Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Versiune printabilă +- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum) +-- Forum: Fotbalul din Ţara lui Papură Vodă (/Forum-Fotbalul-din-%C5%A2ara-lui-Papur%C4%83-Vod%C4%83) +--- Forum: Fan Cluburi (/Forum-Fan-Cluburi) +---- Forum: CFR 1907 Cluj-Napoca (/Forum-CFR-1907-Cluj-Napoca) +---- Subiect: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca (/Thread-%C5%9Etiri-CFR-1907-Cluj-Napoca) |
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-25-2009 02:59 PM Alarmă!
CFR ar putea miza pe un singur atacant la Eindhoven, brazilianul Nei. Traore s-a accidentat aseară, Didy nu e pe lista pentru UEFA, iar Kone e incert.
Conceicao ar putea avea la dispoziţie un singur atacant, joia viitoare, la Eindhoven. Accidentat în meciul cu FC Copenhaga, Kone s-a ales cu o întindere la coapsa stîngă. Ivorianul nu s-a antrenat deloc în această săptămînă şi, momentan, sînt şanse reduse să joace în Olanda. Traore s-a ales şi el, aseară, cu o leziune similară, tot la coapsa stîngă. Tînărul atacant a cerut schimbarea în minutul 31, antrenorul operînd-o după 10 minute. Cum Didy nu e pe lista UEFA, sînt şanse ca vişiniii să aibă doar un atacant valid pentru deplasarea din Olanda, brazilianul Nei. Conceicao a fost evaziv aseară, întrebat despre evoluţia recuperării în cazul lui Yssouf. "Deocamadată mă gîndesc la meciul de campionat cu Gloria. Momentan Yssouf are restricţie de la antrenamente. Vom vedea", a declarat portughezul. Traore şi Kone nu vor putea evolua nici duminică, în campionat, la Bistriţa. "Nu pot juca la Eindhoven, asta este. Obiectivul meu principal e campionatul. Mulţumesc staff-ului tehnic că mi-a dat încredere şi că m-au titularizat cu Dunărea" - Didy, atacant CFR "Faptul că am cîştigat de două ori consecutiv Cupa României ne responsabilizează şi mai mult. Vom lupta pentru a păstra acest trofeu la Cluj" - Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj "Era normal să cîştigăm şi să mergem mai departe în Cupa României. Vrem să cîştigăm din nou acest trofeu, pentru a treia oară consecutiv" - Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-25-2009 03:02 PM Fabbiani, scos din echipa lui River de un junior
Fostul atacant al CFR-ului, Cristian Fabbiani, nu mai este de mult în graţiile tehnicianului lui River Plate, Nestor Gorosito. Învinşi în ultimele 15 partide pe care le-au disputat pe teren străin, "milionarii" se află într-o perioadă deloc fastă, iar ultimul rezultat nefast, 0-1 cu Arsenal de Sarandi pare să fi umplut paharul răbdării pentru antrenorul argentinian.
Fabbiani a pierdut definitiv primul 11, iar Gorosito intenţionează să-l folosească încă din primul minut al confruntării cu Gimnasia la Plata, din weekend, pe tînărul Daniel Villalba (17 ani). Internaţionalul de juniori a fost promovat la începutul stagiunii de la echipa de tineret a clubului şi a reuşit să marcheze deja un gol pentru formaţia de pe El Monumental în campionat, fiind considerat o mare speranţă în ţara sa. Chiar dacă s-a antrenat bine în ultima săptămînă, evoluţia lui Fabbiani în ultimul joc de campionat, cu Arsenal, a stîrnit reacţii dure în presa de la Buenos Aires la adresa "Căpcăunului", care l-a inclus în cea mai slabă echipă din Apertura. RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-26-2009 01:22 PM Vesta antiglonţ!
Gabi Mureşan a revenit în primul unsprezece aflîndu-se la baza ultimelor succese ale trupei lui Conceicao.
Gabi Mureşan a fost ignorat de majoritatea antrenorilor lui CFR. Cu excepţia lui Trombetta, care a pregătit miracolul clujean din Champions League sub tutela celui poreclit "Papa de Cluj". În mandatul lui Conceicao, Mureşan a fost văzut doar ca soluţie de rezervă pentru postul de fundaş central, unul în care fostul bistriţean nu se simte deloc confortabil. Problemele familiale ale lui Alcantara l-au propulsat pe Mureşan în primul unsprezece, în centrul apărării, lîngă Cadu. Internaţionalul român a reuşit să marcheze al doilea gol de la returul cu FC Sarajevo (2-1). După eşecul cu Pandurii (0-1), Conceicao a fost silit să-şi reconsidere opţiunile. Mureşan a fost titularizat la închidere cu FC Copenhaga (2-0) şi FC Braşov (2-1). Jucătorul de 27 de ani a reuşit două prestaţii de excepţie, fiind omul meciului în faţa liderului din Liga 1. Mureşan a jucat cele mai multe mingi dintre jucătorii lui Conceicao, majoritatea orientate în direcţia de atac a "vişiniilor". Mai mult, Muri a fost providenţial pe faza defensivă ţinîndu-şi echipa în viaţă în faţa raidurilor braşovenilor. "A jucat excelent în ultima vreme. Recuperează multe baloane, impune respect adversarilor prin statura sa şi nu ratează ocazia de a încerca şuturi de la distanţă", au fost concluziile conducerii feroviarilor. Traore separat Accidentarea lui Traore din meciul cu Dunărea Galaţi nu pare atît de gravă. Ivorianul s-a antrenat ieri separat şi ar putea fi rezervă mîine, la Bistriţa. Yssouf Kone a început alergările uşoare, iar staff-ul medical al "vişiniilor" încearcă să-l recupereze pînă la partida de săptămîna viitoare cu PSV Eindhoven. Gloria de miercuri în cantonament Bistriţenii pregătesc serios partida cu "vişiniii". Halagian şi-a băgat jucătorii în cantonament cu trei zile în urmă, deşi meciul e programat duminică de la ora 18:00. "Vreau să facem un joc bun cu CFR şi să obţinem un rezultat pe măsură. Jucăm cu cea mai bună echipă din campionat. Pentru mine, bine înseamnă să nu pierdem acest joc. Vom aborda jocul cu CFR ca pe un meci de cupă, e ca o calificare pentru noi", a declarat directorul tehnic Florin Halagian pentru siteul oficial al Gloriei. RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-26-2009 02:27 PM "Ne spălam singuri treningurile!"
Sârbul Svetozar Mijin a jucat în Gruia între 2003 şi 2006, a contribuit la promovarea echipei în Liga I şi la ascensiunea ei în elita fotbalului românesc, apoi a ajuns să evolueze în India, la Mahindra United.
Şase ani au trecut de când primul străin a pus piciorul pe meleagurile clujene: mijlocaşul sârb Svetozar Mijin. "Era un club mic şi jucam în Divizia B", este primul lucru pe care şi-l aminteşte Mijin, actualmente în India, la Mahindra United. Mijlocaşul recunoaşte că pe Someş a petrecut cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. "Aventura la CFR este cea mai plăcută şi mai interesantă din cariera mea de fotbalist. Când am venit eu la Cluj, am găsit un club mic, jucam în Divizia B şi îmi amintesc că eram pe locul 6", povesteşte Mijin, care spune că a prins cea mai dificilă perioadă a clubului. "Când echipa era în Liga a II-a, domnul Paszkany era supărat pentru că la început nu avea rezultate şi voia să iasă din fotbal. Erau atunci şi ceva probleme cu antrenorul. Nişte prieteni apropiaţi l-au convins însă să nu renunţe. Paszkany şi Mureşan erau doi oameni pasionaţi de fotbal, care voiau să facă performanţe cu acest club", rememorează sârbul. Stadion de Liga Campionilor, salarii de sute de mii de euro şi trofee erau doar nişte visuri pentru primul străin al "feroviarilor", care spune că CFR era doar o umbră a ceea ce este acum. "Pe atunci condiţiile nu erau bune, ţin minte că mergeam în cantonament la Vatra Dornei, unde aveam două treninguri de antrenament pe care trebuia să le spălăm pe rând", conchide mijlocaşul. "Cel mai mult m-a marcat Dorinel Munteanu. M-a schimbat ca şi jucător, mi-a dat încrederea necesară. Dorinel era un adevărat profesionist. El a transformat CFR-ul într-un club mare" - Svetozar Mijin, fost jucător CFR Străinii, reţeta succesului Svetozar Mijin a fost cel care a deschis poarta străinilor la clubul clujean, iar acum clujenii par să fie dependenţi de cei care le-au adus primele trofee în vitrină. Sârbul este de părere că, fără străini, "feroviarii" nu ar fi reuşit asemenea performanţe. "Nu cred că CFR ar fi ajuns unde este fără străini. Nu pot să zic că fotbaliștii români nu sunt valoroşi, dar jucătorii aduşi din afară au schimbat mentalitatea", crede Mijin. Regretă că nu a jucat în Liga Campionilor Svetozar Mijin pare să fie talismanul norocos al clujenilor. "Eu am ştiut tot timpul că CFR va ajunge o forţă mare în România. Din momentul în care am promovat, presiunea a crescut la fel ca şi setea de rezultate. În primul an eram pe locul 11, apoi am urcat pe locul 5, apoi 3 şi doar în patru ani CFR a luat titlul. Sincer, îmi pare rău că nu am apucat să joc în Liga Campionilor, dar asta e viaţa de fotbalist", spune Mijin. 12 milioane de euro a plătit Paszkany pentru jucătorii străini achiziţionaţi, sub conducerea lui trecând prin Gruia peste 45 de stranieri. "Fotbal la peste 50 de grade!" După şase ani petrecuţi în România, Svetozar Mijin a ajuns să joace în celălalt capăt al lumii, tocmai în India, ţară pe care a ales-o mai mult din curiozitate. Cum ai ajuns în India? Totul s-a întâmplat foarte repede. M-a sunat un impresar şi mi-a spus de această ofertă. Am zis să schimb ceva, să încerc ceva nou, pentru că sunt de atâţia ani în România. Sincer, nu am ştiut nimic de fotbalul din India, dar acum nu îmi pare rău că sunt aici. Mahindra este cea mai mare companie producătoare de maşini din India, iar clubul Mahindra United aparţine de această firmă. Ai fost motivat şi de partea financiară? Nu am venit aici pentru bani, pentru că aici câştig cât luam în România. Viaţa este în schimb ieftină şi nu am probleme. Cel mai bine plătit străin are aici cam 20.000 de dolari pe lună, iar jucătorii autohtoni câştigă cam 3.000 de dolari într-o lună. "Am făcut şi 3 ore până la stadion!" Cât de diferit este fotbalul indian faţă de cel românesc? Nu se compară cu fotbalul european, nivelul este mult mai scăzut. Cricket-ul este aici sportul numărul unu, fotbalul este abia la început. Aici avem o competiţie la care participă toate cele 26 de state din India. Echipa mea se bate la titlu împreună cu alte 14, iar campionatul începe la 1 octombrie. Cum te-ai adaptat la viaţa de acolo? Nu a fost dificil să mă adaptez, însă mă omoară căldura. Este foarte cald aici, aproape insuportabil. Am jucat şi la peste 50 de grade. Clima este cea mai mare problemă a mea. De asemenea stau în cel mai populat oraş indian, Mumbay, care are mai mult de 13 milioane de locuitori. Odată am mers cu maşina mai mult de trei ore prin oraş ca să ajung la destinaţie, e foarte aglomerat. Condiţiile sunt bune, dar nu se compară cu cele din Europa. "Antrenorul este foarte respectat aici, peste cuvântul lui nu se trece" - Mijin Svetozar, mijlocaş Mahindra United "Sunt de puţin timp aici şi nu am apucat să fac mare lucru, să vizitez sau să ies în cluburi. India este o ţară extrem de frumoasă" - Svetozar Mijin, mijlocaş Mahindra United RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-26-2009 02:56 PM Meseriaşii!
Croitor, zidar sau dulgher sunt doar câteva dintre meseriile cu care s-au ocupat jucătorii CFR-ului înainte de a ajunge să evolueze pe marile stadioane ale lumii.
Căpitanul CFR-ului şi totodată unul dintre cei mai valoroşi jucători din lotul ardelenilor poate oricând să se lase de fotbal fără să-şi facă griji din cauza banilor. Până să ajungă să se dueleze cu Drogba sau Totti în Liga Campionilor, Cadu a învăţat mai întâi să-i "dubleze" pe fraţii săi când aveau de cărat mobilă sau cherestea în atelierul tatălui său ce fabrica mobilă. "Probabil ştiţi că am o soră, care este măritată cu Dani (n.r. - mijlocaşul lui CFR) şi doi fraţi, unul mai mare decât mine şi unul mai mic. Cât despre restul familiei, vă pot spune că noi în Portugalia avem o mică afacere de familie. Ne ocupăm cu fabricarea mobilei. Mai precis tatăl meu şi fraţii mei se ocupă de afacere, dar când eram mic, până pe la 17ani, şi eu munceam acolo. Când aveam timp şi nu eram ocupat cu şcoala sau cu antrenamentele, îmi ajutam familia cum puteam mai bine. Depozitam mobila sau făceam diverse alte lucruri care se iveau la fabrică. Pot spune că mă pricep şi eu cât de cât să produc mobilă", povesteşte amuzat Ricardo Cadu. "În 2006, la CFR era un pic amatorism" Lusitanul este la fel de franc şi când vorbeşte despre primele sale contacte cu Clujul. "Recunosc că am ales să vin la CFR pentru bani. Nu ştiam nimic despre această echipă, dar am semnat pentru că mi s-au oferit mulţi bani. M-am obişnuit însă destul de repede, iar acum îmi place aici. Mai ales că s-au schimbat multe în bine la echipă. Când am sosit eu la Cluj, am găsit o echipă un pic cam de amatori", mărturiseşte Cadu, care este de părere că străinii de la CFR au avut un rol foarte important în ascensiunea clubului clujean. "Nu ştiu dacă CFR putea câştiga atâtea trofee fără jucătorii străini. Ar fi fost foarte, foarte greu", a încheiat căpitanul CFR-ului. "Dacă pe viitor va veni o ofertă bună atât pentru mine, cât şi pentru club, mi-aş dori să ajung să evoluez în campionatul Spaniei", Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj Culio "a dat" cu mistria Mijlocaşul argentinian, unul dintre cei mai valoroşi jucători de la CFR Cluj, înainte să fie cunoscut de toată Europa după golurile marcate pe "Olimpico" a fost un necunoscut pe şantierele din Argentina. Culio şi-a întreţinut familia în tinereţe muncind ca zidar, fotbalul fiind pe acea vreme pe planul secund. "Doar după ce terminam munca pe şantier mă duceam la antrenamente", îşi aduce aminte Culio. Nuno Claro conduce o benzinărie Goalkeeperul numărul 1 de la CFR nu face excepţie de la regulă şi are şi alte preocupări pe lângă cariera de fotbalist. Familia lui Nuno Claro deţine o benzinărie şi o spălătorie auto în Portugalia, afacere de care "ceferistul" se interesează ori de câte ori poate şi lusitanul din poarta clujenilor. "Mai mult se ocupă fraţii mei de această afacere, dar când merg prin Portugalia mai dau şi eu o mână de ajutor", spune Nuno Claro. Traore a fost croitor Povestea lui Traore Lacina este parcă desprinsă din filme. La 10 ani s-a lăsat de şcoală şi a început să joace fotbal, dar şi să muncească pentru a-şi ajuta familia. "Două săptămâni am lucrat ca şi croitor, dar nu mi-a plăcut. Dacă nu era fotbalul, nu ştiu ce aş fi făcut. Pentru că nu mai mergeam la şcoală, prietenii m-au abandonat. Mă jucam doar cu fraţii mei şi devenisem foarte timid. Acum, prietenii mei mă sună să le trimit bani pentru a-şi continua studiile, iar eu îi ajut", spune Traore. Kone are afacerile în sânge Responsabil cu marcarea golurilor la CFR, Yssouf Kone se schimbă radical după ce iese de pe terenul de joc. Atacantul ivorian are o afacere pe care momentan o conduce tatăl său, dar este decis ca după ce agaţă ghetele în cui să preia el frâiele. "După ce o să mă las de fotbal, o să mă ocup de afaceri şi o să încerc să-i ajut pe oamenii nevoiaşi", mărturiseşte Kone. RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-26-2009 02:57 PM "Le e foame, dar şi nouă"
După ce el şi colegii lui au trecut hopul Dunărea Galaţi în Cupa României, mijlocaşul Bogdan Mara aşteaptă cu precauţie partida de mâine de la Bistriţa, în ciuda faptului că bistriţenii se află într-o situaţie disperată în clasament.
Bogdan, aţi eliminat primul obstacol din drumul către o nouă Cupă. Da, mă bucur că am reuşit prima victorie în această competiţie. Nu a fost deloc un meci uşor, dar noi am fost foarte motivaţi să învingem. Mă bucur şi că jucătorii care au debutat pentru CFR şi-au făcut datoria şi acest lucru demostrează că avem un lot puternic. Ar fi ceva extraordinar să reuşim să câştigăm Cupa a treia oară consecutiv. Urmează partida cu Gloria Bistriţa. Cum crezi că va fi? Ne aşteaptă o partidă dificilă, dar ne trebuie neapărat cele trei puncte. Şi Bistriţa este în acest moment în foame de puncte, mai ales că nu au nicio victorie. De asemenea, venirea lui Halagian este un plus pentru ei, fiindcă ştie cum să îi motiveze. După Bistriţa, mergeţi la Eindhoven. Ce şanse crezi că aveţi? Va fi un meci greu în Olanda, dar noi mergem acolo să ne jucăm şansa şi să încercăm să venim acasă cu puncte. Acum ne gândim însă la meciul de duminică cu Bistriţa, pe care trebuie să îl câştigăm. Luptaţi pe trei fronturi. Veţi rezista? Avem un lot valoros, s-a văzut asta şi în meciul din Cupă, şi suntem optimişti că putem atinge toate obiectivele. Deocamdată suntem în grafic. "Băieţii ştiu că nu vor avea un meci uşor la Bistriţa, însă trebuie să jucăm cu aceeaşi rigoare ca şi până acum. Avem nevoie de aceste puncte", Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-26-2009 03:20 PM Patru luni de secetă pentru CFR!
Terenul adversarilor pare să nu le fie norocos clujenilor, care nu au mai reuşit să câştige în deplasare din 23 mai, când s-au impus cu 2-0 la Piteşti, în faţa lui FC Argeş. Conceicao vrea să întoarcă roata duminică cu Gloria Bistriţa.
Deşi pe teren propriu "vişiniii" sunt imbatabili, în deplasare oamenii lui Conceicao au fost mieluşei până acum. CFR nu a reuşit nicio victorie pe terenul adversarului în acest debut de campionat, însă antrenorul lusitan al clujenilor vrea să spargă gheaţa mâine, la Bistriţa. "Mă bucur foarte mult de reuşitele obţinute în ultimul timp. Sunt foarte mulţumit de cum joacă echipa, dar vreau mai mult. Suntem puternici pe teren propriu, dar a venit momentul să batem şi afară", anunţă Conceicao, care ştie însă că elevii săi nu vor avea o sarcină uşoară cu bistriţenii. "Ne aşteaptă un meci dificil la Bistriţa, însă, dacă jucăm cu aceeaşi rigoare şi concentrare ca şi în partida cu FC Braşov, nu vom avea probleme. Avem nevoie de cele trei puncte", spune tehnicianul clujenilor. Visează la primul loc Conceicao nu se mulţumeşte însă cu o victorie la Bistriţa, ci vrea o înşiruire de succese, care să o propulseze pe CFR în fotoliul de lider. "Putem ajunge pe primul loc în clasamentul Ligii I, însă acest lucru depinde şi de celelalte rezultate. Noi trebuie să ne face datoria şi câştigăm următoarele 2-3 partide", a declarat lusitanul, care nu îşi face probleme că oboseala ar putea să apară în vestiarul "feroviarilor". "Avem un program foarte încărcat, dar am mulţi jucători pe care mă pot baza. Noi trebuie să ne păstrăm calmul, pentru că în fotbal lucrurile nu pot fi tot timpul favorabile", mai spune Toni Conceicao. "Am demostrat că suntem o echipă cu atitudine. Dacă mergem pe acelaşi drum, anul acesta putem face performanţe mari", Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj Cu cine a pierdut CFR afară 2008-2009, etapa 34 Gaz Metan - CFR 2-0 2009-2010, etapa 2 Steaua - CFR 2-2 2009-2010, etapa 4 Dinamo - CFR 1-0 2009-2010, etapa 6 Pandurii - CFR 1-0 126 de zile au trecut de la ultima victorie obţinută de CFR în deplasare în campionat RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-27-2009 01:29 PM Sanchez Prette şi Manuel Jose s-au lipit la gol
Doi foşti mijlocaşi ai echipei din Gruia au marcat în etapa din acest week-end.
Ieri, în etapa a şasea din Argentina, Cristian Sanchez Prette, jucător împrumutat la Newell's Old Boys, a deschis scorul în partida cu Banfield, dar în cele din urmă a plecat acasă învins, cu scorul de 2-1. Un alt ex-feroviar, lusitanul Manuel Jose a fost mai norocos. Jose a marcat golul cu care actuala sa echipă, Pacos Ferreira, a câştigat azi, pe terenul Vitoriei Setubal, scor 1-0, pentru prima oară în actuala ediţie a campionatului Portugaliei. RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-27-2009 01:30 PM S-a trezit Monstrul!
Mara a testat ieri un Monster Truck, la o competitie de off-road urban
Bogdan Mara anunţă o nouă dominaţie a CFR-ului în campionat. "Uşor-uşor vom ajunge pe locul întîi şi vom rămîne acolo", a spus mijlocaşul. Bogdan Mara a participat ieri la "Ursus Alcohol Free Track", la invitaţia sponsorului Naţionalei. Mijlocaşul a urcat într-un Monster Truck, o oferit autografe şi a măsurat ambiţiile feroviarilor din acest sezon. "Mă simt la înălţime în acest monstru pe patru roţi. Aşa vreau să fiu şi cu CFR-ul anul acesta. La înălţime, pe primul loc. Uşor-uşor ne vom instala în fotoliul de lider. Sper ca în cîteva etape să se întîmple acest lucru. După aceea vom încerca să păstrăm această poziţie pînă la finalul campionatului", a spus Bogdan. Mijlocaşul "vişiniilor" nu va face nici o concesie Bistriţei. "Nu ştiu dacă e normal sau nu că bistriţenii au intrat încă de miercuri în cantonament, înaintea jocului împotriva noastră. Dacă e firesc să se teamă de noi? Da, cu siguranţă. CFR e o echipă care-şi propune să cîştige campionatul. Orice echipă trebuie să se aştepte la un meci dificil împotriva noastră şi să ştie că vrem să cîştigăm, mereu", a încheiat mijlocaşul care va împlini marţi 32 de ani. "Avem nevoie de fani!" Mara le-a transmis un mesaj susţinătorilor lui CFR Cluj. "Jocul nostru a început să meargă. Avem nevoie şi de suportul fanilor. În cîteva etape ne vom cocoţa acolo sus, pe locul 1, şi sînt sigur că vor umple stadionul la meciurile din Gruia. Trebuie să batem Gloria pentru a ne menţine în primele locuri şi pentru a cîştiga primul joc în deplasare în acest sezon", a spus internaţionalul român. "Îmi doresc din tot sufletul să fiu convocat pentru meciurile cu Serbia şi Feroe. Pentru mine a fost ceva extraordinar să revin la lot sub comanda lui Răzvan Lucescu" - Bogdan Mara, mijlocaş CFR Cluj "Domnul Halagian îi va motiva foarte bine pe jucătorii Gloriei. Importantă va fi însă concentrarea noastră la acest joc. Dacă evoluăm bine nu putem rata victoria" - Bogdan Mara, mijlocaş CFR Cluj "Există şi fotbal off-road. Pînă ce am ajuns la un nivel înalt am jucat chiar şi pe adevărate cîmpuri, cu noroaie şi bălţi. Chiar şi acum se mai întîmplă" - Bogdan Mara, mijlocaş CFR Cluj RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-27-2009 01:31 PM Mikael Dorsin: "În România mereu auzi ceva despre meciuri aranjate! E un fotbal bolnav"
Fostul fundaş al CFR-ului, Mikael Dorsin, a acuzat în termeni duri practicile din Liga 1, într-un interviu acordat presei suedeze.
Acesta a vorbit despre meciurile aranjate din campionatul nostru, iar presa nordică semnalează faptul că UEFA bănuieşte majoritatea echipelor din estul Europei de jocuri murdare. Dorsin, adus la CFR de la Rosenborg, a sintetizat atmosfera din România: "Se întîmplă multe acolo!". "În România se întîmplă lucruri suspicioase, acesta este unul dintre motivele pentru care n-am vrut să rămîn acolo. Presa vorbea foarte mult despre aceste lucruri, dar noi, jucătorii, nu aveam habar de ele. Cel puţin, nu eu. Ce e de spus? Întotdeauna auzeai ceva despre meciuri aranjate. Nu pot să spun ceva concret, pentru că nu cunosc detalii, dar am auzit zvonuri care spuneau că cineva cumpăra meciuri în Liga 1. Nouă nu ne spunea nimeni: "Meciul X este cumpărat", dar presa vorbea întotdeauna despre asta. Acolo este un fotbal bolnav!", a povestit Dorsin. Mikael Dorsin a fost achiziţionat de CFR Cluj în 2008, de la Rosenborg, dar a părăsit echipa după turul de campionat, în care a jucat numai 14 partide, marcînd un gol. Următoarea formaţie la care Dorsin a jucat a fost tot Rosenborg, club la care se află şi în prezent. Suedezul are 12 selecţii în echipa naţională, fiind convocat pentru prima dată în 2001. |