RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
"Nu este deloc o situaţie dificilă la Pandurii"

Chiar dacă sunt impresionaţi de minunea Urziceniului din Champions League, gorjenii speră să scoată măcar un rezultat de egalitate din confruntarea de sâmbătă.

Cel mai bun marcator al pandurilor nu se mai gândeşte nici măcar la numeroasele oferte pe care le are. Pentru Păcurar, important este în acest moment să îşi facă treaba la formaţia gorjeană, cu care vrea să recupereze punctele pierdute acasă.

Deşi conducerea este decişă să-l vândă, pentru a mai face rost de finanţe, golgheterul pandurilor are răbdare, pentru acesta ofertele verbale nefiind decât un "foc de paie": "Nu am mai discutat cu cei de la CFR Cluj. Deocamdată sunt la Pandurii şi când o să fie o ofertă concretă, o să mă gândesc la ea. Mi-a zis domnul preşedinte că ar mai fi discuţii cu echipe din Spania şi Ucraina, însă nu este nimic sigur. Eu nu cunosc situaţia, nu ştiu prea multe de interesul lor faţă de mine."

Chiar dacă nu au mai câştigat de patru etape, jucătorii nu îşi fac griji în privinţa viitorului: "Nu este deloc o situaţie dificilă la Pandurii. Sperăm să câştigăm sâmbătă şi să trecem peste toate problemele. Am scos un egal la Dinamo, egal cu Gaz Metan, aşa că nu se poate vorbi de o situaţie grea sau de o criză. Eu am mai spus, sunt supărat pentru eşecul cu Oţelul, pentru că am avut jocul în mână şi am pierdut."
"Nu atacul este punctul nostru slab"

Atacaţi din toate părţile pentru lipsa de eficacitate, atacanţii pandurilor au fost apăraţi astăzi de Alex Păcurar, care crede că soluţia nu este ca aceştia să fie criticaţi, ci din contră, trebuie susţinuţi pentru a-şi putea reveni din pasa proastă prin care trec.

Mijlocaşul ştie că meseria unui atacant este să dea goluri, însă nu este dezamăgit de colegii săi din compartimentul ofensiv, în care are în continuare încredere: "Nu atacul este punctul nostru slab. Ce, ei nu au vrut să înscrie? Într-adevăr, un gol marcat în 10 etape este puţin, dar sperăm să spargă gheaţa şi să înscrie mai multe. Nu trebuie să punem presiune pe ei mai multă decât este cazul, pentru că aşa nu vor mai marca deloc."

Nici metoda preşedintelui de a-i stimula cu prime speciale pentru fiecare gol marcat nu este privită cu ochi buni.

"Cât să te motiveze şi banii? Au nevoie de încredere şi sunt sigur că vor reuşi să şi marcheze. Sper să o vor face sâmbătă", a concluzionat cel mai bun marcator al gorjenilor.
"Cu Urziceni va fi un joc foarte greu"

Deşi atacul pandurilor este în criză, în 10 etape marcându-se un singur gol, tehnicianul Sorin Cârţu s-a axat încă de la începutul sezonului pe cuplul de atacanţi Raskovic - Stromajer.

Ca o soluţie de rezervă a fost utilizat şi Tilincă. Pe lângă aceştia, Sorinaccio mai are în lot doi jucători de profil ofensiv, Arrieta şi Caju, care nu au intrat în vederile tehnicianului. Spaniolul Ibon Perez Arrieta nu înţelege de ce stă în tribună, în timp ce colegii săi din atac nu reuşesc să puncteze.

"Nu sunt neapărat supărat că nu am jucat. Antrenorul decide cine joacă şi cine nu. Nu este decizia mea. Am jucat foarte puţin până acum, asta nu înţeleg. Problemele de familie au trecut, nu au nicio legătură cu faptul că eu nu joc. Asta oricum nu era nicio scuză. Este o problemă personală, care nu are treabă cu fotbalul. Nu pot să ştiu de ce atacanţii nu marchează, dacă eu nu joc", a spus acesta.

Jucătorul nu a cerut explicaţii, însă speră ca la jocurile viitoare, tehnicianul să îşi îndrepte atenţia spre el şi să-l coopteze în lot.

"Este normal ca preşedintele să fie supărat pe atacanţi, atâta timp când în 10 jocuri s-a marcat un singur gol. Oricine ar fi supărat. Şi noi, jucătorii, suntem afectaţi de asta. După operaţie nu am mai avut niciun fel de probleme medicale, sunt apt de joc. Un gol în 10 etape este foarte puţin pentru atacanţi. Suporterii e normal să fie supăraţi pe echipă, mai ales că am bătut pe Vaslui, CFR Cluj şi am luat bătaie de la echipe mai mici, ca Internaţional. Am reuşit victorii cu echipele mari şi am pierdut cu echipele mici, nu e normal. Şi noi suntem supăraţi când echipa nu câştigă. Cu Urziceni va fi un joc foarte greu, nu ştiu dacă o să joc, doar domnul Cârţu ştie. Este o formaţie care joacă bine, este greu de bătut, dar sperăm să facem un rezultat bun", a adăugat atacantul spaniol.
Cârţu dă vina pe arbitri pentru remiza cu Unirea Urziceni

Antrenorul Pandurilor, Sorin Cârţu, a contestat dur arbitrajul după remiza înregistrată sâmbătă, pe propriul teren, în compania campioanei Unirea Urziceni.

"Nu sunt mulţumit de rezultat. Pentru un meci jucat în deplasare e bun şi un punct. Da, am jucat în deplasare şi e perfect un rezultat de egalitate. Aşa aş vrea să fiu arbitrat şi eu când joc afară", a declarat Sorin Cârţu, care a mai spus că Unirea a jucat cu 14 jucători, aluzie la faptul că oaspeţii au fost ajutaţi de cei 3 arbitri.

"Nu există oboseală. Dacă eşi în Liga Campionilor, joci. Ce trebuia să facem, să ne dăm la o parte? Nu vreau să mă bată Urziceniul", a mai spus Cârţu.

Cât priveşte gestul său din final de meci, cu mâinile împreunate deasupra capului, Sorin Cârţu a replicat că vroia să îi arate centralului că s-a terminat meciul.

Altfel, tehnicianul a spus că Păcurar, care a încasat roşu în minutul 84, a fost "fraier" şi a mărturisit că se pregătea să îl schimbe pe jucătorul care avea un galben şi l-a primit şi pe al doilea.

Campioana Unirea Urziceni a terminat sâmbătă la egalitate, scor 0-0, meciul jucat în deplasare cu Pandurii, în care gazdele au rămas pe final în inferioritate, după eliminarea lui Păcurar.
Şicane şi nervi

Meciul dintre Pandurii şi Unirea Urziceni, încheiat nedecis, 0-0, a fost presărat cu multe gesturi şi vorbe grele aruncate dintr-o tabără în alta. Gorjenii au jucat cu o determinare mare contra ialomiţenilor, ceea ce i-a scos din minţi pe aceştia. Cum şi arbitrul s-a mai băgat şi el în seamă pe teren, lăsând impresia că fluieră totul în favoarea oaspeţilor, show-ul a fost garantat. Actorii principali în meciul de sâmbătă seara nu au fost jucătorii, ci oficialii. Sorin Cârţu, Mihai Stoica şi Augustus Constantin au fost personajele care au dat sarea şi piperul unui joc de uzură şi cu puţine reuşite fotbalistice.

Atacuri MM-Sorinaccio
Primul episod a avut loc între Cârţu şi Stoica, dialogul dintre cei doi neputând fi redat în pagina de ziar. Totuşi, la final, ambii au explicat ceea ce s-a întâmplat în acel minut 26 al meciului. "Nu am avut nici o treabă cu MM Stoica. Să-şi vadă de treaba lui, el e manager, fixează camere, fixează deplasări, bugete, nu să facă presiune pe arbitrii. Au făcut, s-a văzut în teren", a spus Sorinaccio. Imediat, Stoica a reacţionat. "Până acum am avut o relaţie civilizată, nu înţeleg de unde a răbufnit aşa. Am văzut că a făcut unele comentarii şi la adresa mea, ar trebui să fie mulţumit de rezultatul de egalitate obţinut în faţa echipei campioane. Nu-mi doresc o polemică, dar sunt mâhnit pentru că îl simpatizam şi chiar îl consideram un prieten. Pot să fiu mult mai spiritual decât el, nu vreau să discut despre câte echipe a îngropat el, rămân cu cazările mele din Champions League", a venit contraatacul lui Meme Stoica.

Între cei doi a mai izbucnit un scandal acum patru ani. Pe atunci MM era la Steaua, iar Cârţu a reuşit să facă un egal pe terenul steliştilor, moment în care Stoica a scos replica devenită celebră cu autobaza: "Cârţu n-a băgat doar autocarul în poartă, ci toată autobaza".

Augustus, acuzat
Şi maniera de arbitraj a lui Augustus Constantin, care a dat impresia că trage pentru Unirea, nu l-a lăsat deloc pasiv pe antrenorul pandurilor. Acesta spune că delegarea acestui arbitru nu a venit într-un mod accidental, ci a fost făcută cu un scop. "L-aţi uitat pe arbitrul acesta? Păi, e celebrul arbitru de la meciul de la semifinala cupei cu Buzăul. Urziceni – Buzău, aţi uitat ce a făcut anul trecut cu Rapidul, la celebrul meci Urziceni – Rapid şi a venit şi aici. Veneau după un meci de cupă europeană şi erau obosiţi, dar e posibil aşa ceva… Noi ştim şi suntem atenţi la detalii. Pe urmă nu ne lasă pe noi să interpretăm, că noi nu avem voie să interpretăm oricum. Eu îl ştiu şi mă aşteptam la aşa ceva. Arbitrul acesta are deja două antecedente foarte clare", a comentat Sorinaccio.

Semn de puşcărie?
Tatăl arbitrului de sâmbătă seara, Gheorghe Constantin, se află la puşcărie după scandalul "mită pentru arbitrii" din cazul "Penescu Piteşti". La finalul meciului, Sorin Cârţu a răbufnit la adresa lui Augustus, căruia i-a arătat preţ de câteva secunde braţele încrucişate, semn asimilat cu cătuşele. Mai mult, timp de un minut, şi publicul de pe Municipal a scandat la scenă deschisă cuvintele "hoţii" şi "puşcărie", cel vizat fiind tot centralul Constantin, care a părăsit terenul cu capul plecat.

La conferinţa de presă, Cârţu a explicat şi semnificaţia gestului. "S-a terminat meciul. Care e problema? Meciul bă, s-a terminat meciul. Asta i-am spus şi asta e semnificaţia. Poate vreţi altă explicaţie", a comentat Cârţu, care astfel şi-a găsit şi un alibi în acel gest.
Perioadă de criză la Pandurii?

A trecut ceva timp de la ultima victorie a pandurilor. Mai exact cinci etape din Liga 1 şi o rundă în Cupa României. Totuşi, din cele cinci meciuri din campionat, gorjenii au strâns trei puncte, ultimul venit în urma unei remize cu campioana Unirea Urziceni. "Rezultatul este onorabil, am făcut 0-0 cu Unirea Urziceni. E clar că ne doream trei puncte, dar atât s-a putut, echipa a demonstrat că atunci când vrea să joace poate să o facă", a comentat Condescu.

"Nu ne impacientăm"
Pe graficul de puncte, gorjenii şi-au trecut trei puncte în acest meci, însă până la urmă şi egalul este bun. Acum, rămân aspiraţii pentru parcursul viitor. "Sperăm să obţinem cel puţin un punct la Braşov după care să nu ne înecăm cu echipe apropiate valoric de a noastră. Urmează meciul cu Gloria Bistriţa şi am văzut ce a făcut de două ori în capitală, 1-1 cu Steaua şi 1-1 cu Dinamo. Ar trebui să tratăm meciul cu maximă seriozitate şi concentrare, să nu mai păţim ca în meciurile cu Oţelul sau Internaţional. Cred că am avut aceste două partide la mâna noastră, dar nu am ştiut să gestionăm rezultatul favorabil", a comentat Condescu.

Oficialul pandurilor a vorbit şi despre evoluţia echipei în ultimele cinci etape în care s-au înregistrat trei remize şi două eşecuri. "Nu am obţinut victoria în ultimele cinci etape, dar am câştigat puncte. Ce am obţinut cu Dinamo şi Unirea Urziceni sunt puncte câştigate. Ne-am fi dorit şapte puncte din partidele cu Dinamo, Gaz Metan şi Unirea, am obţinut doar trei. Cât timp luăm puncte, nu e cazul să ne impacientăm. Dacă am fi făcut egal şi cu Oţelul şi Internaţional, eram undeva pe locurile patru-cinci. Obiectivul nostru la finalul turului este 29 de puncte maxim şi 23 de puncte minim. 29 de puncte nu mai putem face, dar 26 ne sunt la îndemână", a mai punctat Condescu.
"Gestul meu are mai multe semnificaţii"

Augustus Constantin a condus într-o manieră ciudată meciul dintre Pandurii şi Unirea Urziceni. A fluierat tot ce putea să dea pentru oaspeţi, în timp ce în anumite momente nu a judecat cu aceeaşi unitate de măsură şi pentru gazde. De aici a apărut senzaţia că centralul a tras cu Unirea Urziceni. Mai mult, gestul din final al lui Sorin Cârţu, cu mâinile încrucişate, a dat naştere la multe comentarii.

"Aşa o să salut de acum încolo"
Tehnicianul pandurilor a făcut acel gest în văzul tuturor, însă arbitrul Augustus Constantin spune că el nu a văzut nimic. "N-am observat ce semne îmi făcea, de-asta nu l-am trimis în tribună. Ar fi fost ultimul lucru pe care l-aş fi acceptat! Acum să judece cei în măsură", a declarat Augustus Constantin în presa centrală.

Şi totuşi, Sorinaccio a făcut acel gest, însă nimeni nu poate garanta sută la sută că a fost adresat centralului şi asta pentru că tehnicianul a fost isteţ şi nu a rostit vreun nume. Pe asta se bazează şi antrenorul. "Eu, la final, am explicat gestul, şi recunosc că poate avea multe semnificaţii, însă eu le interpretez cum vreau că doar eu l-am făcut. Nu puteţi să-mi cereţi să spun ce vor unii sau alţii. Repet, are multe semnificaţii, una ar putea fi că s-a terminat meciul, alta că să se ducă tot răul, poate era un semn cu un spectator de la tribuna a doua sau chiar cu jucătorii mei. Orice antrenor are anumite semne convenţionale cu proprii jucători, aşa şi eu. Dar, ştiţi ce? De acum încolo aşa o să salut pe toată lumea ca să nu se mai supere unii şi alţii", a declarat tehnicianul.

Referitor la posibilitatea ca să fie suspendat în urma unui raport făcut de arbitru sau observatori, Cârţu este convins că nu se va lua această măsură cu el. "Nu ştiu ce au făcut şi ce au scris în raport, dacă au scris ceva sau nu. Păi, Augustus a văzut el în timpul meciului că i-am făcut lui acele gesturi? Credeţi că nu a văzut şi nu m-a eliminat? Nimeni nu are de unde să ştie sigur cui le-am făcut. Eu cu băiatul acesta nu am vorbit deloc, nu am schimbat nici măcar o vorbă. Iar dacă a făcut raport a făcut-o la presiunea presei, dar nu ştiu în ce temei. Şi pe reluările de la tv nu se vede clar cui fac acest gest. Oricum, nu mă interesează ce face Augustus Constantin", a mai comentat Sorin Cârţu.

Păgubit cu 20 de mii de euro
Tehnicianul pandurilor spune că nu este deloc impresionat de drama centralului care îşi are tata în puşcărie de mai bine de şapte luni. Sorin Cârţu este de principiul că cine greşeşte trebuie să plătească, iar Gheorghe Constantin, potrivit organelor abilitate, a comis o faptă penală. Mai mult, antrenorul spune că prin ceea ce a făcut fostul şef al arbitrilor a fost păgubit cu 20 de mi de euro. "Că unii au asimilat gestul cu puşcăria, nu e vina mea. E vina mea că tata lui Augustus e la puşcărie?! L-am trimis eu acolo?! Din punctul meu de vedere, e o coincidenţă acest gest cu faptul că Gheorghe Constantin e la puşcărie. E un verdict dat de DNA, de un judecător, prin care se arată că s-a făcut o faptă de corupţie. Este un neadevăr? Acum ce să facem, să fim impresionaţi de drama lui Augustus? Păi, şi eu am trăit o tragedie în vară cu jucătorii mei, dar nimeni nu a plâns pentru noi. Am terminat pe locul 11 şi am pierdut 20 de mii de euro pentru că o echipă care a fost ajutată de arbitrii a terminat în faţa noastră. Preşedintele Condescu nu ne-a dat banii aceia, şi normal că am fost supăraţi, dar nu ne-a plâns nimeni. Acum trebuie să ne pară rău de tata lui Augustus? Nu doresc răul nimănui, însă nu vreau ca cineva să ne dorească răul", a comentat Sorin Cârţu.

"De ce unii înţeleg gestul cum vor ei sau cum le convine? Eu ştiu cel mai bine ce am făcut şi cui i-am făcut. Nu am făcut nimic rău. De ce toată lumea interpretează?", Sorin Cârţu, antrenor Pandurii.

Începe hoţia?
Când vine vorba despre arbitrajele care vor urma, antrenorul pandurilor este sigur că trupa sa va fi furată în meciuri-cheie. "Să vedeţi ce arbitraje o să vină de acum încolo. Sunt băgaţi unii pe jos prin clasament şi caută să iasă de acolo şi să-i bage pe ai slabi şi fără apărare. Mă aştept la arbitraje ostile, o să vedeţi că vin meciurile cu Braşov şi Bistriţa. Ce a fost rău până acum, dar să vedeţi voi de acum încolo cum creşte răul acesta", a mai punctat antrenorul principal al gorjenilor.

"Nu comentez ce a făcut Cârţu, ca să nu greşesc. Aştept să văd raportul observatorului", Mircea Rădulescu, şeful Şcolii de Antrenori FRF.

"Nu-l vor suspenda"
Preşedintele pandurilor, Marin Condescu, este de partea tehnicianului. "Cârţu nu are de ce să fie suspendat fiindcă nu a primit nici un fel de sancţiune în timpul desfăşurării jocului. Nu ştiu ca observatorul de joc, observatorul de arbitri sau arbitrii să fi consemnat ceva în raportul de joc", a comentat Condescu. Mai mult, preşedintele pandurilor crede că în cel mai scurt timp va exista o discuţie între arbitru şi antrenor în care se vor rezolva toate problemele. "Nu cred că Augustul Constantin o să facă raport la Comisia de Disciplină fiindcă nu-şi are rostul ca un conflict între doi oameni să-l rezolve o comisie. Îşi vor da telefon unul la altul, se vor împăca, şi lucrurile vor fi în regulă dacă s-au înţeles gesturile lui Cârţu în alt mod decât le explică el", a mai comentat Condescu.
Cârţu a primit 6 etape de suspendare şi 6800 lei amendă

Semnele arătate de antrenorul pandurilor la finalul meciului cu Unirea Urziceni, indiferent ce au însemnat acestea, l-au costat pe tehnician şase etape de suspendare şi o amendă de 6.800 lei. Semnificaţia acestor semne a fost explicată în mai multe feluri de Sorin Cârţu după meci dar într-un singur fel de observatorul partidei care l-a informat pe arbitrul Augustus Constantin după meci. Acesta a întocmit un raport suplimentar şi l-a înaintat Comisiei de Disciplină care aseară a judecat cazul în regim de urgenţă.

Sorin Cârţu a primit şase etape de suspendare şi 6.800 lei amendă pentru semnul cătuşelor arătat la finalul meciului cu Unirea Urziceni, la adresa arbitrului Augustus Constantin. Arbitrul susţine că nu a văzut acele semne dar că a fost informat despre ele de către observatorul partidei. "Menţionez că am fost informat de către observatorul partidei că antrenorul Sorin Cârţu a pătruns pe teren în minutul 86 arătând cu mâinile semnul cătuşelor. Nu am văzut acest gest fiind concentrat la meci dar am fost informat că el s-a repetat de mai multe ori până la finalul partidei", a precizat Augustus Constantin în raportul său, acesta stând la baza deciziei de suspendare.

În urma analizei raportului suplimentar întocmit de arbitrul partidei dintre Pandurii şi Unirea, Comisia de Disciplină întrunită aseară a decis suspendarea antrenorului pandurilor pentru următoarele şase etape, conducerea clubului fiind de părere că măsura e mult prea drastică şi nejustificată: "E o decizie nejustificată şi e normal să ne punem şi noi unele semne de întrebare. Vom face un memoriu pentru că este o decizie mult prea drastică. În mod normal n-ar fi trebuit să se judece azi pentru că am fost anunţaţi abia azi asupra judecării acestui caz şi antrenorul nu a avut timp să se prezinte la comisie pentru a se apăra", a precizat secretarul general Daniel Băloi.

Vor cere revizuirea deciziei
Oficialii de la Pandurii nu sunt de acord cu decizia de suspendare a tehnicianului, secretarul general Daniel Băloi explicând că acesta are dreptul să se apere iar Comisia de Disciplină i-a luat acest drept programând ieri şedinţa. "Noi avem posibilitatea de a face apel la această decizie dar cred că vom face o cerere de revizuire pentru că am fost anunţaţi abia luni, la ora 14:00, că se va judeca acest caz mai devreme, noi fiind pregătiţi să mergem miercuri la comisie pentru a ne apăra. Era imposibil ca antrenorul să ajungă la Bucureşti pentru a fi prezent la comisie şi, în mod normal, trebuie să aibă dreptul să se apere. Dar s-a luat decizia să se judece în regim de urgenţă însă e nejustificată pentru că noi nu aveam meci în Cupa României. Noi am fi preferat să se mai amâne judecarea acestui caz pentru că este normal ca şi antrenorul Sorin Cârţu să aibă posibilitatea să se apere. Cazul putea fi amânat o săptămână şi decizia se putea amâna".

Băloi consideră că trebuie luate măsuri şi cu arbitrii care au fost delegaţi la acest meci pentru că şi ei au instigat publicul din primele minute ale jocului prin deciziile favorabile oaspeţilor. "Vrem să vedem ce măsuri se vor lua şi împotriva arbitrilor de la acest meci, dacă se consideră că antrenorul a instigat publicul. Pentru că arbitrul Augustus Constanstin şi brigada pe care o conducea a instigat publicul din primele minute de joc prin deciziile luate. Vrem să se termine odată cu aceste decizii ale arbitrilor împotriva lui Sorin Cârţu. Pentru că şi arbitrii au partea lor de vină. Mai ales unii dintre arbitrii de pe lista FIFA înclină să favorizeze echipele de top pentru ca acestea să nu mai solicite la meciurile derbi, arbitrii din afara ţării". Până la revizuirea deciziei Sorin Cârţu nu va putea lua loc pe banca echipei Pandurii la meciul cu FC Braşov din etapa viitoare.

Pentru cartonaşul roşu primit la meciul cu Unirea Urziceni, mijlocaşul Alexandru Păcurar a primit aseară o etapă de suspendare.
Cârţu: "De ce m-au judecat pe ascuns?"

Antrenorul echipei Pandurii, Sorin Cârţu, s-a arătat surprins că a fost judecat în lipsă, nefiind convocat la Comisia de Disciplină pentru că nu fusese eliminat de arbitru: "Asta e. Dacă mi-au dat şase etape, bravo lor! Dar de ce să mă judece pe ascuns? Eu unul n-am fost eliminat aşa că trebuia să mă cheme acolo. În mod normal, la o situaţie de genul acesta trebuie să dea posibilitatea să vii să te aperi. Ori, cei de la comisie au anunţat luni la 13:00 că fac şedinţa. Ăştia sunt şi acesta e modul în care judecă ei numai după ce spune arbitrul. Ei au trimis la ora 13:00 că ei judecă după-amiază că ei fac şedinţe când vor ei că acum sunt meciuri de cupă. Ei îşi fac treburile dar noi nu mai suntem în cupă".

Cârţu a mai precizat că semnul lui poate fi interpretat în diferite moduri şi nu poate fi suspendat pentru acest lucru pentru că nu a jignit cu nimic arbitrul partidei: "De ce să mă suspende pe mine? Ce i-am arătat, e un gest care se poate interpreta în multe feluri dar lui i-a spus observatorul ce a scris el în foaie. El spune că l-a informat observatorul că din minutul 86 am arătat mâinile încrucişate simbolizând cătuşele. Eu faţă de băiatul ăsta nu am zis nici să se ducă la puşcărie nici ceva de tatăl său, am făcut nişte gesturi care pot fi interpretate în mai multe moduri, fie că s-a terminat meciul, fie că e "X", că e "piei Satană" sau orice. Dar faptul că e tatăl lui e la puşcărie acum, nu e din vina mea, este o coincidenţă. Eu nu am nicio vină. Şi atunci care e neadevărul dacă e aşa şi care e jignirea dacă eu l-am jignit cu ceva?"
Păcurar stă o etapă

Şi Alex Păcurar a fost suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei pentru eliminarea din meciul cu Unirea Urziceni. Jucătorul va sta la partida de la Braşov, urmând să revină în meciul cu Gloria Bistriţa.

Chiar şi în situaţia în care nu era eliminat, Păcurar era aflat în stare de suspendare pentru cumul de patru galbene, aşa că tot nu ar fi putut juca contra echipei lui Viorel Moldovan. Interesant e faptul că mijlocaşul va rămâne în continuare la limita unei noi suspendări.

În cazul în care va acumula un galben, Păcurar va sta din nou o etapă şi asta pentru că cele două galbene din meciul cu Urziceni s-au anulat.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
URL de referinţă