Ştiri FC Vaslui - Versiune printabilă +- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum) +-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83) +--- Forum: Fan Cluburi (/Forum-Fan-Cluburi) +---- Forum: FC Vaslui (/Forum-FC-Vaslui) +---- Subiect: Ştiri FC Vaslui (/Thread-%C5%9Etiri-FC-Vaslui) |
RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 09-30-2009 06:53 PM Burdujan, reprimit la echipă
Pus pe liber de conducerea clubului în urmã cu cinci sãptãmâni, atacantul Lucian Burdujan s-a întors alãturi de colegii de la echipã, dupã o discutie cu antrenorul si oficialii vasluieni.
Dupã cinci sãptãmâni de absentã, atacantul Lucian Burdujan a revenit în lotul Vasluiului. Acesta i-a uimit pe cei câtiva suporteri prezenti la sedinta de pregãtire de asearã, când a iesit de la vestiare împreunã cu ceilalti colegi, echipat de antrenament. Din cauza faptului cã a ratat o bunã parte din pregãtiri, atacantul s-a antrenat separat, împreunã cu accidentatii Genchev, Gheorghiu si Stefoi. Lucian Burdujan a fost exclus din lotul "galben-verzilor" la data de 20 august, chiar în ziua meciului tur cu AEK Atena, din play-off-ul Europe League, dupã un conflict cu antrenorul de atunci, Cristian Dulca. Fiind pus pe liber, atacantul a încercat sã-si gãseascã o altã echipã, dar nu a reusit. "Burdujan este încã jucãtorul Vasluiului si a fost reprimit la antrenamente, dupã ce acesta a revenit la sentimente mai bune fatã de club", a declarat Ciprian Damian, presedintele grupãrii de pe "Municipal". RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 09-30-2009 06:55 PM Si-au revenit!
Dacã sãptãmâna trecutã Dorin Zotincã îi dãdea ca accidentati pe Gerlem, Farkas, Ljubinkovic si Milisavljevic, la antrenamentul de asearã acestia s-au pregãtit cot la cot cu ceilalti coechipieri, doar Genchev, Gheorghiu, Cânu, Gângioveanu si Stefoi având în acest moment probleme medicale.
Dupã ce luni a semnat contractul cu gruparea de pe "Municipal", asearã a avut loc primul antrenament oficial al lui Marius Lãcãtus la Vaslui. Culmea, dacã dupã meciul de sãptãmâna trecutã din cupã, secundul Zotincã declara cã o mare parte dintre jucãtori sunt accidentati, se pare cã Lãcãtus i-a vindecat pe cei "loviti". Astfel, Ljubinkovic, Farkas, Milisavljevic si Gerlem s-au antrenat normal alãturi de ceilalti coechipieri, printre care s-a aflat si portughezul Hugo Luz, care nu a apucat sã joace în acest sezon în tricoul Vasluiului, din cauza unei accidentãri. Pe margine, preparatorul fizic i-a asistat pe Genchev si Gheorghiu, acesta din urmã revenind la antrenamente dupã o accidentare ce l-a tinut departe de gazon sase luni de zile, precum si pe Stefoi si Burdujan, acesta din urmã fiind în urmã cu pregãtirea. Sefii clubului dau asigurãri cã lotul va fi complet în maxim trei sãptãmâni, când toti jucãtorii vor fi apti de joc. "În acest moment mai sunt doar câtiva jucãtori cu probleme. Cânu se aflã la Mogosoaia, unde va face fizioterapie toatã sãptãmâna, Gângioveanu a revenit de la o clinicã si va intra în programul de pregãtire, iar Gheorghiu si-a revenit din punct de vedere medical, mai urmeazã sã se punã la punct fizic. În maxim trei sãptãmâni, sperãm noi, vom avea tot lotul complet", a declarat Ciprian Damian. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 09-30-2009 06:58 PM "N-am venit ca turist la Vaslui"
O săptămână a durat interimatul lui Dorin Zotincă pe banca Vasluiului. Adrian Porumboiu s-a mişcat repede şi a pus capăt zvonurilor apărute cu privire la înlocuitorul lui Cristian Dulca. Astfel, patronul vasluian a obţinut semnătura fostului stelist, Marius Lăcătuş, care va sta pe banca echipei galben-verde pentru următoarele două sezoane. "Fiara" a venit la Vaslui cu gânduri măreţe şi consideră că noua sa echipă mai poate prinde un loc de cupă europeană.
- Felicitări, domnule Lăcătuş! De ce Vasluiul? - Am avut o ofertă concretă, iar eu nu am stat prea mult pe gânduri. Nu latura financiară a fost pe primul plan. Când văd că am lot de jucători cu care pot să fac performanţă, cum este la Vaslui, latura financiară este pe locul doi. Îmi doresc să antrenez. Am stat prea mult pe margine, aproape cinci luni. - Ce ştiţi despre FC Vaslui? - Ştiu foarte multe despre FC Vaslui. Nu pot să uit că atunci când eram la Steaua nu am putut învinge nici la Vaslui şi nici la Bucureşti. N-am venit ca turist aici. Doresc să fac performanţă. - Vine o perioadă grea pentru echipă, când va întâlni pe Astra, Urziceni şi Craiova… - Acum, mă gândesc cel mai mult la meciul cu Astra. E primul nostru adversar, pe care dorim să-l învingem. Trebuie să recuperăm cât se poate de repede jucătorii accidentaţi, astfel încât să putem folosi întreg lotul. - E o diferenţă între Steaua şi Vaslui? - Este o mare diferenţă. Steaua este Steaua, dar nu trebuie să neglijăm rezultatele Vasluiului din ultima perioadă. Nu mai este o echipă mică, de provincie. Are stabilitate financiară, fotbalişti valoroşi, care pot face diferenţa în faţa oricărui adversar. - Ce obiectiv aveţi? - Obiectivul Vasluiului a rămas neschimbat. Vrem să terminăm campionatul în primele cinci sau să câştigăm Cupa României. Obiectivul poate fi îndeplinit având în vedere că mai sunt 26 de etape de jucat, dar nu mai avem nevoie de paşi greşiţi. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-01-2009 07:29 PM Nu e un simplu plătitor de salarii!
Adrian Porumboiu recunoaşte că intră în vestiarul echipei sale în pauza meciului, fiindcă nu se consideră doar un simplu plătitor de salarii
Finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, nu se sfieşte să recunoască faptul că se întâmplă frecvent să coboare la cabine în pauzele meciurilor: "Da, eu mai intru în vestiar, pentru că uneori echipa are nevoie de un imbold. Patronul nu intră acolo ca să facă rău echipei, ci din contră. Patronul nu intră cu vătraiul să răscolească şi el jarul". Porumboiu a spus că nu este adeptul sclavagismului în fotbal: "Să fim serioşi, domnule! Sclavagia e de multă vreme abolită! Asta nu înseamnă însă că nu poţi, ca patron, să mai tragi şi câte o săpuneală atunci când e cazul. Eu mai şi înjur câte un jucător atunci când o merită! Şi pe mine mă înjură uneori tribuna şi nu fac un caz din asta. Apoi, să se ştie un lucru: patronul nu este doar casier-plătitor. Trebuie să aibă şi dreptul la părere şi la atitudine. Dacă vrei să comunici ceva, nu înseamnă că dai ordine de la stăpân la sclav. Repet, eu nu pot fi doar casier la club. Cei care sunt patroni, dar au feţe de casieri, să fie aşa, dar eu nu pot". De altfel, Adrian Porumboiu a afirmat, în repetate rânduri, că îi pare rău că nu a fost la vestiar în pauza meciului retur, cu AEK Atena, din Liga Europa, întâlnire care a adus eliminarea Vasluiului din această competiţie. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-01-2009 07:31 PM A revenit Gheorghiu!
Mijlocaşul vasluian este refăcut din punct de vedere medical, însă mai are nevoie de o perioadă de recuperare fizică, pentru a reveni pe gazon.
Adrian Gheorghiu a revenit printre colegii de echipă, după şase luni de absenţă. Fotbalistul Vasluiului s-a accidentat în partida cu Rapid, din sezonul trecut, suferind o ruptură a ligamentelor. Acum, mijlocaşul este apt din punct de vedere medical, însă mai are de recuperat din pregătirea fizică, pentru a putea intra în vederile antrenorului principal. "Mă simt bine. Sper să revin cât mai repede pe teren. Mi-e dor de fotbal. Parcă a fost o veşnicie perioada de recuperare. Abia aştept meciurile oficiale", a spus Gheorghiu, care se antrenează separat de restul lotului galben-verde. Alături de el se mai pregătesc Genchev, Gîngioveanu şi Ştefoi. "Sper ca în două săptămâni să revin pe teren. Mă simt bine, însă nu vreau să mai forţez. Voi intra în joc abia când sunt sigur că totul este în regulă", a spus Genchev. Un alt accidentat, Gabriel Cânu, se află la Mogoşoaia, pentru fizioterapie, urmând ca săptămâna viitoare să se alăture echipei. Oficialii clubului speră ca echipa să fie în efectiv complet în cel mult trei săptămâni. Deja, Gerlem, Ljubinkovic, Milisavljevic, Farkaş şi Hugo Luz au revenit în programul normal de pregătire şi au şanse mari să evolueze în partida de sâmbătă, trei octombrie, cu Astra Ploieşti. "Mă simt pregătit să revin pe teren. Sunt pus la punct cu latura fizică, mai rămâne ca antrenorul să decidă când voi intra în echipă", a afirmat Hugo Luz. Portughezul nu a prins niciun meci de Liga Întâi din actualul sezon. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-01-2009 07:32 PM "Fiara" îşi arată colţii
Bãlace crede cã sosirea lui Lãcãtus pe banca Vasluiului este mai mult decât beneficã pentru echipa de pe "Municipal" datoritã faptului cã, în doar trei zile, a reusit sã readucã linistea în vestiar.
Sosirea lui Lãcãtus pe banca tehnicã a "galben-verzilor" a mai calmat spiritele în rândurile jucãtorilor vasluieni. Dacã în ultimul timp atmosfera în cadrul lotului era una tensionatã, mai ales din cauza rezultatelor slabe obtinute, noul tehnician a adus linistea în vestiar. Acest lucru este confirmat de Silviu Bãlace, unul dintre putinii jucãtori români de la FC Vaslui, care crede cã venirea lui Lãcãtus a picat numai bine, într-un moment dificil pentru vestiar. "Eu îl cunosc bine pe Lãcãtus si am o pãrere bunã despre el. Are experientã în antrenorat, faptul cã a fost la Steaua spune multe. Deja este o schimbare în cadrul lotului, pentru cã dispãruse respectul fatã de staff, dispãruse respectul fatã de meseria de fotbalist a fiecãruia", a declarat Bãlace, care mai spune cã, de acum încolo, echipa vasluianã îsi va reveni din forma slabã în care s-a aflat pânã acum. "Avem acum meci cu Astra, nu putem spune cã e usor, având în vedere cã am înregistrat trei înfrângeri consecutive. Trebuie totusi sã ne mobilizãm si sã obtinem cele trei puncte, pentru cã apoi va fi pauzã în campionat si vom avea timp sã ne punem la punct si sã devenim acea echipã tare despre care se vorbea la începutul sezonului", a mai spus Silviu Bãlace. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-01-2009 07:33 PM Satelitul întâlneste lanterna rosie
Echipele care au încasat cele mai multe goluri în etapa precedentã, CS Rãdãuti si FC Vaslui II se întâlnesc în meci direct.
Dupã înfrângerea din etapa precedentã, 2-8 cu FC Willy Bacãu, satelitul Vasluiului se deplaseazã, mâine, la Rãdãuti, pentru meciul împotriva ultimei clasate, CS Rãdãuti. Adversara "galben-verzilor" se aflã pe ultima pozitie a clasamentului cu zero puncte, iar jucãtorii echipei din Rãdãuti nu au reusit sã marcheze niciun gol, în schimb, au încasat 56 de goluri, în primele sase etape ale Ligii a III-a. În sezonul trecut Scoala de Fotbal Rãdãuti a marcat un singur gol în tot campionatul, acesta fiind, de altfel si obiectivul pentru actuala editie a Ligii a III-a. Patronul echipei, Cristi Morosan a anuntat cã-l va premia pe cel care va marca primul gol în acest sezon. "Cel care va înscrie primul, va spune ce echipament al unei echipe mari îsi doreste si noi îl vom cumpãra. În plus, pentru faptul cã nu s-au dezarmat dupã ce au luat atâtea goluri în campionat, îI vom duce pe toti într-o vacantã de zece zile în Franta", a declarat Cristi Morosan. În etapa trecutã, CS Rãdãuti a încasat 13 goluri în deplasarea de la Gura Humorului. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-01-2009 07:35 PM Suporterii vasluieni, pro si contra Lacatus
Dupã o perioadã în care unii l-au contestat si pe Cristian Dulca, suporterii vasluieni se împart în douã tabere când vine vorba de noul antrenor al "galben-verzilor". În timp ce unii contestã decizia clubului, altii cred cã sosirea lui Lãcãtus este de bun augur pentru formatia vasluianã.
Instalarea lui Marius Lãcãtus pe banca tehnicã a Vasluiului stârneste polemici în rândul suporterilor echipei. În timp ce unii au încredere cã va reforma echipa, altii pun la îndoialã veleitãtile acestuia de antrenor. "Eu cred cã va face treabã, s-a descurcat destul de bine pe unde a fost, având în vedere cã la Brasov si Galati, fãrã a avea un lot bun de jucãtori, s-a mentinut tot timpul undeva la mijlocul clasamentului. La Vaslui are si lot bun de jucãtori, iar dacã va sti sã-i atragã de partea sa, succesele se vor tine lant", scrie un fan pe forumul oficial al suporterilor vasluieni. Un alt sustinãtor al echipei vasluiene este însã sceptic în privinta viitorului lui Lãcãtus pe "Municipal". "Nu cred cã prinde sfârsitul returului. Rezultatele lui ca antrenor nu mã fac sã cred cã poate face mare lucru la Vaslui. Dar sã îi dãm câteva meciuri , sã vedem ce reuseste sã schimbe". RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-02-2009 07:05 PM Lăcătuş îşi doreşte să debuteze cu victorie şi cere disciplină de la jucătorii săi
Noul antrenor al lui FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat vineri că speră să debuteze cu dreptul la noua sa echipă, care nu a mai cunoscut victoria de trei etape.
"Au trecut trei jocuri fără victorie. Nu e o situaţie tocmai plăcută, însă sper ca meciul cu Astra să readucă echipa la nivelul evoluţiilor din sezonul trecut. Astra e o echipă disciplinată tactic, cu un antrenor care are rezultate şi va fi greu, însă sper ca jucătorii mei să depună un efort mai mare, să existe o agresivitate mai mare atât în defensivă, cât şi în atac. Numai aşa putem obţine rezultatele scontate", a declarat Marius Lăcătuş. Noul tehnician a ţinut să precizeze că nu este "omul negru", însă a anunţat că nici nu va face rabat de la disciplină. "Nu sunt omul negru, însă jucătorii trebuie să înţeleagă că disciplina e un lucru important, fără de care nu se pot obţine rezultate. Dacă ei mă vor respecta şi vom fi în aceeaşi căruţă, pentru a merge în aceeaşi direcţie, atunci vor veni şi rezultatele", a declarat Lăcătuş, care a cerut răbdare din partea fanilor: "Să nu credeţi că am venit cu vreo baghetă magică pentru a schimba totul în patru zile. Vom păstra ceea ce a fost bun şi vom completa cu alte lucruri, care să ducă la îmbunătăţirea jocului. Dacă ei vor fi receptivi, sigur totul va fi uşor, fiindcă nu inventez fotbalul, ca să li se pară ceva imposibil". Principala problemă cu care se confruntă noul antrenor al moldovenilor este numărul mare de accidentaţi, nu mai puţin de şapte jucători fiind în refacere. Genchev şi Gângioveanu vor reveni în două săptămâni, Cânu peste o lună, iar Hugo Luz nu este refăcut fizic. "Cred că în cel mult trei săptămâni vom avea rezolvate toate problemele medicale. De asemenea, am reuşit să-l readuc pe Burdujan. Nu a durat mult discuţia cu el, iar când va fi pregătit din punct de vedere fizic şi psihic ne vom folosi de serviciile sale, fiindcă este un fotbalist cu reale calităţi", a anunţat Lăcătuş, care le-a cerut accidentaţilor o mai mare responsabilitate: "Trebuie să înţeleagă că trebuie să facă eforturi pentru a trece peste problemele medicale. Nu trebuie doar să ne plângem, trebuie să existe preocupare şi din partea lor pentru a reveni la echipă". Meciul FC Vaslui-Astra Ploieşti se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal. RE: Ştiri FC Vaslui - Sebi Raducu - 10-02-2009 07:05 PM Vor să se reabiliteze!
Fotbaliştii galben-verzi se gândesc la victorie în partida cu Astra, pentru a se reabilita în faţa propriilor suporteri.
Marius Lăcătuş a adus un suflu nou la FC Vaslui. Jucătorii galben-verzi s-au refăcut moral şi sunt dispuşi să se reabiliteze în faţa propriilor suporteri. Aceştia au tras din greu la antrenamente, pentru a pregăti cât mai bine întâlnirea cu Astra Ploieşti, pe care doresc să o câştige. "Trebuie să rămânem în plutonul fruntaş. Nu ne mai permitem paşi greşiţi. Va fi greu, însă suntem convinşi că putem învinge în partida de sâmbătă. Dacă nu batem Astra, e groasă!", a spus Nemanja Jovanovic. Şi antrenorul Marius Lăcătuş speră să debuteze cu dreptul pe banca Vasluiului: "Mă gândesc la meciul cu Astra Ploieşti. Refacem din mers echipa. Mă bucur că revin şi o parte dintre accidentaţi. Sper să oferim o bucurie suporterilor sâmbătă, cu Astra. Nu este un meci uşor, însă nu mai trebuie să facem paşi greşiţi pe teren propriu, fiindcă avem un obiectiv de atins". FC Vaslui nu se poate baza în partida cu Astra Ploieşti pe serviciile lui Genchev, Cânu, Gheorghiu, Gângioveanu şi Ştefoi, care încă nu şi-au revenit complet după accidentările mai vechi, însă vor reveni în lot Ljubinkovic, Milisavljevic, Hugo Luz şi Farkaş, care au făcut parte din programul normal de pregătire din ultimele zile. De cealaltă parte, ploieştenii nu-l pot folosi la Vaslui pe Osvaldo Miranda, fotbalist care s-a impus în primul unsprezece imediat cum a sosit la echipă. Acesta s-a accidentat la genunchi chiar din primul minut al partidei cu Unirea Urziceni, a forţat un pic, însă n-a rezistat decât o jumătate de oră, fiind înlocuit. Partida FC Vaslui şi Astra Ploieşti se va disputa sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18. |