RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Şaisprezecimi: Gloria Bistriţa - Dunărea Giurgiu
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Şaisprezecimi: Gloria Bistriţa - Dunărea Giurgiu
Tăbârca afirmă că va trata meciul cu Dunărea Giurgiu cu "maximă seriozitate"

Antrenorul Gloriei Bistriţa, Sandu Tăbârcă, a declarat, vineri, după tragerea la sorţi a 16-imilor din Cupei României, că elevii săi trebuie să fie atenţi la jocul cu Dunărea, deoarece gruparea giurgiuveană va face tot posibilul pentru a impresiona, informează site-ul oficial al ardelenilor.

"Trebuie să fim mulţumiţi cu această tragere la sorţi. Trebuie să tratăm meciul cu Dunărea cu maximă seriozitate. Ştim că în Cupă toate echipele evoluează cu mare ambiţie şi, cu siguranţă, Dunărea nu va veni de la Giurgiu doar ca să facă act de prezenţă", a spus Tăbârcă.

Gloria Bistriţa va întâlni, pe teren propriu, formaţia Dunărea Giurgiu în 16-imile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Casa Fotbalului.
Frăsinescu: "Este o tragere bună, sper să trecem de Dunărea Giurgiu şi să mergem cât mai departe"

Căpitanul Gloriei, Cosmin Frăsinescu, este de acord cu Tăbârcă şi le transmite coechipierilor săi să nu se lase influenţaţi de eşalonul de unde provine adversarul.

"Este o tragere bună pentru noi, sper să trecem de Dunărea Giurgiu şi să mergem cât mai departe în Cupa României. În niciun caz nu trebuie să subestimăm adversarul sau sa-l tratăm superficial, pentru că vom avea de pierdut. În Cupa toate meciurile au un grad ridicat de dificultate", a opinat acesta.

Gloria Bistriţa va întâlni, pe teren propriu, formaţia Dunărea Giurgiu în 16-imile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Casa Fotbalului.
Pădureanu: "Cupa României este o competiţie a surprizelor, orice se poate întampla"

Preşedintele ardelenilor, Jean Pădureanu, susţine că marea sa satisfacţie este faptul că gruparea are ambele echipe în 16-imile Cupei. "Satisfacţia noastră este ca avem două echipe in 16-imi, este o adevarată performanţă. Şi Gloria, şi Gloria II vor avea meciuri dificile, pentru că în Cupa niciun meci nu e uşor. Cupa României este o competiţie a surprizelor, orice se poate întampla".

Gloria Bistriţa va întâlni, pe teren propriu, formaţia Dunărea Giurgiu în 16-imile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Casa Fotbalului.
Gloria Bistriţa-Dunărea Giurgiu 3-0, în 16-imile Cupei României

Echipa antrenată de Sandu Tăbârcă, Gloria Bistriţă, a obţinut, marţi, calificarea în optimile de finală ale Cupei României, după ce a trecut în 16-imi de divizionara secundă Dunărea Giurgiu, scor 3-0, informează site-ul oficial al bistriţenilor.

Gloria Bistriţa - Dunărea Giurgiu 3-0 (Keita 5, Băjenaru 20, Coroian 36)

Gloria Bistriţa: Ţurcaş - Homei, Frăsinescu, Rus (Achim 46), Velcovic - V. Năstase - Keita, Săceanu (C. Petre 59), Băjenaru - T. Moldovan, Coroian (R. Neagu 46). Antrenor: Sandu Tăbârcă.

Dunărea Giurgiu: Neagu - Ungureanu, Şanţmare, Tatarciuc, Damian - Comăneanu, C. Gheorghe (Marcu 76), Bucă (Cojenel 76), Ivaşcă - Bănaru (Iordache 76), Kurtuly. Antrenor: Marin Barbu.

Arbitri: Radu Petrescu - Adrian Vidan, Eduard Crângaşu

Stadion: Gloria (Bistriţa); Spectatori: 1.000

Cum s-au marcat golurile:

1-0, min. 5:
Keita a pătruns spre poarta divizionarei secunde, apoi a şutat cu latul pe lângă portarul Neagu.

2-0, min. 10: Coroian a primit un balon de la Keita, i-a trimis lui Băjenaru în faţa porţii, iar acesta a înscris fără probleme, de la 3 metri.

3-0, min. 36: Homei a centrat de pe partea dreaptă, iar Coroian a marcat cu o lovitura de cap bine plasată.

Acesta a fost primul meci al lui Florin Halagian de când a fost numit în funcţia de director tehnic şi manager general al ardelenilor. El a fost instalat la Gloria în urmă cu 3 zile, după ce conducerea clubului a considerat că echipa are nevoie în staff de un om cu mare experienţă în fotbal. De asemenea, la debut s-a aflat şi fundaşul Vali Năstase.

Cea mai mare performanţă a Gloriei Bistriţa în Cupa României o reprezintă cucerirea trofeului, în sezonul 1993-1994, atunci când a învins în finală formaţia Universitatea Craiova. Doi ani mai târziu, Gloria Bistriţa a mai jucat o finală a Cupei României, dar atunci ardelenii au fost învinşi în ultimul act de Steaua, scor 3-1.

Gloria Bistriţa s-a calificat după această victorie în optimile de finală ale Cupei României, fază a competiţiei care se va disputa în zilele de 27, 28 şi 29 octombrie. Finala este programată la data de 5 iunie 2010, la Iaşi.
Pădureanu spune că echipa lui Tăbârcă începe să-şi revină după începutul slab

Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, marţi, după victoria cu Dunărea Giurgiu, scor 3-0, din 16-imile Cupei României, că adversarul a fost unul accesibil, însă jucătorii par să îşi fi revenit după evoluţiile slabe din începutul de sezon.

"Am marcat repede, ne-am făcut meciul uşor şi am obţinut calificarea în optimi. A fost un joc accesibil, însă nici adversarul, clar inferior, nu a pus mari probleme. Chiar dacă Dunărea nu s-a ridicat la nivelul nostru, am văzut un reviriment al echipei. Am obţinut o victorie de moral, ne aşteaptă meciuri grele în campionat", a spus Pădureanu, citat de site-ul oficial al clubului.

Directorul tehnic al grupării ardelene, Florin Halagian, este de părere că echipa are în continuare probleme şi nu poate juca la un nivel ridicat în partea secundă a meciurilor. "Echipa din Giurgiu a încercat să joace deschis, lucru speculat de Gloria, în special în prima repriză. Gloria a reuşit să nu mai fie echipa care ratează patru-cinci-şase ocazii pe meci. Jucatorii au reuşit un scor consistent până la pauză, pe care n-au ştiut însă să-l măreasca. Avem căderi în joc, aşa s-a întamplat şi la Piatra Neamţ. Lotul trebuie resuscitat fizic şi psihic, pe jucători îi părăsesc puterile la pauză. Imi pare rău că nu am venit aici în perioada de întrerupere a campionatului, puteam lucra la acest capitol", a opinat oficialul bistriţean.

Echipa antrenată de Sandu Tăbârcă, Gloria Bistriţă, a obţinut, marţi, calificarea în optimile de finală ale Cupei României, după ce a trecut în 16-imi de divizionara secundă Dunărea Giurgiu, scor 3-0.
URL de referinţă