Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Dinamo Bucureşti
09-18-2009, 02:50 PM
Mesaj: #151
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
N'Doye: "Nu ştiu de ce am jucat mai bine în deplasare, dar poate nici nu trebuie să ştiu"

Senegalezul a fost remarcatul tuturor la Graz, după marcatorul Gabriel Tamaş. N'Doye spune că nu a dezlegat încă misterul evoluţiilor excelente ale lui Dinamo în deplasare în acest sezon,

"Putem trece de grupe! Avem o forţă foarte mare în deplasare, 1-0 e rezultatul perfect. Nu ştiu de ce am jucat mai bine în deplasare, dar poate nici nu trebuie să ştiu. Gata, am terminat cu ratările, data viitoare promit să dau gol!", a zis N'Doye.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:50 PM
Mesaj: #152
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Borcea: "Cu Urziceniul o să vedem cine e dinamovist adevărat!"

Preşedintele executiv al lui Dinamo le lansează o provocare fanilor din Ştefan cel Mare. Borcea e supărat că şi după calificarea în Europa League de la Liberec şi victoria din Ghencea, la meciul cu Oţelul nu s-a umplut stadionul nici pe jumătate, astfel că aşteaptă să vadă acum cine va veni la partida cu Urziceni de duminică, după victoria din această seară de la Graz.

"Sînt foarte fericit, e o victorie mare, meritată, pentru care am muncit mult. În deplasare avem o capacitate extraordinară de a obţine victorii, mai ales în acest echipament galben-negru care ne poartă noroc. A fost o atmosferă frumoasă în tribună, dar să vedem cu Urziceniul cine e dinamovist adevărat. De doi ani ştiu ce poate Alexe, a jucat fără pic de trac şi ştiu că va ajunge un jucător important al României", a zis Borcea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:51 PM
Mesaj: #153
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Dolha: "După gol, am văzut o fată foarte frumoasă şi i-am trimis o bezea, însă ea mi-a arătat degetul mijlociu"

Portarul dinamovist a avut o evoluţie sigură la Graz şi a fost decisiv în mai multe rînduri. Dolha a povestit o întîmplare amuzantă din timpul partidei, ce a avut loc între el şi o fană a austriecilor, ce stătea în peluza din spatele porţii.

"O victorie frumoasă, într-o atmosferă extraordinară. Fanii sînt senzaţionali atunci cînd vor! Va fi un mare dezavantaj pentru noi că vom evolua două meciuri fără suporteri. După gol, am văzut o fată foarte frumoasă în peluză şi i-am trimis o bezea, însă ea mi-a arătat degetul mijlociu", a zis Dolha.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:52 PM
Mesaj: #154
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Dario Bonetti: "Puteam câştiga la un scor mai mare, dar acum trebuie să mai învingem şi acasă"

Antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, joi, după victoria cu Sturm Graz, din deplasare, scor 1-0, că elevii săi au făcut un joc bun şi puteau chiar să înscrie de mai multe ori pentru că i-au respectat indicaţiile tactice, iar acum aşteaptă să obţină victorii şi pe teren propriu.

"Am făcut un joc bun, am fi putut câştiga la un scor mai mare, pentru că am avut multe şanse. Ştiam că Sturm Graz e o echipă puternică şi de aceea ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Sunt bucuros pentru că jucătorii mi-au respectat indicaţiile foarte bine. În meciul de azi s-a văzut că ne continuăm tendinţa de creştere, iar acum trebuie să mai învingem şi acasă. Trebuie să începem cu victorii pe teren propriu chiar din următorul meci, cel din campionat", a spus Bonetti, la conferinţa de presă de la finalul jocului.

Dinamo a debutat cu o victorie în grupele Ligii Europa după ce s-a impus, joi, scor 1-0, pe terenul grupării austriece Sturm Graz, graţie reuşitei lui Gabriel Tamaş, şi rămâne neînvinsă în meciurile disputate în deplasare în acest sezon.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:54 PM
Mesaj: #155
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Niculescu pleacă în iarnă!

Claudiu Niculescu (33 de ani) a pierdut sprijinul lui Cristi Borcea, directorul executiv al clubului, care nu-l mai poate apăra în faţa “potopului” de critici venite din toate părţile. "Clau-gol" a intrat pe linie moartă din iniţiativa lui Bonetti, mişcare aprobată tacit de Borcea, naşul de cununie, care vrea să scape de salariul jucătorului, 150.000 de euro, pe care îl plăteşte integral.

După aventura de la Omonia Nicosia, Claudiu Niculescu a revenit printre "câini", în luna februarie, fapt care a generat numeroase certuri între acţionari, dar directorul executiv al clubului a pus piciorul în prag: "Îi plătesc integral salariul!", a tunat Borcea.

După două săptămâni de cantonament la Săftica, timp în care, povestesc surse din cadrul clubului, nu făcea faţă nici cu un "pumn" de susţinătoare de efort, Niculescu a fost folosit de Rednic, spun gurile rele, doar la insistenţele lui Borcea. După ratarea titlului şi startul ezitant de sezon, Niculescu a fost unul dintre jucătorii cei mai slabi ai "câinilor", fiind contestat de suporteri, dar şi de oficialii echipei din Ştefan cel Mare.

Cristi Borcea nu este interesat să îl mai apere, iar Bonetti nu îl foloseşte nici când lipsesc Marius Niculae şi Florin Bratu. Claudiu Niculescu a înţeles că nu mai are loc la Dinamo şi i-a transmis naşului său că nu îi va face zile negre şi că îşi va rupe contractul în iarnă.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:56 PM
Mesaj: #156
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Căpitan de adio

În lipsa lui Marius Niculae, banderola i-a fost atribuită lui Adrian Cristea, pe picior de plecare la Al Ahli Dubai

În Ştefan cel Mare banderola de căpitan este pasată de la meci la meci şi se mută de pe un braţ pe altul. După ce Cristi Borcea i-a luat lui Gabi Tamaş sarcina de lider al echipei, aseară, la Graz, preşedintele executiv l-a pus căpitan pe favoritul său, Adrian Cristea.

"Prinţul", care refuzase în vară să fie căpitan pe motiv că nu este iubit de fani, le-a luat faţa lui Emilian Dolha şi Ousmane N'Doye, care fuseseră desemnaţi vicecăpitani după Marius Niculae. De fapt, jucătorii s-au opus ca senegalezul să fie căpitanul echipei după ce acesta a absentat o lună şi jumătate de la reunirea lotului.

Cristea a fost desemnat căpitan şi pentru că oferta de la Al Ahli Dubai are şanse mari să se concretizeze la începutul săptămînii viitoare, urmînd să fie împrumutat la echipa lui Ioan Andone pînă în vară. Dar abia după derby-ul de duminică, Dinamo - Unirea Urziceni. "Îi mai creşte şi cota dacă poartă banderola", zic roş-albii.

Acoperiţi cu umbrela!
Inedit pe arena din Graz: la fiecare colţ al terenului exista cîte un steward ce ţinea umbrela fotbalistului care executa fiecare corner. Asta şi pentru a-i apăra de ploaie, dar şi pentru ca nu cumva vreun jucător al "cîinilor" să fie lovit cu vreun pahar de plastic din tribune. Fanii gazdelor au aruncat cîteva astfel de recipiente spre teren.

Moţi, renegat de Bonetti
Cosmin Moţi a fost lăsat în afara lotului pentru a doua oară în ultimele 3 partide ale "cîinilor". Aseară, apărătorul nu a fost nici măcar rezervă după ce a fost criticat de toată lumea la finalul meciului cu Oţelul Galaţi, fiind considerat şi el vinovat la golul hazliu înscris de Axente, cu ajutorul lui Tamaş. Moţi nu mai este în graţiile conducerii încă din sezonul trecut, fiind bănuit că a trădat în partida cu Unirea, iar în iarnă i se va căuta echipă!

N'Doye dansează printre "cîini"
Ieri în jurul prînzului, dinamoviştii s-au relaxat prin împrejurimile hotelului "Courtyard". Dacă Tamaş a discutat preţ de cîteva minute cu secundul Ion Marin, iar ceilalţi jucători s-au plimbat pe grupuri, Ousmane N'Doye s-a delectat ascultînd muzică hip-hop şi africană la iPod. La un moment dat, senegalezul de 31 de ani n-a mai rezistat şi s-a apucat să danseze pe stradă! Colegii n-au fost miraţi: "Ne-am obişnuit cu stilul lui, omu' îşi trăieşte viaţa!". Ivorianul Djakaridja Kone a încercat să-l imite pe N'Doye, fără prea mare succes.

Vizer: "Ajutor din umbră"
Marius Vizer a ajuns la Graz miercuri seară, după un drum de mii de kilometri şi a acceptat să vorbească despre Dinamo: "Am venit tocmai din Africa de Sud să-i văd pe băieţi, sper să merite efortul. Dinamo trebuie să-şi menţină echilibrul, jucătorii să fie motivaţi la fiecare meci pentru că s-a văzut puţină lipsă de coerenţă în echipă la unele partide. Cred că Bonetti va confirma ca antrenor prin perseverenţă şi rezultate". Apoi a explicat de ce nu investeşte încă la Dinamo: "Sînt implicat în judo-ul mondial şi nu am timp să fiu şi la o echipă de fotbal, dar ajut clubul cu tineri de perspectivă. Urmăresc echipa cu plăcere şi pasiune".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 02:58 PM
Mesaj: #157
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Copilul lui Bonetti

Marius Alexe, 19 ani, a fost aseară titular în premieră pentru "cîini", înlocuindu-l în formula de start pe mult mai titratul Claudiu Niculescu, 33 de ani.

Schimb de generaţii în atacul din Ştefan cel Mare. Locul veteranului Claudiu Niculescu a fost luat în echipa de start de către internaţionalul de tineret Marius Alexe. Puştiul de 19 de ani a fost adus înapoi de la Astra la cererea expresă a lui Dario Bonetti, care l-a remarcat pe fotbalist încă din cantonamentele verii. Italianul a dialogat în cîteva rînduri cu Alexe, încurajîndu-l în perspectiva botezului european. "Joacă liniştit, fără presiune, fă ceea ce ştii şi ceea ce îţi vine pe moment!", i-a transmis Bonetti atacantului ieri după-amiază.

Şi Cristi Borcea l-a încurajat pe Alexe ieri dimineaţă: "Vezi că îmi pun baza în tine că marchezi!". Timid, Marius abia a găsit un "Sper" pentru a-i răspunde preşedintelui executiv. Tînărul atacant a bifat aseară abia al doilea meci oficial în tricoul roş-albilor, după ce a intrat în partea secundă a partidei cu Oţelul (0-1), de sîmbăta trecută. Bonetti l-a cerut înapoi la echipă după plecarea lui Dănciulescu la Alicante.

31 de minute mai bifase Alexe pentru prima echipă a "cîinilor" pînă la partida de la Graz

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 03:01 PM
Mesaj: #158
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
El e căpitanul!

Tamaş a demonstrat că nu joacă banderola, ci picioarele. Eurogolul său i-a deschis lui Dinamo drumul spre primăvara europeană.

Dinamo trăieşte de pe azi pe mîine din cauza lipsei de continuitate, iar presiunea pusă de conducere îi apasă pe jucători. De la meci la meci, din lojă, li se schimbă caracterul. Sînt eroi după succese şi nesimţiţi la primul pas greşit.

Greu fără Marius
Cu elan muncitoresc, disciplină şi sînge proaspăt pe teren, elevii lui Bonetti s-au înfipt bine în teren şi au dominat la posesie, Sturm avînd doar o oportunitate de a marca în prima repriză. Bineînţeles din blestematele faze fixe, dar capul lui Hlinka (35) a fost ascuns în mănuşi de Dolha. La Graz, fără "Săgeată" Marius Niculae atacul roş-alb a adus mai degrabă cu un cui bont. Dinamo a tras din toate poziţiile prin Andrei Cristea (18), Torje (24) şi N'Doye (34), dar senegalezul a avut cea mai mare oportunitate. Cu toată poarta în faţă, Ousmane (36) a tras exact în capul unui adversar. Austriecii atacau timid, dar cînd o făceau se loveau de Tamaş şi de N'Doye ca de sîrmă ghimpată.

Ucigaşul Stelei a recidivat
Lui Adrian Cristea banderola de căpitan i-a atîrnat cam greu, iar sclipirea de care avea nevoie Dinamo s-a ascuns în noroiul din teren. "Cîinii" au continuat să-şi ţină adversarul la respect şi în partea a doua, dar au măcinat în gol. Iar cînd Alexe (58) a scuturat plasa a fost oprit eronat pe motiv de ofsaid. Roş-albii o puteau păţi în minutul 75, cînd o avalanşă de şuturi a fost scoasă în corner pe rînd de Diabate, N'Doye şi Dolha.

Tamaş (80) a adus explozia în tabăra dinamovistă. Centrarea lui Claudiu a ajuns din respingere la Gabi şi, după Steaua, căpitanul renegat de Borcea a adus încă o victorie importantă cu un şut perfect de la 17 metri. Un succes care deschide drumul spre primăvara europeană şi le poate aduce jucătorilor titulatura, dinspre lojă, de semi-zei. Pînă la următorul eşec măcar!

"Mi s-a dat, mi s-a luat, gata!"
Tamaş, eroul de aseară, a declarat imediat după meci: "Nu mi-a lipsit banderola, ăsta e capitol închis. Mi s-a dat, mi s-a luat, nu mai vreau a doua şansă. Omul joacă, nu banderola! Trebuie să fim 11 căpitani pe teren. Dacă eram atacant, mă stimula ca să dau gol, aşa, ca fundaş, ce stimul să am? Eu vreau să joc pentru Dinamo, să cîştigăm, asta contează, nu dacă port eu banderola sau marchez din cînd în cînd".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 03:04 PM
Mesaj: #159
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Emilian Dolha: "Începutul perfect"

Emilian Dolha a savurat prima victorie în meciul de debut în grupele EL.

- Ema, aţi mai alungat din gustul amar al ultimului eşec din campionat, cel cu Oţelul Galaţi?
- A fost o victorie frumoasă, obţinută cu multă muncă. E fix începutul de care aveam nevoie în această grupă. E un rezultat cu atît mai special cu cît a fost realizat într-o asemenea atmosferă. Una ostilă. Dar fanii noştri şi-au făcut simţită prezenţa din plin. Sînt senzaţionali atunci cînd vor.

- Cu Panathinaikos şi Galatasaray veţi juca fără suporteri.
- După ce am văzut reacţia fanilor la acest meci, cred că va fi un mare dezavantaj pentru noi acest lucru. Am fi avut nevoie de susţinerea lor, mai ales pentru că jucăm pe teren propriu.

- Cum ai reacţionat la gol?
- A fost senzaţional! Să vă zic o chestie amuzantă. În timp ce mă bucuram, am zărit o fată frumoasă în tribune şi i-am trimis o bezea. Atunci, ea mi-a arătat degetul mijlociu! Nu a reuşit însă să-mi strice buna dispoziţie.

- Ce şanse de a ajunge în primăvara europeană are Dinamo?
- Haideţi să ne gîndim acum la meciul cu Unirea Urziceni de duminică şi atît. E prea devreme pentru pronosticuri. Momentan e toamnă, mai e pînă la primăvara lui 2010.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 04:37 PM
Mesaj: #160
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
"Cîinii" au venit iar cu ţorţe

Între cei 16.500 de spectatori de pe UPC Arena (Sturm - Dinamo 0-1) şi-au făcut loc şi 600 de suporteri ai "cîinilor", care şi-au încurajat permanent echipa. Zece dintre fani au reuşit să strecoare torţe pe stadion, dar s-au calmat destul de repede după un anunţ al crainicei ce i-a înştiinţat că pot fi depistaţi uşor şi reţinuţi dacă se dedau la violenţe şi comportament nesportiv.

» Pulhac nu a fost nici rezervă aseară, fiind menajat de Dario Bonetti pentru partida cu Unirea Urziceni.

» După golul al doilea anulat lui Cristea, în minutul 28, suporterii dinamovişti s-au încăierat cu cei austrieci, dar conflictul a fost stins repede.

» La partidă au venit Cristi Borcea şi Nicolae Badea, ultimul fiind pentru prima dată în deplasare cu echipa în acest sezon. Alături de oficialii "cîinilor" au urmărit meciul Dumitru Dragomir şi Bogdan Stelea.

» Pentru meciul de aseară, austriecii au scos fulare speciale, jumătate în culorile lui Sturm Graz şi cealaltă jumătate cu însemnele dinamoviştilor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
14 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut