Andrea Mandorlini: "Au valoare"
Andrea Mandorlini e mulțumit de lot și spune că jucătorii se pot bate pentru orice obiectiv în acest sezon.
Italianul Andrea Mandorlini a debutat cu o victorie în faţa suporterilor din Gruia. Tehnicianul şi-a lăudat jucătorii pentru că au fost capabili să reacţioneze după umilinţa de la Vaslui.
- Domnule Mandorlini, un prim succes pe banca "vişiniilor". Cît de importantă e această victorie după episodul Vaslui?
- Sînt foarte mulţumit pentru că am reuşit cu toţii un meci bun. Pentru mine a fost o partidă specială pentru că debutam în faţa suporterilor. Era un meci aşteptat de multă lume, avînd în vedere jocul din Cupă şi mă bucur că ne-am impus din nou. Adevărul este că echipa a acuzat la meciul cu Vaslui o oarecare lipsă de prospeţime din cauza faptului că timpul de recuperare a fost scurt, după meciul din Cupă. Încet-încet, ne-am revenit, am tras din greu la antrenamente, iar rezultatele au început să apară.
- Ce a făcut diferenţa împotriva oltenilor?
- Nu cred că a fost ceva special care a făcut diferenţa împotriva Universităţii. Secretul e simplu: munca din săptămîna premergătoare jocului şi motivaţia jucătorilor de a demonstra că au valoare, după un joc nereuşit la Vaslui. Dacă ar fi să intru în detalii tehnice pot să spun că am reuşit să imprim un echilibru general în joc. Echilibrul şi armonia în joc sînt elemente esenţiale din concepţia mea despre fotbal.
"Nu sunt un antrenor defensiv"
- Jocul defensiv a fost la înălţime. Craiova n-a avut faze importante de a marca...
- E adevărat, am lucrat mult la jocul defensiv, însă acest lucru e o obligaţie pentru orice antrenor. Circulă această prejudecată legată de şcoala italiană şi jocul bazat exlusiv pe organizare defensivă. Să nu uităm că împotriva Craiovei am avut mule acţiuni ofensive, ca dovadă că am înscris de două ori. Repet, nu sînt un antrenor defensiv. Mă interesează echilibrul între compartimente.
- Sînteţi de acord că CFR nu are un "regista", un veritabil număr 10?
- Nu ştiu, în acest moment, dacă la CFR se impune aducerea de urgenţă a unui număr 10. În fotbalul modern numărul de pe tricou nu prea mai are nici o semnificaţie. Avem mijlocaşi în lot precum Mureşan sau Dani, care pot şi trebuie să-şi asume şi acest rol, cum s-a văzut şi împotriva Craiovei. Deocamdată, trebuie să ne descurcăm cu ce avem, iar eu sînt mulţumit în general de lotul pe care l-am găsit la Cluj.
- L-aţi titularizat pe Deac împotriva Craiovei şi a avut un impact semnficativ în joc...
- Da, Deac a avut un aport important pentru echipă şi a făcut un meci remarcabil. Acelaşi lucru pot să-l spun despre Mureşan, care a revenit pe ultima sută de metri, Hugo Alcantara şi Edimar, care au fost rezerve la Vaslui. Chiar şi Culio mi-a plăcut. Dar victoria a fost a întregii echipe şi vreau să-mi felicit jucătorii.
Didy: "Daţi-mi o şansă!"
Aflat pe lista neagră la CFR, Didy (27 de ani) nu vrea să renunţe la contractul cu gruparea în tricoul căreia a devenit campion. "Îl tot aşteptăm să revină, dar văd că n-o mai face", l-a criticat Iuliu Mureşan pe brazilian după partida de la Alba Iulia.
Brazilianul îşi doreşte să-i demonstreze lui Mandorlini că se poate baza pe el. "N-am fost în lot la ultimele două confruntări. Respect opţiunea antrenorului, nu e nici o problemă. Mă implic sută la sută la antrenamente şi aştept să primesc o şansă pentru a arăta de ce sînt capabil. E dificil să nu joci, să stai mai mult prin tribună, dar îmi aştept rîndul", a spus Didy.
Atacantul mai are un an şi jumătate de contract cu CFR. "Nu mi s-a comunicat că se doreşte rezilierea angajamentului. Pentru mine e clar: vreau să rămîn pînă la finalul contractului. Voi pleca în vacanţă la finalul turului şi am bilet dus-întors. E important să fiu sănătos şi să ajung din nou la forma sportivă de acum doi ani. Da, mă văd evoluînd tot pentru CFR şi în 2010", a încheiat Didy.
Pârvulescu, noua ţintă a CFR-ului
Şefii ardeleni nu dau înapoi. Curăţenia de iarnă îi vizează în principal pe străinii de la CFR. Clujul vrea să "acopere" locurile libere cu fotbalişti din Liga I. Pârvulescu a redevenit ţintă de mercato pentru "feroviari".
Clujenii dau iama în piaţa românească pentru a înnoi garnitura cu care Mandorlini să atace din retur titlul şi cucerirea Cupei României. Dacă acum o lună l-au luat pe Cristi Bud de la Mediaş, ardelenii mai vor un jucător de la Mediaş, Paul Pârvulescu (21 de ani).
La momentul negocierilor pentru Bud, şefii de la CFR s-au interesat şi de preţul mijlocaşului stânga, dar au abandonat pentru moment interesul după ce au aflat că medieşenii nici nu concep o despărţire de Pârvulescu pe mai puţin de 2 milioane de euro şi jumătate, aceştia mizând şi pe interesul lui Dinamo pentru fotbalistul adus la Mediaş în 2006 de la Gloria Bistriţa. Cum "câinii" n-au oferit mai mult de 500.000 de euro plus doi jucători la schimb cu Pârvulescu, oficialii Gazului au mai lăsat din preţ. Astfel, şefii echipei lui Pustai par să fie acum mulţumiţi şi cu un milion şi jumătate de euro pentru un "divorţ" de Pârvulescu.
E şi în atenţia selecţionerului
Noua propunere pare să fie pe placul ardelenilor de la CFR, care au redeschis discuţiile cu oficialii Mediaşului dar, spun apropiaţii, oferă doar un milion de euro plus un jucător. CFR-ul pare dispusă să renunţe la atacantul împrumutat la Alba, sârbul Rade Veljovic, jucător dorit de Pustai la Gaz pentru a acoperi despărţirea de Cristi Bud. Pârvulescu e în cărţi pentru trialul pe care selecţionerul Răzvan Lucescu vrea să îl facă cu jucători din Liga I înainte de turneul naţionalei din 18-24 decembrie, din Turcia sau Spania.
48 de mii de euro pe an câştigă Pârvulescu la Mediaş, contract semnat la începutul acestui sezon
Stale Solbakken: "CFR Cluj are individualiţăţi, dar noi formăm un grup mai puternic"
Antrenorul lui FC Copenhaga, Stale Solbakken, a declarat, miercuri, în preziua partidei cu CFR Cluj, din Grupa K a Ligii Europa, că, luată individual, formaţia ardeleană este mai bună, dar elevii săi constituie un grup mai puternic, informează site-ul oficial al clubului.
"Adversarul nostru de mâine are individualităţi mai valoroase decât noi, care, în schimb, formăm un grup mai puternic. Va fi o confruntare interesantă, întrucât ambele echipei au nevoie de cele trei puncte. Pentru CFR va fi imposibil să mai spere la calificare dacă nu va câştiga, în timp pentru noi este bun şi un egal, dacă rezultatul celuilalt meci din grupă ne este favorabil. Cred că avem cea mai echilibrată grupă din competiţie. Toate echipele păstrează şanse de calificare şi, mai mult, au un parcurs bun în competiţia internă", a afirmat tehnicianul grupării scandinave.
Solbakken a mai spus că în partida tur, încheiată cu victoria formaţiei clujene, scor 2-0, CFR a fost echipa mai bună, dar a precizat că la vremea respectivă FC Copenhaga a trecut prin cel mai greu moment din actuala stagiune: "Am făcut un singur meci slab în această ediţie a Ligii Europa, iar acela a fost chiar împotriva lui CFR Cluj. Atunci, adversarul a fost mai puternic din punct de vedere fizic, însă noi am traversat cea mai dificilă perioadă din acest sezon. După partida de la Cluj, lucrurile s-au schimbat în bine şi sper ca şi mâine să confirmăm forma din ultima vreme".
Întâlnirea dintre FC Copenhaga şi CFR Cluj, contând pentru etapa a 5-a din Grupa K a Ligii Europa, din care mai fac parte PSV Eindhoven şi Sparta Praga, va avea loc joi, pe terenul grupării din capitala Danemarcei.
Clasament Grupa K: 1. PSV Eindhoven 8p, 2. Sparta Praga 7p, 3. FC Copenhaga 4p, 4. CFR Cluj 3p.
"CFR poate prinde primăvara europeană!"
"Feroviarii" de acasă susţin CFR-ul în partida cu FC Copenhaga. Ivorianul împrumutat în vară la Internaţional Curtea de Argeş, Emmanuel Kone, este alături de foştii lui colegi de la CFR şi crede că vişinii pot repeta performanţa din tur cu FC Copenhaga, când au învins cu 2-0.
"Eu cred că sunt şanse ca CFR să prindă primăvara europeană, dar trebuie neapărat să bată acuma seara. Dacă i-au învins pe cei de la Copenhaga o dată, o mai pot face şi acum. Eu o să fiu alături de ei şi le urez multă baftă. Pot câştiga acest meci!", este convins mijlocaşul.
Atacă în papuci!
Atacantul Yssouf Kone a fost foarte relaxat la conferinţa de presă de aseară, fiind sigur că CFR va obţine victoria la Copenhaga, în grupa K a Europa League. Ivorianul a lăsat întreaga asistenţă cu gura căscată când a apărut la eveniment în papuci de casă.
Kone a fost luat imediat la ochi de ziariştii danezi, care au remarcat că ivorianul era încălţat în încălțăminte de casă. "Nu îmi voi folosi aceste ghete la meci! Dacă voi juca, voi fi obligat să înscriu, aceasta este datoria mea de atacant. Cert este că nu voi folosi aceşti papuci", a replicat imediat ivorianul.
Mureşan: "Îi batem pe danezi"
Pe de altă parte, mijlocaşul Gabi Mureşan va urmări pe Pro TV meciul din această seară, deoarece este suspendat. "Cred că putem să învingem la Copenhaga. Şanse mai sunt să ajungem în primăvară, dar depindem şi de celelalte rezultate. Cred însă că primordial în acest sezon pentru noi este Liga I, unde trebuie să luăm campionatul", a spus Mureşan.
Totul pe cartea atacului
Deşi se află pe ultimul loc în Grupa K a Europa League, clujenii nu capitulează. "Mai avem şanse mici să ne calificăm", a mărturisit Iuliu Mureşan. Astfel, tehnicianul italian Andrea Mandorlini este hotărât să înceapă meciul din această seară cu trei atacanţi în primul unsprezece! Mandorlini îi va arunca în luptă din primul minut pe Traore, Kone şi Dubarbier. Aceştia vor fi ajutaţi din linia mediană de Culio, Deac şi, surpriză, Andre Leao, de care patronul vrea să scape.
De remarcat că echipa din Gruia a obţinut singura victorie în Europa League cu Kone pe teren tot împotriva danezilor, scor 2-0, meci în care atacantul ivorian s-a accidentat grav, lipsind apoi de pe gazon două luni.
Ultima şansă pentru Leao
Meciul cu FC Copenhaga ar putea fi ultimul pentru mijlocaşul lusitan, care, alături de mai mulţi jucători de la CFR, nu mai este pe placul conducerii.
Pus de patronul Arpad Paszkany pe lista neagră a jucătorilor care vor pleca în pauza de iarnă, portughezul Andre Leao va primi joi seara o ultimă şansă să demonstreze şefilor că merită să fie păstrat în Gruia. În lipsa lui Gabi Mureşan, suspendat, Andrea Mandorlini este decis să înceapă din primul minut cu Leao împotriva danezilor de la FC Copenhaga.
"Absenţele pe care le am în lot pentru meciul cu FC Copenhaga sunt importante, dar am jucători pe care sunt sigur că mă pot baza, iar Leao este unul dintre ei. Joi o să-l folosesc la mijlocul terenului şi va avea toată încrederea mea", a dezvăluit ieri tehnicianul italian.
Şefii din Gruia sunt nemulţumiţi de Leao deoarece a jucat în ultimele două luni numai în două partide, deşi a început campionatul în primul unsprezece.
Leao a ajuns la CFR în vara anului 2007, fiind achiziţionat de la Beira Mar pentru 250.000 de euro.
16 partide a jucat Leao pentru CFR în Liga I în sezonul 2007-2008
5 partide a jucat Leao pentru clujeni în sezonul trecut din Liga I
Mureşan: "Vrem să batem la Copenhaga pentru coeficientul ţării"
Iuliu Mureşan, preşedintele CFR-ului, spune că echipa sa vrea să cîştige la Copenhaga în grupele Europa League pentru coeficientul ţării.
"Avem în continuare şanse să ne calificăm mai departe şi vom lupta pînă în ultima clipă. Vrem să batem la Copenhaga, trebuie să o facem pentru coeficientul ţării", a spus Iuliu Mureşan la sportro.
El a completat despre Emilian Dolha: "Am fi vrut să îl luăm pe Emilian Dolha înainte să vină la Dinamo. Nu se pune problema să vină acum la noi, avem deja trei portari foarte valoroşi"
Ricardo Cadu: "Deranjăm! Sîntem buni"
Căpitanul Cadu aruncă mănuşa şi anunţă un nou sezon bogat în trofee pentru CFR Cluj. Portughezul vrea o victorie în Danemarca.
Ricardo, gol cu Universitatea şi o victorie care a reconfirmat faptul că puteţi concura pentru titlu...
- A fost o satisfacţie uriaşă pentru că acest gol a venit tîrziu în timpul jocului. Aveam nevoie de victorie împotriva Craiovei, după insuccesul de la Vaslui. Bine că am cîştigat! Adversarii noştri trebuie să înveţe să şi piardă. La Vaslui am prins o zi mai slabă, iar ei au jucat foarte bine. I-am felicitat după meci, fără scandal, aşa e fair-play.
- Oltenii n-au făcut-o după partida din campionat.
- Sîntem obişnuiţi cu astfel de atacuri. Nu sîntem ţinuţi în braţe de arbitri, astea sînt prostii. În schimb, altul e adevărul. CFR deranjează! E greu de acceptat pentru mulţi faptul că în 3 ani 4 trofee s-au dus în afara Bucureştiului. Înainte de eventul Clujului, ora exactă se dădea numai la Bucureşti. Cred că apariţia CFR-ului a stimulat competiţia adevărată, dar şi un val de antipatie la adresa noastră. Sîntem buni şi asta deranjează.
- Multă lume spune că aţi devenit o echipă blazată, fără motivaţia după participarea în Champions League. Eşti de acord cu această afirmaţie?
- Nu e deloc aşa. V-am spus deja, victoria Clujului a generat o competiţie în adevăratul sens al cuvîntului. Am deschis un drum, pe care au călcat şi alte echipe din provincie. Vaslui, Timişoara, Braşov sau Urziceni au făcut investiţii, au adus jucători străini şi astfel a crescut valoarea campionatului. Uitaţi-vă cît de echilibrat e acest campionat şi îmi veţi da dreptate. Înainte ne luptam cu Steaua şi Dinamo, acum sînt 6-7 pretendente la titlu. Nu mai poţi cîştiga cu 5-0, lejer. Trebuie să munceşti serios pentru fiecare punct.
"Sînt un simplu jucător, nu schimb antrenori!"
- Ce a adus nou Andrea Mandorlini?
- Am mai lucrat cu italieni la Cluj. Nu e un antrenor defensiv. Dimpotrivă, deşi lucrează foarte mult tactic, o face mai atent la faza ofensivă. Ştie foarte mult fotbal şi e o persoană bună. Nu cred că vom avea probleme cu Mandorlini.
- Se spune că la CFR "gaşca portugheză" face legea în vestiar. Schimbă şi recomandă antrenori...
- Se încearcă să ni se facă o imagine proastă. Întrebaţi-l pe Andone, pe antrenorii sub comanda cărora am lucrat! Întrebaţi-i pe Stăncioiu, Panin, Mureşan, Culio sau Dubarbier dacă sîntem nişte influenţe negative asupra grupului! Ce, eu sînt Arpad Paszkany să schimb antrenori la CFR? Sînt căpitanul echipei şi nu preşedinte la CFR. Mă interesează să apăr interesele echipei şi nu doar interesele personale. De ce? Iubesc acest club, îmi place la Cluj, vreau să cîştig campionate şi banii pentru care muncesc.
- Eşti din 2006 la Cluj. Te gîndeşti la o nouă provocare în cariera ta?
- Nu în această iarnă. Mă simt bine aici şi vreau să cîştig un nou campionat cu CFR, e ambiţia mea. După terminarea acestui sezon mă voi gîndi la o nouă provacare, dar pînă atunci nu. Mi-ar plăcea la Benfica sau Porto, echipe care nu se refuză, dar mă interesează mai mult ceea ce am de făcut în prezent la Cluj.
2 goluri a marcat Cadu în acest campionat pentru gruparea feroviară
10 este media mingilor recuperate de Cadu
Tony: "Trebuie să luăm doar ce a fost bun din Liga Europa şi să folosim în campionat"
Fundaşul dreapta al lui CFR Cluj, Tony da Silva, a declarat, joi, după meciul cu FC Copenhaga, scor 0-2, că îi pare rău pentru eliminarea din Liga Europa, iar acum clujenii trebuie să se concentreze pe parcursul din Liga I şi pe Cupa României.
"Trebuie să ne concentrăm pe campionat, dar şi pe Cupa României, după această eliminare din cupele europene. E păcat că nu am mers la fel de bine ca la început şi în Liga Europa. Asta e fotbalul şi trebuie să luăm doar ce a fost bun din aceste meciuri şi să folosim în Liga I. Oricum, campionatul a fost mereu obiectivul principal, deci trebuie să jucăm în forţă acolo", a spus Tony, la Sport.ro.
CFR Cluj a fost învinsă joi, în deplasare, de FC Copenhaga cu scorul de 2-0, în Grupa K a Ligii Europa, şi fosta campioană a României a ratat orice şansă de a se mai califica în primăvara europeană a competiţiei.
În ultima etapă, FC Copenhaga va juca în deplasare, cu Sparta Praga, în timp ce formaţia CFR Cluj va întâlni acasă, pe PSV Eindhoven.