AS Roma
09-02-2009, 04:22 PM
Mesaj: #11
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Ranieri spune că AS Roma juca spectaculos, dar acum are nevoie de rezultate
Noul antrenor al lui AS Roma, Claudio Ranieri, a afirmat miercuri că formaţia italiană avea un joc spectaculos când era pregătită de Spalletti, dar acum trebuie să obţină victorii, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.
"Roma lui Spalletti juca spectaculos. Filozofia mea este puţin diferită, echipa are nevoie acum de pragmatism. Era nevoie de un şoc, iar jucătorii trebuie să reacţioneze imediat. Poate că băieţii şi-au pierdut puţin din determinare", a spus Claudio Ranieri la prima sa conferinţă după ce a fost numit în funcţia de antrenor a lui AS Roma. "Această formaţie a făcut lucruri importante în ultimii patru ani, are unul dintre cele mai frumoase jocuri din Europa, la fel ca Barcelona sau Arsenal. Eu sunt născut la Roma şi eram mândru de acest lucru. Pot să spun că mă întorc acasă şi vreau ca totul să iasă foarte bine", a mai spus tehnicianul, care a adăugat că Totti şi restul fotbaliştilor se vor mobiliza pentru ca echipa să-şi revină. Preşedintele clubului AS Roma, Rosella Sensi, a afirmat, la rândul său, că şi tatăl ei îl dorea în funcţia de antrenor pe Ranieri. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-02-2009, 09:29 PM
Mesaj: #12
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Mai bine il aduceau pe nea Vio Hizo
http://mariusfrancisc.wordpress.com - Comunitatea fanilor lui AS Roma http://tributetoengland.wordpress.com - Dedicat fotbalului insular |
|||
10-12-2009, 06:50 PM
Mesaj: #13
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Ranieri consideră că Totti este pregătit să revină la echipa naţională
Antrenorul lui AS Roma, Claudio Ranieri, a afirmat că nu se va opune în cazul în care Francesco Totti îşi propune să revină la echipa naţională, de unde şi-a anunţat retragerea în iulie 2007, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.
Atacantul lui AS Roma, în vârstă de 33 de ani, a afirmat că nu mai vrea să evolueze pentru prima reprezentativă deoarece nu poate face faţă numărului prea mare de meciuri jucate într-un sezon. Presa italiană a scris că selecţionerul Marcello Lippi are nevoie de un atacant la naţională şi ar vrea să apeleze la Francesco Totti. "Cred că Totti poate reveni la echipă. El a renunţat la tricoul naţionalei pentru că avea probleme de sănătate. Acum mi se pare că îşi doreşte să revină. Dacă el va fi dispus sunt sigur că Lippi s-ar gândi foarte bine şi i-ar deschide uşa", a spus Ranieri. Tehnicianul s-a referit şi la situaţia lui Antonio Cassano: "El s-a schimbat în bine, este mai matur, dar îl înţeleg şi pe Lippi. A construit un lot în care s-a bazat pe ideile lui şi unui antrenor nu-i place să fie forţat să facă unele lucruri". Ranieri a comentat şi demiteresa sa de la Juventus, afirmând că nu se aştepta la aşa ceva. "Nu ştiu ce a fost greşit. Am terminat pe locurile 3 şi 2. Eu am conştiinţa curată. Mă pot uita în ochii tuturor, dar cei din Torino nu ştiu dacă pot să facă acest lucru. Când Rosella Sensi mi-a oferit postul de antrenor mi-am adus aminte de începuturile mele. La 23 de ani plecam de la AS Roma la Catanzaro. Acum m-am întors la echipă şi urmează să împlinesc 58 de ani. Sensi mi-a oferit un cadou foarte frumos, a fost un vis pentru mine", a declarat acesta. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-29-2009, 10:21 PM
Mesaj: #14
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Perrotta şi Pizarro şi-au prelungit contractele cu AS Roma
Internaţionaul italian Simone Perrotta şi mijlocaşul chilian David Pizarro au semnat, joi, noi înţelegeri cu AS Roma, valabile până în iunie 2011, respectiv iunie 2013, informează Corriere dello Sport.
Fostul mijlocaş al lui Chievo şi Juventus, acum în vârstă de 32 de ani, va avea un salariu stagional de 3,1 milioane de euro, în timp ce fotbalistul sud-american va câştiga 3,2 milioane de euro anual. Perrotta, campion mondial la turneul final din Germania, evoluează la formaţia romană din 2004, iar în vară a fost curtat de gruparea rusă Zenit Sankt Petersburg. Davide Pizarro este legitimat din 2006 la echipa la care activează şi internaţionalul român Bogdan Lobonţ, după ce în prealabil a îmbrăcat tricoul lui Udinese şi pe cel al lui Inter. După primele 10 etape din Serie A, AS Roma ocupă abia locul 14 în clasament, la 11 puncte distanţă de liderul Inter, care are şi un meci mai puţin disputat. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-31-2009, 11:58 PM
Mesaj: #15
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
ne revenim noi!
http://mariusfrancisc.wordpress.com - Comunitatea fanilor lui AS Roma http://tributetoengland.wordpress.com - Dedicat fotbalului insular |
|||
11-01-2009, 12:05 AM
Mesaj: #16
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Cu cine are meci Roma in weekend ?
http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-28-2009, 03:53 PM
Mesaj: #17
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Maine Ora 16.00 cu Atalanta.
|
|||
11-28-2009, 04:02 PM
Mesaj: #18
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Va debuta Chevanton la Atalanta.
http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-02-2009, 12:42 PM
Mesaj: #19
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
Atalanta - AS Roma 1-2
In acest moment Roma se afla pe locul 9 cu 21 de puncte, la 14 puncte de Inter. |
|||
12-08-2009, 12:27 PM
Mesaj: #20
|
|||
|
|||
RE: AS Roma
AS Roma - Lazio Roma 1-0
AS Roma s-a impus în derby-ul local cu Lazio, scor 1-0, graţie golului marcat de Marco Cassetti în minutul 78. În urma victoriei AS Roma a urcat pe poziţia a şasea a clasamentului, cu 24 de puncte, în timp ce Lazio a coborât pe 16, cu un total de 13 puncte. AS Roma: Sergio - Burdisso, Mexes, Juan, Riise - De Rossi, Pizarro, Perrotta, Menez, Vucinic - Totti Rezerve: Doni, Andreoli, Cassetti, Brighi, Taddei, Baptista, Okaka Antrenor: Claudio Ranieri |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
29 Musafir(i)
29 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut