat să-i dau lui Vali în faţa porţii, puteam să dau şi la poartă, dar asta a fost. Nu trebuie să mă gândesc când voi da primul gol. Trebuie să mă gândesc că, atunci când voi intra, trebuie să joc cât mai bine, să mulţumesc pe toată lumea şi o să vină şi golul curând", a declarat Firţulescu.

Mijlocaşul Ştiinţei speră că a trecut de perioada mai puţin bună în care s-a aflat şi aşteaptă momentul când tehnicianul Eugen Neagoe va decide să îl trimită iar în teren, chiar şi din primul minut: "Au fost momente grele. Probabil toată lumea are aceste momente grele în viaţă, dar trebuie să fii puternic şi să treci peste ele. Nu este nicio problemă dacă sunt trimis titular, sunt pregătit tot timpul. Mă pregătesc la fiecare antrenament şi, când nea Geană consideră că pot să intru, am să încerc să joc cât mai bine."
"Probabil, când o să mă impun la echipă şi o să joc bine, o să mă cheme şi pe mine la naţionala de tineret"

Deşi nu a avut prilejul de a ajunge sub comanda lui Emil Săndoi, la naţionala de tineret, alături de ceilalţi cinci coechipieri, Dragoş Firţulescu nu şi-a pierdut încrederea şi este convins că, atunci când se va impune şi la echipa de club, va veni şi convocarea.

"Sunt puţin invidios pe cei cinci coechipieri ai mei care sunt mai mereu convocaţi la naţionala de tineret, dar ce să fac? Asta este! Probabil că nu am avut şansa să pot să fiu şi eu acolo, dar curând poate o să fiu şi eu acolo. Nu am avut nicio discuţie cu domnul Emil Săndoi. Mulţi dintre cei care sunt convocaţi au meciuri la echipele de club, probabil, când o să mă impun la echipă şi o să joc bine, o să mă cheme şi pe mine", a declarat Firţulescu.
"De când a venit Trică, ne-a dat puţin din spiritul de oltean, suntem mai arţăgoşi"

Dragoş Firţulescu a declarat că se înţelege foarte bine cu Eugen Trică şi, de când mijlocaşul a venit la echipă, majoritatea jucătorilor au luat din caracterul lui sută la sută oltenesc: "Eugen Trică are tupeu de oltean, agresivitate. Se vede că e oltean pur. Şi, de când a venit el, ne-a dat puţin din spiritul de oltean, suntem mai arţăgoşi. Avem foarte multe de învăţat de la el. M-am schimbat de când a venit el."
În ziua meciului, vremea va fi frumoasă

Prognozele meteo sunt favorabile zilei de miercuri, un motiv în plus pentru suporterii Universităţii de a fi prezenţi pe Stadionul “Ion Oblemenco” la meciul din sferturile de finală ale Cupei României, dintre Universitatea şi CFR Cluj.

Conform buletinului meteo, miercuri, vremea în Craiova va fi frumoasă, maximele ajungând la 16 - 17 grade Celsius, şansele de precipitaţii fiind de 10 la sută în jurul orei la care se va disputa partida.

Încă de vineri au fost scoase la vânzare biletele pentru partida de miercuri, dintre Universitatea şi CFR Cluj. Ele pot fi procurate de la casele de bilete, aflate la intrarea în Complexul Sportiv "Ion Oblemenco", şi de la biroul de publicitate al cotidianului "Ediţie Specială", situat pe strada Sf. Dumitru, nr. 1.

Preţurile tichetelor sunt:
5 lei - Peluze;
10 lei - Tribuna II;
15 lei - Tribuna I;
30 lei - Tribuna 0.
Trică: "Trei la rînd nu se leagă!"

Olteanul Eugen Trică le taie elanul foştilor săi colegi de la CFR înaintea meciului direct din Cupă şi le transmite că nu au cum să cîştige al treilea trofeu consecutiv.

- Eugen, ce-i trebuie Ştiinţei să scoată CFR-ul din Cupă?
- Determinare! Să fim pe teren precum Tony al lor şi sigur vom cîştiga! Cu atitudine superioară şi publicul alături îi vom bate.

- Clujenii vin la Craiova cu un antrenor nou pe bancă.
- E mai bine pentru noi. Pînă se cunosc între ei, pînă înţeleg jucătorii cam ce-ar vrea de la ei Mandorlini, va mai trebui să treacă două-trei săptămîni.

- Traore pare în mare formă...
- Puştiul a crescut mult, a devenit un fotbalist de bază. Yssouf Kone nu cred că ar putea să joace înaintea lui în acest moment. Oricum, nu-mi fac mari probleme, sînt foarte optimist. Şi ştii de ce? Trei trofee consecutiv nu se leagă niciodată. Merg unul-două legate, dar trei niciodată, mai ales în România! Aşa că nu văd CFR-ul mai departe. Şi dacă ar trece de noi, clujenii nu au cum să cîştige a treia oară Cupa.

Are şanse mici să joace
Trică a continuat să se antreneze separat, acuzînd dureri la inghinali, iar şansele ca el să fie pe teren în partida programată miercuri, de la 20:15, pe "Ion Oblemenco", sînt foarte mici. Medicii încearcă să-l pună pe picioare pe mijlocaşul de 33 de ani, o decizie finală în privinţa utilizării lui urmînd să se ia în următoarele zile.
Cernăianu: "Ştiinţa la Severin? Ar fi o palmă dată întregii Oltenii"

Constantin Cernăianu (76 de ani), antrenorul care a condus Craiova spre primul titlu de campioană, se declară indignat de posibilitatea ca alb-albaştrii să-şi dispute în exil la Severin meciurile de pe teren propriu.

"Nu i-ar ieta-o nimeni lui Adrian Mititelu, dacă ar face asta! Aici e vorba de încăpăţînare oltenească. Ar fi o palmă dată întregii Oltenii, tuturor celor care au muncit pentru această echipă. La începutul anului declaram că echipa se află pe un drum bun, dar am fost dezminţit rapid de atîtea şi atîtea probleme care au apărut la echipă. De-asta a plecat şi Balaci, sătul să asiste la certuri interminabile, jigniri care erau în club. Vroia să stea la Craiova să ajute cu ce putea dar s-a săturat şi el. Era o soluţie mai bună ca altele pentru banca tehnică a Craiovei", a spus Cernăianu pentru craiovamaxima.ro.
Mihai Costea: "Meciul cu CFR este cel mai important din acest sezon"

Atacantul Universităţii Craiova, Mihai Costea, a declarat, marţi, că meciul cu CFR Cluj este unul foarte important pentru colegii săi, care sunt obligaţi să obţină calificarea în semifinalele competiţiei, mai ales că evoluează în faţa propriilor suporteri.

"Sperăm să facem un meci foarte bun şi să ne calificăm. Partida cu CFR Cluj din returul sezonului trecut a fost poate cel mai frumos meci al nostru de acasă. Sperăm ca istoria să se repete, mai ales că este cea mai importantă partidă a noastră din acest sezon. Suntem obligaţi să câştigăm şi sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion şi să ne susţină, iar noi să le facem o bucurie şi să mergem mai departe în fazele superioare", a spus Mihai Costea la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu CFR Cluj, din sferturile Cupei României.

Universitatea Craiova va întâlni CFR Cluj, miercuri, pe stadionul Ion Oblemenco, de la ora 20:15, într-o partidă din sferturile Cupei României.
Neagoe: "Ne dorim să câştigăm Cupa României, nu numai să ajungem în semifinale"

Antrenorul grupării din Bănie, Eugen Neagoe, s-a referit la rândul său la partida cu CFR: "Ne dorim să câştigăm Cupa României, nu numai să ajungem în semifinale, dar avem un joc dificil cu o echipă bună. Cu toate acestea, cred că avem tot ce ne trebuie pentru a merge mai departe. CFR Cluj este o formaţie puternică, are destui fotbalişti valoroşi, dar şi noi avem jucători pe măsură, care ne pot ajuta să ne impunem. Cupa României este o competiţie la care ne prezentăm cu toată seriozitatea, vom da tot ce putem în acest moment pentru a câştiga".

Tehnicianul a apreciat şi în ce măsură va conta numirea lui Mandorlini pe banca tehnică a ardelenilor: "Ştiu destul de multe despre Mandorlini, m-am interesat, am şi prieteni care mi-au dat mai multe informaţii despre el. Să sperăm că nu ne va putea surprinde cu nimic. S-ar putea să fie şi un dezavantaj numirea sa recentă, pentru că n-a avut timp să-şi cunoască jucătorii, s-ar putea să fie şi un avantaj prin faptul că jucătorii vor căuta să se mobilizeze exemplar, pentru a-i arăta noului antrenor că merită să evolueze la CFR Cluj".

Universitatea Craiova va întâlni CFR Cluj, miercuri, pe stadionul Ion Oblemenco, de la ora 20:15, într-o partidă din sferturile Cupei României.
Mircea Geoană, în cantonamentul Universităţii

În programul vizitei de astăzi de la Craiova, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a poposit pentru 10 minute şi la cantonamente Universităţii Craiova, din Lunca Jiului. Geoană a ciocnit câte o cupă de şampanie cu fiecare jucător în parte şi le-a urat baftă pentru importantul meci de mâine, cu CFR Cluj, din Cupa României.

Chiar dacă a recunoscut că este jumătate cu Universitatea şi jumătate cu Rapid, le-a dat asigurări alb-albaştrilor că va fi prezent la finala de la Iaşi, în cazul în care vor ajunge în ultimul act, pentru a le înmâna trofeul. Mircea Geoană a promis că, dacă va ieşi preşedinte, va obliga autorităţile locale să se implice mai mult în fenomenul sportiv, în special cel fotbalistic.

Mircea Geoană, Adrian Mititelu şi Ion Prioteasa au discutat şi de posibilitatea construirii unei noi arene pe amplasamentul Stadionului Tineretului, preşedintele PSD fiind încântat de proiectul patronului Adrian Mititelu.

Preşedintele PSD a purtat o discuţie cu preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, despre eventuala mutare a meciurilor de pe teren propriu ale grupării alb-albastre la Severin şi l-a rugat ca Universitatea să rămână în Craiova.

Din partea jucătorilor, Mircea Geoană, cel care a fost însoţit de stafful de campanie, dar şi de soţia, Mihaela, a primit o minge cu autografele jucătorilor, două rânduri de echipament alb şi albastru, pe spatele cărora era inscripţionat numărul 1.

Mircea Geoană a fost provocat la o miuţă de Trică şi Costea, preşedintele PSD arătând că nu îi este străină mingea
"Găsim o formulă ca Universitatea să rămână în Craiova"

Mircea Geoană preşedintele PSD şi candidatul partidului la preşedinţia României a declarat în finalul întâlnirii de la cantonament cu jucătorii şi conducerea Universităţii că Universitatea trebuie să rămână în Craiova indiferent cât de bine va fi primită în altă parte.

Mircea Geoană şi Adrian Mititelu au purtat o discuţie la baza pomului plantat la în curtea cantonamentului din Lunca Jiului.

"Hai măi, găsim o formulă, nu trebuie jucat la Severin. Au ei stadion frumos, dar trebuie să găsim o formulă să rămânem în Craiova", i s-a adresat Mircea Geoană lui Adrian Mititelu.

"Meciul Universităţii este mai important. Sunt încrezător că, în pofida dificultăţilor şi al adversităţilor faţă de Ştiinţa Craiova, această echipă de suflet a oltenilor va avea un parcurs frumos anul acesta. Îi urez succes în Cupa României şi ar fi frumos ca pe masa «campioanei unei mari iubiri» să revină un trofeu important în fotbalul românesc, după aceea un traseu european. Este păcat că nu este susţinută de autorităţile locale şi nu aş vrea ca declaraţia mea să pară ca o declaraţie de campanie, dar cred că greşeşte primarul Solomon pentru că nu se implică alături de această echipă. Sunt convins că, după ce trece patima asta electorală, vom putea să-i adunăm pe toţi la masă şi rolul meu de a-i uni pe români şi pe olteni se va exercita şi în această direcţie. Stadionul de la Severin este frumos, dar locul Ştiinţei este la Craiova. Voi încerca să fac totul ca Universitatea să rămână la Craiova", a declarat Mircea Geoană.
URL de referinţă