Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
09-03-2009, 05:55 PM
Mesaj: #11
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii joacă mâine un amical cu Triumf Bârca

Sorin Cârţu are din ce în ce mai mulţi jucători la probe. După ce ieri a sosit la Pandurii un fundaş congolez, azi este aşteptat încă un atacant străin care va fi testat mâine, la meciul amical cu achipa de liga a treia Triumf Bârca. Cei doi se adaugă altor doi fotbalişti veniţi de două zile la Pandurii în probe, Câju şi Bozga, fiind aşteptat în aceste zile şi ex-rapidistul Vali Negru la echipă. Sorin Cârţu a precizat că toţi jucătorii aflaţi în probe vor fi urmăriţi la antrenamentele din această săptămână şi vor fi testaţi într-un joc amical ce va fi programat mâine de la ora 17:00.

Cârţu ar fi dorit un amical cu o echipă de liga I dar nici una dintre formaţiile contactate cu a dorit să susţină un astfel de joc nu a răspuns pozitiv, gorjenii discutând cu cei de la Poli Timişoara şi Astra Ploieşti. În absenţa unui adversar de calibru, tehnicianul spune că va testa cu echipa de liga a treia doar jucătorii care au evoluat mai puţin în campionat şi pe cei aflaţi în probe: "Ar fi fost bine să jucăm cu o echipă de liga I, dar dacă echipele nu au dorit, ce să facem. Unele şi-au făcut alt program şi nu sunt echipe disponibile. O să jucăm cu o echipă de liga a treia, am vorbit cu cei de la Bârca, e singura care nu are meci acum în campionat. M-a rugat Lucian Bălan şi vineri, de la ora 17:00, vom face un joc la Târgu Jiu. Dar va fi un joc pentru cei care nu au jucat deloc şi au meciuri mai puţine şi pentru cei care vrem să-i vedem acum la probe."

La jocul programat vineri după-amiază va mai fi testat şi un atacant străin care va ajunge joi la Târgu Jiu. "Am mai vorbit pentru doi atacanţi, unul dintre ei va ajunge joi după-amiază adus de un impresar cu care suntem în legătură. Urmează să-l văd vineri la jocul amical, este un vârf de atac care joacă la naţionala Hondurasului."

Cârţu are deja doi fundaşi în probe, unul pe partea dreaptă şi un fundaş central dar spune că vrea să-i vadă pentru că i-au fost recomandaţi nu pentru că ar avea neapărat nevoie: "Nu caut neapărat fundaş dreapta sau central. Dar ne uităm la cei care au venit pentru că au fost propuşi mai mulţi. Am avut nişte discuţii pentru mai mulţi jucători de la Petrolul care au fost propuşi domnului preşedinte Condescu de către Luca şi vom vedea care vor veni. La un moment erau vreo patru jucători, cred că era şi Coţan şi Bozga printre ei. Am spus să vină să-i vedem şi după aceea ne decidem."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 03:53 PM
Mesaj: #12
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Atacant de naţională la Pandurii

La antrenamentul de dimineaţă al pandurilor a ajuns şi atacantul Luis Alfredo Lopez, care deşi a bifat o selecţie la reprezentativa Honduraşului, va fi testat de Sorin Cârţu la amicalul programat după-amiază, de la ora 17, în compania formaţiei de Ligă a III-a, Triumf Bârca.

Lopez este născut pe 29 august 1983 şi a evoluat în ultima perioadă la echipa mexicană Alacranes de Durango, de divizie inferioară, dar şi la o echipă din ţara sa natală, Marathon. Jucătorul a participat cu echipa naţională a ţării sale la Jocurile Olimpice de anul trecut, de curând fiind selecţionat şi la prima reprezentativă. La primul antrenament cu Pandurii, acesta a avut un program mai lejer faţă de restul lotului, efectuând alergări uşoare alături de spaniolul Arrieta, revenit la echipă după ce a fost învoit pentru a merge în Spania la înmormântarea tatălui său.

Tehnicianul Sorin Cârţu are la dispoziţie tot lotul valid, cu excepţia brazilianului Tremonti, care va absenta o lună şi jumătate după intervenţia chirurgicală suferită zilele trecute în zona pelviană.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 06:42 PM
Mesaj: #13
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cârţu nu agreează meciurile fără spectatori

Cârţu nu agrează măsura luată de Comisia de Disciplină a LPF ca Steaua să dispute fără spectatori următoarele două jocuri de pe teren propriu, printe care şi cel cu Pandurii Târgu Jiu, deşi pare să fie în avantajul echipei sale.

"Mi-ar fi plăcut să se joace cu spectatori. E trist să joci un meci de Liga I fără public. Îţi dă senzaţia de meci amical şi nu e plăcut", a declarat Cârţu.

Este al doilea joc al Pandurilor în Ghencea care se va disputa cu porţile închise, primul având loc în mai 2007, Steaua impunându-se atunci cu 1-0 prin golul marcat de Vali Badea din penalti în prelungirile primei reprize.
Pandurii susţine astăzi, de la ora 17.30, un amical la Târgu Jiu cu gruparea de Liga a III-a, Triumf Bârca, ocazie cu care Cârţu va testa jucătorii aflaţi în probe.

Tremonti s-a operat la Sao Paolo
Jucătorul brazilian Thiago Tremonti a fost operat ieri la o clinică din Sao Paolo, în zona pelviană, perioada de recuperare în astfel de situaţii fiind estimată la două luni. Tremonti a ratat din cauza durerilor atât pregătirea de vară, cât şi debutul în actualul sezon, încercând să se recupereze prin alte metode medicale. Probabil, brazilianul va rata tot turul sezonului 2009-2010.

"Sorinaccio" nu poate conta în perioada următoare nici pe atacantul spaniol Ibon Perez Arrieta, care este afectat de moartea tatălui său.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 07:46 PM
Mesaj: #14
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Jucătorii de la Pandurii s-au antrenat separat în această dimineaţă

Jucătorii de la Pandurii s-au antrenat în această dimineaţă, de la ora 10:00, cei care vor evolua după-amiază părăsind mai devreme terenul de pregătire. Fotbaliştii care nu au fost convocaţi pentru amicalul cu Triumf Bârca din această după-amiază au efectuat un antrenament fizic mai lung. Jocul amical a fost reprogramat de la ora 18:00 pentru că ieri la ora la care ar fi urmat se dispute jocul, ora 17:00, temperatura la Târgu Jiu era de peste 35 de grade, acest aspect fiind luat în calcul de organizatorii jocului.

Pandurii Târgu Jiu vor juca în această după-amiază un meci amical în care vor evolua doar jucătorii aflaţi în probe precum şi cei care au jucat mai puţin sau deloc la ultimul meci cu Ceahlăul.

Perez Ibon Arrieta a revenit de azi la pregătire cu Pandurii
Jucătorul spaniol al echipei Pandurii, Perez Ibon Arrieta a revenit ieri în România iar azi s-a prezentat la antrenamentele echipei. În această dimineaţă Arrieta s-a antrenat separat de restul echipei alături de un jucător din Honduras care azi va fi testat de antrenorul Sorin Cârţu la meciul amical cu Triumf Bârca.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:03 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-12-2009 04:27 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #15
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii-Triumf Bârca 1-0, într-un meci amical

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins vineri formaţia din Liga a III-a, Triumf Bârca, scor 1-0, într-un meci amical jucat pe terenul 3 al complexului sportiv din oraşul echipei lui Cârţu.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ghindeanu, în minutul 39.

Pandurii a început meciul cu următoarea formaţie: Mingote - Popete, Bozga, Chibulcutean, Kutlacici - Ghindeanu - Murgan, Câju, Lazic - Tilincă, Lopez. În repriza secundă, Sorin Cârţu a trimis în teren următorul unsprezece: Stanca - Dikba, Popa, Bozga, Cutlacic - Ghindeanu, Stancu, Luţu, Basara - Câju, Lopez.

După acest meci, Cârţu a anunţat că va renunţa la 3 din jucătorii aflaţi în probe, Dikaba, Lopez şi Bozga, urmând să rămână în continuare sub observaţie Enache Câju de la Râmnicu Vâlcea.

La acest amical au asistat aproximativ 100 de spectatori.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 08:04 PM
Mesaj: #16
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cartu: "Fotbalistii nu sunt greu de antrenat, spre deosebire de jucatorii de fotbal"

Sorin Cartu a comentat, in stilul sau inconfundabil, diferenta dintre "fotbalisti" si "jucatorii de fotbal". Antrenorul a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca prima categorie este mai usor de pregatit, spre deosebire cei care fac parte din cea de-a doua. Tehnicianul a precizat ca fotbalistii inteleg fara probleme ce le cere un antrenor, iar jucatorilor de fotbal trebuie sa li se explice in amanunt ce au de facut.

Cartu este de parere ca acesta este si motivul pentru care fotbalistii au niste preturi exorbitante, fiind mult mai scumpi decat jucatorii de fotbal.

"Fotbalistii nu sunt deloc greu de antrenat, ei stiu ce trebuie sa faca si inteleg ce le cere antrenorul. Sunt greu de antrenat numai jucatorii de fotbal, carora este greu sa le explici ce au de facut si sa ii faci sa inteleaga. Intotdeauna, asta a fost diferenta dintre fotbalisti si jucatorii de fotbal. De aceea sunt atat de scumpi fotbalistii", a declarat Sorin Cartu, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Le-am dat o pauza jucatorilor, pentru ca am avut o saptmana mai incarcata si am zis sa profitam de aceasta perioada in care nu jucam. O sa vedem in etapa urmatoare ce va iesi, pentru ca avem un meci greu, cu CFR Cluj. Dupa patru - cinci etape neintrerupte a venit bine pauza. Nu am jucat in niciun meci dintre acestea de la inceput la capacitate maxima, pentru ca veneam dupa pregatire. Mai puteam sa avem un punct in plus fata de ce avem dupa parcursul din primele cinci etape, dar nu pot sa ma plang. In urmatoatrele patru jocuri avem meciuri cu trei titane: CFR, Steaua si Sinamo si inca un meci cu Galatiul. Este un program foarte greu, incercam sa iesim cat de cat, sa nu fim sifonati. Lumea stie ca suntem o echipa greu de combatut, pentru ca avem un joc organizat", a mai spus antrenorul echipei Pandurii Targu Jiu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 11:19 PM
Mesaj: #17
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Câju a fost oprit în lot

După ce au fost testaţi la amicalul cu Triumf Bârca, Sorin Cârţu a decis să renunţe la trei dintre cei patru jucători aflaţi în probe.

Astfel, fundaşul dreapta Dikaba, venit din Liga a III-a franceză, fundaşul central Bozga, care probabil se va întarce la Petrolul Ploieşti, echipă cu care este sub contract, şi atacantul Lopez, internaţional din Hoduras, nu se mai pregătesc cu echipa gorjeană.

"Nu erau nici pregătiţi din punct de vedere fizic şi nici nu aveau aşa calităţi pentru a face faţă la nivelul primei ligi. Ca să-i luăm jucători şi să-i pregătim pentru la primăvară, este greu, aşa că am decis să renunţăm la ei", a precizat astăzi tehnicianul oltean.

Singurul jucător care s-a pregătit cu Pandurii şi va fi oprit în lot este Enache Câju, de la CSM Râmnicu Vâlcea. Tehnicianul spune că poate fi o soluţie pentru a întări compartimentul ofensiv: "Câju este o soluţie bună, deocamdată pentru 25 - 30 de minute. Eu mi-am exprimat deja opinia ca el să rămână."

Chiar dacă nu a semnat deocamdată contractul, acest lucru este doar o noţiune de timp.

"Am vorbit cu domnul Cârţu aseară, iar dânsul mi-a spus că o să mă oprească. Acum depinde dacă cele două părţi vor ajunge la un acord. Sper să nu fie probleme şi domnul Condescu să se înţeleagă cu domnul Verigeanu cât mai repede", a afirmat Câju.

Cum mai sunt doar câteva zile până la încheierea perioadei de transferuri, antrenorul pandurilor a anunţat că nu va mai aduce pe nimeni.

"Nu va mai veni niciun jucător în această perioadă. Avem soluţii pe toate posturile. Ca să mai aduci acum jucători este greu. Nu ai ce să faci cu ei, mai ales dacă sunt liberi de contract, pentru că sunt nepregătiţi, au kilograme în plus. De aia luăm jucători să facă pregătirea cu noi, să meargă în cantonament", a adăugat acesta.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 03:17 PM
Mesaj: #18
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii, la un pas de a fi umiliţi de Triumf Bârca

Pandurii a fost la un pas de a se face de râs în faţa a sute de spectatori la meciul disputat cu echipa de liga a treia, Triumf Bârca. Scorul a fost de 1-0 pentru Pandurii, golul fiind înscris de Daniel Ghindeanu.

Din patru jucători testaţi de Cârţu, doar unul a mai rămas la Târgu-Jiu după acest meci, golgheterul vâlcenilor, Enache Câju, putând fi o soluţie de viitor pentru Pandurii.

"Câju a făcut o imagine bună"
Cârţu a trimis pe teren jucători ce au evoluat mai puţin la Piatra Neamţ, folosind titulari doar pe posturile pe care nu avea alte soluţii, în poartă şi pe linia fund. Pe teren s-au aflat şi jucători în probe la echipa gorjeană.

Titularii din ultima etapă s-au antrenat separat pe terenul de joc sub comanda secunzilor, în timp ce Cârţu s-a agitat continuu pe banca de rezerve bătându-şi capul cu rezervele şi jucătorii veniţi la probe. Scopul principal al testului era să-i vadă la lucru pe fundaşii Bozga şi Dikaba şi atacanţii Câju şi Lopez, toţi patru fiind în probe la Pandurii. Mingote, Popete, Bozga, Chibulcutean, Kutlacic, Ghindeanu, Murgan, Câju, Lazic, Tilincă, Lopez a fost formula de start a jocului până la pauză după care unii dintre jucători au fost trimişi să se antreneze cu ceilalţi colegii pe terenul central.

"Am jucat cu o echipă de liga a treia şi nu sunt prea multe de spus la scorul acesta. O imagine bună a făcut Câju şi cred că poate juca la noi dar şi el e nepregătit", a spus Cârţu.

Cârţu, dezamăgit de prestaţia jucătorilor
Ocaziile la poartă nu au lipsit pentru cei de la Pandurii iar Ghindeanu a trimis mai întâi în bară în minutul 22 pentru ca în minutul 39 să înscrie unicul gol al meciului. Fiind primul său joc, după ce a suferit o operaţie de menisc, Ghindeanu s-a comportat destul de bine fiind posibil să revină şi la prima echipă după acest amical. Tilincă a fost şi el aproape de a înscrie de două ori, reuşind chiar să trimită balonul în poarta adversă dar golul a fost anulat din cauza poziţiei de offsaid a atacantului. În repriza a doua au fost trimişi pe teren şi ceilalţi jucători din lot precum şi ultimul dintre cei veniţi la probe, respectiv Stanca, Dikaba, Popa, Stancu, Luţu şi Basara. "Am vrut doar să mai văd care e starea de antrenament a unora dintre cei veniţi la probe dar unii m-au dezamăgit", a precizat Cârţu după meci.

"Din cei care au venit, peste ce avem noi aici poate e doar Câju. Doar el ar putea fi o soluţie şi o să încercăm cu el", a spus antrenorul pandurilor vizibil dezamăgit de evoluţia echipei sale dar şi de cea a celor care i-au fost aduşi la probe.

Atacantul din Honduras e prea gras
Cârţu a renunţat deja la trei dintre jucătorii care i-au venit la probe după meciul cu Triumf Bârca. Primul jucător la care a renunţat este cel din Honduras. "Nici nu are cine să mă impresioneze că atacantul din Honduras are vreo 82 de kile la 1,78 m. E un atacant cam de acelaşi profil cum este şi Câju aşa că o să-l aleg pe Câju că e şi român dar să vedem ce va fi, dacă se înţeleg şi cluburile. Ceilalţi nu pot fi o soluţie pentru noi", a explicat tehnicianul.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 03:18 PM
Mesaj: #19
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Tremonti s-a operat la Sao Paolo

Mijlocaşul de la Pandurii, Tiago Tremonti, a suferit vineri o intervenţie chirurgicală în Brazilia. Jucătorul acuza dureri inghinale fiind diagnosticat cu o pubalgie, la fel cum avusese şi spaniolul Arrieta care s-a operat în Spania.

Tremonti a ales să facă operaţia la Sao Paolo, în Brazilia, acolo unde va efectua şi recuperarea, el urmând să revină pe teren abia anul viitor.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 03:19 PM
Mesaj: #20
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Hidişan, reţinut de la efort

Florin Hidişan acuza la ultimul antrenament dureri inghinale el fiind reţinut de la efort pentru câteva zile de medicul echipei. Hidişan nu s-a antrenat cu echipa sâmbătă dar nici nu a jucat în amicalul de vineri cu Triumf Bârca.

Jucătorul spune că nu crede că sunt probleme deosebite şi speră să revină cât mai repede la pregătire cu colegii.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
9 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut