10-21-2009, 04:36 PM
Dan Petrescu: "Ne-a ieşit totul!"
Dan Petrescu e mulţumit de rezultat, dar spune că echipa sa poate evolua şi mai bine decît a făcut-o aseară.
- Domnul Petrescu, a fost mai greu decît v-aţi aşteptat?
- Sincer să fiu, m-a luat prin surprindere faptul că am primit gol în minutul 2. Mi-a dat toate planurile peste cap şi am fost nevoit să acţionez. Am riscat mult pentru acest nivel, dar am cîştigat şi sînt foarte bucuros.
- Se vede primăvara europeană?
- Mai e mult pînă acolo, mai avem trei meciuri în grupă. Dacă nu pierdem următoarea partidă, tot cu Glasgow, dar acasă, cred că ne putem considera favoriţi la locul 3. Despre optimile Champions League nu vreau să vorbesc, o luăm uşor, pas cu pas. Eu sînt foarte realist şi ştiu că nu am obţinut nimic.
- Ce le-aţi spus jucătorilor la final?
- Le-am zis să nu creadă că au cîştigat vreun campionat mondial şi că acest meci va intra în istorie doar dacă ne vom califica mai departe. Deocamdată e doar o victorie de palmares, pentru mine şi pentru jucători, primul nostru succes în Ligă.
- A fost cel mai bun meci al Unirii de pînă acum?
- Nici pe departe! Chiar dacă am bătut cu 4-1, eu spun că nu am fost în formă maximă, dar ne-a ieşit absolut orice! Parcă toate mingile pe care le aruncam la ei în careu intrau în poartă. Am avut mult noroc, recunosc asta, în special la penalty-ul apărat de Tudor. Dacă scoţienii marcau, ne-ar fi fost greu să mai revenim.
- V-a surprins cu ceva Walter Smith?
- A încercat să o facă prin cîteva schimbări, dar mi-am dat seama şi am contracarat bine. Pentru Rangers nu a fost uşor să se vadă condusă acasă de o echipă mică din România. Sincer să fiu, mă aşteptam la mai multă presiune din partea lor în repriza a doua.
- Care jucător v-a plăcut cel mai mult?
- De obicei nu evidenţiez pe nimeni, însă Brandan a făcut diferenţa azi! Toţi au jucat bine, dar el a fost cel mai bun de pe teren.