RomanianSoccer Forum
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Versiune printabilă

+- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum)
+-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83)
+--- Forum: Fan Cluburi (/Forum-Fan-Cluburi)
+---- Forum: CFR 1907 Cluj-Napoca (/Forum-CFR-1907-Cluj-Napoca)
+---- Subiect: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca (/Thread-%C5%9Etiri-CFR-1907-Cluj-Napoca)

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39


RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:08 AM

Îngerul Boris Peskovici

Slovacul Boris Peskovici a securizat poarta în repriza a doua cu U Craiova şi vrea o nouă şansă de la antrenorul Andrea Mandorlini

La a doua apariţie în poarta clujenilor, slovacul Peskovici şi-a salvat în două rînduri colegii la Craiova. Mai întîi a respins cu piciorul şutul lui Dina de la numai 8 metri (49), apoi a "arestat" balonul la un şut dificil, cu pămîntul, al lui Wobay de la 16 metri. După fluierul final, "Pepu", cum a fost botezat de colegi la fel ca şi fostul portar Petru Ţurcaş, a fost felicitat de Andrea Mandorlini.

"Mă bucur în primul rînd pentru victorie şi că am putut să-mi ajut colegii. Pentru mine era important să joc bine pentru că n-am mai intrat demult în poartă. Meritul este şi al apărătorilor din faţa mea, care m-am ajutat enorm. A fost un meci teribil de greu, în care a trebuit să ne descurcăm în 10 oameni aproape o oră", a declarat Peskovici.

Boris speră că o dată cu numirea lui Andrea Mandorlini să primească mai multe şanse de a juca. "Am jucat doar două meciuri în tot acest timp. Antonio Conceicao a considerat să meargă pe mîna lui Nuno Claro, dar nu sînt supărat pentru acest lucru. Acum avem un alt tehnician şi sper să demonstrez că am valoarea. Mandorlini este un tehnician italian, pune accent pe toate detaliile tactice şi cred că munca lui se va vedea în curînd", a explicat slovacul.

"Ofsaid la Costea"
Peskovici este de părere că Florin Costea se afla în poziţie de ofsaid la faza golului anulat din minutul 10, cînd şoavă a deviat cu călcîiul balonul peste apărătorii clujeni. "Pot să spun că eram foarte atent şi concentrat. Din poartă s-a văzut clar cum jucătorul Costea era în ofsaid. Fundaşii au făcut pasul în faţă, iar atacantul craiovean era afară din joc", a explicat Peskovici.

Drum de peste 5 ore
CFR Cluj a plătit scump deplasarea de la Craiova. În mod normal, delegaţia clujenilor trebuia să se întoarcă miercuri seara la Cluj, cu avionul. Din cauza ceţii de pe aeroportul din Craiova, "vişinii" au aşteptat au decis să revină abia a doua zi. Deoarece condiţiile meteo au fost în cotinuare potrivnice, jucătorii au decis să vină la Cluj cu autocarul, un drum care a durat peste 5 ore.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:10 AM

Fostul stelist e primul pe lista CFR-ului!

Clujenii caută un român pentru a-l înlocui pe Peralta, de care se vor despărţi în iarnă. Varianta Păcurar a căzut, astfel încât şefii din Gruia s-au reorientat rapid spre Nicolae Dică, jucător împrumutat de Catania la Iraklis Salonic.

"Campania noastră de achiziţii din această iarnă va fi focusată pe români", a dictat Arpad Paszkany în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie, iar şefii clubului încearcă să se conformeze.

Peralta va pleca, Păcurar a căzut
Aflaţi în căutarea unui decar pe profilul lui Eugen Trică, mai cu seamă că şi Peralta are bagajele la uşă, prea desele accidentări şi salariul anual de 375.000 de euro fiind principalele motive ale iminentei despărţiri de argentinian, oficialii din Gruia şi-au reamintit de Nicolae Dică, fostul om de creaţie al Stelei. Varianta este plauzibilă din două motive. Primul: varianta Păcurar de la Pandurii a picat, şefii lui CFR considerând exagerate pretenţiile financiare ale acestuia - 200.000 de euro salariu anual şi 200.000 de euro primă de instalare. Al doilea: Dică (29 de ani) vrea să revină în ţară, la insistenţele familiei, dar şi fiindcă dorește să joace din nou la naţională, pe care a pierdut-o după transferurile succesive la Catania şi Iraklis Salonic.

1,7 milioane de euro a fost valoarea transferului lui Dică la Catania, sumă achitabilă în zece rate, dar Steaua nu a primit până acum decât în jur de 1 milion de euro



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:11 AM

Mureşan: "Nu vrem rejucare!"

Preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan, a replicat rapid la dorinţa oficialilor Craiovei de a rejuca meciul din sferturile Cupei României Timişoreana.

"S-a făcut prea mult scandal pe acest meci pentru că în fotbal sunt mulţi scandalagii. CFR a devenit o echipă greu de digerat în campionatul românesc pentru că a reuşit să cucerească patru trofee. Nu vrem rejucarea meciului şi nici nu se poate. Mititelu nu poate depune memoriu. Mititelu va răspunde pentru declaraţiile sale cât de curând", a spus oficialul CFR-ului.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:12 AM

Dubarbier: "Cupa rămâne în Gruia!"

Sebastian Dubarbier este convins că trofeul competiţiei K.O. nu-şi va schimba proprietarul nici la finalul actualei ediţii

Omul momentului la CFR Cluj după ce în ultimele trei meciuri a marcat de fiecare dată, Sebastian Dubarbier se pregăteşte să ridice anul viitor deasupra capului pentru a treia oară Cupa României.

Devenit responsabil cu marcarea golurilor la CFR după ce în ultimul timp colegii săi din atac pleacă la vestiare înainte de fluierul de final, Sebastian Dubarbier a revenit în forţă în primul unsprezece al "feroviarilor", depăşind conul de umbră în care intrase la mijlocul toamnei. Argentinianul a marcat ultimele trei goluri ale clujenilor şi promite să nu se oprească aici. "Sunt fericit că am marcat de fiecare dată în ultimele trei meciuri, dar mai important este că echipa merge din ce în ce mai bine. Îmi doresc să nu mă opresc aici şi să marchez şi în următorea partidă cu Vaslui", s-a lăudat "Ghepardul", care admite şi că a avut o perioadă în care nu s-a regăsit. "Este adevărat că eu am jucat mai slab în unele partide, dar acum am revenit în forţă. În cariera unui jucător sunt momente şi momente. Uneori joci mai slab, alteori mai bine", a explicat argentinianul.

Numirea lui Mandorlini i-a "resuscitat"
Demiterea lui Conceicao şi instalarea italanului Andrea Mandorlini la cârma echipei din Gruia a produs un şoc pozitiv la CFR, lucru pe care îl recunoaşte şi Dubarbier. "Ne înţelegem bine cu noul antrenor şi toată lumea dă totul pe teren şi la antrenamente să demonstreze că merită să fie în primul unsprezece. Am început cu o victorie cu Mandorlini şi sper să continuăm seria bună. La anul, vreau să sărbătorim iar eventul", a anunţat argentinianul.

5 goluri a marcat Dubarbier pentru CFR Cluj în acest sezon în toate competiţiile

"Ne aşteaptă o deplasare dificilă la Vaslui, dar sper să ne întoarcem cu toate punctele de acolo", Sebastian Dubarbier, mijlocaş CFR Cluj

Duba: "Nu arbitrul a câştigat la Craiova"
"Ghepardul" este de părere că acuzele oltenilor la adresa arbitrajului după meciul din sferturile Cupei României sunt nefondate. "Nu am câştigat cu arbitrii meciul cu Craiova. Noi am reuşit să înscriem, după care am fost preocupaţi să păstrăm rezultatul, pentru că ne era destul de greu în zece oameni. Nu cred că arbitrul a influenţat rezultatul", a opinat Dubarbier.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:13 AM

"Cu Mandorlini nu făceam egal cu Iaşi sau Alba"

Întrebat dacă este mulţumit de noua bancă tehnică de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan nu a ratat prilejul să îi reproşeze lui Antonio Conceicao, fostul antrenor din Gruia, unele rezultate.

"Probabil că dacă era Mandorlini la echipă nu făceam egal cu Poli Iaşi sau cu Alba Iulia şi multe alte meciuri în care am pierdut puncte uşor. Mandorlini e cel mai bun antrenor din istoria CFR-ului", a declarat preşedintele formaţiei din Gruia.

CFR, datoare lui Toma cu 10.000 de euro
Ex-căpitanul lui CFR, Dorin Toma, a câştigat recursul împotriva fostei sale echipe. Comisia de Recurs din cadrul LPF i-a dat ieri, după mai multe amânări, câştig de cauză jucătorului în litigiul cu clubul. Astfel, CFR este bună de plată, fiind nevoită să-i achite lui Toma suma de 10.000 de euro, reprezentând două rate contractuale, şi să plătească şi cheltuielile de judecată, în valoare de 2955 de lei.

Stăncioiu, incert pentru meciul cu Vaslui
Rămaşi fără aportul lui Nuno Claro, suspendat trei meciuri după "roşul" din jocul cu Astra, "feroviarii" au emoţii înaintea partidei cu FC Vaslui, după ce Eduard Stăncioiu a absentat de la antrenamentul de azi. Portarul acuză dureri la spate, dar spune că nu se pune problema să lipsească de la confruntarea cu moldovenii. Tot azi, Traore a părăsit mai devreme antrenamentul după ce s-a lovit la cap la un contact cu Peskovic.

"Le mai dăm oltenilor o lecţie în Gruia"
Argentinianul Culio este deranjat de acuzele celor de la Universitatea Craiova, care susţin că au fost eliminaţi din Cupa României de arbitri, şi nu de CFR Cluj, şi promite să le închidă gura oltenilor etapa viitoare. "Ştiu că patronul Craiovei s-a revoltat, l-am auzit după meci. Nu are însă de ce să ceară rejucarea partidei, pentru că am câştigat pe teren. Îi aşteptăm etapa viitoare în Gruia, să le arătăm o lecţie de fotbal", a ameninţat mijlocaşul argentinian.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-21-2009 01:15 AM

Dică s-a acomodat in Grecia, cu sotia alaturi

CFR Cluj se pregăteşte deja pentru perioada de transferuri din iarnă. Unii dintre actualii jucători sunt puşi pe listă, alţii le vor lua locul. Argentinianul Peralta este unul dintre cei care se vor despărţi de gruparea din Gruia, iar conducătorii clubului doresc să-l aducă în locul său pe Nicole Dică.

În iunie 2008, Dică a ales să plece de la Steaua. La insistenţele lui Walter Zenga, fotbalistul a ajuns la Catania. Numai că nu s-a acomodat deloc cu fotbalul italian şi, după câteva luni, au apărut zvonuri că Dică va fi transferat sau împrumutat, deoarece catalanii doreau să recupereze cele 1,7 milioane de euro pe care le-a plătit Stelei pentru a-şi asigura serviciile lui "Dicanio”. Iarna trecută, CFR Cluj a fost în tratative cu italienii de la Catania, numai că nu s-a concretizat nimic. Oficialii doreau să-l cedeze definitiv pe fostul stelist, pe când clujenii doreau doar un împrumut, cu drept de cumpărare. În cele din urmă, în această vară, Dică a ajuns în Grecia, la Iraklis, unde este împrumutat pentru un an de zile.

Se simte foarte bine în Grecia
De câteva zile, clujenii au reluat tratativele cu oficialii Cataniei pentru a-l aduce pe Dică în Gruia. Mai ales că Peralta este foarte aproape de a pleca de la CFR, din mai multe motive. Principalul este salariul foarte mare, în jur de 350.000 de euro. Fostul stelist ar fi înlocuitorul perfect. "Eu nu ştiu deocamdată nimic. Acum am terminat antrenamentul şi plec spre casă. Mă simt foarte bine în Grecia, pot spune că m-am acomodat, sunt împrumutat până în vară aici. Nu cred că se poate face ceva în această perioadă. Vreau doar să joc", a declarat, pentru "Ring", Nicolae Dică.

Divorţ? O glumă proastă
Din 2003, fostul stelist este căsătorit cu Corina şi au un băiat, Marcu Andrei Ilie, în vârstă de patru ani. La un moment dat s-a zvonit că cei doi sunt în pragul divorţului deoarece soţia lui Dică nu s-a acomodat afară şi ar dori să se întoarcă în ţară. "Da, la noi se scrie orice. Am divorţat şi acum m-am recăsătorit. Bineînţeles, tot cu Corina. Eu sunt aici în Grecia cu soţia şi băiatul, şi ne este foarte bine împreună, nici vorbă de divorţ", ne-a spus, râzând, "Dicanio".

"M-aş întoarce şi acasă, dar nu vreau să mă pronunţ atât timp cât nu este ceva concret, şi deja am fost transferat la prea multe echipe" Nicolae Dică



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-22-2009 11:26 AM

Pleacă Stăncioiu!

Ignorat de Conceicao, portarul e considerat o variantă de rezervă şi de italianul Mandorlini

Goalkeeperul Eduard Stăncioiu (28 de ani) vrea să părăsească gruparea din Gruia. Două au fost momentele care l-au determinat pe portar să se gîndească serios la un nou impuls în cariera sa. Edi a fost dezamăgit de modul în care a fost tratat după partidele cu Rapid şi Astra. În ambele meciuri, fostul jucător al Sportului a intrat în poartă în situaţii dificile pentru echipa sa: în Giuleşti, Nuno Claro s-a accidentat la scorul de 1-1, iar cu Astra portughezul a fost eliminat în minutul 43.

Deşi n-a primit gol, Stăncioiu a fost ţinut pe banca de rezerve la meciurile care au urmat, la Praga, în Europa League, respectiv Universitatea Craiova. Stăncioiu şi-a dorit o discuţie cu cei din conducere pentru a-şi lămuri statutul la CFR, însă a fost ignorat de şefii feroviarilor. Astfel, goalkeeperul e decis să plece în iarnă, o posibilă destinaţie fiind Dinamo.

191 de minute a evoluat Stăncioiu în Liga 1 în acest sezon

Emil Dică resemnat
Mijlocaşul adus de la Rapid în vară va pleca de la Cluj după 6 luni. Lăsat de cele mai multe ori în afara lotului, în mandatul lui Conceicao, Dică nu pare a intra nici în planurile lui Mandorlini. La antrenamente, italianul îl foloseşte pe postul de fundaş dreapta în timpul exerciţiilor tactice. Dică nu a fost nici măcar rezervă la meciul cu Craiova din Cupă.

Datori lui Toma cu 10.000 de euro!
Comisia de Recurs a rejudecat litigiul dintre Dorin Toma şi clubul clujean. Astfel, CFR e obligată să-i plătească fundaşului 10.000 de euro, sumă reprezentînd două rate contractuale. Tot CFR va achita şi cheltuielile de judecată, în valoare de 2.955 de lei. CFR trebuie să achite datoria în termen de 30 de zile, altfel va primi o interdicţie la transferuri.

"Le vom da o lecţie"
Juan Culio a blamat ieşirea lui Mititelu. "Am auzit acele declaraţii urîte ale patronului Craiovei. Nu înţeleg de ce sîntem mereu atacaţi. Arbitrii s-au înşelat şi în defavoarea noastră. Cînd greşesc în favoarea noastră, iese scandal, întotdeauna, dar cînd se întîmplă invers nimeni nu spune nimic. Săptămîna viitoare va veni Craiova la Cluj, în campionat. Le vom da o lecţie", a spus mijlocaşul argentinian.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-22-2009 11:26 AM

Neprogramaţi?

CFR nu i-a plătit pînă ieri lui Casian Miclăuş restanţele salariale, expirînd deja termenul de 30 de zile, aşa cum au stabilit comisiile LPF

Fundaşul Casian Miclăuş a cîştigat în urmă cu o lună un litigiu cu CFR Cluj privind restanţele salariale pe două luni. Comisia pentru soluţionarea litigiilor a obligat clubul din Gruia să îşi achite datoria în termen de 30 de zile, lucru care nu s-a întîmplat momentan.

În acest moment, feroviarii riscă să nu fie programaţi în campionat, dacă Miclăuş va apela din nou la comisiile LPF. Miclăuş mai are contract cu CFR pînă în vara lui 2010 însă are interdicţie de a se antrena cu echipa mare. Jucătorul de 32 de ani se pregăteşte alături de juniorii "vişiniilor". Fundaşul Dorin Toma se află în aceeaşi situaţie, clujenii datorîndu-i 10.000 de euro.

12.000 de euro îi datorează CFR lui Casian Miclăuş



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-22-2009 11:27 AM

Juan Culio: "Meciul celor mai buni"

Juan Emmanuel Culio crede că FC Vaslui şi CFR sînt principalele favorite la titlu în Liga 1.

- Juan, e Vasluiul o echipă care se poate impune în Liga 1?
- Categoric, da! Luni va fi un meci extrem de important pentru ambele echipe. Cine învinge poate lua o opţiune serioasă pentru titlu. CFR şi Vaslui au demonstrat că au calitate şi că sînt cele mai bune echipe din România.

- Crezi că Wesley e centrul de greutate în jocul echipei lui Lăcătuş?
- Brazilianul e un jucător foarte valoros, dar o echipă nu stă într-un singur fotbalist. Noi trebuie însă să ne impunem stilul, să ne facem jocul şi să încercăm să cîştigăm. Am lucrat intens înaintea acestui joc, au fost antrenamente foarte dure, iar concentrarea e maximă.

"Să-l ajutăm pe Mandorlini!"
- Cum decurge colaborarea cu Mandorlini?

- E un tehnician bun, care lucrează foarte mult tactic şi e atent la toate detaliile. Trebuie să-l ajutăm fiindcă a preluat echipa din mers. Trebuie să cîştigăm timp pentru el şi să încercăm să-i asimilăm cît mai repede intenţiile tactice. Cu siguranţă vom arăta din ce în ce mai bine şi asta se va vedea în meciurile următoare. Dacă vom fi uniţi şi dedicaţi clubului, putem realiza din nou lucruri frumoase.

- Te deranjează faptul că se spune că CFR e o echipă favorizată de arbitri?
- Sigur că mă supără declaraţiile împotriva noastră. Nu-l înţeleg pe patronul Craiovei. Cum poate să spună că arbitrii ne cîştigă meciurile? El ar trebui să fie un exemplu, din poziţia sa de patron de echipă, nu să facă mereu scandal. I-aş recomanda să se dedice clubului său sută la sută, aşa cum la Cluj o fac Mureşan şi Paszkany. Să vorbească de Craiova, nu de CFR Cluj.

- Te mai gîndeşti la un transfer în iarnă?
- Oricine îşi doreşte să acceadă la un nivel superior, însă nu sînt disperat să plec. Cei de la Cluj mi-au oferit şansa de a juca în Champions League, iar familia mea se simte minunat aici. Sînt fericit la CFR Cluj. Au fost acele incidente cu suporterii după jocul cu Praga. Îmi cer scuze, dar atunci n-am lovit pe nimeni. N-am ce să le reproşez fanilor. Ei dau totul la fiecare meci. Şi eu încerc să dau sută la sută, dar ai şi momente mai puţin reuşite în teren.



RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 11-22-2009 04:31 PM

"Să tacă şi să joace!"

Absent de pe teren de aproape două luni, din cauza unor accidentări, atacantul ivorian este mâhnit că CFR este atacată din toate părţile, punându-i-se la îndoială victoriile obţinute pe teren.

Necăjit că nu şi-a putut ajuta aproape deloc echipa în acest sezon, Kone mai are un motiv de supărare. Atacurile lansate asupra lui CFR de rivalele din campionat i-au lăsat un gust amar atacantului african. "Am auzit tot felul de acuze prosteşti la adresa noastră în ultima vreme. Chiar, ce meciuri am câştigat noi cu ajutorul arbitrilor, că eu nu am văzut niciunul? Cei care susţin asta ar face mai bine să tacă din gură şi să joace mai mult fotbal pe teren", a tunat ieri Kone, care este nerăbdător să revină pe gazon pentru a marca golurile care să pună lacăt pe gurile contestatarilor.

"Abia aştept să joc, fiindcă îmi lipsesc meciurile oficiale, dar abia mâine (n.r. azi), după antrenament, vor şti dacă pot intra luni, la Vaslui. Vreau să fiu la capacitate maximă când antrenorul va decide să mă folosească", a mărturisit ieri Kone.

Vede Vasluiul în lupta pentru titlu
Apropo de adversara de luni, cele şapte victorii consecutive ale moldovenilor îl pun pe gânduri. "Şirul lor de succese arată că au echipă tare, care se bate la primul loc. Nu va fi uşor să-i batem, dar trebuie să o facem. E obligatoriu să câştigăm toate meciurile până la vacanţa de iarnă, atât în Liga I, cât şi în Europa League. Din păcate, în Europa depindem şi de alte echipe", a precizat atacantul de culoare, care deja s-a obişnuit cu metodele de lucru ale noului antrenor, Andrea Mandorlini. "Deşi am făcut doar câteva antrenamente sub comanda lui, prima impresie este bună. Este un antrenor cool, cu o carte de vizită valoroasă, şi sunt sigur că vom face treabă alături de el", a mai spus Yssouf Kone.

15 meciuri a ratat Yssouf Kone în acest sezon în toate competiţiile