RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Unirea Alba-Iulia
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
Norbert Varga - primul transfer al lui Dan Petrescu la Wisla Cracovia!

"Bursucul" a preluat echipa poloneză Wisla Cracovia la finele anului 2005 şi prima mutare efectuată a fost transferul mijlocaşului... Norbert Varga! Legiunea românească a deţinătoarei titlului, la acea oră, în Polonia era compusă din antrenorii Dan Petrescu, Cristi Pojar (fost "secund" 6 luni la FC Unirea în 2004 şi coechipier în trecut la "U" Cluj cu Adrian Falub şi Francisc Dican), Dumitru Stângaciu (toţi acum la Unirea Urziceni) şi N. Varga (component al "alb-negrilor"), ulterior ajungând şi alţi compatrioţi precum Dolha şi H. Chiacu.

"Îi sunt recunoscător lui Dan Petrescu pentru că s-a gândit la mine şi mi-a propus acel transfer în străinătate. Îl ştiam de la Sportul Studenţesc, cu care am semnat în vara respectivă. M-a onorat opţiunea de atunci a "Bursucului" mi-a făcut deosebită plăcere să lucrez sub comanda sa, am şi rămas în relaţii foarte bune şi abia aştept să îl revăd. De vreun an de zile n-am mai vorbit, dar păstrez legătura cu Cristi Pojar", a rememorat Norbert Varga.

Surse demne de încredere susţin că Norbert Varga a fost transferat la FC Unirea Alba Iulia la sugestia lui Dan Petrescu, ce l-a recomandat lui Falub în această vară. "Dan este un profesionist desăvârşit. Fotbalul este pe primul loc în viaţa sa, vrea să fie mereu învingător, cel mai bun", l-a caracterizat uniriristul pe antrenorul campioanei.

Mijlocaşul "alb-negrilor" afirmă că Unirea Alba Iulia nu va fi avantajată de faptul că Urziceni va debuta săptămâna viitoare la Sevilla în Champions League. "La Dan Petrescu orice confruntare e important, îl pregăteşte temeinic, serios precum un meci în Liga Campionilor, are o mentalitate serioasă. Era mai bine să-i fi înâlnit după un asemnea joc, pentru că adversarii erau obosiţi atât fizic cât şi psihic", a spus Norbert.

"E greu ca Unirea Urziceni să repete performanţa din sezonul trecut când a dat lovitura şi a luat campionatul. Pentru ei miza va fi participarea în competiţia stelară a fotbalului mondial. Oricum noi megem la luptă, să facem o figură frumoasă. După disputa cu FC Timişoara am văzut că se poate şi am căpătat încredere", a încheiat arădeanul.
Falub: "Mi-am învăţat lecţia"

Tehnicianul Unirii Alba Iulia a pierdut în urmă cu două sezoane, pe vremea când o antrena pe "U" Cluj, cu 3-2 în faţa Urziceniului, după ce la pauză a condus cu 2-0, dar promite că astăzi nu va mai repeta greşeala de atunci.

Întâlnirea cu Unirea Urziceni nu îi trezeşte amintiri plăcute lui Adi Falub, care în urmă cu doi ani, când era antrenorul lui "U" Cluj, a suferit o înfrângere usturătoare chiar în faţa adversarilor de astăzi. Antrenorul albaiulienilor spune că a învăţat din greşeli şi e convins că Veljovic&Co. pot da lovitura la Urziceni.

"Ştim ce forţă are Unirea, dar noi vom încerca să jucăm fotbal, orice rezultat pozitiv ar fi bun pentru noi. Îmi aduc aminte de acea partidă din sezonul 2007-2008 când eram antrenorul Universităţii şi am pierdut cu 3-2 contra Urziceniului, după ce la pauză am avut 2-0. A fost un meci pe care l-am avut în mână, dar nu am reuşit să ţinem de rezultat în ultimele zece minute, când practic am încasat trei goluri şi totul s-a năruit. Mi-aş dori ca mâine (n.r. - azi) să conducem cu 2-0 şi cred că am şti cum să păstrăm rezultatul. Însă, din păcate, Unirea Urziceni nu mai este la fel ca atunci, acum e mult mai puternică", mărturiseşte Falub.

"Sper să nu apară probleme de arbitraj"
Înfrângerea din acel sezon a stârnit multe controverse, oficialii celor de la "U" Cluj acuzând dur arbitrajul, iar antrenorul ardelenilor speră ca azi să nu aibă "surprize" neplăcute din partea "fluieraşilor". "Ştiu doar că la acel meci a fost acordat împotriva noastră un penalty discutabil, de restul acuzelor pe care oficialii Universităţii le-au făcut nu îmi aduc aminte. Oricum, sper să nu apară probleme de arbitraj acum", a încheiat Adi Falub.

14 este locul ocupat de Unirea Alba Iulia în clasamentul Ligii I după cinci etape

"Nu ne interesează că Unirea joacă în Liga Campionilor. Noi trebuie să rămânem în prima ligă şi pentru asta trebuie să strângem puncte în fiecare meci indiferent de adversar" - Adi Falub, antrenor Unirea Alba Iulia
Falub: "Din păcate, plecăm cu 0 puncte de la Urziceni"

Antrenorul Adrian Falub s-a declarat dezamăgit de evoluţia elevilor săi. "Din păcate, plecăm cu 0 puncte de la Urziceni. Plătim tribut că nu am avut curaj şi am făcut multe greşeli în prima repriză. Partea secundă a fost mai bună şi pentru că Urziceniul cred că s-a gândit mai mult la meciul de la Sevilla", a comentat tehnicianul.

În ciuda prestaţiei din acest meci, Falub continuă să creadă în elevii săi. "Jucătorii mei pot mai mult, dar avem o echipă neexperimentată, care are nevoie de încurajări, dar şi de critici. Sunt jucători care n-au mai jucat în Liga I. Mulţi nu ne-au dat nicio şansă încă de la începutul campionatului şi iată că am obţinut 5 puncte în 6 jocuri", a spus tehnicianul.

Altfel, după meci, în vestiarul oaspeţilor a avut loc un scandal, în urma căruia Adrian Falub a ieşit nervos, strigând: "Ori eu, ori ei!" şi potrivit unor surse ar fi avut un conflict cu jucătorii Florin Dan, Norbert Varga şi Sorin Rădoi.

Unirea Urziceni a învins, sâmbătă, formaţia Unirea Alba Iulia, scor 1-0, şi a obţinut cea de-a patra victorie în această ediţie de campionat, acesta fiind ultimul joc oficial înaintea debutului în Liga Campionilor. Unicul gol al meciului a fost înscris de Marinescu, în minutul 33.
Falub, ţinut la uşa vestiarului de jucători!

Fotbaliştii s-au răzbunat pe tehnicianul Adrian Falub, care i-a terorizat cu înjurături pe tot parcursul jocului

Înfrângerea la limită în faţa campioanei en-titre a provocat un incident de necrezut în tabăra Unirii Alba Iulia.

După un joc surprinzător de bun prestat de ardeleni la Urziceni, dar cu un deznodământ dezamăgitor pentru albaiulieni, nervii au cedat. Din timpul meciului se simţea ceva, tehnicianul celor din Alba Iulia urlând efectiv la jucătorii săi pe tot parcursul celor 90 de minute. La final, a ieşit show. Dan Petrescu a venit primul la conferinţă, deşi uzanţele dau întâietate oaspeţilor, şi a început, zâmbind uşor amuzat: "N-am apucat să-l salut pe fostul meu jucător, Norbert Varga, pentru că la Alba Iulia e o mică problemă". "Mica problemă" era că vestiarul oaspeţilor se transformase într-un câmp de luptă.

N-a avut loc nici în autocar
Din încăpere răsunau ţipete şi înjurături, soldate în cele din urmă cu expulzarea lui Falub din vestiar, după o încăierare cu portarul Cornel Cernea! Se pare că jucătorii Albei, în frunte cu ţinta numărul unu a lui Falub din timpul meciului, i-au reproşat tânărului antrenor criticile dure şi înjurăturile pe care acesta le-a adresat lor pe tot parcursul jocului. Ţinut la uşă de către elevii săi, Adrian Falub nu a riscat să plece de la stadion în autocarul echipei, ci a apelat la o prietenă care venise la meci cu maşina personală!

"Avem mulţi jucători fără experienţă şi care au nevoie de mai multe imbolduri pentru a rămâne în priză. Asta a fost tot!" - Adrian Falub, antrenor Unirea Alba Iulia
Uniriştii recunosc că nu-au avut curaj la Urziceni, unde au primit gol din ofsaid

La fel ca şi la partida externă cu Rapidul, echipoerii nou-promovatei au declarat că la Urziceni s-au temut prea mult de renumele adversarului.

"N-am avut suficient curaj, am pornit motoarele abia în actul secund după de am foşti conduşi pe tabelă. Momentul adevărului a devenit pentru noi jocul decisiv cu Astra Ploieşti", a afirmat Sorin Rădoi.

În ultimele 3 runde, în condiţiilel unui program dificil, Unirea a acumulat numai un singur punct şi a doua întâlnire consecutivă externă a devenit un test ce nu trebuie ratat.

"Cu puţină încredere puteam scoate o remiză, pentru că echipa campioană n-a strălucit. Ne-a lipsit prospeţimea şi curajul, iar acum suntem obligaţi să învingem Astra", a precizat Adrian Olah.

"Ne-a lipsit tupeul şi doar după primirea golului am început să credem în şansele noastre. Avem o partidă cheie cu Astra, un joc de 6 puncte împotriva unei contracandidate. La Urziceni am pierdut însă din cauza unui gol marcat din ofsaid", a conchis Bogdan Bucurică.

Altfel, albaiulienii au întârziat mai bine de 2 ore la Urziceni plecarea spre casă, motivul fiind solicitarea lui Selagea şi Cernea la controlul anti-doping, astfel că s-a ajuns în Cetatea Marii Uniri abia la ora 4.00 dimineaţa. Astăzi, la antrenamente este aşteptat şi ultimul nou-venit în tabăra ardeleană, fundaşul Nikola Vujadinovic, împrumutat de la Udinese.
"Casă de piatră" pentru Andrei şi Ana-Maria Zăgrean

Fostul atacant unirist Andrei Zăgrean şi-a unit destinul sâmbătă cu Ana-Maria, alesa inimii sale, la petrecerea organizată la cantina Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia participând aproximativ 150 de persoane. Nunta, ce s-a dovedit o petrecere extrem de reuşită a avut un episod picant, mireasa fiind răpită şi dusă la clubul "Allegria" de către Ionuţ Cazan şi Laurenţiu Opriceană, foşti colegi mirele la Unirea Alba Iulia.

Recompensa pentru recuperarea proaspetei doamnă Zăgrean a fost una "sentimentală" pentru "însurăţel". La sugestia discretă a naşului, impresarul Daniel Dragoş, mirele a fost "obligat" la o declaraţie de dragoste la adresa fostei echipe pe care a părăsit-o în vară, momentul derulându-se în acordurile imnului "alb-negrilor". Printre nuntaşi s-au mai regăsit uniriştii Sg. Costea, I. Grozav, dar şi Raul Unchiaş împreună cu soţia, Norica Câmpean. Una peste alta, a fost un eveniment monden deosebit şi o zi care va rămâne pe veci în sufletele tinerilor, ce au pornit împreună pe drumul vieţii.
Scump domne', scump!

Cu toate că în ziarele de specialitate scria extrem de clar despre faptul că la Urziceni intrarea generală este liberă, cei 12 suporteri ai Unirii au constatat pe propria piele (n.a. mai exact pe propriul buzunar) că lucrurile nu stau tocmai aşa. La intrarea în incinta arenei, una destul de modestă în comparaţie cu performanţele reuşite de Dan Petrescu şi compania, fanii albaiulieni au fost luaţi în primire de unul dintre "cerberii" aflaţi la faţa locului. "Băieţi, biletele s-au epuizat de două zile dar pentru voi fac eu o excepţie şi va fac rost de tichete la preţul de 20 RON", a tunat, la mişto, "băiatu' cu Fiatu'". Degeaba au încercat albaiulienii să-i explice acestuia cum stă treaba cu ziarul pentru că el a rămas ferm pe poziţii. "Dacă nu plătiţi 20 RON puteţi merge la un bar în oraş să vedeţi acolo meciul", a încheiat triumfător omul de la poartă. Şi neavând de ales, suporterii au plătit câte 20 RON pentru un bilet la peluza în spatele căreia păşteau liniştite câteva văcuţe originare din Ialomiţa!

Cinste lor, cinste lor, cinste veteranilor!
Chirilă Truţă (70 de ani), Dorel Mănică (57 ani) şi Florin Nicolescu (49 ani, împliniţi pe 8 sepetembrie) sunt doar trei dintre suporterii Unirii care merită toate felicitările. Şi doar pentru simplul fapt că în loc să aibă grijă de nepoţi sau să stea la un şah şi-o sticlă cu bere, au ales să parcurgă circa 800 de kilometri pentru a fi alături de echipa favorită. Că despre timpul petrecut pe "cărările" şi stadioanele patriei, circa 18 ore, în sfânta zi de sâmbătă nu mai are rost să vorbim...

Dan Petrescu show
Aşa cum era de aşteptat, tehnicianul campioanei a fost din nou în prim planul jocului de la Urziceni. Dan Petrescu, secondat cu brio de MM Stoica, a dat un veritabil recital (n.a. spre bucuria operatorilor TV prezenţi pe stadionul "Tineretului") şi a contestat aproape fiecare decizie a brigăzii de arbitri. "Ăsta-i şmecheraş mare, uite că au trecut 40 de minute până ne-a dat şi nouă un fault", "Bă' piticule, eşti nebun la cap, arbitrezi numai într-o singură direcţie" au fost doar câteva dintre remarcile "Bursucului" la adresa lui Marius Avram. Centralul, care între noi fie vorba a arbitrat excelent, a fost însă "păcălit" de eroarea asistentului Vasile Marinescu care, coincidenţă sau nu!, i-a prilejuit lui Laurenţiu Marinescu un debut cu gol în tricoul Urziceniului.
Cernea, suspendat pe timp nelimitat de conducerea clubului Unirea Alba Iulia!

În urma incidentului de la finalul partidei de la Urziceni, când portarul Cornel Cernea l-a înjurat în vestiar pe antrenorul Adrian Falub, şefii Unirii au luat măsuri dure.

Astfel, ex-stelistul Cornel Cernea a fost exclus azi din lot pe termen nelimitat şi amendat cu 10 %. Acesta se va antrena de acum înainte cu juniorii echipei uniriste.

"Falub are credit total din partea conducerii, iar antrenorul nu se schimbă când vor jucătorii. Nu vrem să tolerăm actele de indisciplină şi jignirile, indiferent de numele jucătorului sau de numele clubului de la care vine. Această măsură este un avertisment şi pentru alţii", a explicat Marian Sarmeş, preşedintele CA al Unirii, decizia luată.

"Acest act de indisciplină a lovit în unitatea grupului, iar Cernea va suporta consecinţele. Eu nu-mi permit să înjur jucătorii", a precizat şi antrenorul Adrian Falub.

Cernea a ajuns la Alba în vară, fiind achiziţionat de la Steaua. Portarul are contract până în vara anului 2011 cu Unirea.
Record de "stranieri" pentru Unirea Alba Iulia

Gruparea din Cetatea Marii Uniri şi-a asigurat în aceste zile serviciile a încă doi jucători, în speţă fundaşul central Nikola Vujadinovic (23 ani, muntenegrean, ex-Udinese) şi atacantul Jonhes Elias Pinto Dos Santos (30 ani, brazilian, ex-Brasiliense), condiţii în care numărul străinilor din lotul pregătit de Adi Falub, în care se mai află află atacantul Rade Veljovic (23 ani, sârb, ex-CFR Cluj), apărătorul central Josip Bonacin (25 ani, croat, ex-Siebenik) şi jucătorul de bandă stângă Vitor Tiago de Freitas 'Vitinha" (23 ani, portughez, ex-CFR Cluj), a ajuns la 5.

"Vujadinovic a efectuat vizita medicală în cursul dimineţii de luni, a trecut examenul fără probleme şi începând din această după amiază (n.a. ieri) va intra în programul normal de pregătire al echipei. El a venit împrumut pentru un an, după care vom relua disuţiile cu italienii de la Undinese pentru o eventuală prelungire a împrumutului. Brazilianu Jonhes a semnat până la finalul turului cu noi şi dacă va convinge vom prelungi pentru încă două sezoane" a afirmat Marian Sarmeş, preşedintele Consiliului de Administraţie al Unirii.

Altfel, oficialul ardelenilor consideră extrem de importante următoarele trei jocuri din actuala ediţie de campionat. "Partida cu Astra Ploieşti (n.a. ploieştenilor le-a fost ridicată sancţiunea de a juca fără spectatori!) de vineri, ora 21.00, în direct la DigiSport, se anunţă a fi o adevărată finală în condiţiile în care apoi vom întâlni pe teren propriu pe FC Vaslui şi în deplasare pe Universitatea Craiova. Nu are rost să ne lamentăm la aderesa arbitrajului, ba că în întâlnirea cu FC Braşov nu ni s-a acordat un penalty, ba că la Urziceni am pierdut printr-un gol marcat din ofsaid, eu nu fac acest lucru şi vreau să cred că toţi cei din "familia" Unirii Alba Iulia gândesc la fel. Suntem în criză de puncte, trebuie neapărat să izbutim cât mai curând să punctăm şi în clasament nu doar la capitolul impresie artistică, pentru că timpul trece şi nu iartă", a conchis Sarmeş.
Florin Ilie la Rimini via Arad!

Fundaşul central Florin Ilie (n.a. recent a marcat primele 2 goluri pentru echipa mare a albaiulienilor într-un amical câştigat cu scorul de 9-1 în faţa celor de la Viitorul Sântimbru) va participa în perioada 17-20 septembrie la o acţiune de pregătire la Arad alături de echipa naţională Under 17 a României (n.a. antrenor Lucian Burchel) după care între 20 şi 28 septembrie va fi prezent, împreună cu ceilaţi "tricolori", la un turneu internaţional care va avea loc la Rimini (Italia).
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
URL de referinţă