Astra – varianta de toamnă 2009
Prim-divizionara Astra Ploieşti a avut parte de un început de campionat intens, cu evenimente de tot felul, cel puţin până în acest moment, schimbările petrecute la nivelul lotului fiind cu adevărat spectaculoase.
Deşi pare greu de crezut, nu mai puţin de 11 jucători, dintre cei cu care Ion Moldovan începea campionatul, nu mai sunt, în acest moment la Astra, care a schimbat, practic, o echipă întreagă, antrenor şi 11 fotbalişti. Au părăsit Astra, pe rând, Nicolae Muşat (ajuns la U. Cuj), Cornel Predescu (Dinamo II), Hristu Chiacu (FC Timişoara), Silviu Izvoranu (Internaţional), Şerban Moraru – plecat la Concordia Chiajna, Radu Păduraru (plecat la Petrolul Teleajen), Victoraş Catarama – ajuns la FC Snagov, Marius Tigoianu, deocamdată la echipa satelit, Astra II, Marius Alexe, care joacă acum în Europa League cu Dinamo şi Ştefan Ciobanu – ajuns la divizionara secundă Săgeata Stejaru! În afara lor, decesul lui Alexandru Iatan, împrumutat atunci celor de la Dunărea Giurgiu, a făcut ca, Astra să fie nu numai în situaţia de a schimba, efectiv, o echipă întreagă, dar a dus şi la apariţia unui nou "reper" în viaţa echipei, fostul internaţional de juniori urmând să rămână în istoria acestui club.
În locul celor plecaţi, faţă de începutul sezonului, au apărut, pe rând, portarul Popa (readus de la Dunărea Giurgiu după doar un meci jucat acolo), dinamovistul Osvaldo Miranda, atacant ce a debutat deja la noua grupare, apoi fundaşul de la Gloria Buzău, Cătălin Vlaicu este şi el astrist cu acte în regulă. În plus, Astra a reuşit şi aducerea a doi fotbalişti importanţi pentru România, anume atacantul lui FC Brugge, sârbul Dusan Djokic şi mijlocaşul francez de la FC Seul, Kevin Hatchi, tot la capitolul noutăţi fiind şi tânărul mijlocaş stânga de la Jiul, Răzvan Vădrariu.
Mai vine un sârb
Sârbul Dusan Djokic este cel mai bine cotat jucător din lot, din punct de vedere financiar, el costându-i pe cei de la FC Brugge, în anul 2006, peste 2 milioane de euro, când a fost cumpărat de la Steaua Roşie Belgrad”
Lotul cu care Astra va încerca să termine cât mai sus în clasament acest retur urmează să fie completat cu fundaşul de 21 de ani, internaţionalul de tineret de la echipa sârbă de prim-eşalon, Jagodina, Tomic Vukasin, care va sosi luni în România, după ce a obţinut viza de şedere în ţara noastră şi a semnat un contract cu gruparea ploieşteană! Vukasin, un jucător de aproape 2 metri înălţime a fost împrumutat pentru un an, cu opţiune de cumpărare din partea Astrei.Astfel, cu Tomic, numărul străinilor din echipă ar putea ajunge la 8, după japonezul Takayuki, cehul Oprsal, portughezul Paulinho, argentinienii Valdez şi Miranda şi ultimii veniţi, sârbul Djokic şi francezul Hatchi!
Schimbările majore făcute au schimbat faţa echipei, care, după ce ajunsese pe ultimul loc şi părea o "victimă sigură" în lupta pentru evitarea retrogradării, este acum o "sperietoare" pentru echipele cu obective mai îndrăzneţe, câştigând puncte importante cu Rapid sau FC Timişoara.
Puţini "supravieţuitori"
În acest moment, cel mai vechi jucător din lotul Astrei este căpitanul Gheorghe Rohat, care a evoluat la această echipă şi acum 11 ani, la prima promovare în liga I, a echipei din cartierul de Vest! În acest moment însă, fotbalistul cu ceea mai mare perioadă fără întrerupere, petrecută la echipa din "9 mai" este atacantul Cristi Gafiţa, care se află la Astra de acum 3 ani, când echipa juca în divizia C, sub acelaşi nume! Dintre fotbaliştii care au început proiectul de construcţie a unei noii echipe a oraşului Ploieşti, unul care a reuşit, după ce a cunoscut însă mari schimbări, au mai „rezistat” în lot doar 4 fotbalişti: Cristi Gafiţa, cel mai înainte amintit, portarul Daniel Popa, care nu a apucat încă să joace în liga I, mijlocaşul japonez Seto Takayuki şi fundaşul Ovidiu Mihalache! Desigur, şi la staff au fost modificări importante, doar maseurul Viorel Roman "rezistând" din vara lui 2007, până acum!
Şi atacantul Georgian Păun este un caz "special", el debutând pe arena "Astra", în liga I, în anul 2004, cu Florin Marin antrenor, după care însă a părăsit gruparea din "9 Mai", în divizia C, acum 3 ani, când a fost transferat la Dinamo, de unde a revenit în vara lui 2008.