Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
09-16-2009, 07:19 PM
Mesaj: #51
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Bălăeţ, golgeter la judeţ
Robert Bălăeţ este director sportiv la Pandurii Târgu Jiu. Înainte de a ocupa această funcţie de birou, Bălăeţ a stat în iarbă, acolo unde deşi era portar avea aptitudini de marcator. Astfel, în cariera sa de jucător ca şi portar, Robert Bălăeţ a marcat peste 40 de goluri în Liga a III-a, iar acum şi-a pus în gând să marcheze goluri în campionatul judeţean din postura de atacant.
Marcatorul anului în Divizia C. La începutul carierei de portar, Bălăeţ a prins gustul golului. Astfel, legitimat la Petrolul Ţicleni acest portar a reuşit în anul competiţional 1996-1997 să înscrie 17 goluri fiind declarat golgeterul tuturor seriilor de la Liga a III-a. "Marcam din lovituri libere, din preajma careului de 16 metri, dar şi din penaltiuri. Unui portar de la Severin, i-am dat patru goluri în doi ani. Când mă vedea, se speria. La penaltiuri îmi trimiteam colegii la centrul terenului pentru că eram sigur că dau gol. În vremea aceea, la Ţicleni, mai mult jucam de plăcere, nu erau bani în joc, şi de aceea avem nebunia să plec din poartă", povesteşte Bălăeţ. Mai mult, Bălăeţ a intrat şi în istoria pandurilor marcând un gol pentru echipa gorjeană în Liga 1. Este primul portar din istoria pandurilor care a marcat un gol în primul eşalon, însă această istorie este foarte scurtă când e vorba de cinci sezoane. Primă specială: doi mici şi o bere Acum, Bălăeţ a fost cooptat de conducerea clubului Pandurii în munca de birou fiind directorul sportiv al gorjenilor începând din acest sezon. S-a ajuns aici după ce, în primăvară, Bălăeţ s-a accidentat la umăr şi astfel a fost nevoit să-şi pună mănuşile în cui. În puţinul timp liber, fostul portar al pandurilor nu vrea să stea degeaba, şi a decis să se reactiveze ca fotbalist, însă la nivel mic. "Joc pentru prima dată la judeţ. M-am dus la Dinamo Stăneşti pentru că acolo se joacă de plăcere", a comentat Bălăeţ alegerea făcută. Duminică, directorul sportiv al pandurilor a debutat pentru Dinamo Stăneşti, fiind coautor la un gol. "Mi-au dat tricoul cu numărul 10, şi am jucat în atac. I-am rupt mănuşile portarului cu un şut de la 35 de metri, iar colegul meu a băgat-o în aţe. Am jucat 75 de minute şi am ieşit pentru că nu mai puteam. E greu pe teren. A fost dur pentru mine. Nu mai jucasem niciodată la judeţ. La divizia A te mai lasă să pasezi, mai faci o combinaţie, dar aici te iau cu fulgi cu tot. Unii cu toporul, alţii cu barda. Prima la victorie a fost specială: doi mici şi o bere fără alcool", a spus Bălăeţ. Apoi, fostul portar de la Pandurii a vorbit şi despre ceea ce-şi propune la noua sa echipă: "Vreau să dau 17 goluri la Divizia D în acest an, şi o să le dau", este promisiunea lui Bălăeţ. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 04:33 PM
Mesaj: #52
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii riscă neprogramarea!
Oficialii dinamovişti au trimis o hârtie către LPF prin care cer ca gorjenii să nu poată juca următoarea etapă
Deşi părea că intrase într-o oarecare acalmie, litigiul dintre Dinamo şi Pandurii pe seama controversatului "caz Iordache" revine în forţă. Pe 19 septembrie, expiră termenul prin care clubul oltean a fost somat, prin decizie a Camerei de Soluţionare a Litigiilor a LPF, să alimenteze conturile dinamoviştilor cu un milion de euro. "Câinii" pun presiune pe Ligă să-i neprogrameze pe "panduri", cerând ca în cazul nerespectării termenului de plată să excludă din competiţie clubul oltean. Solicitarea a fost făcută oficial la începutul acestei săptămâni. În plus, cei din "Ştefan cel Mare" îşi învinuiesc partenerii de dispută că ar fi mutat "bătălia" pe câmpul unui tribunal civil. Acuze exluse din start de conducerea celor de la Tg. Jiu. "Regulamentul spune că două cluburi nu se pot judeca în civil, iar noi nu l-am încălcat cu nimic, deoarece nu ne-am adresat instanţelor civile pentru un litigiu cu Dinamo, ci cu jucătorul Ilie Iordache", a spus managerul general de la Pandurii, Viorel Temelescu. Ultimul verdict: TAS! Între timp, pe rol a intervenit şi Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, invocat de către cei din Târgu Jiu, cel a cărui decizie este de fapt ultimă şi irevocabilă. Hotărârile TAS vin de obicei târziu, ceea ce poate însemna un termen de răgaz în plus pentru gorjeni. "Suntem calmi. Săptămâna viitoare se va discuta în şedinţă cazul nostru şi aşteptăm să vedem ce spune Tribunalul. Oricum, nici Federaţia, nici Liga nu va putea să pună nimic în aplicare până nu se încheie litigiul cu cei de la TAS. Ori că dăm milionul, ori că nu-l dăm, pe noi nu ne sperie nimic", a adăugat Temelescu. În faţa atacurilor cu pretenţii financiare ale staffului dinamovist, Condescu parează dezarmant de simplu afirmând: "Nu recunosc nicio decizie. Comisia care a dat-o e nulă, încă nu a fost legitimată. Ca atare, nu-mi asum obligativitatea de plată!". Cererea celor de la Dinamo va fi judecată de LPF săptămâna viitoare, astfel că Pandurii Tg Jiu ar putea fi neprogramată la jocul de acasă cu Oţelul. "Întrucât termenul de o lună de zile fixat de Ligă pentru plata în cazul Ilie Iordache expiră pe 19 septembrie, am trimis o adresă către LPF, prin care am anunţat că banii nu au fost viraţi şi cerem să se ia măsurile pe care le prevede regulamentul" - Constantin Dănilescu, director sportiv Dinamo "Cererea echipei Dinamo a ajuns la comisie şi cel mai probabil va fi judecată săptămâna viitoare" - Valentin Alexandru, secretar general LPF http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 06:06 PM
Mesaj: #53
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu: "Nu trebuie să mai facem poze cu clasamentele"
Conducerea clubului Pandurii anunţa ca obiectiv pentru actualul sezon ocuparea unui loc mai sus de poziţia a zecea. După ce au fost pe locul I după două etape şi au revenit prin etapa a şasea, acum ocupând locul trei în clasamentul ligii I, oficialii de la Pandurii se gândesc deja la un obiectiv mai îndrăzneţ. Deşi spunea la momentul respectiv că locul I ocupat de Pandurii e de conjunctură, preşdintele gorjenilor s-a obişnuit cu aerul tare al podiumului Ligii I şi vrea ca echipa să se claseze cât mai sus în acest sezon.
Marin Condescu crede că echipa sa are forţa necesară pentru a obţine rezultate bune în faţa formaţiilor considerate de top. "Şi cu CFR şi cu Steaua noi am făcut de regulă rezultate bune. Jocul de fotbal e un joc şi e clar că se tem toţi de noi. Suntem o echipă care a strâns ceva puncte şi trebuie să avem un alt comportament la jocurile cu echipe mari. Şi am încredere în jucători că pot face meciuri bune, cum au făcut cu CFR pot face acum şi cu Steaua", a spus Condescu. Condescu: Pandurii nu mai luptă pentru retrogradare Pandurii au un program dificil pentru următoarea perioadă şi vor întâlni în decurs de două săptămâni pe Steaua şi Dinamo. "Vom juca cu echipe bune de acum dar echipa noastră trebuie să îşi arate valoarea. Pandurii nu mai este echipa de acum 4-5 ani când se lupta să evite retrogradarea", este de părere Condescu care recunoaşte că în campionat nu se mai vorbeşte de echipe mici şi echipe mari dând exemplul meciului dintre Pandurii şi Internaţional dar şi pe cel dintre Internaţional cu Dinamo, câştigate ambele de nou promovata din Curtea de Argeş. "Pandurii e o echipă bună a campionatului dacă am bătut şi CFR din nou. Nu trebuie să ne mai gândim de acum ca obiectiv la salvarea de la retrogradare. Noi trebuie să luptăm pentru locuri fruntaşe în clasament. Şi nu trebuie să mai facem poze cu clasamentele de acum pentru că e un lucru obişnuit să fim în partea superioară a acestuia", crede preşedintele echipei din Târgu Jiu. După ce echipa s-a clasat pe locul I în etapa a doua unii dintre jucători s-au fotografiat cu clasamentul care arăta Pandurii pe prima poziţie, fapt care a stârnit atunci mânia antrenorului Cârţu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 06:09 PM
Mesaj: #54
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
"Ne aşteaptă trei partide infinit mai grele"
Antrenorul Sorin Cârţu nu se gândeşte deocamdată la analize şi nici la obiective afirmând că acest campionat este un război cu 34 de bătălii. "Treci una, dacă e cu succes te bucuri 2-3 zile pentru ca apoi să o abordezi pe cealaltă. Sper că suntem altfel încărcaţi pentru ceea ce urmează pentru că nu avem timp de resporo. Ne aşteaptă trei partide infinit mai grele decât ce am avut cu CFR. Jucăm cu Steaua care este într-o formă bună. Apoi cu Galaţiul care mi-a plăcut cum au jucat cu Dinamo, după care trebuie să jucăm şi cu Dinamo. Nu putem să respirăm deloc dar o să vedem cum ieşi. Vom trage o concluzie vizavi de aportul jucătorilor după aceste trei meciuri" a prezentat tehnicianul infernalul program care va urma apreciind că se pot scoate punte mai ales de la Dinamo: "Dinamo e rănită mai tot timpul, cum scapă de o rană îi vine alta nici nu ştim cum va arăta peste vreo trei săptămâni."
http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 06:10 PM
Mesaj: #55
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cârţu vrea 27 de puncte în tur
În ceea ce priveşte punctele pe care Pandurii le-ar putea acumula din următoarele trei confruntări, Cârţu speră la cât mai multe dar nu s-ar supăra dacă ar fi doar trei: "Dacă mergem pe un ritm ca acesta, chiar şi cu cele două sincope ar fi o treabă foarte bună şi trebuie exploatat cât mai mult. Să facem cât mai multe puncte, mai ales că avem nouă jocuri acasă în tur. Dacă terminăm cu 27 de puncte ne va fi mult mai uşor în retur."
Acesta se arată totuşi îngrijorat pentru acest sezon care i se pare mult mai dificil decât precedentul: "Prevăd un campionat diferit de cel de anul trecut. Nu mai ai o siguranţă la 38-40 puncte după cum se desfăşoară lucrurile acum." Faptul că sunt multe echipe mari care au pierdut multe meciuri în primele şase etape şi pot să mai piardă, pentru că sunt angrenate în cupele europene, îl îngrijorează pe antrenorul pandurilor care se aşteaptă la prestaţii mai slabe ale echipelor angrenate în cupele europene din cauza oboselii. Cârţu apreciază că tocmai din acest motiv vor fi multe rezultate indirecte care vor conta la finalul sezonului. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 06:11 PM
Mesaj: #56
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii fac demersuri să joace marţi în Cupa României
Programul săptămânii viitoare va fi unul încărcat pentru echipa lui Sorin Cârţu. Pandurii vor juca duminică după-amiază la Steaua meciul din etapa a VII-a a Ligii I iar miercuri au programat jocul din Cupa României de la Iaşi urmând să revină la Târgu Jiu apoi pentru jocul cu Oţelul Galaţi de la sfârşitul săptămânii viitoare. Jocul de miercuri ar putea fi însă programat cu o zi mai devreme dacă clubul organizator şi conducerea federaţiei îşi vor da acordul pentru devansarea partidei.
Conducerea clubului Pandurii a solicitat ieri conducerii FRF şi clubului Poli Iaşi să aprobe disputarea partidei din Cupa României cu o zi mai devreme decât data stabilită iniţial. În urma stabilirii programului din şaisprezecimile cupei Pandurii au fost repartizaţi să joace miercuri 23 septembrie dar antrenorul Sorin Cârţu ar prefera să joace marţi acest meci, motivând că echipa are nevoie de timp de refacere pentru meciul de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi. Nu va folosi aceeaşi jucători Cârţu a explicat deja că nu va miza la meciul cu Poli Iaşi pe aceeaşi jucători care vor evolua în campionat la meciul cu Steaua şi de aceea ar putea juca cu o zi mai devreme: "Este şi meciul de la Iaşi greu şi vine după partida cu Steaua. O să vedem cum îl abordăm şi poate facem o rotire de jucători. Mai mult ca sigur aşa va fi pentru că nu putem să folosim aceeaşi jucători şi în partida de la Steaua, apoi la Iaşi după care la meciul de acasă cu Galaţi. Au nevoie de timp de refacere pentru acel meci şi de aceea vom miza pe alţi jucători la cupă", a spus antreonorul. Tehnicianul spune că şi deplasarea până la Iaşi, care e cea mai lungă din campionat, pentru că sunt aproape 800 de kilometri, e un motiv pentru care nu va miza pe aceeaşi jucători fiind preferată varianta folosirii a două echipe diferite. Cârţu, neinteresat de meciul de Cupă Acesta a precizat că nici interesul pentru această competiţie nu mai e atât de mare la Pandurii după ceea ce s-a întâplat în urmă cu un an când gorjenii au părăsit competiţia în optimi eliminaţi de CFR după ce echipa din Cluj a beneficiat de un penalti: "Interesul nostru pentru cupă nu este la fel de major cum este pentru campionat, pentru că este deja cunoscut ce am păţit anul trecut. Noi am respectat foarte mult această competiţie şi am sperat în ea. Noi am dat toată împortanţa cupei dar alţii mai puţin ne-au respectat pe noi." Pandurii au avut sezonul trecut de cupă un culoar favorabil care la un moment dat le dădea curaj să spere că vor ajunge în finală după ce au jucat foarte bine cu Craiova şi au avut o prestaţie destul de bună şi la meciul cu CFR. "N-am fost lăsaţi să mergem mai departe. Am fost scoşi nemeritat din competiţie pe greşeli de arbitraj. Dacă joci bine, dai importanţă competiţiei şi te scoate fără să meriţi intervine un sentiment de frustrare. Poate că nu suntem făcuţi să gândim sus la Cupă. Am sperat mult, puteam ajunge în finală. Eliminând CFR-ul atunci în optimi poate în semifinală aveam o prestaţie bună şi nu se ştie ce ieşea", a concluzionat tehnicianul pandurilor explicând astfel atitudinea mai rezervată faţă de meciul din Cupa României. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-18-2009, 06:19 PM
Mesaj: #57
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu: "Nu tremurăm la somaţia clubului Dinamo!"
Dinamo Bucureşti a trimis o hârtie către LPF prin care cere ca Pandurii să nu poată juca în următoarea etapă pentru că nu a achitat un milion de euro datorat după soluţionarea litigiului din cazul Iordache. Pe data de 19 septembrie expiră termenul prin care clubul din Târgu Jiu fusese somat, prin decizie a Camerei de Soluţionare a Litigiilor a LPF, să achite clubului Dinamo un milion de euro. Pandurii nu recunosc însă comisia respectivă şi spun că nu vor achita banii şi vor continua să îşi caute dreptatea în acest caz la Tribunalul de la Lausanne.
Pe lângă problema cu Federaţia Română de Fotbal care vrea să dezafilieze clubul gorjean, Pandurii au acum o problemă în plus şi cu Liga Profesionistă de Fotbal care vrea să nu mai programeze echipa la jocurile din campionat. Cererea este de fapt a clubului Dinamo care ştiind că se apropie jocul cu Pandurii, şi că n-a avut până acum jocuri uşoare cu gorjenii, ar vrea să nu dispute acest meci, la fel cum a procedat şi în iarnă, şi lansează ipoteze greu de crezut având în vedere speţa în cauză. Condescu: "Nu-mi asum obligativitatea de plată" Atacaţi din toate părţile, cei de la Pandurii spun că nu au probleme atât de grave cât lasă să se înţeleagă cei de la Dinamo. Preşedintele Marin Condescu afirmă că nu există o astfel de decizie invocată de cei de la Dinamo în cazul Iordache: "Nu recunosc nicio decizie. Comisia care a dat-o e nulă, încă nu a fost legitimată. Ca atare, nu-mi asum obligativitatea de plată! Nu trebuie să tremurăm nici la somaţia clubului Dinamo că nu ne vor programa în campionat şi nici la ameninţările lui Mircea Sandu, pentru că dreptatea e de partea noastră. Culmea este că tocmai LPF care funcţionează cu aceste comisii în afara legalităţii ţine coada pe sus ca şi capra. Aştept ca TAS să judece imparţial cazul şi asta e suficient pentru Pandurii" a declarat ieri preşedintele clubului Pandurii. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, invocat de către cei din Târgu Jiu, cel a cărui decizie este de fapt ultimă şi irevocabilă, urmează să se pronunţe dar până atunci nici federaţia şi nici liga nu pot lua nici o decizie. "Suntem calmi. Săptămâna viitoare se va discuta în şedinţă cazul nostru şi aşteptăm să vedem ce spune Tribunalul de la Lausanne. Oricum, nici Federaţia, nici Liga nu va putea să pună nimic în aplicare până nu se încheie judecarea litigiului de la TAS. Ori că dăm milionul, ori că nu-l dăm, pe noi nu ne sperie nimic", a precizat pentru Pro Sport menegerul general al clubului Pandurii, Viorel Temelescu. Cererea echipei Dinamo va fi discutată săptămâna viitoare Cererea celor de la Dinamo va fi judecată de LPF săptămâna viitoare, directorul sportiv al celor de la Dinamo, Constantin Dănilescu, cerând să se ia măsuri în acest caz: "Întrucât termenul de o lună de zile fixat de Ligă pentru plata în cazul Ilie Iordache expiră pe 19 septembrie, am trimis o adresă către LPF, prin care am anunţat că banii nu au fost viraţi şi cerem să se ia măsurile pe care le prevede regulamentul", Valentin Alexandru, secretar general LPF, a confirmat primirea cererii celor de la Dinamo şi a precizat că va fi judecată săptămâna viitoare. N-au nimic cu Dinamo şi suporterii lor Preşedintele Pandurilor susţine că nu are nimic de împărţit cu echipa Dinamo sau suporterii acesteia ci doar cu conducerea de la Dinamo: "Echipa Dinamo şi suporterii lui Dinamo nu au nici o legătură cu conflictul dintre noi şi clubul Dinamo. Îi respect pe toţi cei care ţin cu Dinamo şi ei nu au legătură cu ceea ce se întâmplă. Cu conducerea de la Dinamo suntem într-un litigiu în care noi spunem că avem dreptate, dânşii spun că e a altcuiva dreptatea. Nu avem nimic cu echipa Dinamo." Marin Condescu a vorbit ieri şi despre viitoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte al FRF, precizând că ştie deja doi contracandidaţi puternici pentru Mircea Sandu: "Există în acest moment cel puţin doi contracandidaţi pentru Mircea Sandu la şefia FRF. Şi ambii sunt destul de puternici." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-18-2009, 06:21 PM
Mesaj: #58
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii pleacă mâine la Bucureşti pentru meciul din Ghencea
Pandurii vor pleca mâine spre Bucureşti pentru meciul cu Steaua, Cârţu deplasând un lot de 18 jucători dintre care o parte vor pleca mai departe spre Iaşi pentru meciul din Cupa României. Singura problemă de lot pentru acest meci este absenţa lui Hidişan încă nerefăcut complet după problema medicală de săprămâna trecută. Partida se dispută duminică de la ora 16:00 cu porţile închise, echipa bucureşteană având terenul suspendat.
Antrenorul Sorin Cârţu a precizat ieri că se aşteaptă în Ghencea la un meci la fel de greu cum a fost şi cel cu CFR considerând aceste partide cu echipele de cupe europene ca fiind speciale. "Aşa este întotdeauna pentru o echipă mică când joci cu Steaua, cu Dinamo, Rapid sau CFR, sunt meciuri speciale. De aceea sunt trecute aceste partide şi la prime speciale. Bine, uneori se iau, uneori nu se iau. Ce şanse avem să luăm aceste prime speciale? La fel cum am făcut-o şi cu celălalte echipe puternice pentru că noi am jucat bine cu toate acestea" a explicat tehnicianul pandurilor care doreşte ca echipa sa să facă un meci bun şi cu Steaua şi să joace aşa cum îşi doreşte antrenorul profitând astfel de atarea de spirit specială oferită de conjunctura în care se dispută partida. Steaua nu va avea suporteri la acest meci şi vine după un joc în cupele europene ceea ce poate constitui un avantaj pentru Pandurii. Ca să câştige, Pandurii trebuie să se autodepăşească "Singura noastră şansă pentru a obţine un rezultat bun este ca jucătorii de la Pandurii să se autodepăşească. Mi-ar fi plăcut ca acest meci să se fi jucat undeva spre sfârşitul campionatului şi să fi fost scutiţi de orice griji, să fi fost cu mult mai detaşaţi. Când joci cu o echipă de genul CFR sau Steaua, orice ocazie trebuie speculată la maxim. Şi dintr-o jumătate de ocazie trebuie să dai două goluri, dacă vrei să obţi un rezultat bun! Pentru că nu ţi se ivesc prea multe şanse din acestea când joci cu o echipă de top. Şi mai există şi şansa, pe care, dacă nu o ai este foarte greu să faci ceva" a mai precizat Cârţu. Tehnicianul gorjenilor e conştient că Pandurii joacă împotriva unui adversar cu mult superior şi ca echipă, dar şi ca putere financiară a clubului. De aceea nu crede în avantajele care le-ar putea avea Pandurii în Ghencea unde Steaua e considerată mereu favorită, chiar şi fără suporteri: "În această partidă este o echipă favorită certă, iar acea echipă este Steaua. Aşa că noi nu avem ce avantaj să avem. De regulă, ai avantaj când eşti mai bun decât echipa respectivă ori la noi nu e cazul. Nu contează deloc că joacă fără spectatori şi poate e mai bine pentru ei că nu mai au presiunea publicului în spate să-i mai injure. La fel, nu au în spate patronul, care punea o presiune în plus". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-18-2009, 06:21 PM
Mesaj: #59
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu vede meciul la televizor
Steaua are terenul suspendat iar meciul de pe Ghencea cu Pandurii îl va disputa cu porţile închise. Clubul bucureștean a fost sancționat de Comisia de Disciplină a LPF după ce suporterii au aruncat cu petarde pe teren la meciul cu Dinamo. Suspendat la acest joc şi la cele care va urma este şi preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, care a rămas cu o suspendare de şase luni după ce iniţial a fost sancționat cu o suspendare de un an și o amendă de 300.000 de lei.
Comisia de Apel i-a înjumătățit ambele sancțiuni, dar preşedintele nu va putea face parte din delegația oficială a Pandurilor în cele șase luni de suspendare. "Sunt suspendat, dar mă duc în Bucureşti. O să văd meciul la televizor, asta e, nu am ce face. Pronostic pentru acest meci am doar X2" a explicat preşedintele Condescu care consideră că e un avantaj pentru echipa sa faptul că Pandurii joacă în Ghencea după un meci al Stelei în cupele europene. Oficialul de la Pandurii nu este de acord cu acest lucru dar nici cu spectatorii care îl contestă patronul Stelei: "Este clar că şi spectatorii au un cuvânt de spus dar nu e o fericire pentru nimeni să fie contestat, mai ales acasă unde investeşti mai ales că în ziua de azi banii se fac foarte greu." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-18-2009, 06:22 PM
Mesaj: #60
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cârţu laudă prestaţia Stelei din ultima etapă
Antrenorul pandurilor a avut ieri cuvinte de laudă la adresa steliştilor care au făcut un joc bun în campionat: "Steaua a jucat foarte bine mai ales tactic. Au avut acţiuni bune, în special în repriza a doua şi se vede că acum sunt într-o formă bună."
Spre deosebire de Pandurii însă Steaua dispune de un lot mult mai bun de jucători şi Cârţu ştie acest lucru. "Apropo de inconstanţa arătată de Steaua în acest debut de sezon, din punctul meu de vedere este normală, pentru că trebuie să ţină seama de ce au la dispoziţie la momentul respectiv, nu tot timpul au toţi jucătorii apţi de joc. Pentru că una este să joace cu Torja şi alta este să joace fără el sau una e să joace cu Surdu şi alta fără." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
14 Musafir(i)
14 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut