RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Unirea Urziceni
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45
Bruno Fernandes se intoarce "acasa"

Bruno Fernandes se intoarce la Piatra Neamt la mai bine de un an de despartirea de Ceahlaul si spune ca ii face o foarte mare placere sa revada locurile pe care le iubeste foarte mult de pe vremea in care evolua la Piatra Neamt. A dovedit in sezonul 2007-2008 ca este un profesionist, a invatat inca de pe atunci limba romana si a surprins cu asta pe toata lumea, iar acum vorbeste fluent limba tarii in care joaca.

Fotbalistul nationalei Guineea Bissau, de origine portugheza insa, considera orasul de la poalele Pietricicai drept a doua sa casa si nu ar spune nu ideii de a mai juca vreodata in galben si negru. "Sint moldovean si ma simt asa pentru ca la Piatra Neamt m-am simtit excelent si lumea m-a tratat foarte bine. La Piatra Neamt am cunoscut ce inseamna Romania, am cunoscut oameni foarte buni. Nu am avut probleme cu nimeni si mereu m-am simtit extraordinar. Ceahlaul este primul meu club in aceasta tara si asta nu o voi uita niciodata", a declarat Bruno Fernandes.

Jucatorul care acum evolueaza in Liga Campionilor cu Unirea Urziceni spune ca perioada petrecuta la Ceahlaul i-a prins foarte bine in cariera. "Daca nu veneam la Ceahlaul nu ajungeam la Urziceni. Acolo m-am acomodat cu fotbalul romanesc si am facut apoi mai usor pasul spre o alta echipa", sustine portughezul.

Cit priveste cea mai urita amintire de la Piatra Neamt, retrogradarea in Liga a II-a, lui Bruno Fernandes ii pare rau: "Nu eram echipa care sa merite ca cada in B. Aveam un lot bun, dar pina la urma acel punct lipsa ne-a costat. Nici acum nu pot uita ca am retrogradat, desi mai aveam nevoie de un egal undeva. Viata merge insa inainte. Eu am ajuns la Urziceni, iar la Piatra Neamt s-a format o noua echipa."

Dintre fostii colegi, portughezul a mai vorbit, "dar foarte rar", cu Alexandru Forminte si Daniel Barna. Bruno Fernandes a aratat in discutia telefonica purtata ca se simte implinit in Romania, pofta de ris si lejeritatea cu care a vorbit dovedind din plin ca viata la Urziceni ii prieste, iar momentele din Liga Campionilor sint unice.

Portughezul a venit la Piatra Neamt in toamna lui 2008, Viorel Hizo l-a considerat util la acea vreme, iar in etapa 10 a campionatului 2007-2008 a debutat, ca titular. Primul sau meci a fost la Arad, cu UTA, Ceahlaul cistigind atunci cu 1-0. A jucat apoi 20 de meciuri in tricoul galben-negru, dar nu a reusit sa marcheze nici un gol.
Victor Becali: "Dan Petrescu va ajunge un mare antrenor"

Agentul FIFA Victor Becali are mare incredere in tehnicianul Dan Petrescu, pe care il cunoaste inca de pe cand era "secundul" lui Walter Zenga la FC National.

Impresarul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca "Bursucul" va ajunge un mare antrenor, in ciuda lucrurilor rautacioase care se spun despre el. Becali considera ca Dan Petrescu ar avea o alta atitudine fata de arbitraj, daca ar pregati o alta echipa, dintr-o alta tara.

"Eu l-am adus pe Dan Petrescu la Unirea Urziceni. Cand a venit la FC National, cand era jucator si antrenor secund, pe vremea lui Zenga, fiind foarte aproape de oamenii de acolo, am putut sa stau aproape de el. Cand il vedeam cum vorbeste despre fotbal, de parca era antrenor principal, cum se documenteaza, mi-a placut. Cunosc foarte bine activitatea lui si de asta am crezut si cred in el. Va ajunge un mare antrenor, chiar daca aud comentarii rautacioase. Sunt sigur ca el va avea o alta atitudine fata de arbitraj, daca va fi al alta echipa, in alta tara", a declarat Victor Becali, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Pentru Unirea si Petrescu m-as bucura sa ramana Varga si Balan, pentru ca eu cred ca poate lua din nou campionatul. Ei au, insa, o varsta la care nu ii mai poti tine daca sunt oferte bune, pentru ca nu mai sunt la 20 - 21 - 22 de ani. Balan face si el 29 de ani, nu il mai poti tine tot din imprumut in imprumut. Vom incerca sa ajungem la un numitor comun", a mai spus impresarul.

"In antrenorat nu e ca la presedintie sau ca la deputat si senator, sa depui candidatura. Poate ca scotienii or fi interesati de Dan Petrescu, dar sa isi depuna el CV-ul, nu cred. El e un antrenor interesant pentru multe echipe, pentru ca vad ce a facut el la Unirea Urziceni. E exclus sa se duca el sa isi depuna CV-urile", a incheiat Becali.
Raducan: "Soarta e in mainile noastre"

Directorul sportiv al echipei Unirea Urziceni, Narcis Raducan, este de parere ca "Chelsea de Ialomita" isi tine destinul calificarii in propriile maini, in meciul cu Vfb Stuttgart, din ultima etapa a fazei grupelor Ligii Campionilor.

Oficialul campioanei Romaniei a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca egalul germanilor din campionat, 1-1 cu Vfl Bochum, pe teren propriu, nu face mai usoara misiunea Unirii in meciul de miercuri, pe care il va sustine chiar la Stuttgart.

"Stuttgart a jucat din nou sub o mare presiune, asa cum a facut-o in ultimele meciuri. Am vazut cu totii au facut 1-1, au fost egalati in ultimele minute, desi erau in superioritate numerica. Nu au facut un meci chiar bun. Au avut din nou o organizare buna a jocului, dar au avut putine realizari pe plan ofensiv. Spectatorii au inceput sa ii fluiere dupa 10 minute. Este foate greu de spus daca va juca marica mai mult Marica in meciul cu noi. Dintre cei doi atacanti mi-a placut mai mult Cacau. Situatia lui Stuttgart din campionat s-a inrautatit. Sper sa profitam de acest moment al lor. De altfel, au aratat o alta pofta de joc si nu va fi usor nici pentru ei sa joce mult mai bine peste cateva zile. Mai putin m-a interesat scorul sau anumite faze de joc. Eu am notat ce stiu ca isi doreste Dan Petrescu sa afle. Au avut si doua accidentari, Kuzmanovic si Hitzlsperger. Din cate mi-am dat seama, cred ca la Kuzmanovic e vorba de o ruptura musculara si nu cred ca va juca in meciul cu noi. Nici Hitzlsperger nu stiu daca are o afectiune mai usoara. E foarte important de cum vom juca noi. Ca de fiecare data, soarta e in mainile noastre", a declarat Narcis Raducan, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".
Stoica: "Multescu trebuie sa isi probeze afirmatiile, altfel va plati"

Presedintele echipei Unirea Urziceni, Mihai Stoica, este acid la adresa celor care contesta formatia ialomiteana.

Conducatorul campioanei Romaniei a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca Gheorghe Multescu si ceilalti care au acuzat Unirea ca face jocuri necurate trebuie sa isi probeze afirmatiile. Oficialul ialomitenilor a spus ca, in caz contrar, acestia vor trebui sa plateasca.

"Am vazut inca o data cat de iubita e aceasta echipa, in mediul in care traieste. Unii si-au dat arama pe fata si au spus nespuse, dar vor plati. Cei care ne-au acuzat, ori vor trebui sa isi probeze acuatiile, ori vor plati. Multescu trebuie sa probeze afirmatiile facute, altfel va plati. Noi am ales varianta sa ii respectam pe ceilalti si vrem acelasi lucru. Cine face astfel de afirmatii trebuie sa plateasca", a declarat Mihai Stoica, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".
"In meciul cu Ceahlaul, unii jucatori au demonstrat ca nu merita sa joace la campioana Romaniei"

Conducatorul echipei Unirea Urziceni, Mihai Stoica, este suparat pe propriii jucatori pentru evolutia acestora din meciul cu Ceahlaul Piatra Neamt, in ciuda faptului ca ialomitenii au castigat cu scorul de 3-2.

"Meme" a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca unii jucatori au fost de nerecunoscut si considera ca acestia au dovedit, prin prestatia lor, ca nu merita sa poarte tricoul campioanei Romaniei. Presedintele clubului ii acuza pe acestia de lipsa de profesionalism si a spus ca Unirea nu merita sa castige, judecand dupa jocul prestat.

"A fost unul dintre cele mai slabe jocuri ale noastre. Nu am mai vazut pana acum ca jucatorii sa fie asa cu gandul in alta parte. Ai nostri au intors rezultatul, pana la urma, insa nu sunt multumit de maniera. Noi am avut ocazii foarte mari, dar nu cred ca meritam sa castigam jocul. Nu am recunoscut unii jucatori, parca nu erau ei. Nu meritam sa castigam, la cum ne-am prezentat, probabil ca absenta lui Dan Petrescu de pe banca a avut repercursiuni. Daca era el, poate ca alta era desfasurarea. Niciodata nu mi-am criticat public jucatorii, dar unii au demonstrat ca nu merita sa fie la campioana Romaniei. Niciodata nu o sa ii inteleg pe jucatori nostri de ce au evoluat in acest mod. Este lipsa de profesionalism din partea lor. Eu nu m-am gandit nicio secunda la meciul cu Stuttgart. E o lacuna pe care o vom rezolva in cel mai scurt timp. Am intalnit si o echipa foarte motivata, care, la cum a jucat, ar fi trebuit sa obtina punct sau puncte. Acum trei etape ne-am propus sa terminam turul cu 34 de puncte si suntem multumiti ca am obtinut a treia victorie consecutiva. A fost penalty clar la faza incriminata de cei de la Ceahlaul. Mi-a confirmat si jucatorul nostru, care se pregatea sa suteze si a fost busculat de aparatorul advers", a declarat Mihai Stoica, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Dan Petrescu nu isi trimite CV-urile pe nicaieri. E o minciuna ordinara. Nici macar nu este asta procedura. Sunt magariile unora care au ceva cu Dan Petrescu si cu noi, in general. E adevarat ca el a acceptat sa se duca la o discutie cu oficialii scotieni", a mai spus presedintele Unirii Urziceni.
Galamaz: "Hleb e pericolul numarul 1!"

Aflat în faţa celui mai important meci al carierei, alături de colegii săi de la Urziceni, căpitanul campioanei, George Galamaz, vede în partida de pe VfB Arena cu Stuttgart "o finală extraordinară". El anunţă că Unirea nu va juca la remiză contra nemţilor, deşi repetarea rezultatului scos acum un an în fieful lui Hamburg l-ar mulţumi

Sport Magazin: George, înainte de deplasareala Sevilla îmi spuneai că ar fi sinucidere curată să atacaţi. La fel şi la Stuttgart, trebuie mai întâi să ne apărăm?
George Galamaz: Nu. Cred că de data asta nu trebuie să ne apărăm. Cu siguranţă Stuttgart are jucători foarte buni şi ne pot dezechilibra. Trebuie să jucăm fotbal şi să încercăm să dăm goluri.

SportM: Ultima voastră vizită în Germania a fost de bun augur, 0-0 la Hamburg acum un an şi ceva. Putem repeta măcar acea remiză?
Galamaz: Când am jucat la Hamburg nu aveam deloc experienţă în Europa. Acum am căpătat experienţă, nu foarte mare dar totuşi importantă. Ar fi extraordinar să repetăm acel 0-0!

SportM: Egalul de la Bucureşti este un ascendent pentru ei sau pentru noi?
Galamaz: Eu cred că puteam să câştigăm aici în Ghencea, iar acel egal este un atu mai mare pentru ei. În plus, când joci acasă, eşti favorită. Va fi o finală extraordinară, asta e clar.

SportM: Nemţii vor ataca probabil în valuri. Va rezista defensiva?
Galamaz: Din păcate va lipsi Maftei, o piesă foarte importantă în angrenajul nostru, un jucător cu mare experienţă. Însă sunt convins că oricare din colegii mei îi va lua locul se va descurca. Suntem obişnuiţi să fim atacaţi, dar sperăm să le punem şi noi probleme. Nu trebuie să îi lăsăm să ne călărească!

SportM: Cine ţi se pare pericolul numărul 1? Hleb, care n-a jucat în tur?
Galamaz: Hleb este într-adevăr un jucător extraordinar. Dacă l-a cumpărat Barcelona înseamnă că e un extraterestru. Dar Stuttgart mai are jucători foarte periculoşi, precum Pogrebnyak, Marica, Cacau, care ne pot pune probleme. Pericolul numărul 1 rămâne însă Hleb.

SportM: Apropo de Ciprian, cum va fi duelul cu colegul tău de la naţională? Speri să nu fie titular?
Galamaz: Nu, nici vorbă. Şi aici ne-am salutat prieteneşte înainte de meci, dar în teren am încercat să ne facem treaba cât mai bine, n-a fost timp de discuţii amicale. Suntem prieteni în afara gazonului, dar fotbalul profesionist te pune şi în postura de a fi adversarul prietenilor tăi.

SportM: Tu ai jucat şi la Rapid şi Dinamo. De ce crezi că ai cunoscut cele mai mari succese la o echipă mult mai mică?
Galamaz: Aici sunt lăsat să joc şi mi se dă încrederea pe care în altă parte nu am primit-o. Munca este apreciată la Urziceni, şi asta te face să îţi dai viaţa pe teren pentru aceşti oameni extraordinari întâlniţi aici.

SportM: Dacă ajungeţi în optimile Ligii Campionilor, scrieţi istorie. Cu cine ai vrea să picaţi acolo?
Galamaz: Noi la Unirea am luat mereu lucrurile treptat. Mai întâi să ne calificăm şi pe urmă ne putem gândi mai departe. Istorie eu zic că deja am făcut, am adunat opt puncte, şi nu vrem să ne oprim aici!

SportM: S-a tot spus că în campionat aţi fost dezavantajaţi de arbitri. Se cunoaşte diferenţa în Europa? Sunteţi arbitraţi altfel?
Galamaz: Nu. Eu niciodată nu am comentat arbitrajul şi nu o voi face nici de această dată. Noi, jucătorii de la Unirea Urziceni, ne-am văzut mereu de treabă. În trei ani de când suntem aici, nici un jucător nu a reproşat ceva unui arbitru.

SportM: Merită Dan Petrescu o statuie pentru ce a făcut la Urziceni?
Galamaz: Chestiile astea cu statuia sunt poveşti. Suntem aici să ne facem treaba cât mai bine. E tot ce vrem. Nu cred că pe el îl impresionează dacă i se face statuie. Aprecierea oamenilor nu se vede în statui sau construcţii, ci prin aplauzele şi felicitările pe care le primim la fiecare meci.

SportM: L-aţi convins să nu plece?
Galamaz: El îşi doreşte să ajungă şi mai sus, ca oricare. Dar a spus-o probabil la nervi. Ce va depinde de noi ca să îl facem să îşi schimbe ideea, vom face. Noi ne dorim să rămână, să mai luăm un campionat. Mai avem lucruri de făcut şi în Europa. Nu e timpul să plecăm.

SportM: În 2009 ai luat titlul, ai jucat în Liga Campionilor şi ai fost convocat la naţională. A fost anul perfect pentru tine?
Galamaz: A fost un an bun. Mai rămân două meciuri, unul în Liga Campionilor şi celălalt în campionat, în urma cărora poate deveni un an foarte bun. Nu mă grăbesc să spun perfect. Dacă le câştigăm pe ambele, 2009 va fi întradevăr un an perfect.
Dan Petrescu: "Ieşim cu fruntea sus din competiţie, nu ne-am făcut de râs"

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, după eşecul cu Stuttgart şi ratarea calificării în optimile Ligii Campionilor, că absenţele au înclinat balanţa în favoarea gazdelor, însă consideră că echipa sa a făcut o campanie de care toţi românii ar trebui să fie mândri.

"Ar fi fost extraordinar pentru fotbalul românesc să ajungem în optimile Ligii Campionilor, pentru că e o diferenţă uriaşă între adversari şi noi, începând de la stadioane. Dar, chiar şi aşa, rămânem cu satisfacţia că vom merge în primăvara europeană, am marcat opt goluri şi nu avem golaveraj negativ. Am făcut mai multe puncte decât formaţii ca Juventus sau Liverpool. Aş vrea să-i felicit pe băieţi pentru că au demonstrat că pot evolua la orice nivel. Consider că ieşim cu fruntea sus din competiţie, nu ne-am făcut de râs", a spus Petrescu.

Tehnicianul consideră că absenţele lui Maftei, Galamaz şi Ricardo au făcut ca Unirea să piardă jocul de la Stuttgart într-o manieră categorică. "Am primit trei goluri foarte uşor şi chiar dacă nu am vrut să vorbesc despre absenţe, cred că ele au contat foarte mult. S-a văzut că nu îi am pe Galamaz, Maftei şi Ricardo, iar asta s-a simţiat clar după 10 minute. În primul rând, a contat lipsa lui Maftei, doar cu el puteam juca în sistemul cu trei fundaşi centrali, iar singurul mod în care poţi evolua în faţa echipelor mari este acesta. Am fi avut o şansă mare dacă avem tot lotul valid. Am jucat cu o defensivă improvizată, fundaşii folosiţi nu au mai evoluat până acum în formula asta", a opinat fostul internaţional.

Dan Petrescu susţine că reuşita lui Trasch din minutul 8 a decis meciul, după ce, la faza anterioară, Bilaşco a ratat o mare şansă de a egalare: "Cel mai important gol a fost cel de 2-0, când noi am ratat egalarea cu câteva secunde înainte, iar din cornerul nostru a ieşit golul lor. Atunci s-a rupt jocul, a fost momentul psihologic al meciului. Totuşi, în repriza a doua am jucat mai bine, dar a trebuit să fac o şedinţă mai dură la pauză. Dacă în minutul 80 era 3-2, cred că germanii ar fi tremurat serios în ultimele minute".

Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, scor 3-1, de VfB Stuttgart, în etapa a 6-a din Grupa G, astfel că va juca în 16-imile Ligii Europa.
Prunea: "Cele opt puncte ale Unirii Urziceni sunt o minune"

Fostul international Florin Prunea considera ca Unirea Urziceni a facut o minune obtinand opt puncte in faza grupelor Ligii Campionilor, avand in vedere ca a fost in aceeasi grupa cu reprezentante ale fotbalului britanic, german si spaniol.

Ex-goalkeeper-ul echipei nationale a Romaniei a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca rezultatele ialomitenilor au fost peste asteptari si ca antrenorul Dan Petrescu are un mare merit, prin faptul ca a impus o disciplina de fier la echipa si i-a facut pe jucatori sa respire fotbal.

"In afara de amaraciunea pricinuita de infrangerea de la Stuttgart, din ultimul meci, Unirea Urziceni mi-a lasat o impresie foarte buna. La Stuttgart era ultima partida, toti eram alaturi de jucatori si ne doream sa se califice, insa nu au reusit sa obtina punctul de care aveau nevoie pentru a merge mai departe in Liga Campionilor. Jos palaria in fata jucatorilor Unirii Urzieni, care si-au jucat sansa impotriva unor echipe mari si impotriva unui fotbal mult superior. Au avut adversari din Germania, Scotia si Spania, care au un fotbal foarte bun. Rezultatele au fost peste asteptari si acesta este numai meritul antrenorilor si al jucatorilor. Aceste opt puncte intr-o asemenea grupa sunt o minune. La inceput, lumea le dadea 10% - 20% sanse. Vazand partea plina a paharului, cred ca, in primul rand, trebuie admirat faptul ca Dan Petrescu a impus la aceasta echipa o disciplina de fier si seriozitate. Jucatorii petrec majoritatea timpului in cantonamente si respira fotbal. La partea negativa, as pune lotul subtire. La ultimul meci, cel cu Stuttgart, au lipsit trei jucatori de baza, iar cei care au intrat in locul lor nu au putut sa ii suplineasca cu succes. Aici cred ca a fost marea problema", a declarat Florin Prunea, in cadrul emisiunii "Suporter de serviciu".

Sport Total FM
Gabi Balint: "N-am mai vazut Unirea Urziceni pe care o stiam"

Fosta glorie a Stelei, castigator al Cupei Campionilor Europeni in anul 1986 cu Steaua, Gabi Balint, este de parere ca evolutia Unirii Urziceni in partida pierduta in deplasarea de la Stuttgart, scor 1-3, a fost una stearsa, insa evolutia per total in Champions League ne-a facut sa fim mandri ca suntem romani.

"Unirea Urziceni a avut un start prost, probabil au fost foarte timorati pentru ca n-am mai vazut echipa pe care o stiam. Spatiile erau foarte mari intre compartimente, nemtii isi creau foarte usor ocazii. A doua repriza a fost putin mai buna, dar una peste alta Stuttgart a fost peste Unirea. E drept ca au avut si probleme de efectiv, s-a vazut lipsa lui Galamaz si Maftei. Dan Petrescu nu avea cum sa faca tactica prost pentru ca Unirea Urziceni joaca mereu la fel: foarte buna organizare defensiva, spatii mici intre jucatori, travaliu foarte mare, dar probabil ca dupa primirea primului gol jucatorii au fost descumpaniti. Chiar daca nu marcau cele trei goluri, Stuttgart-ul cred ca oricum ar fi castigat. Unirea a parut o echipa mica, cel putin in prima repriza", a declarat Gabi Balint pentru Sport Total FM.

Desi svabii aveau numeroase probleme inaintea partidei cu Unirea, ele nu au contat in meciul de miercuri, acest lucru fiind subliniat si de Gabi Balint: "Cei de la Vfb Stuttgart aveau o perioada neagra, nu mai castigasera de mult timp, schimbasera antrenorul, iar aceste lucruri ne dadeau sperante. In ciuda acestor lucruri, aseara s-a vazut o echipa care a stiut ce vrea, a stiut ce joaca. E drept ca si Unirea i-a permis, iar dupa acest meci nemtii probabil isi vor reveni si in campionat. De multe ori schimbarea de antrenori e benefica. Antrenorul care vine motiveaza altfel echipa, da sansa si altor jucatori, asa cum a fost si cazul lui Marica, el nejucand prea mult in mandatul lui Babbel."

"Prin prestatia din Champions League, Unirea Urziceni ne-a facut sa ne simtim mandri ca suntem romani. S-au autodepasit si au fost foarte aproape de "primavara europeana" in Champions League. Urziceniul n-a avut niste adversari puternici, dar nici facili. Unirea are un antrenor de trei ani acolo, care si-a construit singur lotul si a fost lasat sa lucreze in liniste, a fost sprijinit intotdeauna. Exista o organizare foarte buna la acest club. Acestea au fost ingredientele succesului", a incheiat Gabi Balint.

Sport Total FM
Petrescu: "Cei care n-au chef să lucreze la Urziceni, să plece"

Antrenorul ialomiţenilor susţine că, din iarnă, orice jucător de la Unirea se va putea transfera la o echipă din Liga I la fotbal sau din străinătate, dacă va primi o ofertă serioasă.

Dan Petrescu nu şi-a revenit încă după ratarea calificării în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Eşecul echipei sale de miercuri seară cu VfB Stuttgart, scor 1-3, n-a fost bine digerat. "Bursucul" s-ar fi aşteptat la o evoluţie mult mai tăioasă a elevilor lui, care s-au văzut conduşi cu 3-0 în nici 15 minute scurse din prima repriză.

Tehnicianul Unirii Urziceni crede că principala cauză a înfrângerii de la Stuttgart a fost indisponibilitatea a doi jucători de bază din angrenajul formaţiei: Galamaz şi Maftei. Situaţia ar fi stat altfel, spune el, dacă Maftei era în linia de fund.

Într-un interviu acordat EVZ, Petrescu vorbeşte despre meciul cu VfB, despre ratarea calificării în "optimi", dar şi despre eventuala destrămare a Unirii.

EVZ: Crezi că Unirea n-a reuşit să scoată o remiză pe terenul celor de la Stuttgart din cauza presiunii şi a faptului că a fost meciul decisiv?
Dan Petrescu: N-a fost presiune. Cel puţin, aşa cred. Atât am putut în acel meci. Jucătorii au resimţit mai mult decât mine absenţele celor doi căpitani în jocul cu Stuttgart. Pentru că amândoi sunt căpitani, Maftei şi Galamaz. Mi-au zis asta la cabine, că Maftei şi Galamaz vorbeau tot timpul cu ei în teren şi îi mobilizau. N-am ştiut că ceilalţi jucători vor gândi aşa, fiindcă Unirea a avut rezultate importante şi fără să se bazeze pe alţi fotbalişti. În cea de-a doua repriză, am arătat că putem juca de la egal la egal cu VfB Stuttgart, deci n-a fost nicio miză. Dacă l-aş fi avut pe Maftei în lot, nicio echipă din lume nu-mi dădea gol în primele minute şi, cu atât mai puţin, trei goluri!

3-0 pentru Stuttgart în nici 15 minute scurse de la începutul meciului. Ai luat în calcul o asemenea ipoteză?
Niciodată. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Dar s-a întâmplat.

Dar varianta de a nu pierde niciun joc pe teren propriu în această ediţie a Ligii Campionilor?
Nici asta n-am crezut. Mă aşteptam să facem puncte, dar nici atâtea, mai ales că am întâlnit echipe greu de bătut. Totuşi, sunt dezamăgit că nu ne-am calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Unde s-a pierdut calificarea?
Înainte de meciul cu Sevilla, am spus că nu trebuie să pierdem cu spaniolii în Ghencea şi că vom depinde de meciul Rangers - Stuttgart. Îmi pare rău că, deşi noi am învins, nemţii au bătut şi ei. Acolo s-a jucat calificarea, nu în ultima partidă. Le-am zis băieţilor că nu-mi place să depind de ultimul meci.

Nu se putea decide şi în partida-tur din Ghencea, când aţi remizat cu VfB?
Într-adevăr, în tur am fi meritat mai mult cu Stuttgart, o victorie... Să nu uităm însă că n-am pierdut la rând patru meciuri în această grupă, nu e deloc uşor. Am luat puncte cu fiecare echipă din grupa noastră. În plus, Sevilla a pierdut doar cu noi în grupă. Deci, se putea face mai mult, Unirea a demonstrat că avea „faţă” de optimile Ligii. Rămân cu regretul că n-am chinuit pe nimeni în meciul cu Stut tgart, nici pe jucători, nici pe arbitri, nici pe nemţi (râde). Poate alt fel ar fi stat lucrurile.

Se destramă echipa din iarnă?
Patronul este cel care decide ce se va întâmpla cu echipa, fiindcă el bagă banii. Săptămâna viitoare vom afla dacă şi ce jucători noi vom aduce la Urziceni, ca să întărim echipa pentru retur. Cei care n-au chef să lucreze la Urziceni, sunt liberi să plece. N-am să ţin pe nimeni cu forţa. Oricine e de vânzare, dacă are ofertă serioasă.

"Nu ne-am fi făcut de râs în «optimi»"
După meciul pierdut cu VfB Stuttgart, Dan Petrescu s-a dus în cabina gazdelor şi i-a strâns mâna internaţionalului român Ciprian Marica, urându-i succes pentru confruntările din "optimile" Ligii Campionilor.

"Aveam presimţirea că Marica ne va da gol. Nu-l felicit că mi-a dat gol, dar am fost la el la vestiar şi i-am spus că îi ţin pumnii pentru următorul meci din Liga Campionilor. Probabil că, dacă nu s-ar fi schimbat antrenorul la Stuttgart, am fi avut o şansă în plus să obţinem un rezultat de egalitate. Dacă ajungeam noi în optimile de finală, sigur nu ne-am fi făcut de râs. Puteam ajunge oriunde, indiferent dacă jucam cu Barcelona sau cu altă echipă. Am fi profitat de pauza competiţională şi ne-am fi întărit lotul din iarnă", a mai spus "Bursucul" pentru EVZ.

Antrenorul Unirii crede că formaţia lui Ciprian Marica va recupera handicapul de puncte în campionat: "VfB Stuttgart va ajunge în primele zece echipe în Bundesliga, iar în Liga Campionilor are şanse mari să se califice în sferturile de finală".
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45
URL de referinţă