Realizările lui Dan Petrescu în 3 ani pe banca Unirii Urziceni!
Dan Petrescu o va părăsi în această iarnă pe Unirea Urziceni după 3 ani de la instalarea sa pe banca tehnică a grupării ialomiţene. Dacă la început părea doar o simplă rampă de relansare în cariera de antrenor pentru fostul component al Generaţiei de Aur, care mai avusese experienţe nu foarte reuşite la Rapid sau Sportul Studenţesc, Unirea a căpătat în timp o importanţă mult mai mare pentru "Bursuc".
Convins că poate realiza în Bărăgan o trupă puternică, Dan Petrescu a clădit pas cu pas formaţia care avea să cucerească titlul în anul 2009 şi care a avut cel mai bun parcurs din istorie al unei grupări româneşti în grupele Ligii Campionilor. Deşi dorinţa sa cea mai mare, mărturisită în dese rînduri, era aceea de a antrena în Premier League, locul unde managerii fac totul, el l-a luat alături pe Mihai Stoica, care a preluat sarcinile legate de administrarea treburilor interne ale echipei.
Începutul
Debutul pe banca Unirii, în etapa a 10-a a sezonului 2006-2007, nu a fost unul grozav pentru Dan Petrescu, care a început cu un eşec pe teren propriu în faţa Universităţii Craiova (1-2). A urmat apoi deplasarea de la UTA, încheiată de asemenea cu o înfrîngere (0-1). Primul succes a venit însă repede, în runda cu numărul 12, 1-0 în faţa lui FC Vaslui. Nu a durat foarte mult nici pînă la întîiul rezultat notabil, 1-1 contra lui Dinamo, echipă care avea să cucerească titlul al finalul acelui sezon, însă pînă atunci, ialomiţenii au trebuit să îndure înfrîngerile în faţa celorlalţi granzi bucureşteni, Steaua (0-3) şi Rapid (0-1).
La finalul sezonului, Unirea Urziceni s-a clasat a 10-a, cu 47 de puncte, la 30 de lungimi de lider, Dan Petrescu obţinînd pe banca noii sale echipe 47 la sută dintre punctele puse în joc.
După un sezon de acomodare, "Bursucul" a avut o vară la dispoziţie pentru a-şi întări trupa şi a-şi face mai bine înţelese planurile tehnico-tactice. A achiziţionat doar jucători low-cost sau refuzaţi de alte echipe şi şi-a continuat munca neperturbat.
Finalul stagiunii 2007-2008 a adus o finală de Cupă pentru gruparea ialomiţeană în faţa echipei CFR Cluj, însă elevii lui Dan Petrescu nu i-au putut opri pe ardeleni din drumul către obţinerea eventului, pierzînd cu 2-1. În campionat, echipa fostului mare fundaş al naţionalei şi al lui Chelsea a înregistrat un progres evident, clasîndu-se a 5-a, cu 61 de puncte, adică un procentaj de 59 la sută.
După o nouă pregătire de vară minuţioasă, Petrescu era decis să împingă mai departe limitele echipei sale. Şi a reuşit! În primă fază, a urcat Unirea pe locul secund al clasamentului la încheierea primei părţi a campionatului, la un punct de Dinamo, performanţă pentru care a fost recompensat cu titlul de antrenor al anului 2008 în Ancheta Gazetei Sporturilor. Însă nu era nici pe departe ultimul cartuş.
Echipa lui Dan Petrescu a adunat punct cu punct pînă cu 3 etape înainte de final, cînd se prefigura o surpriză imensă. Dinamo, marea favorită de pînă atunci, se vedea ameninţată de Poli Timişoara şi Unirea Urziceni în cursa ei pentru titlu. Iar dintre acestea trei, echipa lui Dan Petrescu a ieşit cîştigătoare, deşi finalul de sezon a fost unul incendiar, cu meciuri chiar în compania adversarelor la supremaţia Ligii I. Pe care însă le-a cîştigat: 1-0 cu Dinamo şi 2-1 cu Poli Timişoara. În epilogul disputat contra Stelei, ialomiţenii mai aveau nevoie de doar un punct, pe care l-au şi obţinut de altfel, după o reuşită superbă a lui Raul Rusescu. 1-1 şi , surpriză sau nu, titlul ajungea în premieră în Bărăgan. Procentajul punctelor obţinute la finalul stagiunii: 68 la sută.
Ca bonus al evoluţiei magistrale a trupei lui Dan Petrescu din sezonul 2008-2009, în următoarea stagiune Bilaşco şi compania urmau să joace direct în grupele Ligii Campionilor, performanţă la care probabil mulţi dintre jucătorii Unirii Urziceni nici nu sperau pînă în urmă cu cîteva luni.
Dar pentru asta, au fost aduse şi întăriri demne de cea mai puternică întrecere a lumii. Campioana i-a transferat pe Vasile Maftei (Rapid) şi Sorin Paraschiv (Rimini), doi jucători cu experienţă în competiţiile internaţionale şi astfel se spera la un parcurs onorabil în faţa granzilor Europei. A ieşit însă chiar mai bine de atît, Unirea Urziceni terminînd a treia, cu 8 puncte, ditr-o serie cu Stuttgart, Sevilla şi Rangers. De asemenea, aflaţi la un pas de primăvara Champions League, ialomiţenii au trebuit să se "consoleze" doar cu o participare în 16-imile Europa League, fiind singura reprezentantă a României între primele 16 formaţii ale celui de-al doilea eşalon valoric continental.
În campionat, Dan Petrescu şi-a cocoţat din nou echipa pe podium, încheind turul de campionat pe locul secund, cu 31 de puncte, la egalitate cu liderul CFR Cluj.
Începutul de an 2010 nu-l va mai găsi însă pe "Bursuc" pe banca tehnică a ialomiţenilor, acesta încheindu-şi contractul după ce nu a primit asigurările că-şi va putea păstra măcar intactă echipa în perpectiva dublei cu Liverpool din Europa League şi a returului Ligii I. Rămîn însă performanţele unice pentru fotbalul românesc şi regretele că nu vom şti dacă munca începută de fostul internaţional la micuţul club din Urziceni şi-a atins apogeul.
Performanţele lui Dan Petrescu ca antrenor al Unirii Urziceni:
- un titlu de campion
- 8 puncte în Liga Campionilor, cea mai bună performanţă a unei echipe româneşti
- o calificare în primăvara Europa League
- o finală de Cupă
- două distincţii de "Cel mai bun Antrenor al anului" în Ancheta GSP