RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Grupa G (Grupa Unirii): FC Sevilla, Glasgow Rangers, VfB Stuttgart, Unirea Urziceni
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
Escude: "Ne aşteaptă un meci greu în Liga Campionilor, în faţa unui adversar complicat"

Fundaşul francez Julien Escude a declarat că jucătorii echipei spaniole trebuie să intre pe teren concentraţi şi umili, fără să subestimeze campioana României.

"Este adevărat că am făcut o partidă bună cu Zaragoza, am marcat multe goluri, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să muncim, să fim umili în continuare, pentru că miercuri ne aşteaptă un nou meci greu, de această dată în Liga Campionilor, în faţa unui adversar complicat. Cum niciun joc nu se compară cu altul, şi cel de miercuri va fi diferit. Sper să continuăm pe aceeaşi linie, să înscriem multe goluri pe teren propriu, să facem spectacol şi să câştigăm pentru a-i face fericiţi pe suporteri. Acest rezultat cu Zaragoza este cel mai pun pe care îl puteam obţine în vederea meciului de miercuri, însă trebuie să rămânem concentraţi și să intrăm pe teren cu umilinţă", a spus Escude.

Echipa FC Sevilla a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-1, formaţia Real Zaragoza, într-un meci contând pentru etapa a doua a campionatului Spaniei, ultimul înaintea întâlnirii cu Unirea Urziceni, din grupa G a Ligii Campionilor. FC Sevilla şi Unirea Urziceni se vor întâlni în meci direct, miercuri, 16 septembrie, în Spania, în prima etapă a grupei G a Ligii Campionilor, din care mai fac parte Glasgow Rangers şi VfB Stuttgart.
Manolo: "Toţi jucătorii trebuie să demonstreze că merită să apere culorile Sevillei"

Antrenorul Manolo Jimenez a anunţat că va face modificări în echipă pentru partida cu Unirea Urziceni: "Miercuri vor fi schimbări în formula de start, avem un lot valoros, toţi jucătorii trebuie să demonstreze că merită să apere culorile Sevillei".

Mijlocaşul Diego Perotti a afirmat că echipa sa trebuie să trateze serios meciul cu Unirea, mai ales că sunt puţine zile la dispoziţie pentru a pregăti această întâlnire.

Echipa FC Sevilla a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-1, formaţia Real Zaragoza, într-un meci contând pentru etapa a doua a campionatului Spaniei, ultimul înaintea întâlnirii cu Unirea Urziceni, din grupa G a Ligii Campionilor. FC Sevilla şi Unirea Urziceni se vor întâlni în meci direct, miercuri, 16 septembrie, în Spania, în prima etapă a grupei G a Ligii Campionilor, din care mai fac parte Glasgow Rangers şi VfB Stuttgart.
Mateo Trefoloni la centru în debutul Unirii în Champions League

Partida FC Sevilla - Unirea Urziceni, de miercuri, de la ora 21.45, din prima etapă a grupei G a Ligii Campionilor, va fi condusă la centru de italianul Matteo Simone Trefoloni, informează http://www.uefa.com.

Matteo Simone Trefoloni va fi ajutat de compatrioţii săi Cristiano Copelli şi Massimiliano Grilli. Rezervă va fi Christian Brighi.

Delegatul UEFA pentru acest meci a fost desemnat elveţianul Michel Pralong, în timp ce observator pentru arbitri va fi Keith Stuart Hackett.

Matteo Simone Trefoloni a mai arbitrat echipe din România. Astfel, el a condus la centru meciul Steaua Bucureşti - Galatasaray Istanbul, scor 1-0, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, în sezonul trecut, dar şi partida România - Serbia, scor 2-3, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, din 28 martie.

În 2007, Trefoloni a mai arbitrat meciul Steaua Bucureşti - BATE Borisov, scor 2-2, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, dar şi partida Rapid - Panathinaikos Atena, scor 0-0, din noiembrie 2006, din grupa G a Cupei UEFA.
Spaniolii nici nu ştiu cu cine joacă Sevilla în Ligă

Calificarea Unirii Urziceni în Liga Campionilor i-a luat prin surprindere pe spanioli. De altfel, nici jurnaliştii iberici nu ştiu prea multe despre echipa antrenată de Dan Petrescu.

Cotidianul Marca a scris astăzi că adversara Sevilliei din grupele Ligii Campionilor ar fi URINEA. Iar greşeala nu a fost singulară. Şi jurnaliştii de la El Correo de Andalusia au făcut aceeaşi greşeală. Ba mai mult, au introdus numele URINEA într-o grafică specială, deşi pe stemă scrie corect.

În altă ordine de idei, spaniolii anunţă că fundaşul sîrb Ivica Dragutinovici ar putea lipsi de la meciul din Liga Campionilor, el fiind răcit. Acesta nu a participat nici la antrenamentele din această dimineaţă.
Pe Unirea o aşteaptă infernul! Suporterii lui Rangers au format cozi la casele de bilete

Fanaticii suporteri scoţieni ai formaţiei Glasgow Rangers s-au aşezat la coadă încă de duminică noaptea pentru a fi siguri că vor reuşi să-şi achiziţioneze pachetele de bilete pentru meciurile de pe teren propriu, în Champions League.

Site-ul oficial al grupări scoţiene informează că biletele pentru meciurile echipei Glasgow Rangers de pe teren propriu cu Unirea Urziceni, FC Sevilla şi VfB Stuttgart, s-au pus în vânzare luni dimineaţă, de la ora locală 10:00.

În prima etapă a grupei G din Champions League, Rangers va juca în deplasare în compania nemţilor de la VfB Stuttgart. Primul meci pe teren propriu pentru scoţieni este programat pe 29 septembrie când vor primi vizita celor de FC Sevilla.

Formaţia Unirea Urziceni întâlneşte gruparea Glasgow Rangers la 20 octombrie, în deplasare, returul, în România, fiind programat la 4 noiembrie.
"Unirea este o echipă sudată, unită şi compactă! Joacă un fotbal fizic!"

Secretarul tehnic al FC Sevilla, Victor Orta, a declarat că adversara din Liga Campionilor, Unirea Urziceni, este limitată tehnic, dar este o echipă unită şi compactă, care merită toată atenţia, informează Diario de Sevilla.

"Unirea, dintr-o echipă invizibilă, a devenit campioana României. Este condusă cu mână forte de managerul Mihai Stoica, dar şi de antrenorul Dan Petrescu. Unirea are totuşi un nivel tehnic limitat, dar este o echipă dârză. În campionat joacă 4-3-3, la Sevilla va fi probabil 4-5-1. Mizează pe trei pivoţi în centru, Paraschiv, Apostol şi Ricardo. Marinescu a jucat şi el foarte bine, dar e nou la echipă şi cred că Petrescu va miza pe experienţă. Este o echipă sudată, unită şi compactă. Îşi cunoaşte limitele, dar aleargă mult, au agresivitate. Joacă un fotbal fizic", a spus Orta, care a asistat la meciul Unirea Urziceni - Unirea Alba Iulia, scor 1-0, din etapa a VI-a a Ligii I.

Oficialul spaniol a menţionat că atuurile echipei ialomiţene sunt fundaşii laterali Brandan şi Maftei. "Sunt jucători agresivi şi periculoşi dacă le laşi spaţii. De asemenea, portarul Arlauskis nu e deloc rău. Este un tânăr lituanian ambițios, care îşi dirijează bine defensiva. Frunză e dificil de marcat, de remarcat sunt şi Rusescu şi Bilaşco", a comentat el.

Victor Orta a precizat că, fiind lipsită de experienţă, Unirea porneşte cu şansa a doua în meciul de la Sevilla. "Vor încerca să savureze Liga Campionilor, să alerge, să dea totul şi să lase o bună impresie. E o provocare pentru ei, nu au nimic de pierdut", a spus Orta.

Site-ul oficial al grupării andaluze a scris că jucătorii Sevillei s-au pregătit luni dimineaţă, timp de o oră şi 45 de minute, folosind mingea oficială a Ligii Campionilor pentru a se familiariza cu ea.

Sergio Sanchez, care nu a putut evolua cu Real Zaragoza din cauza unei faringite, şi-a revenit şi este apt de joc. Singurul care nu s-a antrenat a fost fundaşul Ivica Dragutinovici, răcit.

Atacantul Luis Fabiano se bucură că golurile sale ajută echipa să câştige: "Sunt într-o formă foarte bună. Acum ne concentrăm pe meciul cu Unirea din Liga Campionilor".
"Nu suntem favoriţi clari cu Unirea! Vom avea un meci greu"

Mijlocaşul argentinian al echipei FC Sevilla, Diego Perotti, a declarat, luni, că nu ştie mare lucru despre Unirea Urziceni, prima adversară din Liga Campionilor, şi îşi îndeamnă coechipierii la prudenţă în meciul de miercuri.

"Ştiu doar că au câştigat campionatul în România. Nu putem spune că Sevilla e favorită clară, se joacă 11 la 11 şi orice se poate întâmpla. Nu ştim foarte multe despre Unirea, este o echipă necunoscută, nu ştim cum joacă. Trebuie să fim prudenţi, sunt convins că nu va fi un meci uşor", a spus Perotti într-o conferinţă de presă.

Directorul sportiv al FC Sevilla, Ramon Rodriguez Verdejo "Monchi", a afirmat că echipa sa nu are voie să piardă niciun punct în meciurile de pe teren propriu. "E nornal ca la lotul pe care îl avem să funcţioneze principiul rotaţiei jucătorilor. Sunt multe meciuri, destule competiţii, e dificil să ţii pe tuşă un jucător nu ştiu câte luni. Rotaţia e bună nu doar pentru echilibrarea balanţei, ci şi pentru a-i ţine pe toţi în priză. Suntem teoretic favoriţii grupei, dar va trebui să luptăm pentru a realiza acest lucru. În meciurile de acasă nu avem voie să facem niciun pas greşit, orice punct pierdut pe teren propriu va complica lucrurile. Trebuie să avem procentaj maxim, trei victorii din trei, începând de la meciul cu echipa română", a precizat Monchi.

Fundaşul dreapta francez Abdoulay Konko nu a putut încheia antrenamentul de luni, suferind o accidentare la tendonul lui Achile şi devenind incert pentru meciul cu Unirea Urziceni. Presa spaniolă a scris, însă, că acesta va fi refăcut până la ora meciului.

Cu o problemă similară se confruntă şi mijlocaşul Renato, însă accidentarea sa este mai uşoară. Mijlocaşul Aldo Duscher suferă de lombalgie şi va face în perioada următoare noi teste medicale.

FC Sevilla şi Unirea Urziceni se vor întâlni, miercuri, în Spania, de la ora 21.45, în prima etapă a Grupei G a Ligii Campionilor, din care mai fac parte Glasgow Rangers şi VfB Stuttgart.
Magnin s-a accidentat şi va rata meciul de la Bucureşti!

Fundaşul stânga elveţian al echipei VfB Stuttgart (adversara Unirii Urziceni în grupa G a Ligii Campionilor), Ludovic Magnin, a suferit, luni, la antrenament, o ruptură musculară la coapsa stângă şi va lipsi de pe gazon două sau trei săptămâni, informează site-ul oficial al clubului german.

Astfel, Magnin nu va putea juca, miercuri, cu Glasgow Rangers, în prima rundă a Ligii Campionilor, şi nici la 29 septembrie, pe stadionul Steaua, în compania formaţiei Unirea Urziceni, în etapa a doua.

Unirea Urziceni va întâlni formaţia VfB Stuttgart, în grupa G a Ligii Campionilor, la 29 septembrie (etapa a doua), pe stadionul Steaua, şi la 9 decembrie (ultima rundă), în Germania.
Manolo Jimenez: "Nu ştiu dacă e prudent să folosesc trei atacanţi"

Antrenorul echipei spaniole FC Sevilla se confruntă înaintea partidei cu Unirea Urziceni cu o problemă preferată de toţi tehnicienii: nu ştie cu ce jucători să înceapă în atac.

Toate vîrfurile andaluzilor sînt apte pentru jocul cu formaţia lui Dan Petrescu, aşa că Jimenez nu e hotărît dacă va folosi o formulă cu doi sau trei atacanţi.

"Luis Fabiano a fost recuperat, aşa că va evolua sigur contra Unirii Urziceni. Problema mea apare atunci cînd vine vorba să-i folosesc pe Negredo, Kanoute şi Sevilla în aceeaşi formulă, nu ştiu dacă e prudent. Dar va veni şi acea zi", a spus Manolo Jimenez.
"Să nu uităm că o echipă din România a fost campioana Europei!Vom juca serios cu Unirea"

Urziceniul îşi începe mâine seară aventura în Liga Campionilor. Primul meci îl va disputa pe terenul celor de la FC Sevilla, o mai veche cunoştinţă a managerului Mihai Stoica pe vremea când acesta era la Steaua. Chiar dacă spaniolii nu ştiu foarte multe lucruri despre adversarul lor, jucătorii lui Jimenez sunt precauţi şi spun că n-o să-i ia pe ialomiţeni de sus. Andres Palop garantează că Sevilla va aborda cât se poate de serios meciul pentru a debuta cu o victorie în grupe.

"Suntem mulți jucători care am mai evoluat în Liga Campionilor, dar dorința noastră este neschimbată. Avem gânduri mari, vrem să învingem şi să creștem. Trebuie să muncim din greu, să o luăm pas cu pas. Suntem favoriți în urma reputației câștigate pe teren. Dar fotbalul nu stă, se joacă, nimic nu e ușor. Trebuie să jucăm serios și să câştigăm. Vom încerca să le oferim fanilor primul succes în Liga Campionilor și să ajungem cât mai departe. Vom aborda meciul cu campioana României aşa cum o vom face și cu celelalte echipe din grupă, din Germania și Scoţia. Avem mult respect pentru adversar, să nu uităm că una dintre reprezentantele fotbalului românesc a fost odată campioana Europei. Trebuie să ne facem treaba. Nu numele jucătorilor adverşi contează, ci maniera de joc. E o echipă puternică, disciplinată și desfășoară contraatacuri rapide. Ajunge uşor în faţa porții, are jucători de bandă foarte rapizi" , a spus goalkeeper-ul Sevilliei.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
URL de referinţă