Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Oţelul Galaţi
11-21-2009, 03:37 PM
Mesaj: #121
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Marius Stan: "Nu poţi visa la puncte la Alba Iulia când iei goluri în asemenea hal"

Directorul general al formaţiei Oţelul Galaţi, Marius Stan, s-a arătat deranjat de atitudinea echipei sale în meciul cu Unirea: "Fără comentarii, azi am fost în vacanţă, toţi suntem vinovaţi, în frunte cu mine. Nu poţi visa la puncte la Alba Iulia când iei goluri în asemenea hal. Echipa a căzut total după primirea golului, îl regretăm pe Kolev, dar e un capitol încheiat pentru Oţelul Galaţi".

Unirea Alba Iulia a învins, vineri, formaţia Oţelul Galaţi, scor 3-1, şi a obţinut astfel prima victorie după o serie de cinci meciuri în care nu mai reuşise acest lucru.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 06:15 PM
Mesaj: #122
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Dorinel Munteanu dă vina pe situaţia financiară

Întrebat dacă absenţa bulgarilor Kolev şi Jelev a condus la rezultatul prost de la Alba Iulia, antrenorul Oţelului a ridicat din umeri şi a afirmat că situaţia financiară a clubului gălăţean i-a scos din echipă pe cei doi fotbalişti.

"Trecem printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, însă sperăm să ne revenim. Am pierdut ruşinos la Alba Iulia, mai ales că i-am dat adversarului posibilitatea să marcheze la primul şut pe poartă".

"Sper ca echipa să-şi revină, am mare încredere în băieţi", a declarat Dorinel Munteanu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-25-2009, 03:04 PM
Mesaj: #123
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Jelev a părăsit echipa din cauză că nu şi-a mai primit salariul din luna august

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, că Jivko Jelev nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei pentru că nu a înţeles situaţia financiară grea prin care trece clubul.

"Jelev nu a înţeles că până în ianuarie ne va fi greu cu banii. Putea să aibă şi el acelaşi comportament ca şi ceilalţi fotbalişti. L-am rugat să-şi continue activitatea la club până în ianuarie, nu a înţeles, şi va suporta consecinţele. Are contract cu noi până în vară, dacă va avea oferte va fi bine, iar dacă nu, îi vom plăti salariile restante şi vom discuta şi despre luna noiembrie, moment în care a părăsit echipa. Nu mă aşteptam la reacţia asta, pentru că este un tip inteligent. Asta este, continuăm cu ce avem, până în ianurie nu avem ce face", a spus Marius Stan.

Jelev nu şi-a mai primit salariul din luna august, sumă care înseamnă aproximativ 30.000 de euro.

O situaţie similară s-a întâmplat şi în cazul portarului bulgar Stoian Kolev, care va fi suspendat de conducerea clubului până la finalul contractului, pentru că a părăsit echipa nemulţumit fiind că nu şi-a încasat salariul în ultimele luni. Marius Stan a anunţat încă de acum două săptămâni că cei doi bulgari din lot, Kolev şi Jelev, nu mai vor să rămână la Oţelul din cauza problemelor financiare pe care le are clubul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-27-2009, 05:08 PM
Mesaj: #124
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Munteanu afirmă că pentru echipa sa nu este favorabilă amânarea meciului cu Astra

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că nu îi convine amânarea meciului cu Astra Ploieşti, din etapa a 15-a, din pricina cazului de gripă porcină descoperit la un jucător al prahovenilor, însă adaugă că se va conforma deciziei LPF.

"Nu ne pică bine că meciul cu Astra s-a amânat. Nici nu ştiu când va fi programat, probabil vom avea parte de trei meciuri concentrate într-o perioadă foarte scurtă. Asta e, trebuie să ne conformăm", a spus Munteanu.

De aceeaşi părere cu tehnicianul a fost şi directorul general Marius Stan, care a nuanţat: "Poate ne prinde bine şi nouă această amânare, la fel cum s-a întâmplat şi cu Iaşiul, care a câştigat cu Pandurii, dar la prima vedere, nu cred că e un avantaj că nu vom juca acum cu Astra".

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, miercuri, că meciul dintre Oţelul Galaţi şi Astra Ploieşti, din etapa a 15-a a Ligii I, va fi amânat pentru o dată ce va fi stabilită ulterior, după ce un jucător al ploieştenilor a fost diagnosticat cu gripă porcină. Meciul era programat iniţial pentru vineri, ora 14:00, urmând ca Departamentul Competiţii al LPF să stabilească, în funcţie de evoluţia bolii în cazul jucătorului Astrei, la ce dată se va disputa partida.

Altfel, Marius Stan le atrage atenţia jucătorilor săi că trebuie să înţeleagă situaţia financiară precară pe care o traversează clubul: "Domnii fotbalişti să ştie că pe ceaţa asta, să ai un loc de muncă e formidabil şi trebuie să ţii cu dinţii de el. Cu fiecare meci cedat, pierdem 300-400 de mii de euro, pentru că picăm în clasamant. Sunt şi ei părtaşi la bugetul nostru pentru sezonul următor şi vreau să-i fac să înţeleagă asta. Nu e o ameninţare, dar vreau să îi pun în temă. La Alba Iulia parcă ne-au făcut o favoare că au intrat în teren, însă îi anunţ că vom lua măsuri împotriva celor care nu înţeleg asta".

Dorinel Munteanu a comentat performanţa obţinută de Unirea Urziceni în Liga Campionilor şi a afirmat că echipa ialomiţană pleacă cu prima şansă în meciul cu VfB Stuttgart. "Cunosc foarte bine fotbalul german şi spun că Unirea are prima şansă la Stuttgart, se poate califica în primăvara Ligii Campionilor. După ce a arătat în campania asta, chiar merită. M-a uimit cum s-au mobilizat aseară şi îi felicit pe toţi", a spus antrenorul, care a fost completat de Marius Stan: "Au fost fantastici cei de la Unirea, îi felicit de la A la Z pe toţi, indiferent de funcţia ocupată în club. Intră în categoria aşa da".

Unirea Urziceni a reuşit, marţi, să învingă formaţia spaniolă FC Sevilla, scor 1-0, în etapa a 5-a a Grupei G a Ligii Campionilor şi va juca meciul decisiv pentru calificarea în optimi cu Stuttgart, în ultima rundă, asigurându-şi deja prezenţa în 16-imile Ligii Europa.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-30-2009, 09:42 PM
Mesaj: #125
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Combinatul nu ia în calcul iluminarea Stadionului "Oţelul"

Oficialii ArcelorMittal nu ştiu şi nu comentează problema instalaţiei de becuri fără de care formaţia Oţelul va fi obligată să schimbe oraşul. Unul dintre ei s-a avântat să spună ceva de genul "la ce bună nocturna, de vreme ce echipa joacă numai la lumina zilei?".

"Primăria şi Mittal le poate face"
Câteva luni – aproximativ şapte – ne mai despart de următorul campionat al Ligii I, stagiune în care nu se va mai permite disputarea de partide pe stadioanele care nu sunt dotate cu instalaţie de nocturnă.

Galaţiul prezintă lacune mari la acest capitol, nici Arena "Dunărea" şi nici "Oţelul" nefiind în pas cu standardele europene. A apărut una modestă, de antrenament, pe Stadionul "Siderurgistul", dar asta nu scurtează cu nici măcar un metru drumul pe care echipa de Liga I va fi nevoită să-l facă din vara lui 2010. La Buzău, Bacău sau Constanţa. Sau, de ce nu, Chişinău?

"Cluburile au demonstrat că se poate ridica o nocturnă, cum e aceea de la "Siderurgistul", şi cred că Primăria şi Combinatul ArcelorMittal pot dota cele două arene importante din oraş", a comentat directorul general al Oţelului, Marius Stan.

"Şi-aşa se joacă numai vinerea…"
La Combinat însă, subiectul stâlpilor cu faruri pare să nu prezinte interes în această perioadă destul de delicată (n.r. – criza economică mondială).

Recent, la finalul unei întâlniri cu presa a oficialilor concernului anglo-franco-indian a fost luată în discuţie şi marea durere a fotbalului gălăţean, dar mai mult s-au împărţit zâmbete, ridicări politicoase din umeri şi glume care să detensioneze atmosfera.

Christian Dessiaume, consilier al managerului Combinatului, susţine că, din câte a văzut până acum, meciurile Oţelului se desfăşoară la lumina zilei.

"Şi asta nu este tot, pentru că majoritatea partidelor s-a disputat vinerea, atunci când oamenii lucrează şi nu pot merge să vadă partidele de fotbal", a adăugat oficialul francez.

Ce a fost mai întâi: farul sau lumina zilei?
Abordarea este greşită, ceea ce denotă lipsă de cunoştinţe în domeniu. Ca să nu mai joci la lumina zilei, îţi trebuie instalaţie de iluminare pe stadion, altfel se întrerupe partida în minutul 2.

Vizavi de concluzia că meciurile formaţiei antrenate de Dorinel Munteanu se desfăşoară preponderent vinerea, atunci când microbiştii se află la serviciu, tot lipsa nocturnei este de vină.

Dotarea corespunzătoare a arenei din Ţiglina III ar atrage programări flexibile, iar până la ora 18.00, de pildă, cei mai mulţi dintre amatorii de fotbal ar încheia ziua de lucru.

Un alt reprezentant al companiei, Thiery LeGall, CEO al ArcelorMittal Galaţi, a pus punct discuţiei afirmând că nu cunoaşte foarte bine acest subiect şi că preferă să nu facă vreun comentariu nelalocul lui. Aşadar, beznă!

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-01-2009, 04:01 PM
Mesaj: #126
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Dorinel: "Singura opţiune pentru meciul cu Astra e victoria!"

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, luni, că singura opţiune a formaţiei sale în partida cu Astra Ploieşti este victoria, deoarece întâlneşte un adversar cu care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării.

"Singura noastră opţiune pentru acest joc este victoria. Întâlnim un adversar cu care suntem în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Nu va fi uşor, dar trebuie să facem tot posibilul să câştigăm. Cel puţin pentru moment, ne aflăm în această zonă a clasamentului şi trebuie să fim foarte atenţi la formaţiile aflate lângă noi. Sperăm ca, jucând de 1 decembrie, ziua naţională a României şi zi liberă pentru cei care lucrează, să vină cât mai multă lume la stadion să ne susţină", a afirmat Dorinel Munteanu.

Echipa Oţelul Galaţi întâlneşte, marţi, de la ora 14.00, formaţia Astra Ploieşti, într-o partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-01-2009, 04:02 PM
Mesaj: #127
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Paraschiv: "Meciul cu Astra e decisiv"
Dorinel Munteanu nu stă pe roze la Galaţi. Oţelul are meci de şase puncte cu Astra, în încheierea etapei a 15-a. Paraschiv spune că meciul cu ploieştenii este decisiv pentru Oţelul. Nu trecem prin cea mai bună perioadă, spune şi Sergiu Costin.

"E o partidă decisivă pentru noi. Avem foarte mare nevoie de victorie şi va trebui să câştigăm cele trei puncte cu orice preţ" a spus Paraschiv.

Fundaşul Sergiu Costin consideră că meciul cu Astra are o importanţă deosebită: "Poate nu-i un meci decisiv, dar cu siguranţă este foarte important. Nu trecem printr-o perioadă prea bună şi trebuie să ne revenim cât mai repede. Am suferit un duş rece la Alba Iulia, sper ca acum să urmeze un duş cald cu Astra", a declarat si Sergiu Costin.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-01-2009, 08:45 PM
Mesaj: #128
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Dorinel Munteanu afirmă că punctele obţinute în meciul cu Astra sunt vitale pentru echipa sa

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, după victoria cu Astra, scor 3-2, că punctele câştigate împotriva ploieştenilor sunt foarte importante pentru echipa sa.

"Trei puncte vitale pentru noi. Astra a fost un adversar foarte puternic. A fost un meci foarte frumos, mi-aş dori să mai am asemenea partide şi să câştig trei puncte pe final. Atrag atenţia tuturor că situaţia la echipă este dificilă, nu catastrofală. Mai sunt două etape şi pleacă jucătorii în vacanţă şi ar fi bine ca şi cei din conducere să se gândească la asta", a spus Munteanu.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a învins, marţi, pe teren propriu, pe Astra Ploieşti, scro 3-2, într-un meci în care oaspeţii au egalat de două ori şi au pierdut după reuşita din prelungiri a lui Iorga.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-01-2009, 08:46 PM
Mesaj: #129
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Marius Stan: "Am mai albit puţin după felul cum a decurs partida, am avut şi noroc"

Marius Stan este de părere că echipa sa s-a impus cu şansă: "Am mai albit puţin după felul cum a decurs partida, am avut şi noroc. Sunt punctele care ne aduc linişte, pentru că ştiţi că jucătorii evoluează cu buzunarele goale. Baotic m-a albit în acest meci".

Oficialul gălăţean a mai afirmat că situaţia echipei este una foarte dificilă din puncte de vedere financiar, iar din acest motiv se vede nevoit să recurgă la vânzări de jucători: "Trecem printr-o situaţie nu prea bună, sper să fie trecătoare, bani nu prea sunt, o să fim nevoiţi să vindem anumiţi jucători. Vom fim nevoiţi să umblăm şi la salarii, îi vom chema pe jucători la negocieri, cei care nu vor accepta vor pleca. Unii nu şi-au primit banii de 3 luni. După ce va trece această perioadă grea, nu cred că vom avea probleme cu retrogradarea".

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a învins, marţi, pe teren propriu, pe Astra Ploieşti, scro 3-2, într-un meci în care oaspeţii au egalat de două ori şi au pierdut după reuşita din prelungiri a lui Iorga.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-01-2009, 08:46 PM
Mesaj: #130
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Sergiu Costin: "Am obţinut o victorie foarte importantă pentru noi"

Sergiu Costin a spus că victoria în faţa Astrei este benefică pentru moralul jucătorilor gălăţeni: "Am obţinut o victorie foarte importantă pentru noi. În sfârşit, ultimele minute ne-au fost favorabile, pentru că în unele meciuri am pierdut puncte pe final. Este un rezultat greu de uitat. Mă bucur că înscriem mult, dar suntem şi forţaţi, pentru că altfel nu putem învinge".

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a învins, marţi, pe teren propriu, pe Astra Ploieşti, scro 3-2, într-un meci în care oaspeţii au egalat de două ori şi au pierdut după reuşita din prelungiri a lui Iorga.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
22 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut