11-23-2009, 02:29 AM
Timp de 10 ani, fără întrerupere, Remus Cîmpeanu a purtat banderola de căpitan a unei singure echipe: "U" Cluj. A prins vremurile in care se imbinau aplauzele publicului, viaţa studenţească şi cîntecele care îi însoţeau în deplasări.
Covaci i-a dat vestea cea mare
"Puştiule, vino încoa! De mîine, nu te mai prezinţi la antrenamentele acestei echipe". Inima îi bătea în piept cu putere. Stingherit, cu podul palmelor umezite, s-a îndreptat spre antrenorul său de la CSM Cluj, Ştefan Covaci. "Dar ce-am făcut, vreţi să scăpaţi de mine?". "Nu te speria băiete, te vor cei de la Universitatea", i-a spus Covaci. Pentru Remus Cîmpeanu, băiatul care urmărea dintr-un brad meciurile Universităţii, visul copilăriei sale devenea realitate. Tînjea după boemia din cadrul lotului, aplauzele publicului, viaţa studenţească şi cîntecele care îi însoţeau în deplasări pe Moguţ, Kromely, Stelian Mureşan, Costin, Petru Emil, Suciu, Ivansuc, Munteanu, Paul Marcu, Mateianu şi Horaţiu Moldovan. Pe vremea aceea, director tehnic era Mircea Luca, antrenor Andrei Sepci, iar doctorul echipei Mircea Ionete.
Rolul unui căpitan adevărat
În perioada postbelică, mai bine de 25 de ani Universitatea Cluj a avut doar trei căpitani de echipă: dr. Mircea Luca, Traian Georgescu şi Remus Cîmpeanu. "Am stat cinci ani în cameră cu Georgescu şi i-am devenit ucenic. Pe atunci, cel care purta banderola avea o grămadă de responsabilităţi. Apăra interesele jucătorilor în faţa conducerii chiar dacă măsurile propuse îl lezau direct, se bătea pentru fiecare, fără să iasă în faţă. Un astfel de om era Georgescu. Cîteodată, nici nu mînca la cantină cu noi, de jenă să nu se interpreteze ca fiind un abuz din partea sa!", îşi aminteşte Cîmpeanu. La un an după cîştigarea Cupei României în 1965, Georgescu a fost înlăturat. Alegerile din lot l-au desemnat cîştigător al banderolei pe Paul Marcu. "Eu am avut un singur vot, însă Marcu a refuzat pe motiv că trebuie să-şi dea doctoratul şi n-are timp. M-a propus pe mine şi, de atunci, am rămas căpitan de echipă pînă la retragere".
Apostrofat de Teaşcă
Zece ani în care banderola "alb- negrilor" a stat doar pe braţul drept al lui Cîmpeanu. Doar Titi Teaşcă a încercat să-i pună piedică, ţinîndu-l cîteva etape pe tuşă după un conflict izbucnit în timpul unui amical în Polonia, la Zabje. "I-am pus o minge greşită lui Bungău, la o lovitură liberă, iar Teaşcă m-a apostrofat. Pentru mine era cea mai mare ofensă. La final, în vestiar, a încercat să se explice: "Aţi jucat foarte prost, încît m-am enervat şi l-am certat pe Remus". A trecut peste afront şi a mers mai departe. Iubea prea mult fotbalul şi pe U.
Fundaşul stînga al Universităţii Cluj a rămas în memoria microbiştilor prin distanţa mare la care arunca mingea din aut. Traiectoria balonului era lungă şi precisă. "Nu mi-am propus niciodată să arunc mult şi nici nu făceam antrenamente speciale. În pofida fizicului meu, care nu era deloc impunător, aveam degetele lungi şi elastice, iar de fiecare dată, aveam grijă să fac trei paşi şi să presar zgură pe mîini", a dezvăluit Cîmpeanu secretul aruncărilor sale care l- au pus deseori pe golgeterul "şepcilor roşii", Mihai Adam, în postura de a marca. Apoi îşi ridică braţele deasupra capului pentru a ne face o demonstraţie. Face un efort pentru a se arcui. Mingea imaginară zboară pînă pe masa biroului. Acolo unde zac pozele unei echipe boeme.
Sfaturile lui Puskas
În 1965, Ştiinţa Cluj (n.r. denumirea Universităţii în acea perioadă) a cîştigat Cupa României, întrecînd în finala de pe stadionul "Republicii" pe FC Argeş cu 2-1, golurile clujenilor fiind reuşite de Remus Cîmpeanu şi Zoli Ivansuc. Cucerirea trofeului i-a scos pe "studenţi" în Europa, adversarul desemnat fiind Atletico Madrid, care învinsese în finala Cupei Spaniei pe marele Real, în formaţie cu Suarez, Puskas şi Santa Maria.
La Cluj, madrilenii au învins la limită, 1-0, fiindcă "eram prea speriaţi de numele formaţiei spaniole". Înaintea returului de la Madrid, disputat pe 15 decembrie 1966, celebrul internaţional maghiar Ferenc Puskas a venit să-i viziteze şi să le dea ultimele sfaturi. "Sînteţi o echipă de amatori, iar dacă vă apăraţi o să scrie urît ziarele de voi şi o să vă dea 6-7 goluri. Dacă jucaţi, poate scăpaţi mai ieftin", îşi aminteşte Cîmpeanu discursul lui Puskas. Clujenii au pierdut cu 4-0, iar după meci au fost invitaţii vedetei lui Real la un restaurant pe care firma sa îl aproviziona cu ficat de gîscă.
Calificaţi în finala Cupei datorită mediei de vîrstă
Povestea calificării clujenilor în finala Cupei României conţine un episod interesant. În semifinale, "şepcile roşii" ai întîlnit la Braşov pe Progresul Bucureşti. După prelungiri, tabela arăta egalitate, 2-2. Următorul criteriu de departajare de atunci era media de vîrstă. "Din calcule, bucureştenii ieşeau în avantaj, dar pentru a forţa, au introdus un jucător mai bătrîn în prelungiri. La final, cînd s-a făcut calculul, am ieşit mai tineri cu cîteva luni şi noi am jucat finala!", îşi aminteşte Cîmpeanu.
"Peters al VI-lea"
Recunoscut pentru regimul strict impus jucătorilor, Titi Teaşcă era poreclit de jucătorii Universităţii "Peters al VI-lea", după eşecurile înregistrate cu "naţionala", 0-6 cu Spania şi Ungaria. "Ne ţinea în cantonamente de marţi dimineaţa pînă luni după recuperare. O dată, am ieşit de la cantină şi trebuia să mergem spre locul de cantonament. Ne-am înşiruit în spatele său 20 de jucători. Rîdea lumea pe stradă, dar el n-a întors deloc capul. A doua zi, aliniaţi, am fugit în jurul terenului pînă ne-am dat sufletul", povesteşte el.
Remus Cîmpeanu, despre foştii lui antrenori:
Ştefan Covaci: "A fost un adevărat pedagog, un antrenor realist şi practic, un excelent făruitor de echipe. Nu se arunca de pe margine spre jucător cu ochii injectaţi de mînie şi înjurînd. Explica calm ce anume trebuia să faci"
Andrei Sepci: "Înţelegea conceptul de echipă studenţească, venea cu noi la bere, cînta împreună cu echipa, pe drumul de întoarcere, indiferent dacă cîştigam sau nu. Reuşea să-i înţeleagă pe jucători, fără să ameninţe sau să strige de pe margine" Constantin Teaşcă: "Un mare autodidact. Ne fermeca cu cunoştinţele sale, însă, la fel de rapid îi pierdea pe jucători cu regimul său cazon. Nu i-a suportat niciodată pe cei cu personalitate"
Nicolae Szoboszlay: "A lucrat cu mare exigenţă cu fiecare dintre noi, fiind un maniac al travaliului. Era un om înhămat la muncă, pretenţios şi sever"
DESPRE REMUS CÎMPEANU Ion Cupen, în cartea dedicată lui, "Confesiunile unui veteran al gazonului": "Îmbrăcat întotdeauna în costum, cămaşă albă şi cravată, de o demnitate neostentativă, puţin grav, departe de imaginea fotbalistului care se bate cu pumnul în piept, de o cordialitate agresivă în preajma unui gazetar"
CARTE DE VIZITĂ REMUS CÎMPEANU
S-a născut la 8 septembrie 1938, în Cluj Napoca
A debutat la Dermata Cluj la 11 ani, în Campionatul Judeţean
În prima divizie a evoluat doar la Universitatea Cluj
Prezenţe în Divizia A: 329 - 15 goluri marcate
Postul în echipă: fundaş stînga
S-a retras în 1976, devenind apoi preşedintele clubului în perioada 1977-martie 1989
A absolvit Facultatea de Drept din Cluj
Covaci i-a dat vestea cea mare
"Puştiule, vino încoa! De mîine, nu te mai prezinţi la antrenamentele acestei echipe". Inima îi bătea în piept cu putere. Stingherit, cu podul palmelor umezite, s-a îndreptat spre antrenorul său de la CSM Cluj, Ştefan Covaci. "Dar ce-am făcut, vreţi să scăpaţi de mine?". "Nu te speria băiete, te vor cei de la Universitatea", i-a spus Covaci. Pentru Remus Cîmpeanu, băiatul care urmărea dintr-un brad meciurile Universităţii, visul copilăriei sale devenea realitate. Tînjea după boemia din cadrul lotului, aplauzele publicului, viaţa studenţească şi cîntecele care îi însoţeau în deplasări pe Moguţ, Kromely, Stelian Mureşan, Costin, Petru Emil, Suciu, Ivansuc, Munteanu, Paul Marcu, Mateianu şi Horaţiu Moldovan. Pe vremea aceea, director tehnic era Mircea Luca, antrenor Andrei Sepci, iar doctorul echipei Mircea Ionete.
Rolul unui căpitan adevărat
În perioada postbelică, mai bine de 25 de ani Universitatea Cluj a avut doar trei căpitani de echipă: dr. Mircea Luca, Traian Georgescu şi Remus Cîmpeanu. "Am stat cinci ani în cameră cu Georgescu şi i-am devenit ucenic. Pe atunci, cel care purta banderola avea o grămadă de responsabilităţi. Apăra interesele jucătorilor în faţa conducerii chiar dacă măsurile propuse îl lezau direct, se bătea pentru fiecare, fără să iasă în faţă. Un astfel de om era Georgescu. Cîteodată, nici nu mînca la cantină cu noi, de jenă să nu se interpreteze ca fiind un abuz din partea sa!", îşi aminteşte Cîmpeanu. La un an după cîştigarea Cupei României în 1965, Georgescu a fost înlăturat. Alegerile din lot l-au desemnat cîştigător al banderolei pe Paul Marcu. "Eu am avut un singur vot, însă Marcu a refuzat pe motiv că trebuie să-şi dea doctoratul şi n-are timp. M-a propus pe mine şi, de atunci, am rămas căpitan de echipă pînă la retragere".
Apostrofat de Teaşcă
Zece ani în care banderola "alb- negrilor" a stat doar pe braţul drept al lui Cîmpeanu. Doar Titi Teaşcă a încercat să-i pună piedică, ţinîndu-l cîteva etape pe tuşă după un conflict izbucnit în timpul unui amical în Polonia, la Zabje. "I-am pus o minge greşită lui Bungău, la o lovitură liberă, iar Teaşcă m-a apostrofat. Pentru mine era cea mai mare ofensă. La final, în vestiar, a încercat să se explice: "Aţi jucat foarte prost, încît m-am enervat şi l-am certat pe Remus". A trecut peste afront şi a mers mai departe. Iubea prea mult fotbalul şi pe U.
Fundaşul stînga al Universităţii Cluj a rămas în memoria microbiştilor prin distanţa mare la care arunca mingea din aut. Traiectoria balonului era lungă şi precisă. "Nu mi-am propus niciodată să arunc mult şi nici nu făceam antrenamente speciale. În pofida fizicului meu, care nu era deloc impunător, aveam degetele lungi şi elastice, iar de fiecare dată, aveam grijă să fac trei paşi şi să presar zgură pe mîini", a dezvăluit Cîmpeanu secretul aruncărilor sale care l- au pus deseori pe golgeterul "şepcilor roşii", Mihai Adam, în postura de a marca. Apoi îşi ridică braţele deasupra capului pentru a ne face o demonstraţie. Face un efort pentru a se arcui. Mingea imaginară zboară pînă pe masa biroului. Acolo unde zac pozele unei echipe boeme.
Sfaturile lui Puskas
În 1965, Ştiinţa Cluj (n.r. denumirea Universităţii în acea perioadă) a cîştigat Cupa României, întrecînd în finala de pe stadionul "Republicii" pe FC Argeş cu 2-1, golurile clujenilor fiind reuşite de Remus Cîmpeanu şi Zoli Ivansuc. Cucerirea trofeului i-a scos pe "studenţi" în Europa, adversarul desemnat fiind Atletico Madrid, care învinsese în finala Cupei Spaniei pe marele Real, în formaţie cu Suarez, Puskas şi Santa Maria.
La Cluj, madrilenii au învins la limită, 1-0, fiindcă "eram prea speriaţi de numele formaţiei spaniole". Înaintea returului de la Madrid, disputat pe 15 decembrie 1966, celebrul internaţional maghiar Ferenc Puskas a venit să-i viziteze şi să le dea ultimele sfaturi. "Sînteţi o echipă de amatori, iar dacă vă apăraţi o să scrie urît ziarele de voi şi o să vă dea 6-7 goluri. Dacă jucaţi, poate scăpaţi mai ieftin", îşi aminteşte Cîmpeanu discursul lui Puskas. Clujenii au pierdut cu 4-0, iar după meci au fost invitaţii vedetei lui Real la un restaurant pe care firma sa îl aproviziona cu ficat de gîscă.
Calificaţi în finala Cupei datorită mediei de vîrstă
Povestea calificării clujenilor în finala Cupei României conţine un episod interesant. În semifinale, "şepcile roşii" ai întîlnit la Braşov pe Progresul Bucureşti. După prelungiri, tabela arăta egalitate, 2-2. Următorul criteriu de departajare de atunci era media de vîrstă. "Din calcule, bucureştenii ieşeau în avantaj, dar pentru a forţa, au introdus un jucător mai bătrîn în prelungiri. La final, cînd s-a făcut calculul, am ieşit mai tineri cu cîteva luni şi noi am jucat finala!", îşi aminteşte Cîmpeanu.
"Peters al VI-lea"
Recunoscut pentru regimul strict impus jucătorilor, Titi Teaşcă era poreclit de jucătorii Universităţii "Peters al VI-lea", după eşecurile înregistrate cu "naţionala", 0-6 cu Spania şi Ungaria. "Ne ţinea în cantonamente de marţi dimineaţa pînă luni după recuperare. O dată, am ieşit de la cantină şi trebuia să mergem spre locul de cantonament. Ne-am înşiruit în spatele său 20 de jucători. Rîdea lumea pe stradă, dar el n-a întors deloc capul. A doua zi, aliniaţi, am fugit în jurul terenului pînă ne-am dat sufletul", povesteşte el.
Remus Cîmpeanu, despre foştii lui antrenori:
Ştefan Covaci: "A fost un adevărat pedagog, un antrenor realist şi practic, un excelent făruitor de echipe. Nu se arunca de pe margine spre jucător cu ochii injectaţi de mînie şi înjurînd. Explica calm ce anume trebuia să faci"
Andrei Sepci: "Înţelegea conceptul de echipă studenţească, venea cu noi la bere, cînta împreună cu echipa, pe drumul de întoarcere, indiferent dacă cîştigam sau nu. Reuşea să-i înţeleagă pe jucători, fără să ameninţe sau să strige de pe margine" Constantin Teaşcă: "Un mare autodidact. Ne fermeca cu cunoştinţele sale, însă, la fel de rapid îi pierdea pe jucători cu regimul său cazon. Nu i-a suportat niciodată pe cei cu personalitate"
Nicolae Szoboszlay: "A lucrat cu mare exigenţă cu fiecare dintre noi, fiind un maniac al travaliului. Era un om înhămat la muncă, pretenţios şi sever"
DESPRE REMUS CÎMPEANU Ion Cupen, în cartea dedicată lui, "Confesiunile unui veteran al gazonului": "Îmbrăcat întotdeauna în costum, cămaşă albă şi cravată, de o demnitate neostentativă, puţin grav, departe de imaginea fotbalistului care se bate cu pumnul în piept, de o cordialitate agresivă în preajma unui gazetar"
CARTE DE VIZITĂ REMUS CÎMPEANU
S-a născut la 8 septembrie 1938, în Cluj Napoca
A debutat la Dermata Cluj la 11 ani, în Campionatul Judeţean
În prima divizie a evoluat doar la Universitatea Cluj
Prezenţe în Divizia A: 329 - 15 goluri marcate
Postul în echipă: fundaş stînga
S-a retras în 1976, devenind apoi preşedintele clubului în perioada 1977-martie 1989
A absolvit Facultatea de Drept din Cluj