Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Dinamo Bucureşti
12-18-2009, 02:05 PM
Mesaj: #911
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Bani contra memoriu!

Acţionarii dinamovişti au şi copii răsfăţaţi prin lotul echipei. Dacă Lucian Goian acuză că este constant trimis pe banca de rezerve de către şefi în anul în care este în cea mai bună formă a carierei, Ianis Zicu, rebelul roş-albilor, este tratat preferenţial de oficiali.

Chiar dacă machidonul a tulburat serios liniştea clubului, depunând la LPF un memoriu prin care solicita să devină liber de contract, mijlocaşul nu şi-a atras oprobiul şefilor, ba dimpotrivă! Asta pentru că acţionarii au decis să plătească la propriu pentru ca jucătorul să renunţe la apelul către forurile Ligii I. Iar marţi seară, cele două părţi au ajuns la un acord în acest sens, înţelegere mediată în prezența lui Dinu Gheorghe. Dinamo a plătit cu 50.000 de euro ca Zicu să îşi retragă memoriul, banii reprezentând o parte consistentă a restanţelor datorate fotbalistului. Astfel se crează un nou precedent în "Ştefan cel Mare". Nemulţumirile făcute publice încep să aibă efectul scontat, şefii bătând în retragere de fiecare dată până acum în astfel de cazuri. Zicu nu e la prima reușită de acest gen, în toamnă șefii convingându-l să își reducă salariul tot după ce i-au avansat o sumă de bani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-18-2009, 02:06 PM
Mesaj: #912
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Tamaş a fost cedat la WBA!

Miercuri noapte, la finalul meciului cu Panathinaikos (0-3), Dinamo şi WBA au negociat detaliile cedării lui Gabriel Tamaş la formaţia britanică.

Impresionaţi de evoluţia foarte bună a stoperului, reprezentanţii grupării din Albion nu au mai dorit să amâne ultima etapă în perfectarea transferului. Astfel, cele două cluburi au ajuns la un consens, roş-albii fiind de acord să renunţe la serviciile fundaşului lor în ultimele şase luni ale împrumutului de la AJ Auxerre.

Englezii plătesc pentru aceasta un comision de 275.000 de lire sterline, adică aproximativ 310.000 de euro. Discuţiile dintre cele două echipe au început din luna octombrie, când de fapt s-au şi stabilit verbal detaliile tranzacţiei, dar acordul oficial a venit abia după ce echipa din "Ştefan cel Mare" a disputat ultimul meci al primei părţi a sezonului. Așa că, după cum se anunțase, partida cu Panathinaikos a fost ultima pentru Tamaș în tricoul lui Dinamo, el urmând să se alăture lotului divizionarei secunde din Anglia, West Bromwich Albion, chiar după Sărbători.

7 echipe a schimbat Gabi Tamaș înainte de transferul la WBA

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-18-2009, 02:09 PM
Mesaj: #913
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
"Prea am fost 'Goian prostul!'"

Continuă sezonul dezvăluirilor în "Ştefan cel Mare". De data aceasta, protagonistul este fundaşul Lucian Goian. Subiectul: titularizările venite pe "firul roşu" şi impuse băncii tehnice de şefi. Ce a declanşat reacţia? Faptul că, la Atena, la antrenamentul oficial era titular, pentru ca la meci să fie lăsat pe bancă.

Salut, Lucian, ai fost anunţat titular la Atena şi totuşi…
Uitaţi cum stă treaba! Vreau şi eu să spun ceva: m-am săturat! Gata, vreau să plec de la Dinamo! Eu nu am spus niciodată nimic, am fost mereu etichetat drept "Goian prostul", ăla care tace din gură orice-ar fi, dar acum nu mai pot!

Care ar fi motivele supărării?
Păi exact ce m-ai întrebat tu. La antrenamentul oficial dinaintea meciului eram titular, a doua zi am rămas pe bancă!

De ce s-a întâmplat asta?
Dacă sunt interese, vin impresari la meci şi trebuie să vadă pe cineva, nu înseamnă că mie trebuie să mi se facă o nedreptate…

Cât de des s-a întâmplat acest lucru?
N-am spus nimic când, după meciul cu Galata, am fost rezervă, la Istanbul adică, n-am spus nimic când, la Iaşi, mi s-a spus că am jucat foarte bine, dar apoi am fost trecut din nou pe bancă, dar acum nu mai pot să îndur.

"Nu sunt o rețetă financiară bună"
Prezenţa ta pe teren ar fi fost un plus pentru echipă?

Eu nu zic că dacă juca Goian la Atena era alt scor şi nu luam trei goluri. Poate luam cinci! Dar nu este normal să se procedeze aşa, trebuia să primesc şi eu o explicaţie.

Tu de ce crezi că nu eşti în situaţia de care ai amintit?
Poate se spune că Goian are un contract mic şi e în coproprietate cu Ceahlăul, deci nu e o reţetă financiară foarte bună.

Altceva mai ai să le reproşezi şefilor?
De trei luni îmi plătesc chiria din banii mei, trebuia să îmi dea şi mie cineva o explicaţie, să îmi spună cum să mă mut… Să-mi spună orice, dar văd că ei nu-mi zic nimic.

Consideri că ceilalţi stoperi din lot au un tratament preferenţial?
Să nu creadă cineva că am ceva cu colegii mei. Ei nu au nicio vină. Eu trei ani am fost rezerva lui Moţi şi nu am zis nimic! Nimic, reţineţi!

Atunci?
Eu acum am 28 de ani, nu mai am 20 de ani să joc la Dinamo cu orice preţ, cu orice fel de compromisuri. Trebuie să îmi fac un viitor pentru familia mea, iar eu stau pe bară!

"Clau-gol" pe bară, Bonetti out!
Decizia antrenorului nu contează la Dinamo, iar acest lucru este o meteahnă veche în "Ştefan cel Mare". Dorinţa acţionarilor de a decide unsprezecele de start se respectă cu orice preţ, în caz contrar, tehnicianul pleacă. A fost cazul lui Dario Bonetti, care a plătit cu postul decizia de a nu îl titulariza pe Claudiu Niculescu în victoria cu Sturm Graz din Austria (1-0). Câştigătorii constanţi ai schimbărilor dictate din birouri în acest sezon sunt, pe lângă "Clau-gol", Moţi şi Pulhac, ultimul căzând însă recent în dizgraţia lui Borcea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-18-2009, 03:05 PM
Mesaj: #914
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Prinţ la Salonic

Adrian Cristea este dorit de grecii de la Aris, formaţie antrenată de Hector Raul Cuper, care l-au urmărit în partida cu Panathinaikos.

Bucurie mare pentru Adrian Cristea! Nu mai e nevoie să dea anunţ la mica publicitate pentru un nou angajament. Aris Salonic, locul 9 în Grecia, a avut reprezentanţi la partida de la Atena, cu Panathinaikos, care i-au urmărit pe ambii Cristea, Adrian şi Andrei.

Evoluţia ştearsă a atacantului nu i-a mulţumit pe greci, în schimb "Prinţul" Adrian a fost pus pe lista de achiziţii a celor din Salonic. Elenii le-au solicitat roş-albilor cîteva DVD-uri cu Adrian Cristea pentru a le urmări şi Hector Raul Cuper, antrenorul lui Aris, şi au promis că în maximum două săptămîni vor oferi un răspuns final. Dinamo solicită două milioane de euro pentru mijlocaşul de 26 de ani, întrucît jumătate din sumă trebuie să se ducă în conturile lui Poli Iaşi, care deţine 50% din drepturile federative ale fotbalistului.

Suma nu reprezintă un impediment în calea transferului, mai ales că grecii, care vor să formeze o trupă puternică, au plătit în această vară alte două milioane de euro pentru Leandro Gracian, un mijlocaş argentinian de la Boca Juniors.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-18-2009, 07:41 PM
Mesaj: #915
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Dinamo trebuie să îi plătească 19.161 dolari lui Vojislav Vranjkovici

Comisia de recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal anunţă că admite în parte recursul formulat de jucătorul Vojislav Vranjkovici şi că obligă clubul Dinamo Bucureşti la plata sumei de 19.161 dolari.

Recursul făcut de Romeo Stancu către FC Oţelul Galaţi a fost respins, fiind neîntemeiat.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-18-2009, 07:41 PM
Mesaj: #916
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Stagiu montan pentru dinamovişti

Pregătirea de iarnă la sînge pe care a cerut-o Cristi Borcea va debuta cu reunirea lotului, pe 10 ianuarie, urmată de antrenamente la Săftica şi pe propria arenă, pentru ca apoi să se reia după 6 ani stagiul montan, ce se va desfăşura la Poiana Braşov, între 15 şi 25 ianuarie!

Roş-albii se bazează mult pe acest tip de pregătire. În perioada 28 ianuarie - 15 februarie urmează un turneu de amicale în Antalya.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-20-2009, 06:18 PM
Mesaj: #917
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Mihnea Ionescu: "Dinamo o sa ajunga ca Sportul Studentesc"

Unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Mihnea Ionescu, critica actuala conducere a clubului din soseaua Stefan cel Mare, sustinand ca salvarea gruparii alb-rosii ar putea veni din partea unui investitor strain.

"Este o societate foarte slaba, fara putere financiara, iar viitorul nu suna deloc bine. Poate solutia ar fi sa vina cineva sa investeasca de afara. E limpede ca trebuie facut ceva, trebuie sa se reconsidere politica manageriala. Pe noi nu ne-au ascultat niciodata. Acum dau din colt in colt, nu-si pot plati jucatorii, iar de investitii in copii si juniori nici nu poate fi vorba. O sa ajungem in viitor poate nu sa ne desfiintam precum Progresul, dar o sa fim ca Sportul Studentesc", a declarat Mihnea Ionescu pentru Sport Total FM.

Referitor la o posibila venire a lui Gigi Netoiu la Dinamo, liderul suporterilor a comentat scurt: "Nu avem nevoie de bisnitari la Dinamo!"

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-21-2009, 12:23 PM
Mesaj: #918
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
"Pot să plec, fiindcă la Dinamo nu sunt bani!"

Marius Niculae, vedeta "câinilor", spune că echipa sa a jucat prost în acest sezon din cauza schimbărilor dese de antrenori şi a problemelor financiare

La Dinamo continuă să fie supărare mare, după ce echipa a fost eliminată din Liga Europa. Dacă oficialii clubului sunt nemulţumiţi de evoluţia jucătorilor, fotbaliştii, la rândul lor, se declară dezamăgiţi de şefi.

Marius Niculae, vedeta "câinilor", spune că au fost mai multe cauze pentru care formaţia sa a terminat turul de campionat doar pe locul opt. Dă vina şi pe coechipierii lui, dar şi pe scandalurile dintre acţionari.

"Ne-au afectat schimbările dese de antrenori şi neliniştea financiară. Tu ai accepta să-ţi scadă salariul la ziar? Eu nu accept aşa ceva. Să se dea bonusuri în funcţie de performanţă, dar să nu se umble la contracte. Ştiu sistemul german, de care vorbeşte domnul Badea. E cu două tăişuri. Când jucam la Mainz, aveam salariu de bază, apoi bonusuri de intrare în teren, de numărul minutelor jucate, de poziţia mea, dacă eram titular sau rezervă. Clubul şi-a asumat un risc cu aceste contracte, e problema conducerii. Şi jucătorii sunt vinovaţi, cei cu atitudine neprofesionistă. Să se ia măsuri disciplinare. Dacă afară se întâmpla aşa ceva, cu beţii şi cu întârzieri la antrenamente, jucătorul era trimis la echipa a doua sau chiar dat afară", ne-a declarat "Săgeată".

"Avem şanse să recuperăm punctele şi să câştigăm titlul"
Atacantul dinamovist acuză şi sistemul de pregătire: "Fiecare antrenor are o viziune asupra jocului. Am făcut pregătirea cu unul, tactica a fost organizată de altul. N-a fost ok. Ne-au dăunat cantonamentele dese şi lungi, cei mai mulţi jucători de la Dinamo au familii, copii".

În ciuda scandalurilor de la club, Niculae crede că Dinamo are şanse să ia campionatul. "Am alternat rezultatele bune cu cele mai puţin bune. Să nu uităm însă că anul trecut, pe vremea asta, eram pe locul întâi şi am terminat sezonul pe trei. Anul ăsta suntem pe opt, dar poate luăm titlul la final. Avem capacitatea de a ne concentra mai mult şi de a recupera punctele pierdute în tur. Nu e diferenţă mare, sunt doar şapte puncte", a mai spus Marius pentru EVZ.

Niculae nu se gândeşte să plece de la Dinamo, deşi are restanţe salariale pe mai multe luni: "Mai am doi ani de contract cu Dinamo. Dacă va fi mai bine pentru club, voi pleca. Nici dragoste cu sila nu se poate. Mi-ar plăcea să stau aici. Pot să plec, fiindcă la Dinamo nu sunt bani. Pot deveni jucător liber de contract. Mulţumesc lui Dumnezeu că am strâns bani, că am jucat în străinătate, dar sunt alţi jucători de la Dinamo care au rate
la bănci şi sunt în întârzieri de plată
".

"Săgeată" e convins că preşedintele Cristian Borcea va rămâne la Dinamo: "I-am zis să-şi ia o vacanţă prelungită şi să uite de toate. Pune mult suflet. Nu cred că va pleca de la Dinamo. Poate va renunţa la funcţia de preşedinte şi va rămâne acţionar. E legat sufleteşte de acest club. Dinamo a crescut în performanţe de când e Borcea aici, vorbesc de ultimii zece ani".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-21-2009, 12:32 PM
Mesaj: #919
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
La Dinamo, pleacă Dolha, vine «Babicu»

Găsit vinovat pentru rezultatele slabe din meciurile cu Galatasaray şi Panathinaikos din Liga Europa, lui Ema i s-a propus înjumătăţirea salariul.

Nu a acceptat şi atunci şefii i-au dat hârtie de transfer pentru a-şi căuta echipă. Astfel, la Dinamo va reveni pentru a şasea oară în carieră, Cristi Munteanu. Babicu" e liber de contract după ce a fost dat afară de la Astra Ploieşti şi va semna contractul cu Dinamo la începutul anului viitor, fiind aşteptat pe 11 ianuarie la reunirea roş-albilor.

Acordul portarului cu roş-albii este de şase luni cu opţiune de prelungire un an.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-21-2009, 12:56 PM
Mesaj: #920
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Dinamoviştii se reunesc pe 11 ianuarie

Elevii lui Ţălnar sunt de azi în vacanţă, reunirea lotului fiind programată la data de 11 ianuarie. Apoi vor urma două cantonamente, unul montan, la Braşov, şi în Turcia, Antalya.

După ce ieri jucătorii au fost la stadion pentru a discuta cu şefii despre restanţele financiare, de azi au intrat oficial în vacanţă, unii plecând deja în străinătate pentru a petrece Sărbătorile de iarnă.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
45 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut