RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Jiul Petroşani
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7
"Am simţit presiune"

Înlocuitorul lui Daniel Timofte, timp de o etapă, Damian Militaru spune că e greu să stai pe banca tehnică, în postura de antrenor principal.

Antrenorul secund al Jiului, Damian Militaru, a fost în etapa trecută înlocuitorul lui Daniel Timofte, care neavând contractul semnat, a fost nevoit să stea în tribună.

În aceste condiţii Militaru a preluat frâiele şi s-a descurcat destul de bine, Jiul impunându-se cu scorul de 4-2. "L-am înlocuit pe Dani doar pe bancă pentru că el s-a ocupat de totul eu nu am făcut decât să pun în practică ceea ce mi-a spus el. Am simţit cu adevărat presiune a mai ales cu trecerea timpului, dar noi am prins o zi bună şi totul s-a terminat cu bine. E foarte greu să stai pe bancă şi toată presiunea să apese pe umerii tăi. Dar repet meritul este al lui Dan", a spus Militaru.

După disputarea a patru etape Jiul este una dintre puţinele echipe neînvinse, are adunate 10 puncte, aflându-se la egalitate cu liderul, UTA Arad.
"Ce ţeapă şi-au luat cu mine!"

Ajuns la 34 de ani, Luţu a semnat ieri cu Jiul, aflându-se la a 11-a echipă în cariera de 16 ani.

Pentru prima dată în carieră, 'HagiLuţu' a acceptat să evolueze pentru o echipă din liga a doua şi a semnat un contract pe doi ani cu Jiul Petroşani.

Ionuţ Luţu a fost legitimat de 17 ori până acum pentru 11 cluburi în cariera de senior, de 5 ori doar pentru Universitatea Craiova, echipă care l-a primit de fiecare dată când fotbalistul anunţa că s-ar întoarce la gruparea pe care o iubeşte cel mai mult.

Click!: Mai ţii minte când ai jucat prima dată în Liga I?
Luţu: Nu mai ţin minte frate, poate îmi aduceţi voi aminte, că la câţi ani am de fotbal nici nu mai ştiu. Eram prin anii 90 la Progresul şi parcă am şi dat gol. În 1994, mai exact...Aşa, sunt de-o seamă cu Mondialul din America şi mă las la ăla din 2018. Am schimbat la echipe, că dacă mă pui acum nu le mai ştiu pe toate.

În Coreea ai adus lăutari, la Petroşani ce o să faci?
Pe ăia i-am găsit într-un parc şi i-am dus la ziua lui Olăroiu, că aşa s-a nimerit. Aici aduc promovarea şi cărbuni ca să prospere Valea Jiului. Oricum, şi-a luat mare ţeapă Simota cu mine.

De ce?
Am semnat pe doi, cu drept de prelungire pe alţi doi. Asta înseamnă că la 38 de ani o să alerge după mine să-mi prelungească înţelegerea.

Vrei să te laşi la 40 de ani?
Îl bat pe Stelică (n.r. – Bogdan Stelea) la record de vârstă, dar parcă aş intra şi-n Cartea Recordurilor. Să-l bat pe Matthews ăla, de-a jucat până la 50 de ani. Să vedem, dar până la 43 mă duc de voie.

De ce nu te-ai dus în Kuweit şi ai ales Liga a II-a de la noi?
Acolo era Ramadanul, prinţul lor era plecat, aşa că nu mai avea răbdare. La Pandurii jucam la nunţi şi botezuri, aşa că am zis să mă duc la o echipă care se va baza pe mine.

Echipele lui Ionuţ Luţu:
-Progresul Bucureşti 1993-1996, 2000-2001
-Universitatea Craiova 1996-1997, 1998-1999, 2002-2003, 2003-2005, 2006-2008
-Galatasaray (Turcia) 1997-1998
-Steaua 1999-2000
-Samsung Blue Wings (Coreea de Sud) 2000, 2001-2002
-Rapid 2003-2004
-Apollon Limassol (Cipru) 2003-2004
-FC Kairat Alma Ata (Kazahstan) 2005-2007
-Zhetysu Taldykorgan (Kazahstan) 2008-2009
-Pandurii Tg. Jiu 2009
-Jiul Petroşani 2009
Militaru, "psihologul" Jiului

Echipa Jiul, pregătită de Daniel Timofte şi Damian Militaru, a început bine actualul sezon şi datorită faptului că cei doi tehnicieni au controlul asupra vestiarului.

Tensiuni şi neînţelegeri sunt şi vor fi mereu ca la orice echipă. Damian Militaru este însă călit. Aventurile europene la o echipă precum Steaua l-au călit şi ştie ce să facă atunci când moralul jucătorilor este la pământ.

"Chiar suntem o familie aici la Jiul. E adevărat eu sunt responsabil cu bună dispoziţie, cu moralul băieţilor. Eu sunt cel care face glume atunci când jucătorii nu se simt bine. Îi fac să râdă, îi scot din tensiune, m-am obişnuit. Nu-mi place când îi văd neîncrezători sau supăraţi", spune Militaru.

După disputarea a cinci etape Jiul este neînvinsă, cu 11 puncte adunate.
George Boboc: "Suntem în graficul pentru promovare"

Directorul sportiv al echipei Jiul, George Boboc, a declarat că este mulţumit de parcursul "minerilor" după disputarea a cinci etape, în care elevii lui Daniel Timofte şi Damian Militaru au adunat 11 puncte şi se află pe treapta a treia a podiumului.

"Suntem neînvinşi şi suntem în graficul pentru promovare. Ar fi fost mult mai echitabil dacă am fi luat trei puncte în jocul de la Mioveni. Deocamdată suntem mulţumiţi de jocul echipei, dar şi de cele două achiziţii, Ionuţ Luţu şi Lucian Pârvu, care la debutul lor la Jiul şi-au făcut datoria", a spus oficialul.

Acesta a mai afirmat că Salif Nogo va sosi în cele din urmă la Jiul şi este aşteptat la negocieri miercuri dimineaţa. "Nogo va veni în cele din urmă să discutăm. Este posibil să-l luăm la echipă", a mai afirmat Boboc.
"Nu avem obiectiv promovarea, dar nici nu ne vom da la o parte"

Patronul Jiului, Alin Simota, spune că pe hârtie obiectivul Jiului nu este promovarea, dara dacă se va întâmpla ca gruparea lui să fie pe locul fruntaş atunci nu se va da la o parte. "Este greşit. Obiectivul Jiului nu este promovarea. Dar dacă se va întâmpla acest lucru nu ne vom da la o parte. Deocamdată obiectivul nostru este să facem un joc frumos şi să readucem lumea la stadion. Nu avem bani pentru un asemenea obiectiv", spune finanţatorul.

Acesta a mai afirmat că factorii locali au rămas la fel de indiferenţi. "Nu ne ajută nimeni, sunt tot singur. De aceea în momentul de faţă nu pot să vorbesc despre promovare. Nu avem bani. Sunt mulţumit însă de jocul echipei. Având în vedre că unii au fost accidentaţi, alţii au venit nepregătiţi şi la contractele pe care le au eu mă declar mulţumit. Suntem acolo pe primele locuri şi asta e bine", a mai afirmat Simota.

Dacă "minerii" se plâng că nu îi ajută nimeni la Minerul Lupeni situaţia este cu totul alta. Consiliul Local al Primăriei Lupeni ţine echipa în frâu şi a aprobat un buget de 19 miliarde de lei vechi pentru actualul sezon "Degeaba avem buget dacă nu avem lichidităţi. Anul acesta stăm prost cu lichidităţile. Va fi un an mai greu ca altă dată şi vom avea ceva dureri de cap",a spus primarul Resmeriţă.
"Vreau să jucăm cu sufletul în partida cu Vâlcea"

Antrenorul secund al echipei Jiul, Damian Militaru , spune că "minerii" au nevoie de spectatori ca pe vremuri. "Ne-am dori să vină câte 5000 -10.000 de spectatori la meciurile noastre să ne susţină. Vrem publicul de partea noastră să ne susţină şi la meciul, de sâmbătă, cu Vâlcea. Va fi o partidă foarte grea. Jucăm cu o echipă bună, cu pretenţii. Lucian Pârvu şi Ionuţ Luţu s-au integrat bine la echipă şi lucru acesta nu poate decât să ne bucure. E un lucru mare pentru noi că Alin Simota s-a gândit la promovare şi noi nu vrem decât să ne atingem acest obiectiv", spune Militaru.

Înaintea meciului cu Vâlcea, Jiul se confruntă şi cu probleme medicale. Cornel Gheţi, Vali Stancu şi Mihăiţă Gheorghe au făcut alergări uşoare separat de echipă. "Sperăm ca până la ora jocului să-i recupereze nea Virgil şi să putem conta pe serviciile lor. Îmi doresc ca jucătorii să joace şi cu sufletul", spune Militaru. "Acum mi-am mai revenit şi eu cu piciorul şi abia aştept să intru la o miuţă cu jucătorii mei pentru că mi dor".
"Jiul numai dacă nu vrea nu promovează"

Viorel Stancu , unul dintre foştii jucători ai Jiului, din perioada în care echipa din Vale era sub tutela lui Miron Cozma, spune că la ora actuală Jiul poate promova în prima ligă. "La achiziţiile pe care le-a făcut Jiul îşi poate permite luxul de a promova. Jiul nu promovează numai dacă nu vrea. Are o echipă omogenă şi poate reveni în prima ligă. Seria lor nu se compară cu a o noastră de pe vremuri când promova o singură echipă şi era foarte greu", spune Stancu.

Acesta mai afirmă că Jiul a dat o lovitură de imagine prin aducerea craiovenilor Ionuţ Luţu şi Lucian Pârvu. "Va veni mai multă lume la stadion să-i vadă pe cei doi. Este o lovitură de imagine pentru club şi patronul a procedat foarte bine. Am jucat contra lui Luţu când acesta evolua la Universitatea Craiova. Jiul a pierdut atunci cu scorul de 5-2. Îmi aduc aminte o fază făcută de Luţu în urma căreia a ridiculizat pe doi coechipieri de ai mei. Pentru acea fază unul dintre colegii mei l-a călcat pe gleznă şi l-a făcut indisponibil două săptămâni. Luţu este un nume în fotbal. Îmi povestea un fost fotbalist cu care Luţu juca în Kazahstan că olteanul făcea senzaţie acolo. Făcea două trei driblinguri pe teren şi se uita în tribună să vadă reacţia amicului său. Eu spun că este uşor să promovezi dacă ai stabilitate financiară. De la Matincă încoace Jiul nu a mai avut un jucător care să ridice tribunele în picioare, Luţu poate face acest lucru", a spus Viorel Stancu.
Speedy Luţu Gonzales

Olteanul care a adus victoria Jiului se simte mai tânăr ca niciodată şi nici nu vrea să audă de retragere

Ionuţ Luţu este un adevărat globe-trotter. A jucat în cariera lui la unsprezece echipe din cinci ţări, a câştigat trofee, dar a lăsat mereu impresia că putea mai mult.

De două etape, Luţu evoluează pentru Jiul Petroşani, pentru care sâmbătă a înscris golul victoriei în disputa cu CSM Rm. Vâlcea dintr-o lovitură liberă. Considerat de mulţi un fotbalist terminat, "Hagi-Luţu" îi contrazice şi anunţă că nici nu se gândeşte la retragere.

"Sunt fericit că am înscris, la a doua mea apariţie în tricoul Jiului. Am găsit aici nişte copii ambiţioşi şi talentaţi, avem ca obiectiv promovarea şi, de ce nu, visez să joc din nou în Liga I. Până atunci, savurez primul meu gol în divizia secundă. Jucasem o viaţă fotbal şi nu ajunsesem să înscriu în acest eşalon", glumeşte Luţu.

Mijlocașul are planuri mari pentru viitor: "Joc cât o să mă ţină picioarele, frate. Aici, la Jiul, sunt cel mai bătrân din lot, dar nu se vede, jur. Am vână, alerg de parcă sunt Speedy Gonzales".

"Patricia este viaţa mea"
Luţu are două motive extrem de solide să-şi continue cariera: are o fetiţă de crescut şi, în al doilea rând, nu ştie să facă altceva. "Nu mă las de fotbal. Ce să fac? Să stau degeaba? Nu pot, frăţioare, mai ales că o am şi pe Patricia. E viaţa mea şi trebuie să-i asigur un viitor". Fiica de zece ani dintr-o relaţie mai veche, Patricia, este singura fată care i-a cucerit inima lui Luţu. "Nu sunt un sentimental, dar când vine vorba de fata mea, mă înmoi tot. Îi fac toate poftele", povesteşte "Hagi-Luţu".

Luţu are magazin şi club pe litoral
Chiar dacă încă mai joacă fotbal profesionist, Luţu s-a gândit să-şi asigure viitorul şi s-a lansat de un an în afaceri. A deschis, în Craiova, un magazin cu corpuri de iluminat, iar la Neptun are, din vara acestui an, un club, împreună cu un prieten.

"Cu lustrele e greu, dar sper să se termine repede criza asta mondială şi să se dezmorţească afacerea. În schimb, clubul a mers bine. Acum l-am închis, că s-a terminat sezonul, dar sunt mulţumit", spune Luţu.

"Jucasem o viaţă fotbal şi nu ajunsesem să înscriu în acest eşalon" - Ionuț Luțu

5 este numărul țărilor în care a jucat Luţu în cariera sa

Cariera lui Ionuţ Luţu

• Progresul Bucureşti (1993-1996, 2000-2001)
• U Craiova (1996-1997, 1998-1999, 2002-2003, 2004-2005, 2006-2008)
• Galatasaray (1997-1998)
• Steaua (1999-2000)
• Samsung Blue Wings (2000, 2001-2002)
• Rapid (2003-2004)
• Apollon Limassol (2003-2004)
• FC Kairat (2005-2007)
• Zhetysu Taldykorgan (2008-2009)
• Pandurii (2008-2009)
• Jiul Petroşani (2009-2010)
Nogo a ajuns la Petroşani

Jucătorul de culoare, Salif Nogo, a ajuns duminică seara la Petroşani pentru a-şi negocia contractul cu nou sa echipă Jiul. Fotbalistul care a mai evoluat în Liga l la Oţelul Galaţi a fost dorit cu insistenţă de patronul Alin Simota.

"În mare ne-am înţeles cu el urmează să se semneze. Este o achiziţie importantă", au spus oficialii din Vale.
"Îmi văd de drumul meu"

Fostul antrenor cu portarii al echipei Jiul, Stelian Homan, s-a despărţit de echipa din Vale, cu regret. "Prefer să nu vorbesc despre această despărţire că mă doare inima"

Povestea de iubire dintre Jiul Şi Stelian Homan pare să se fi sfârşit după peste 20 de ani de fidelitate din partea celui care a influenţat în bine destinele unor mari jucători. Cătălin Mulţescu, Martin Tudor, Dumitru Hotoboc, Bogdan Miron, Leontin Toader, Florin Anton sunt doar câteva din numele care au cochetat multă perioadă cu prima ligă. În urma acestor nume a rămas el profesorul. "Tăticul" portarilor din Vale a plecat de la Jiul, cu inima strânsă, şi cu regretul că poate mai avea multe de spus în această poveste, a cărei fir nu prea vrea să-l despice în patru.

"Jiul? Nu cred că am jucat vreodată la Jiul. Eu am jucat la Vulcan şi Paroşeni", spune Lulu Homan, dezamăgit parcă de faptul că grupării căreia i-a fost fidel atâta amar de vreme l-a lăsat să-şi ia prea uşor zborul.

"Îmi văd de drumul meu. Sunt antrenor cu portarii la Universitatea Petroşani şi totul este bine". În ciuda faptului că în Vale nu mai curg portarii buni pe bandă rulantă, fostul jiulist este optimist. "Valea este o pepinieră de talente. Nu-mi fac griji sunt convins că vor apărea talente. Hotoboc rămâne lider la Jiul, dar mai are şi el de muncit. Mai trebuie să lucreze la ieşirile pe centrări. Minerul îl are pe Silviu Ciucă pe care eu îl văd ca fiind un urmaş al lui Bogdan Lobonţ".

Ofertat de Alba Iulia şi Ceahlăul Piatra Neamţ
Stelian Homan spune că despărţirea de Jiul este una dureroasă. "Am ales să rămân la Jiul în ciuda faptului că am avut oferte de alte echipe din prima ligă, Unirea Alba Iulia şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Nu mi-am pus niciodată problema să aleg. Am rămas la Jiul . Dar ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Poate într-o zi voi vorbi despre acest lucru. Acum prefer să nu o fac. Oricum este trist ceea ce se întâmplă la unele cluburi din fotbalul românesc. Şi la înfrângere şi la victorie la noi se face cumetrie. Dacă selecţionerul Naţionalei, Răzvan Lucescu este batjocorit, ce se mai poate spune. Eu nu-mi doresc decât să revăd echipa Jiul în prima ligă, iar stadionul din Petroşani ar merita să poarte numele unuia dintre marii jucători. Factorii locali sau cei care conduc destinele clubului ar trebui să se gândească şi la acest lucru. Eu mă gândesc că i-ar sta bine stadionului de la Jiul să poarte numele unuia dintre cei mai reprezentativi jucători ai săi, regretatul Petre Libardi",a spus Stelian Homan.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7
URL de referinţă