RomanianSoccer Forum
US Palermo - Versiune printabilă

+- RomanianSoccer Forum (http://www.romaniansoccer.ro/forum)
+-- Forum: FIFA.com (/Forum-FIFA-com)
+--- Forum: Italia (/Forum-Italia)
+---- Forum: Fan-Cluburi (/Forum-Fan-Cluburi--452)
+----- Forum: US Palermo (/Forum-US-Palermo)
+----- Subiect: US Palermo (/Thread-US-Palermo)



US Palermo - Sebi Raducu - 11-27-2009 04:44 PM

Discuţii şi informaţii...


RE: Ştiri US Palermo - Sebi Raducu - 11-27-2009 04:45 PM

Delio Rossi spune că nu vrea să-şi fixeze un obiectiv la Palermo

Noul antrenor al lui Palermo, Delio Rossi, club unde activează Dorin Goian şi Cristian Melinte, a afirmat marţi că nu vrea să-şi propună obiective importante, deoarece mai întâi trebuie ca el şi jucătorii să muncească pentru a obţine rezultate bune, informează Gazzetta dello Sport.

"Rezultatele sunt cele care vor vorbi pentru mine. Am venit aici ca să depun o muncă serioasă. Eu sunt obişnuit să vorbesc atunci când realizez ceva. Mai întâi trebuie să ştiu care este adevăratul potenţial al echipei, după care ne gândim la obiective", a spus Delio Rossi.

"Preşedintele Zamparini m-a sunat duminică seară şi m-a întrebat dacă vreau să vin la Palermo. M-am interesat mai bine asupra echipei şi am ajuns la o înţelegere, deoarece eu cred în trei lucruri: muncă, muncă şi muncă. Palermo este un club în creştere, aşa că există entuziasm, dar şi multă presiune", a afirmat acesta, care a adăugat că va asculta opiniile lui Zamparini, dar el va fi cel care va lua deciziile finale.

Delio Rossi a fost numit în funcţie în cursul zilei de luni, în locul lui Walter Zenga, care a fost demis din cauza rezultatelor slabe ale formaţiei.

Palermo este pe locul 12 în Serie A, cu 17 puncte după 13 etape.