09-12-2009, 01:43 AM
Viorel Moldovan: "Ceahlăul ne-a surprins în prima repriză, dar am revenit şi am câştigat fără dubii"
Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, după jocul cu Ceahlăul, scor 1-0, că nemţenii au fost periculoşi, dar jucătorii săi au revenit bine în partea secundă şi au reuşit să se impună pe merit.
"Am obţinut o victorie dintr-un meci de la care mă aşteptam să fie dificil şi vreau să felicit echipa. Adversarul ne-a surprins la început şi în prima repriză, dar în partea a doua am reacţionat bine şi am reuşit să facem diferenţa. Una peste alta, victoria este meritată. Ei au fragmentat mult jocul, au stat mai mult pe jos şi au vrut să scoată maxim din acest meci. În cele din urmă, cel mai mult mă interesează cele trei puncte", a spus Moldovan, care a adăugat că nu vrea să comenteze arbitrajul, pentru că au fost decizii împotriva ambelor echipe.
Tehnicianul braşovenilor a dezvăluit că internaţionalul român Mihai Roman a suferit o leziune musculară, însă nu se ştie cât de gravă este, acest lucru urmând să fie determinat în urma unui control medical amănunţit.
Echipa antrenată de Viorel Moldovan a trecut, vineri, pe teren propriu, de Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0, iar ardelenii au rămas neînvinşi în actuala ediţie a Ligii I, ei înregistrând până acum 4 victorii şi două remize. Singurul gol al jocului fiind marcat de Robert Ilyeş din penalty. Nemţenii au criticat decizia arbitrului Ciprian Danşa de a acorda lovitură de la 11 metri la duelul dintre Dorel Zaharia şi Forminte, iar reluările TV au arătat că a acordat penalty destul de uşor.