RomanianSoccer Forum
Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Versiune printabilă

+- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum)
+-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83)
+--- Forum: Echipa naţională (/Forum-Echipa-na%C5%A3ional%C4%83)
+---- Forum: Arhivă (/Forum-Arhiv%C4%83--628)
+---- Subiect: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia (/Thread-Meci-amical-Polonia-Rom%C3%A2nia-14-noiembrie-2009-Var%C5%9Fovia)

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7


RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-15-2009 09:41 AM

Mihai Stoica: "Răzvan a readus spiritul din trecut la naţională, dar încă ne lipseşte fantezia"

Mihai Stoica, managerul general al Unirii Urziceni, crede că Răzvan Lucescu a reuşit să readucă spiritul din trecut la echipa naţională, dar va mai dura ceva pînă cînd să reapară şi fantezia pierdută odată cu retragerea lui Gică Hagi.

"Echipa noastră a făcut un joc bun în condiţii neprielnice. Răzvan Lucescu a readus la naţională spiritul care era acum cîţiva ani. Nu mai avem fantezie, dar asta ne lipseşte de cînd s-a retras Gică Hagi. Chivu este liderul naţionalei, cu tot respectul pentru Mutu, dar Fiorentina nu e o echipă mare, Inter este", a spus Mihai Stoica la GSP TV.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - soriyn1 - 11-15-2009 04:02 PM

Mda...se stie ca Stoica este certat cu Piturca. Deaia il lauda pe Razvan. Nu vad ce spirit a readus Razvan. Oare in meciul cu Italia de la Euro ce spirit a fost la nationala?In meciul cu Olanda de la Constanta ce spirit a fost? Uneori si cei destepti spun aberatii!


RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:16 PM

Victor Becali: "Nu cred ca Sapunaru s-a luat degeaba de acel ziarist"

Impresarul Victor Becali sustine ca a discutat cu jucatorul Cristian Sapunaru despre incidentul petrecut pe aeroport, la intoarcerea echipei nationale din Polonia si acesta i-a spus ca a fost provocat de cameramanul cu care a avut altercatia.

Agentul FIFA a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca fotbalistul regreta ca s-a creat o atmosfera negativa din cauza acestui incident . Becali considera ca nu ar fi nicio problema daca fundasul de banda dreapta ar fi fost baut, pentru ca multi oameni beau alcool in avion din cauza fricii de zbor.

"De ce trebuie sa il cred eu pe cameraman si sa nu il cred pe Ssapunaru? Eu am vorbit cu el si mi-a explicat totul. A spus ca a trecut pe langa grupul de ziaristi si le-a spus ca le doreste o seara buna oamenilor de acolo. Cameramanul ala i-a zis ceva si el a reactionat. Eu stiu ca nu am primit niciodata o palma daca nu am cautat-o. Eu nu cred ca Sapunaru a vazut 20 de ziaristi acolo si s-a luat de unul singur degeaba. De ce trebuie sa il ia ziaristul la misto pe un jucator? S-a spus ca Sapunaru era baut. Este posibil ca el sa fi fost baut. Sunt oameni care beau in avion din cauza fricii de zbor. Sa nu mai spun eu cati ziaristi bauti am vazut eu prin avioane, pe la deplasarile echipelor de club sau nationale. Sapunaru mi-a zis ca nu s-a certat nici cu Paul Codrea si nici cu Fane Iovan. El i-a zis lui Iovan: «Haideti, nea’ Fane, auziti ce am zis si va faceti ca nu ati auzit?». Pe el l-a deranjat pur si simplu ce a spus acel cameraman. Sigur ca lui Cristi ii pare rau cand se creeaza o atmosfera negativa din asta. Acum poate spune ca mai bine tacea din gura si isi vedea de treaba lui", a declarat Victor Becali, in cadrul emisiunii “Gol dupa gol”.

"Fotbalul nu poate fi ajutat prin scandaluri"
"Sunt satul de scandaluri. Ajungi sa nu mai citesti ziarele si sa nu te mai uiti nici la televizor, pentru ca dai numai peste scandaluri. Fotbalul nu poate fi ajutat prin scandaluri", a mai spus agentul FIFA.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:29 PM

Radulescu: "Daniel Niculae a aratat siguranta, nu mai sare mingea din el"

Directorul Scolii Federale de Antrenori din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Radulescu, il numara pe Daniel Niculae printre remarcatii partidei amicale dintre echipa nationala a Romaniei si reprezentativa similara a Poloniei.

Fostul selectioner a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca a remarcat o imbunatatire in jocul atacantului de la Auxerre, care are un control mai bun al mingei si o viziune mai buna asupra jocului. Radulescu i-a mai remarcat si pe portarul Costel Pantilimon si pe mijlocasul Cristian Tanase.

"Sunt parti pozitive si negative ale meciului de aseara (n.r. sambata seara). Rezultatul este pozitiv si de palmares. Este important acest 1-0, pentru ca Polonia va fi gazda viitorului Campionat European. Terenul a fost unul mai special, mai afanat si mai moale, facand ca nivelul tehnico-tactic sa nu fie asa de ridicat. Au fost si unele intrari mai tari, au mai intrat pe teren si echipele medicale ale celor doua formatii, insa nu a fost ceva iesit din comun. Ma bucur ca antrenamentele se transfera in joc, adica jucatorii pun un aplicare in meciuri ce repeta inainte. Chiar am vazut niste antrenamente ale lui Razvan Lucescu efectuate la Mogosoaia si ma bucur ca jucatorii au reusit sa puna in aplicare ce au exersat. Mie mi-au lasat o impresie buna Pantilimon si partial Tanase. Cristi Tanase mi-a placut mai mult in prima repriza, mai exact in primele 25 de minute, cand le spuneam lui Didi Prodan si Cristian Pustai ca acest baiat parca joaca dintotdeauna in echipa nationala. Daca va continua la fel, va ajunge un jucator de baza la echipa nationala. Eu zic ca ei doi ar putea fi socotiti castigurile echipei din meciul cu Polonia, in sensul de perspective. Ar mai fi Daniel Niculae, care a aratat siguranta. Nu mai sare mingea din el, o pune jos si mai ridica capul din pamant. Nu putem cere un nivel foarte ridicat. Ma surprind comentariile lui Puiu Iordanescu, cel care din calitate de fost selectieenr a spus ca a fost un meci urat. Nu a fost un meci urat, ci unul disputat", a declarat Mircea Radulescu, in cadrul emisiunii “Gol dupa gol”.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:30 PM

Dragomir: "Sapunaru trebuia sa ii dea si cu camera in cap ziaristului"

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, ii da dreptate lui Cristian Sapunaru in cazul altercatiei de pe aeroport, cand a avut un conflict cu un ziarist.

Oficialul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca fotbalistul trebuia sa ii aplice si o corectie fizica jurnalistului, pentru ca acesta sa se invete minte si sa nu mai jineasca.

"Bine a facut Sapunaru. Trebuia sa ii dea si cu camera in cap, sa se invete minte ziaristul sa mai jigneasca", a declarat Dumitru Dragomir, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Rezultatul din meciul cu Polonia e foarte bun. L-am felicitat astazi (n.r. duminica) si pe Razvan Lucescu. Se joaca bine, dar meciurile amicale sunt mai putin importante. Sa vedem cum o sa fie cand se joaca pe puncte si pe bani", a mai spus presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:30 PM

Radulescu: "Am fost surprins sa vad ca polonezii ne-au aplaudat imnul"

Fostul selectioner Mircea Radulescu sustine ca a fost surprins atunci cand a constatat ca suporterii polonezi de la meciul amical dintre Polonia si Romania au aplaudat imnul "tricolorilor".

Directorul Scolii Federale de Antrenori din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca initial a crezut ca reactia fanilor formatiei gazda este pricinuita de altceva si ca i-au trebuit cateva clipe ca sa isi dea seama care era motivul aplauzelor.

"Spectatorii polonezi au aplaudat imnul nostru. Eu chiar ma uitam sa vad, credeam ca aplauda altceva, dar am fost surprins sa constat ca era imnul nostru cel aplaudat de ei. Avem multe de invatat de la ei si cred ca spectatorii romani nu ar mai trebui sa fluiere imnul echipelor adverse atunci cand se joaca meciuri internationale in Romania", a declarat Mircea Radulescu, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:37 PM

Cristian Pustai: "Am renuntat la un botez in familie pentru a onora invitatia la meciul Romaniei"

Antrenorul echipei Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, considera ca echipa nationala a Romaniei a fost superioara reprezentativei similare a Poloniei in meciul amical de sambata seara, castigat de “tricolori” cu scorul de 1-0.

Tehnicianul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca a renuntat la un botez in familie pentru a putea onora invitatia lansata de Federatia Romana de Fotbal la partida de la Varsovia.

"M-am bucurat de invitatia primita de la Ionut Lupescu la meciul cu Polonia. Am renuntat la un botez in familie ca sa simt aceasta atmosfera, sa ma simt roman si sa fac deplasarea la Varsovia. Eu zic ca pe toata durata partidei s-a vazut superioritatea echipei Romaniei, in organizarea jocului si la concretizarea situatiilor pe tabela de marcaj. Atmosfera a fost foarte buna si jucatorii si-au dorit victoria, chiar daca au fost conditiile acestea, cand terenul acela arata mai rau decat cel de la Medias, daca pot sa fac o asemenea comparatie. Pe toata durata partidei, chiar daca Polonia era condusa, nu am auzit trivialitati din poartea suporterilor echipei gazda. Jucatorii polonezi aveau si executii hilare, din cauza terenului, au fost pase gresite si mai multe erori, dar lumea a privit partida ca pe un spectacol sportiv", a declarat Cristian Pustai, in cadrul emisiunii “Gol dupa gol”.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 05:39 PM

Danciulescu: "Deocamdata nu ma gandesc sa fiu chemat la nationala. Nu sunt un jucator important"

Fostul dinamovist Ionel Danciulescu sustine ca nu se gandeste deocamdata sa fie convocat la prima reprezentativa a Romaniei, pentru ca nu se considera un jucator important.

Atacantul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca va fi intotdeauna alaturi de selectionerul Razvan Lucescu, pentru ca ii este recunoscator ca l-a readus la echipa nationala dupa o lunga perioada de timp.

"Am vazut meciul Romaniei cu Polonia. Important este ca am castigat. Acum nationala e la un nou inceput de drum. Au revenit jucatori precum Tanase si daniel Niculae, care au evoluat foarte bine. Mister (n.r. selectionerul Razvan Lucescu) stie cel mai bine ce are de facut. Este o echipa buna. Mai e destul de munca, multe de facut, dar cred ca Mister le va pune la punct, pentru ca este timp. Deocamdata nu ma gandesc sa fiu chemat la echipa nationala. Intai sa joc aici regulat si sa imi fie bine. Nu sunt un jucator foarte important pentru echipa nationala, dar nu se stie niciodata. Voi fi intotdeauna alaturi de Mister pentru ca este omul care m-a readus dupa mult timp la echipa nationala", a declarat Ionel Danciulescu, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Am auzit ca lui Niculescu ii e dor dd e mine. Si mie imi va fi intotdeauna dor de el si de Dinamo. Nu o sa uit niciodata cum s-au comportat fata de mine la ultimele partide si vor ramane mereu in inima mea. Sper ca, odata cu venirea lui nea’ Cornel Dinu si nea’ Cornel Talnar lucrurile se vor indrepta la Dinamo", a mai spus atacantul roman.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 09:27 PM

"Avem valoare pentru a ne califica la Euro"

Daniel Niculae (27 de ani) este bucuros că joacă din nou, nu mai vrea să-şi reamintească de conflictul cu Piţurcă, şi promite să revină la forma care l-a consacrat.

"Adevărul": Reuşit acest amical?
Daniel Niculae: Calitatea precară a gazonului a influenţat decisiv acest meci. Şi România, şi Polonia sunt echipe tehnice, dar acum, la acest meci, asta s-a văzut mai puţin. Nu am putut dezvolta deloc jocul din cauza terenului denivelat.

Răzvan a fost mulţumit?
Ne-a felicitat pe toţi. E clar că acest meci a avut şi părţi bune, dar şi nereuşite, iar Răzvan ştie ce are de făcut pe viitor. Important nu este cine marchează, ci să câştigăm fiecare meci, să ne dăruim total. Să fim o adevărată echipă. Avem ambiţia şi valoarea de a ne califica la Euro 2012.

Putem vorbi de renaşterea ca fotbalist a lui Niculae?
Sunt convins că mai am mult de muncit, dar, uşor-uşor, pot redeveni jucătorul de care are nevoie echipa naţională, dar şi Auxerre. Important este că acum joc, că mă simt bine, deci sunt pe drumul cel bun.

Ai vreun mesaj pentru Victor Piţurcă?
Nu. A fost selecţionerul echipei naţionale, m-am înţeles foarte bine cu dânsul, în afară de un eveniment neplăcut despre care nu vreau să vorbesc.

Cum comentezi situaţia lui Mutu?
Adi Mutu şi Cristi Chivu sunt cei mai buni jucători ai naţionalei. Îi aştept cu cel mai mare drag la lot. Avem nevoie de ei.

Nu ai pomenit nimic de golul marcat polonezilor...
Aşa cum am spus şi mai devreme, nu contează cine marchează. De acum înainte, toate reuşitele mele i le voi dedica tatălui meu. Sunt sigur că de acolo din ceruri e mândru de mine, că are grijă de mine şi că îmi poartă noroc.

Şi-a bătut coechipierii
În echipa Poloniei sunt doi colegi de la Auxerre de-ai lui Daniel Niculae. Unul e fundaşul Dudka, cel care a deviat nefericit la golul românului, celălalt e coechipierul lui Nico din atacul francezilor, Jelen.

"O să ne tachinăm în vestiar. Sunt doi fotbalişti buni, doi băieţi de caracter cu care mă înţeleg bine. Eu mereu am intrat cu pieptul înainte în vestiarul lui Auxerre, pentru că sunt mândru că sunt român, chiar şi atunci când nu câştigăm", a mai spus Nico.



RE: Meci amical: Polonia - România, 14 noiembrie 2009, Varşovia - Sebi Raducu - 11-16-2009 09:32 PM

Cristi Săpunaru nu va mai fi convocat la următoarele două acţiuni ale echipei naţionale

Internaţionalul lui FC Porto, Cristian Săpunaru, a fost sancţionat de Federaţia Română de Fotbal cu o amendă în valoare de 1.000 de euro şi nu va mai fi convocat la următoarele două acţiuni ale primei reprezentative, ca urmare a gestului de la revenirea naţionalei în ţară după amicalul cu Polonia.

"Naţionala şi componenţii ei reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, modele pentru ceilalţi fotbalişti şi îndeosebi pentru cei tineri, fie ei aspiranţi la o carieră în sportul rege sau iubitori ai fotbalului", se arată într-un comunicat semnat de FRF.

La revenirea delegaţiei tricolore în România, Săpunaru, care ar fi consumat alcool în avion, a avut un incident cu un cameraman pe care l-a înjurat, iar mai apoi a avut un conflict şi cu antrenorul cu portarii al naţionalei, Marian Ioniţă, dar şi cu mai mulţi coechipieri.

Selecţionerul Răzvan Lucescu a confirmat mai apoi că fundaşul dreapta a avut un conflict cu mai mulţi ziarişti şi în Polonia, afirmând că nu va mai tolera niciun act de indisciplină la prima reprezentativă.