Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Farul Constanţa
09-15-2009, 05:08 PM
Mesaj: #41
RE: Ştiri Farul Constanţa
Marius Şumudică e în discuţii cu un atacant din Portugalia

Rămas cu doar două vârfuri, după împrumutul lui Emil Nanu la Delta Tulcea, antrenorul Farului ar mai vrea un jucător pe acest post, astfel că la Constanţa ar putea ajunge un fotbalist lusitan.

Întrebat, ieri, dacă mai vine vreun jucător la Farul, Marius Şumudică a răspuns: "Deocamdată nu, însă poate mă mai gândesc la un atacant, sunt în discuţii cu un atacant din Portugalia. Sunt puţine vârfuri în lot, dar bune, măcar să-i ajute Dumnezeu să fie sănătoşi, că asta e cel mai important".

De ieri, de la antrenamentul de după-amiază, singurul al zilei, a revenit la pregătire şi mijlocaşul Cosmin Matei, care se accidentase într-un amical al echipei naţionale Under-19 cu Bulgaria, în urmă cu zece zile. Şumudică a declarat că, cel mai probabil, Matei va intra în calcul la meciul cu Sportul Studenţesc, de la Constanţa, de duminică, 20 septembrie.

Cât a lipsit, Matei a fost înlocuit în rolul juniorului din teren de Mansur, iar prin revenirea internaţionalului de juniori, Şumudică va avea de ales între el şi nigerian, care a jucat bine până acum, mai cu seamă în meciul cu FC Snagov, dar şi o variantă cu amândoi pe teren ar fi de luat în seamă.

"Nu m-am gândit încă dacă voi juca de la început cu doi juniori, dar ar fi o variantă. Nu ştiu însă ce se va întâmpla până la meciul cu Sportul. Iar apoi Matei trebuie să plece din nou la lot, la turneul de calificare la Campionatul European, şi va lipsi vreo două săptămâni, astfel că nu-l am la dispoziţie pentru meciurile cu Botoşani şi Suceava", a declarat Şumudică.

La antrenamentul de ieri al Farului au participat 22 de fotbalişti: Vlas, R. Sardescu - portari; Măţel, Diogo, Papp, Barbu, Buzea, Bubuleandră, Gaston, Paşcovici - fundaşi; M. Soare, B. Andone, B. Teekloh, Rusmir, Păcuraru, L. Mihai II, Matei, Cristocea, Mansur, L. Leu - mijlocaşi; M. Ene, Chico - atacanţi. O parte din şedinţa de pregătire, titularii din partida cu FC Snagov au avut program separat, cu secundul Bogdan Andone, iar ceilalţi au lucrat sub comanda lui Şumudică.

Mâine, Farul susţine la Stejaru de la ora 16 restanţa cu Petrolul Ploieşti. Oficialii echipei constănţene au anunţat că plecarea este prevăzută pentru astăzi după-amiază, "marinarii" urmând a rămâne la Tulcea, iar de acolo deplasându-se la Stejaru în ziua meciului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-15-2009, 05:09 PM
Mesaj: #42
RE: Ştiri Farul Constanţa
Jocul Farului din meciul cu FC Snagov l-a mulţumit pe Şumudică

Marius Şumudică s-a declarat foarte mulţumit de jocul echipei din meciul cu FC Snagov.

"Au fost faze în care am pasat foarte bine, am dus jocul din construcţie, iar ocaziile nu au venit întâmplător. Rezultatul însă nu mă satisface pe deplin. Am avut mai multe ocazii, dintre care două bare, şi nu ne-am concentrat să le fructificăm pe toate, am dat dovadă de superficialitate. Dar important este că am câştigat", a arătat antrenorul Farului, care a remarcat şi prestaţia cuplului de fundaşi centrali Diogo - Papp, buni în apărare, dar apărând periculos şi la finalizare, la fazele fixe.

La Snagov, Farul a jucat într-un alt sistem, 4-4-2, dar Şumudică nu a confirmat că acesta va fi modulul tactic care va fi interpretat de acum înainte. "Nu ştiu cum voi juca cu Petrolul. Ei evoluează într-un clasic 4-2-3-1, nu ştiu cum voi răspunde", a spus Şumi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-15-2009, 05:12 PM
Mesaj: #43
RE: Ştiri Farul Constanţa
Veteranul Cristi Şchiopu a început recuperarea

La primul meci din acest sezon, cu Dunărea Giurgiu, în deplasare, pe 23 august, căpitanul Farului, Cristi Şchiopu, s-a accidentat grav, suferind o ruptură a tendonului rotulian de la genunchiul piciorului drept.

Trei zile mai tîrziu, veteranul în vîrstă de 36 de ani a fost operat la o clinică privată din Bucureşti, medicii anunţîndu-l că va lipsi de pe teren în jur de şase luni.

La trei săptămîni de la intervenţia chirurgicală, Şchiopu a început deja recuperarea, efectuînd ieri primele exerciţii la Spa Center de la Hotelul Iaki din staţiunea Mamaia. "În cele trei săptămîni după operaţie am purtat o proteză la piciorul drept, pentru a-mi imobiliza genunchiul, şi m-am putut deplasa doar cu ajutorul cîrjelor. Am scăpat însă de acest dispozitiv şi am început programul de recuperare. Timp de o lună, voi face, timp de trei ore pe zi, diferite exerciţii pentru a-mi recăpăta mobilitatea genunchiului şi a lucra cu muşchii piciorului drept. Sînt exerciţii în apă, plus un aparat electrostimulator, cu ajutorul căruia se va evita atrofierea muşchilor. După două săptămîni voi merge la control, la doctorii care m-au operat, pentru a vedea cum evoluează recuperarea. Mă bucur că nu mai resimt dureri puternice, iar peste alte trei săptămîni voi putea să merg fără cîrje. Nu ştiu cînd şi dacă voi reveni pe teren. Totul depinde de felul în care se reface genunchiul", a explicat Şchiopu.

Veteranul grupării de pe litoral a mărturisit că este foarte bucuros de revenirea Farului, după un început mai slab de campionat. "Am urmărit toate jocurile din acest campionat şi mi-a părut rău că nu mi-am putut ajuta echipa. Trebuie să mergem înainte însă, şi eu, şi Farul. Mă bucur că au reuşit să-şi revină şi au cîştigat la Snagov, unde au jucat foarte bine. Cu victorii şi în următoarele meciuri de pe teren propriu, putem ajunge pe locurile fruntaşe. Oricum, şansele de promovare sînt intacte, pentru că sîntem abia la începutul campionatului. Cred că tot echipele importante, FC Farul, FCM Bacău şi Sportul Studenţesc, plus Delta Tulcea, se vor lupta pentru promovare. Celelalte, care acum se află în frunte, sînt doar un foc de paie şi se vor stinge pe parcurs", a explicat Şchiopu, care a lăudat şi evoluţia celor doi fundaşi centrali ai Farului, Paul Papp şi Diogo da Silva: "Au început foarte bine la Constanţa şi sper să o ţină tot aşa".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-15-2009, 07:24 PM
Mesaj: #44
RE: Ştiri Farul Constanţa
Mircea Crainiciuc: "Fac apel la fanii Farului sa ajute echipa prin comportamentul lor"

Presedintele executiv de la FC Farul a declarat astazi ca "echipa a trecut tangent pe langa o noua suspendare dupa incidentele din meciul de Cupa de la Tulcea".

"Meciul de maine, de la Stejaru, dintre Farul si Petrolul este o partida foarte importanta prin faptul ca, din cauza suporterilor focosi, jucam la 70 de km de Constanta iar echipa da semne de redresare si de intrare in obiectiv. Domnul Bosanceanu a oferit clubul oamenilor de afaceri din Constanta si nimeni nu s-a oferit. Au venit doi oameni din Bucuresti care au preluat Farul, cu bune si cu rele si galeria, din pacate, intr-un astfel de moment, trimite echipa din Constanta pe amenzi de sute de milioane si pe cheltuieli in plus. A mai fost si o recidiva la Tulcea, iar astazi am trecut tangent pe langa o noua suspendare. Jocul de la Stejaru este important pentru ca Petrolul are o alta focoasa galerie si fac apel la suporterii Farului sa se comporte civilizat si sa ajute echipa prin comportamentul lor si am cerut sa fie prezenti cu buletinul la stadion. Este un razboi pe Internet cu "lupii galbeni'' dar vreau sa-i lasam pe ploiesteni cu problemele lor", a declarat Mircea Crainiciuc, pentru Sport365.

Farul va juca maine de la ora 16:00, pe terenul Sageata, din Stejaru, meciul restant din etapa a 4-a cu Petrolul.

In alta ordine de idei, Rastovac si Gosic au refuzat astazi sa semneze cu Gloria Bistrita, acolo unde Farul ii ceda fara pretentii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 07:34 PM
Mesaj: #45
RE: Ştiri Farul Constanţa
"Marinarii" au pierdut două puncte importante

Constănţenii nu au reuşit decât un egal pe teren propriu cu una dintre echipele cu care, teoretic, se luptă pentru promovare. Farul a avut o bară în prima repriză, iar în partea secundă nu a reuşit să spargă defensiva ploieşteană.

Meciul a început promiţător pentru Farul, cu două ocazii mari în primele zece minute. În minutul 2, Şomodean a respins de pe linia porţii, iar în minutul 8 Ene a trimis în bară din careu, la capătul unei faze cursive, cu pase rapide.

Încet-încet însă, Petrolul a echilibrat disputa şi a reuşit chiar să-şi creeze şi ocazii, trei până la finele reprizei: min. 12 - Măţel respinge în corner o centrare periculoasă prin faţa porţii; min. 28 - Elek, din careu, după un corner; min. 34 - Ţurcan, din 4 m, Vlas intervenind excelent şi păstrând sco-rul egal.

Şumudică a încercat să impulsioneze ofensiva încă de la finele primei reprize, când l-a introdus pe Matei (al doilea junior) în locul lui Chico, iar la pauză l-a băgat şi pe Rusmir, însă nici în partea secundă Farul n-a reuşit să dea gol. "Marinarii" au dominat, dar, cu excepţia a două situaţii (min. 71: Diogo, şut din careu, din poziţie bună; min. 80: Ene, peste de la 11 m), n-au găsit soluţii cu adevărat periculoase în faţa unei defensive aglomerate.

Mai mult, pe final, profitând de spaţiile din apărarea Farului, Petrolul a fost la un pas de a da lovitura, dar şutul lui C. Stoica (min. 87) s-a dus puţin peste, iar Budescu a fost ajuns din urmă în minutul 90+2 de Gaston şi deposedat.

Au evoluat: FC Farul (antrenor, Marius Şumudică): Vlas - Măţel (cpt.), Diogo, Papp, Gaston - B. Andone (86 M. Soare), B. Teekloh, Cristocea, Mansur (46 Rusmir) - Chico (42 C. Matei), M. Ene;

Petrolul (antrenor, Valeriu Răchită): A. Vlad - Cl. Dumitrescu, D. Chiriţă, Şomodean, P. Stoica - B. Năstase (84 C. Stoica), R. Neagu, A. Crăciun, Cr. Vlad (cpt.) (68 Minciună), Elek - Ţurcan (52 Budescu).

Cartonaşe galbene: A. Crăciun (5), Cl. Dumitrescu (88).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 07:36 PM
Mesaj: #46
RE: Ştiri Farul Constanţa
Mircea Crainiciuc: "Dacă suporterii nu ne ajută, promovarea e în pericol"

Lui Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, îi părea rău după meci de pierderea celor două puncte, "foarte importante", însă "campionatul e lung şi disputat, aşa că nu cedăm". Totuşi, oficialul constănţean a subliniat că Farului îi va fi greu să-şi îndeplinească obiectivul, promovarea, "în condiţiile în care suporterii nu ne ajută - uitaţi că jucăm meciurile de acasă numai pe terenuri străine sau fără spectatori".

"Referitor la meci, Petrolul s-a pus pe două linii, iar noi n-am putut să dezvoltăm jocul cum am fi dorit, împiedicaţi şi de terenul mic. Totuşi, dacă dădeam gol la bara lui Ene, altfel decurgea jocul", a declarat, pentru "Cuget Liber", Crainiciuc, care a contestat şi arbitrajul, în mai multe faze.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 07:38 PM
Mesaj: #47
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fanii Farului, bătuţi de jandarmi la Stejaru

Şi la meciul de ieri de la Stejaru au avut loc incidente între fanii Farului şi forţele de ordine. În pauza partidei, pe un câmp de lângă stadion, jandarmii au intervenit cu violenţă în rândul fanilor Farului, pe câţiva dintre ei, printre care şi Sorin Mihăilescu, liderul galeriei, imobilizându-i, culcându-i la pământ şi lovindu-i cu pumnii si picioarele. Fanii consideră acţiunea forţelor de ordine drept un abuz. Acuzaţi de exces de zel, jandarmii au motivat că au acţionat pentru a împiedica o bătaie între cele două galerii, la pauză.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 07:38 PM
Mesaj: #48
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul - două meciuri fără spectatori şi 40.000 lei amendă

Farul va susţine următoarele două meciuri de pe teren propriu, cu Sportul Studenţesc şi Săgeata Stejaru, fără spectatori şi a primit şi o amendă de 40.000 lei, în urma incidentelor produse de suporterii constănţeni la meciul de Cupă cu Delta Tulcea.

Aceasta a fost hotărârea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, care a judecat ieri cazul, deşi preşedintele executiv al clubului constănţean, Mircea Crainiciuc, declarase, marţi, că Farul nu va intra la judecata comisiei în acest caz. Clubul constănţean va face apel la această sancţiune.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 06:56 PM
Mesaj: #49
RE: Ştiri Farul Constanţa
Suporterii Farului bătuţi la Stejaru dau în judecată forţele de ordine

Fanii "marinarilor" susţin că au mâncat bătaie nejustificat, forţele de ordine comiţând un abuz, cu premeditare.

Doi dintre suporterii bătuţi, mier-curi, de jandarmi, în pauza me-ciului Farul - Petrolul 0-0, Sorin Mihăilescu (42 ani) şi Mădălin Tudor (30 ani), au povestit, ieri, ce au trăit la Stejaru. Ambii păstrau pe chip urmele bătăii, Tudor având şi pe spate urme de bastoane.

Mihăilescu a spus că nu fusese plănuită nicio bătaie între cele două galerii, ci, pur şi simplu, la pauză, 15-20 de fani ai Farului s-au dus să urineze, în spatele autocarului. În acel moment, spre grupul constănţenilor s-au în-dreptat fani prahoveni, care i-au invitat la bătaie. Constănţenii au spus că nu se bagă, dar că, dacă sunt atacaţi de adversari, vor riposta. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă. Când ploieştenii s-au apropiat la 2-3 metri, câţiva constănţeni au ieşit din grup.

"Fără a ţine cont că ceilalţi ai noştri au rămas pe loc, jandarmii au început să dea cu gaze. Atunci m-am întors spre ai mei şi i-am dat înapoi, rămânând cu spatele la jandarmi, care m-au luat de mâini, m-au întors cu faţa, mi-au dat de 3-4 ori cu spray lacrimogen, de nu mai puteam să respir, cerându-mi să mă aşez la pământ. M-au trântit şi m-au lovit. Când m-au pus la pământ, dădeau toţi, din toate părţile, inclusiv cameramanul jandarmeriei. A fost abuz. Eu nu am schiţat niciun gest, nici măcar pentru a mă apăra. Nu am opus rezistenţă", a povestit Mihăilescu.

"Eu am ridicat mâinile în sus, că nu ripostez, dar am luat una în faţă, apoi am fost pus jos şi mi-au tras un baston în cap", s-a plâns Tudor.

Fanii Farului susţin că aceste scene au fost surprinse şi de camerele video ale televiziunilor, dar şi că ce s-a întâmplat apoi, în spate, la maşina jandarmilor, nu s-a mai filmat şi e mult mai grav.

"Ne spuneau că ne omoară"
"Când ne-au dus să ne ia datele, deşi pe ale mele le ştiu mai bine ca mine, am fost bătuţi mult mai rău. Am timpanul de la urechea stângă spart, de la o lovitură de baston, am luat un pumn pe la spate de era să fiu făcut KO, plus alte spray-uri în faţă...", a continuat Mihăilescu, completat şi de Tudor: "La maşina lor, ne-au călcat în picioare, de nu mai ştiam de noi. Când au văzut că nu mai răsuflăm au chemat ambulanţa. «Vă omorâm», ne spuneau". Tudor a fost cusut după meci la spitalul din Babadag, primind îngrijiri medicale apoi la Constanţa, ca şi Mihăilescu.

"Are şi Jandarmeria huliganii ei"
Ieri, cei doi au depus actele pentru scoaterea certificatelor medico-legale (care vor ieşi săptămâna viitoare), iar azi depun plângeri şi la Parchet.

"Ne vom judeca în instanţă. Dacă Unitatea Militară din Palas va recunoaşte că a fost o greşeală şi-i va da afară pe vinovaţi, ne vom judeca doar cu cei care ne-au bătut, dacă nu, cu toată unitatea. Legea a fost încălcată. Jandarmeria trebuie să iasă în faţă şi să recunoască că are şi ea huliganii ei. Eu am firmă, dau o grămadă de bani la stat. Decât să plătesc unul care îmi dă în cap, mai bine dau banii la un azil de bătrâni", a spus Mihăilescu.

"Nu vreau să mă răzbun pe jandarmi la meciurile viitoare, ci vreau doar să-mi găsesc dreptatea în instanţă. Din cauza bătăii, eu nu am putut să mă duc la muncă", a arătat şi Tudor, care, la Tulcea, a fost muşcat de câinii jandarmilor.

"Ne vedem la Stejaru!"
Cei doi suporteri susţin că acţiunea în forţă a jandarmilor de la Stejaru a fost premeditată, în urma incidentelor de la Tulcea. "Eu n-am fost acolo, dar am înţeles că, după meci, jandarmii au spus «Lăsaţi că ne vedem la Stejaru, în pădure». În timpul meciului Farul - Petrolul, jandarmii vorbeau între ei, «Să vezi ce le facem la pauză» şi au făcut referire specială la mine, au auzit şoferii noştri, cărora li s-a dat cu gaze şi spray şi au fost bruscaţi", a afirmat Sorin Mihăilescu.

"Crainiciuc stă doar în birou, la căldură"
Sorin Mihăilescu a spus că incidentele provocate în ultimul timp de fanii Farului au la bază "supărarea imensă de după retrogradare" şi înfrângerile din startul sezonului, greu de digerat.

"Am ajuns să ne umilească toate comunele din preajma Bucureştiului. Ne-au dat patru şi ţăranii ăia recunoscuţi doar pentru mici. Cât să mai suporţi?", s-a întrebat Mihăilescu, care a respins însă zvonurile cum că suporterii creează intenţionat incidente pentru a se răzbuna pe club, întrucât i-au cerut bani patronului Giani Nedelcu, iar acesta nu le-a dat.

Fanii au făcut totuşi pace cu echipa şi cu antrenorul Marius Şumudică, dar au ce au cu conducerea, acuzată că nu caută soluţii pentru a aplana aceste incidente.

"Şefilor Farului nu le pasă de noi. Nu fac nimic atunci când luăm bătaie. Dacă Mircea Crainiciuc (n.n. - preşedintele executiv al clubului) avea ceva să ne reproşeze, trebuia să coboare lângă noi. El stă într-un birou, la căldură, şi îl doare la 2 m în faţă. Nu vreau să vorbesc de el, aici suntem la Constanţa", a acuzat MIhăilescu.

Mihăilescu şi Tudor, interzişi şase luni pe stadioane
"Nu este adevărat nimic din ce a spus Mihăilescu. Jandarmii nu au făcut altceva decât să intervină pentru a aplana un conflict între cele două galerii. În momentul în care s-a întâmplat acest lucru, cei din galeria Farului au început să înjure, să scuipe şi chiar să îi lovească pe jandarmi. Intervenţia noastră a fost în forţă pentru că numai aşa se putea aplana conflictul. În ceea ce priveşte faptul că au fost traşi departe de ochii publicului pentru a fi bătuţi mai rău, acest lucru este practic imposibil. La câţi spectatori se aflau la meci era imposibil să nu vadă nimeni ceea ce susţin suporterii că s-a întâmplat", a declarat, potrivit liga2.ro, cpt. Liviu Stoica, ofiţer de relaţii publice în cadrul Jandarmeriei Tulcea.

Mihăilescu şi Tudor au primit câte şase luni interdicţie de a intra pe stadioanele din România. De asemenea, Mihăilescu şi alţi cinci fani au fost amendaţi cu suma totală de 2.200 lei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 06:57 PM
Mesaj: #50
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul este subţire în atac

Antrenorul Marius Şumudică are la dispoziţie doar două vârfuri, Ene şi Chico, fiind lipsit de soluţii viabile atunci când lucrurile nu merg cum trebuie în ofensivă.

Farul a rămas cu doar două vârfuri în lotul lărgit, Marius Ene şi Chico. Atât în vechiul sistem, 4-2-3-1, cât şi în cel actual, folosit în ultimele meciuri, 4-4-2, Şumudică îi utilizează pe amândoi, iar în momentul în care jocul sau scorul au impus o întărire, o revigorare a ofensivei, tehnicianul n-a putut arunca pe teren fotbalişti de acelaşi profil, fiind nevoit să recurgă la improvizaţii (după plecarea lui Nanu).

Aşa s-a întâmplat şi la Stejaru, cu Petrolul, când alături de Ene în atac (după schimbarea lui Chico) au ajuns Matei şi apoi Rusmir, ambii mijlocaşi. Sârbul e pus chiar pe al treilea post de la începerea campionatului. Mijlocaş ofensiv la bază, Dejan a mai jucat la închidere sau chiar stoper, în acel meci de tristă amintire cu Concordia Chiajna.

Chiar dacă toate cele şase goluri marcate până acum de Farul în campionat sunt opera oamenilor de atac (Ene - 3, Matei - 2, Chico - 1), se simte nevoia întăririi ofensivei. Cu doar doi atacanţi veritabili în lot, e greu să tragi la promovare şi să câştigi meci de meci. Cum s-a văzut, de altfel, şi la partida cu Petrolul. De aceea, Şumudică are ca ţintă un vârf lusitan din liga secundă portugheză, cu care a declarat că va intensifica tratativele săptămâna viitoare.

"Ăştia sunt atacanţii, cu ei defilăm. Ce să fac, să intru eu? Aş intra, dar nu pot. Toată lumea a strigat să nu joace Nanu. Poftim, a plecat Nanu, dar s-au rezolvat problemele? Lotul e restrâns numeric. Este important că, de două meciuri, nu luăm gol, însă trebuie să rezolvăm şi atacul, să ne concentrăm mai mult la finalizare", a declarat Şumudică.

Dintre atacanţii prezenţi la reunirea echipei, Şumi nu mai contează pe Nanu, Pantelie (ajunşi la Delta Tulcea), Tibi Moldovan (Unirea Alba Iulia, apoi Gloria Bistriţa), Daniel Florea (Callatis Mangalia) şi Gosic (Farul II).

Dintre aceştia, lui Pantelie i-a priit schimbarea de echipă, marcând la foc automat sub comanda lui Gache, iar unele voci îl regretă deja. Tehnicianul Farului a explicat despărţirea de "Pante". "La începutul pregătirii, avea o mentalitate greşită. A venit la mine şi mi-a spus că Farul e o căciulă prea mare pentru el. «Nu ştiu dacă vă bazaţi pe mine, dar eu la Tulcea mă simt în apele mele», mi-a zis. Astfel a ajuns la Delta. Poate că, după evoluţiile de acolo, va fi mai puternic, inclusiv psihic, pentru Farul, şi îl vom readuce", a arătat antrenorul constănţean.

Marcatorii Farului
1. Dunărea Giurgiu - Farul 0-3 (Matei 2, M. Ene)
2. Farul - Concordia Chiajna 1-4 (M. Ene
3. Victoria Brăneşti - Farul 4-1 (Chico)
4. Farul - Petrolul 0-0
5. FC Snagov - Farul 0-1 (M. Ene - din penalty)
Cupă: Delta Tulcea - Farul 1-2 (Chico, M. Ene)

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
8 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut