Alegeri la FRF!!! - Versiune printabilă +- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum) +-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83) +--- Forum: 365 sau 366 de zile... (/Forum-365-sau-366-de-zile) +---- Forum: Arhivă (/Forum-Arhiv%C4%83--621) +---- Subiect: Alegeri la FRF!!! (/Thread-Alegeri-la-FRF) |
RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 12-30-2009 06:14 PM Octavian Popescu, primul candidat la şefia FRF
Prima candidatură depusă la FRF este cea a fostului jucător de la Ştiinţa Cluj, Rapid şi Dinamo, Octavian Popescu.
Acesta i-a acuzat pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir că ar fi primit în trecut drept şpagă câte un ceas de la Marian Iancu: "Sursa am pus-o la îndoială numai cât priveşte valoarea fiecăruia, vehiculată la 100.000 de euro, căci eu am luat unul cu 17.000". RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 12-30-2009 06:26 PM Constantin Iacov: "Voi fi noul preşedinte"
Iacov e convins că va da lovitura şi îl va detrona pe Sandu din fruntea FRF.
Constantin Iacov, unul dintre contracandidaţii lui Mircea Sandu la şefia Federaţiei Române de Fotbal, este convins că el va câştiga alegerile de la 25 ianuarie. Iacov e sigur că "Naşul" va fi îndepărtat, fiindcă n-a stat de vorbă cu oamenii, în timp ce Gică Popescu este dezavantajat de asocierea imaginii sale cu clanul Becali. Decizia Comitetului Executiv al FRF, care a stabilit ca alegerile pentru preşedinţia federaţiei să aibă loc la data de 25 ianuarie 2010, nu l-a descurajat pe Constantin Iacov. "La început m-am enervat, dar apoi am realizat că tocmai această măsură se poate întoarce împotriva celor care au luat-o. Pot spune că, în acest moment, sunt în tatonări. Sunt foarte mulţi oameni din fotbalul românesc care sunt de partea mea", a spus Iacov pentru "Adevărul". A avut întâlniri ca să adune voturi Fostul preşedinte al clubului Progresul şi-a stabilit cartierul general la Predeal, înainte de Sărbători. "Am avut mai multe întâlniri cu conducători de cluburi şi cu finanţatori, care şi-au petrecut Crăciunul la munte. Unii au venit special pentru a vorbi cu mine. În plus, m-am deplasat şi eu prin judeţul Covasna şi prin judeţul Sibiu. În următoarele zile, voi avea mai multe întâlniri prin Moldova, dar şi prin alte zone". "Epoca lui Mircea Sandu a apus" Constantin Iacov susţine că este agreat pentru că are un program bun pentru revitalizarea fotbalului românesc, dar şi pentru faptul că nu-i este asociată imaginea cu cea a lui Mircea Sandu sau cu cea a lui Gică Popescu. "Vă spun, oamenii nu-l mai vor pe Mircea Sandu, pentru că nu a stat niciodată de vorbă cu ei. Nici Gică Popescu nu este agreat pentru că este considerat omul clanului Becali", a continuat candidatul Iacov. Referitor la alegerile programate la 25 ianuarie, Iacov este optimist: "Eu voi fi noul preşedinte al FRF! Mă bucur că am izbutit să mobilizez foarte mulţi oameni, care au rămas impresionaţi că m-am dus eu la ei şi nu invers. Vă spun, se doreşte schimbarea şi în fotbalul românesc. Epoca lui Mircea Sandu a apus", a conchis fostul conducător al celor de la Progresul. RE: Alegeri la FRF!!! - Daniel - 12-30-2009 07:10 PM Sa speram ca va fi Gica Popescu.. m-am saturat pana peste cap de mizeriile actualului conducator. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-05-2010 07:30 PM Mircea Sandu a anunţat că va candida pentru un nou mandat la şefia FRF
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat, luni, că va candida pentru a obţine un nou mandat în fruntea forului pe care îl conduce din 1990.
"Mi-am dat acordul pentru a candida pentru un nou mandat. Sper să pot candida şi în 2014, dacă voi mai fi propus. Dacă nu câştig acum, nu voi mai candida la următoarele alegeri, pentru că înseamnă că mi-a trecut rândul. Pentru a putea candida, trebuie să fiu propus de un membru afiliat", a declarat Mircea Sandu, la GSP TV. Preşedintele FRF a specificat că are deja stabilită o strategie pe care o va propune Adunării Generale şi a menţionat că nu se teme de concurenţă, "pentru că a câştigat fără drept de apel când a avut contracandidaţi". Alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea loc la 25 ianuarie 2010, iar înscrierile se pot face până la data de 8 ianuarie. Mircea Sandu se află la conducerea Federaţiei din 1990. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-06-2010 08:08 PM Gică Popescu nu va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal
Fostul internaţional Gică Popescu a anunţat, miercuri, că nu va candida la alegerile pentru preşedinţia FRF, în semn de protest faţă de decizia forului ca scrutinul să fie programat la data de 25 ianuarie, la doar două săptămâni după vacanţa de iarnă.
"Nu mă voi prezenta la alegerile din 25 ianuarie, acesta fiind forma mea de protest la ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Este un protest la decizia FRF ca alegerile să fie programate la data de 25 ianuarie, la doar două săptămâni după vacanţă. Ca să câştig alegerile ar trebui să am timp să stau de vorbă cu oamenii, pentru a le explica ce vreau eu să fac, dar aşa nu am cum să mă pregătesc. Nu vreau să fac compromisuri şi prefer să renunţ", a spus Popescu. Gheorghe Popescu a mai candidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal în anul 2005, împotriva lui Mircea Sandu, dar atunci a adunat doar 102 voturi, faţă de cele 187 ale contracandidatului său. Popescu are 42 de ani şi s-a retras din fotbal în 2003, după ce a trecut pe la echipe precum FC Barcelona, PSV Eindhoven, Galatasaray, Tottenham, Steaua sau Dinamo. De asemenea, fostul internaţional are la activ 115 selecţii la echipa naţională a României, pentru care a reuşit să marcheze de 16 ori. După retragerea din activitate şi-a deschis propria şcoală de fotbal şi s-a implicat în impresariat, dar cea din urmă activitate i-a adus un dosar la DNA în cazul unor transferuri de fotbalişti, el fiind acuzat de înşelăciune, evaziune şi spălare de bani. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-06-2010 09:09 PM Constantin Iacov: "Opozanţii lui Sandu care erau de partea lui Gică Popescu vor fi susţinătorii mei"
Omul de afaceri Constantin Iacov, unul dintre candidaţii la preşedinţia FRF, a declarat, miercuri, că decizia lui Gică Popescu de a nu candida este o presiune în plus pentru Mircea Sandu, deoarece susţinătorii fostului fundaşul vor fi de partea sa la alegerile din 25 ianuarie.
"Opozanţii lui Mircea Sandu care erau în tabăra lui Gică Popescu vor trece de partea mea, dar nu mă îmbăt cu apă rece. Multe dintre planurile mele coincideau cu cele ale lui Popescu, aşa că susţinătorii săi vor fi cel mai probabil cu mine. Am stat deja de vorbă cu 85% dintre membrii afiliaţi şi majoritatea e alături de mine. Bulgărele se măreşte pe zi ce trece şi sunt sigur că după 25 ianuarie voi fi preşedinte", a spus Iacov. Fostul preşedinte al lui FC Naţional consideră că declaraţia lui Gică Popescu în ceea ce priveşte actualii oponenţi ai lui Sandu, pe care îi consideră "fără şanse", a fost făcut în necunoştinţă de cauză. "Dacă plecam şi eu în vacanţă ca el, atunci nu aveam nicio şansă. Dar eu am început campania imediat după ce mafia a anunţat că alegerile vor avea loc la 25 ianuarie. Mi-am întrerupt orice activitate şi mi-am canalizat energiile pentru a discuta cu membrii FRF. Sunt multe lucruri care trebuie modificate la FRF şi dreptatea va reveni la acest for după mult timp", a mai adăugat candidatul. Fostul internaţional Gheorghe Popescu a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va candida la preşedinţia FRF în semn de protest faţă de situaţia actuală din conducerea fotbalului românesc. Acesta şi-a sfătuit susţinătorii să boicoteze alegerile pentru că niciunul dintre oponenţii lui Sandu nu au şanse de reuşită. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-06-2010 09:10 PM Popescu: "Am decis să nu candidez în semn de protest faţă de ce se întâmplă în fotbalul românesc"
Fostul internaţional Gică Popescu a declarat, miercuri, că nu va candida la alegerile pentru preşedinţia FRF în semn de protest faţă de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi să boicoteze scrutinul.
"Aceasta decizie nu m-a luat pe nepregătite, pentru că lucrasem la un program. Dar, aceşti domni desconsideră noţiunea de preşedinte al FRF prin această programare a datei alegerilor. Este o desconsiderare a candidaţilor, a votanţilor, dar şi a oamenilor care merg la stadion. Acum 5 ani, alegerile s-au mutat cu 6 luni mai târziu decât data stabilită iniţial, iar acum s-au pus invers. Este o decizie aberantă. Este un act de protest, dar voi continua să fiu alături de fotbal. Voi reveni atunci când preşedintele va fi ales pe merit şi nu pe înţelegeri subterane", a spus Popescu, care a adăugat că nu există nicio şansă ca el să colaboreze cu Mircea Sandu la FRF. Fostul căpitan al echipei FC Barcelona a afirmat că nu va susţine un alt candidat la alegerile FRF, pentru că în opinia sa aceştia "sunt inexistenţi şi nu au şanse împotriva lui Mircea Sandu", dar i-a îndemnat pe cei care vor să schimbe ceva în fotbalul românesc "să boicoteze alegerile". "Sunt convins că aş fi obţinut mai multe voturi şi le mulţumesc oamenilor care au avut încredere în mine, dar nu pot accepta voturi cadou. Acum 5 ani am muncit pentru voturi şi aşa aş fi vrut să fac şi acum. Nu pot să stau acasă, să trimit programul prin fax şi apoi să fiu votat. Am luat decizia de a nu candida când am realizat că este imposibil să conving oamenii că proiectul meu este cel mai bun", a spus omul de afaceri. Popescu a precizat că motivele incovate de FRF pentru a devansa alegerile "sunt puerile", iar ceea ce au făcut cei din FRF "reprezintă o mârşăvie". El s-a referit şi la programul de campanie pe care îl întocmise şi a spus că acesta era în mare parte la fel ca acum 5 ani, precizând şi că era aproape să o obţină o finanţare pentru fotbalul românesc: "Îmi e teamă că şi peste 5 ani aş putea să îl am tot pe acesta, pentru că nu cred că FRF va face mai mult decât a făcut în ultimii 20 de ani, adică nimic. Eu purtam negocieri cu o firmă de afaceri sportive şi stabilisem un precontract. Dacă aş fi fost ales, acesta s-ar fi transformat într-un contract de 10 milioane de euro pe an pentru fotbalul românesc. Dar pentru că alegerile au fost devansate a picat tot". Fostul internaţional a reiterat ideea că actuala conducere a FRF nu a realizat nimic de când este în funcţie şi a dat şi un exemplu în acest sens: "Mircea Sandu spunea acum 5 ani că era în negocieri cu o firmă americană pentru ca această să investească peste 100 de milioane de dolari în 4 stadioane. Ori ce am văzut eu a fost doar construcţia Stadionului Naţional. Meritul pentru această arenă nu este al lui Mircea Sandu, aşa cum am auzit că s-a spus, ci al clasei politice, pentru că aceste proiect este unul public. Realizările actualei conduceri sunt inexistente". Gheorghe Popescu a ţinut să îl taxeze şi pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pentru declaraţiile pe care acesta le-a făcut la adresa sa în ultima perioadă: "Dumitru Dragomir trebuia să aibă bărbăţia să mă sune şi să îmi zică: 'Gică, nu te băga că ne strici apele'. Trebuia să mă sune pe mine, nu să facă aşa cum a făcut. Cu tot respectul, nu cred că dânsul, chiar dacă este preşedintele LPF, are dreptul să îşi dea cu părearea. Dragomir a spus că ar trebui să stau pe lângă Sandu vreo 3 ani să învăţ ceva. Ce ar trebui să învăţ? Să joc ping-pong cu comisiile, să dau o decizie prin care contractele să poată fi reziliate unilateral, ce să învăţ? Cu tot respectul pentru Mircea Sandu, mai ales pentru ceea ce face la nivel extern, fotbalul românesc e în colaps". Câştigătorul Cupei UEFA cu Galatasaray şi FC Barcelona a mai spus că dosarul de la DNA nu a fost unul dintre motivele care l-au făcut să nu candideze la alegerile FRF, pentru că el "se consideră nevinovat". De asemenea, Popescu a adăugat că nu începuse să formeze o echipă pentru conducerea FRF, însă cu siguranţa printre aceştia s-ar fi numărat Gică Hagi, Dan Petrescu sau Miodrag Belodedici. "Întotdeauna am spus că dacă aş face o echipă, aş vrea lângă mine oameni din Generaţia de Aur. Şi să fiţi convinşi că dacă i-aş fi chemat lângă mine, ei ar fi venit, pentru că suntem şi acum la fel de uniţi aşa cum am fost şi pe teren", a conchis Popescu. Fostul internaţional Gică Popescu a anunţat, miercuri, că nu va candida la alegerile pentru preşedinţia FRF, în semn de protest faţă de decizia forului ca scrutinul să fie programat la data de 25 ianuarie, la doar două săptămâni după vacanţa de iarnă. Gheorghe Popescu a mai candidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal în anul 2005, împotriva lui Mircea Sandu, dar atunci a adunat doar 102 voturi, faţă de cele 187 ale contracandidatului său. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-06-2010 09:11 PM Sandu: "Popescu a spus că nu am făcut nimic în 20 de ani pentru fotbal, e o declaraţie nesimţită"
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că Gheorghe Popescu a făcut o declaraţie nesimţită atunci când a afirmat despre el că nu a realizat nimic în 20 de ani în fotbalul românesc, şi adaugă că nu l-a mirat faptul că fostul internaţional a renunţat la candidatura FRF.
"Nu sunt mirat, nu mă încearcă niciun sentiment că Popescu nu mai candidează. El era mai mult preocupat de afacerile personale. Nu am încălcat statutul FRF că am programat la această dată alegerile. M-a deranjat că Popescu a spus despre mine că nu am făcut nimic timp de 20 de ani, a fost o declaraţie nesimţită. Nu am avut niciodată emoţii la alegerile FRF. Toţi oamenii prezenţi la FRF vor rămâne, iar dacă e nevoie, vom mai aduce şi alţii", a spus Sandu la Sport.ro, care a mai adăugat că vrea să rămână la şefia FRF până în 2018. Preşedintele Federaţiei susţine că nici el şi niciun alt conducător care va veni în fruntea fotbalului românesc nu poate face nimic atât timp cât Guvernul României nu va aproba un program care să vizeze şi sportul autohton: "Fotbalul românesc este în criză în ultimii ani, iar acum a intrat şi în criză financiară. Cluburilor nu le facem nicio promisiune, nici măcar financiară. Nici 20 de Mircea Sandu şi nici 20 de Gică Popescu nu vor face nimic în fotbal atât timpul cât Guvernul nu are un program care să vizeze şi sportul românesc. Pe viitor nu ar trebui să ne mai aşteptăm la calificări la turneele finale. Însă, pentru Răzvan Lucescu şi fotbalul românesc ar fi extraordinar să ne calificăm la Euro 2012. Ar fi formidabil să mergem şi la un turneu final şi cu echipa naţională de tineret". Oficialul FRF a vorbit şi despre una dintre promisiunile sale din mandatului precedent: "Cele 4 stadioane promise de mine acum 4 ani au fost bazate pe propunerea domnului George Constantin Păunescu. Nu am nicio legătură cu asta. Atât cât există promisiuni, nu există fapte. Aşa cum am avut şi eu promisiuni, aşa a avut şi Popescu. Totuşi, în 2009-2010 am finalizat proiectul Buftea, care a costat 3,5 milioane de euro". Mircea Sandu a mai afirmat că noul mandat de la FRF îl poate ajuta să obţină mai uşor un post în conducerea forului european: "Întâi trebuie să candidez la un post în Comitetul Executiv al UEFA. Am şanse să devin vicepreşedinte la UEFA doar dacă se eliberează acolo un post". Fostul internaţional Gică Popescu a anunţat, miercuri, că nu va candida la alegerile pentru preşedinţia FRF, în semn de protest faţă de decizia forului ca scrutinul să fie programat la data de 25 ianuarie, la doar două săptămâni după vacanţa de iarnă. Acesta şi-a sfătuit susţinătorii să boicoteze alegerile pentru că niciunul dintre oponenţii lui Sandu nu are şanse de reuşită. RE: Alegeri la FRF!!! - Sebi Raducu - 01-06-2010 09:13 PM Marin Condescu: "Eu îl susţin acum pe Iacov, dar să vedem ce spun şi colegii mei"
Preşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, miercuri, că Gică Popescu l-a anunţat încă de marţi că nu va mai candida, şi afirmă că din punctul său de vedere îl va susţine pe Constantin Iacov, însă va lua o decizie la începutul săptămânii viitoare.
"Îmi doresc o schimbare, de aceea l-am susţinut pe Gică Popescu. Din păcate, el m-a sunat ieri seară şi mi-a transmis decizia sa de a nu mai candida. Nu am încercat să-l conving să revină asupra deciziei deoarece a avut două săptămâni de gândire şi a hotărât ce e mai bine pentru el. Timpul scurt până la alegeri l-a făcut să renunţe pentru că nu putea să se ocupe de proiectele pe care le avea în vedere", a spus Condescu. Oficialul gorjean afirmă că şansele lui Mircea Sandu de a câştiga au crescut şi susţine că, personal, va trece de partea lui Constantin Iacov. "Sandu este favorit să câştige, dar mai sunt alţi trei contracandidaţi, fiecare cu şansa sa. Personal, îl susţine acum pe Iacov, dar să vedem ce spun şi colegii mei. Luni ne vom întâlni şi vom anunţa pe cine susţinem. Mai sunt şi Octavian Popescu şi Sorin Răducanu în cursă, să vedem şi proiectele lor", a mai precizat liderul sindical. Fostul internaţional Gică Popescu, pe care gorjenii îl doreau la conducerea FRF, a anunţat, miercuri, că nu va candida la alegerile pentru preşedinţia forului în semn de protest faţă de situaţia fotbalului românesc. Acesta candidase în 2005, dar a pierdut în faţa lui Mircea Sandu, scor 102-187, iar presa anunţa că actualul preşedinte a câştigat datorită voturilor venite din influenţa lui Marin Condescu, care ar controla aproximativ 50 de membri afiliaţi cu drept de vot. RE: Alegeri la FRF!!! - Marius_Black - 01-06-2010 09:23 PM (12-25-2009 12:48 PM)dangrig Scris: In tara asta niciodata nu se va mai schimba nimic , pe niciun plan ... politic, economic, sportiv, etc ..... Fraza cheie. Nasu' o sa plece de la FRF decat intre 4 scanduri dupa ce trece de suta de ani. Long live Romania. |