Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Unirea Urziceni
09-27-2009, 07:30 PM
Mesaj: #91
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Raducan: "Copiii invitati gratis la meci trebuie sa vada competitia pentru care s-au apucat de fotbal: Champions League"

Oficialul ialomitean este fericit sa se ocupe de campania prin care 2000 de copii vor urmari gratuit cea mai importanta competitie inter-cluburi

Directorul sportiv al echipei Unirea Urziceni, Narcis Raducan, sustine ca i-a fost greu sa se ocupe de impartirea celor aproximativ 2000 de bilete gratuite la meciurile campioanei Romaniei in Liga Campionilor copiilor de la scolile de fotbal din tara. Oficialul ialomitean a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca scopul acestui demers este ca viitorii fotbalisti sa poata vedea pe viu cea mai importanta competitie inter-cluburi: Champions League.

Raducan a precizat ca, pentru a le oferi copiilor aceste bilete, a trebuit sa ia legatura cu antrenorii acestora, iar unii dintre tehnicieni au crezut ca este vorba de o farsa. Oficialului ialomitean i s-a intamplat chiar sa i se inchida telefonul, pentru ca nu a reusit sa fie destul de convingator.

"M-am bucurat foarte mult de aceasta idee, de a oferi bilete gratuite pentru 2000 de copii de la scolile de fotbal. Este un lucru inedit in Romania, niciodata nu de vreo campanie de o asemenea amploare. Am fost foarte bucuros cand m-a insarcinat Meme Stoica sa fac acest lucru, pentru ca imi place foarte mult sa ma ocup de fotbalul juvenil. A fost interesant pentru mine, dar nu a fost usor. Sunt aproape 2000 de copii si a trebuit sa vorbesc intai cu antenorii, care credeau ca este o gluma. Mi-au zis ca sunt ba Jugaru, ba Craioveanu, ba Buzdugan, ca sunt farse la telefon. A trebuit sa ii conving ca nu e o gluma, dar nu am reusit cu toti si unii chiar mi-au inchis telefonul. Multi oameni au spus ca nu avem suporteri si ca de aceea aducem 2000 de copii, ca sa umplem tribunele. Daca era asa, am fi putut cu usurinta sa mergem intr-un liceu si sa invitam toti copiii de acolo, iar astfel am fi avut tribuna plina de copii, ca la teatrul de copii. Ideea, insa, este sa aducem viitori fotbalisti, pentru ca nu stim cati ani ne mai putem bucura de prezenta unei echipe romanesti in Champions League. Important e ca ei sa analizeze meciul ca un fotbalist si ca ei sa vada de ce s-au apucat de fotbal: un meci la cel mai inalt nivel. Am cautat sa nu luam copii de la echipele mari, ci de la niste scoli mici si medii de fotbal, care au o singura grupa sau doua. Le-am cerut sa vina toti imbracati la fel, cu insemnele clubului lor, ca sa fie mandri. Ne era foarte usor sa le dam un tricou de bumbac cu sponsorul nostru, dar nu acesta este spiritul demersului", a declarat Narcis Raducan, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"A fost o vizita fulger in Germania. Am plecat dimineata, am vazut dupa-amiaza meciul dintre Stuttgart si Frankfurt si la 12 noaptea eram acasa deja. Spectacolul din Bundesliga ma incanta, mi-a placut intotdeauna, este ceva deosebit. A fost un meci foarte bun facut de Stuttgart, care a invins cu 3-0. Era si timpul, pentru ca erau deja cateva meciuri in care jocul lor nu prea fusese pe placul suporterilor. Au intrat foarte bine in joc si in minutul 30 era deja 2-0 si un cart rosu pentru Frankfurt. Deja se cam terminase meciul si incepuse un joc de-a soarecele si pisica. L-am inteles si pe Marica de ce are o alta atitudine la echipa nationala de cand a venit Razvan Lucescu. Asa se compota si acolo, la Stuttgart. A facut un meci bun. Nu pot sa spun ca cei de la Stuttgart sunt pe faza ofensiva la fel de buni ca Sevilla, dar sunt o echipa foarte buna", a mai spus directorul sportiv al echipei Unirea Urziceni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:27 PM
Mesaj: #92
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Dacă prindem o zi bună, putem să batem Stuttgart"

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că ialomiţenii pornesc cu şansa a doua în partida cu VfB Stuttgart din Liga Campionilor, dar îi pot învinge pe nemţi dacă prin o zi bună şi se organizează foarte bine.

"Sper să se uite emoţiile debutului pe care le-am avut cu FC Sevilla. Stuttgart pleacă cu prima şansă, pentru că este o echipă mai experimentată şi mai valoroasă, dar trebuie să ne jucăm şi noi şansa. Nemţii sunt greu de suprins pentru că au stilul lor şi se gândesc doar la propriul joc, fără să îi intereseze ce face adversarul. Trebuie să facem ceva deosebit, pentru că ei sunt mai buni. Poate că noi vom fi mai puternici ca echipă, iar dacă prindem o zi bună, putem să-i batem", a spus Petrescu, care a adăugat că este mulţumit de starea gazonului de pe stadionul Steaua.

Antrenorul Unirii a fost mulţumit de efortul depus de jucătorii săi în partida cu FC Sevilla, dar susţine că în meciul cu VfB Stuttgart ei trebuie "să alerge cu cap". "Vreau să facem mult efort, dar cu un scop. Am alergat noi mult cu Sevilla, dar dacă faci ca noi nu înseamnă neapărat că şi câştigi. Treubuie să fim foarte bine organizaţi, pentru că doar aşa putem să contracarăm o formaţia precum Stuttgart. Ca să îi blochezi altfel, ar trebui să ai 15 jucători pe teren", a afirmat Petrescu, care a adăugat că Hleb şi Lehman sunt jucători importanţi, dar pot fi înlocuiţi cu succes de alţi coechipieri în cazul în care vor lipsi.

Tehnicianul speră ca la meciul de pe stadionul Steaua să fie "ceva suporteri", chiar dacă este conştient că arena nu va fi plină: "Vom juca această partidă în România, nu putem spune că evoluăm pe teren propriu. Sperăm să fie suporteri care să ne ajute, dar dacă nu vor cât de cât, atunci trebuie să ne ajutăm singuri. Nu avem ce face". De asemenea, Dan Petrescu şi-ar mai dori ca Unirea Urziceni să devină prima formaţie din România care reuşeşte o victorie pe teren propriu în noul format al Ligii Campionilor: "Ar fi frumos să intrăm şi noi în istorie".

Petrescu a dezvăluit că s-a consultat cu selecţionerul Răzvan Lucescu înainte de acest meci, dar şi cu antrenorul celor de la FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, după ce bănăţenii au jucat împotriva nemţilor în play-off-ul Ligii Campionilor: "Recunosc, am vorbit cu cei doi şi le-am cerut informaţii. Dacă totul iese bine şi vom reuşi să învingem, va fi cu siguranţă şi meritul lor".

Întrebat de şansele Unirii de a ajunge în optimele de finală ale Ligii Campionilor, tehnicianul a răspuns rezervat: "Sperăm să dăm multe goluri şi să adunăm cât mai multe puncte, asta e mai important. Ar fi foarte frumos să ne calificăm în primăvara europeană, fie că o fi de pe locul 2 sau de pe locul 3. Oricum ar fi, performanţa ar fi excelentă".

Partida dintre Unirea Urziceni şi VfB Stuttgart, din Grupa G a Ligii Campionilor, se va disputa marţi, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din Bucureşti. În prima etapă, Unirea a pierdut în deplasarea cu FC Sevilla, scor 0-1, în timp ce germanii au remizat cu Glasgow Rangers, scor 1-1.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:29 PM
Mesaj: #93
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Bilaşco: "Sper să obţinem primele puncte în Liga Campionilor, mai ales că deja nu mai suntem debutanţi"

Atacantul campioanei, Marius Bilaşco, s-a declarat încrezător înaintea duelului cu Stuttgart, chiar dacă este puţin dezamăgit că în tribunele stadionului Steaua nu vor fi foarte mulţi spectatori care să îi susţină: "Sper să obţinem primele puncte în Liga Campionilor, mai ales că deja nu mai suntem debutanţi. Ne-am pregătit bine, am studiat adversarul şi sper să le găsim punctele slabe, chiar dacă sunt foarte puternici. E neplăcut că vom juca fără mulţi spectatori, dar sper ca pe ultima sută de metri să vină cât mai mulţi".

Partida dintre Unirea Urziceni şi VfB Stuttgart, din Grupa G a Ligii Campionilor, se va disputa marţi, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din Bucureşti. În prima etapă, Unirea a pierdut în deplasarea cu FC Sevilla, scor 0-1, în timp ce germanii au remizat cu Glasgow Rangers, scor 1-1.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 06:10 PM
Mesaj: #94
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Antrenamentul Unirii dinaintea meciului cu Stuttgart!

Unirea Urziceni a avut astăzi primul antrenament oficial pe stadionul Ghencea, în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Ialomiţenii vor disputa mîine, de la ora 21:45, jocul cu Vfb Stuttgart, din etapa a doua a grupelor din cea mai importantă competiţie inter-cluburi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 06:11 PM
Mesaj: #95
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Meme Stoica: "Meciul cu VfB nu interesează pe nimeni"

Ialomiţenii au vândut doar 400 de bilete pentru partida lor de debut în grupele Ligii Campionilor. Partida Unirea Urziceni – VfB Stuttgart, programată mâine seară, de la ora21.45, pe stadionul Steaua din Bucureşti, are toate şansele să stabilească un record negativ de audienţă în istoria Ligii Campionilor.

În loc să fie o sărbătoare, debutul ialomiţenilor pe teren propriu în grupele celei mai prestigioase competiţii intercluburi se transformă într-un coşmar! Motivul? Interesul pentru meciul Unirea – Stuttgart este aproape zero. Doar 400 de bilete au fost cumpărate de microbişti. Managerul general al campionilor, Mihai Stoica, este cel mai afectat de ce se întâmplă.

"Va fi stadionul gol. Îmi este şi lehamite să vorbesc despre meciul ăsta. Nu interesează pe nimeni. În Bucureşti, nu vine nimeni să vadă o întâlnire de Liga Campionilor şi nici nu putem juca pe teren propriu, la Urziceni. Am vândut doar 400 de bilete în două zile, deşi preţurile sunt mici! Nu se poate aşa ceva! Intuiam că nu o să vină prea multă lume la stadion, dar nici în halul ăsta. Îmi pare rău că nu am fost lăsaţi de UEFA să jucăm în Austria, la Klagenfurt. Acolo, am fi avut stadionul plin, gazon impecabil şi condiţii extraordinare. Mi-e teamă că la meciul Unirea – Stuttgart va fi cea mai mică reţetă din istoria Ligii Campionilor", s-a plâns Meme.

Tichetele de intrare la meciul Unirea - Stuttgart se mai pot achiziţiona atât astăzi (de la ora 10.00 la 18.00), cât şi mâine. Din cauza numărului mic de bilete vândute, ialomiţenii au obţinut acceptul celor de la UEFA de a lăsa casele deschise chiar şi în ziua meciului. Astfel, cei interesaţi vor putea compara tichete şi mâine, între orele 10.00 – 21.30. În tribunele stadionului Steaua vor fi prezenţi şi 200 de suporteri ai nemţilor.

Hleb nu vine la Bucureşti
În meciul Frankfurt - Stuttgart (0-3) din ultima etapă a Bundesligii, cuplul de atac al echipei-oaspete a fost Marica - Schieber, însă pe lista marcatorilor şi-a trecut numele doar tânărul neamţ, cu o "dublă".

Altfel, la meciul cu Unirea nu va putea juca bielorusului Hleb, uşor accidentat. În Spania, Sevilla (4-0 la Bilbao) e considerată singurul adversar pentru Real Madrid şi Barcelona în lupta pentru titlu, în timp ce Glasgow Rangers e în scădere de turaţie (0-0 „acasă” cu Aberdeen).

Cele mai scăzute audienţe în grupele Ligii Campionilor în sezonul trecut

MECI NUMĂR DE SPECTATORI
Anorthosis – Panathinaikos 19.259
Dinamo Kiev – Arsenal 16.800
Steaua – Bayern Munchen 13.379
Aalborg – Manchester Utd. 10.346
Statistică: Răzvan Toma

Preţuri bilete Steaua în Ligă în sezonul trecut
Peluze 70 lei
Tribuna a II-a 130 lei
Tribuna I 230 lei
Tribuna 0 300 lei
Fotolii 400 lei

Preţuri bilete Sevilla în grupele Ligii în acest sezon
Peluze 35 euro (150 lei)
Tribune 75 euro (315 lei)
Tribuna 0 100 euro (420 lei)
Tribuna VIP 120 euro (500 lei)

Preţuri bilete Unirea în grupele Ligii în acest sezon
Peluze 20 lei
Tribuna a II-a 30 lei
Tribuna I 50 lei
Tribuna 0 100 lei
Fotolii 150 lei

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 06:24 PM
Mesaj: #96
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Unirea poate specula finalul de meci » Vfb Stuttgart este vulnerabilă în ultimul sfert de oră!

O statistică interesantă ne arată că adversara Unirii Urziceni din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, Vfb Stuttgart, nu reuşeşte să menţină un tempo ridicat pe parcursul unui meci întreg, devenind deseori vulnerabilă în finalul partidelor.

Şvabii au una dintre cele mai penetrabile defensive din Bundesliga, cu 10 goluri primite în doar 7 etape, iar 4 dintre acestea au fost încasate în ultimele 15 minute ale meciurilor. Mai mult, alte două reuşite ale adversarelor lui Stuttgart au fost marcate în intervalul minutelor 60-75, adică în a doua jumătate a părţi secunde.

Astfel, nemţii încasează 70% din goluri în repriza secundă, cînd elevii lui Markus Babbel cedează de cele mai multe ori din punct de vedere fizic.

Această statistică a fost confirmată şi în primul joc din grupe al lui Vfb, cînd Rangers a izbutit egalarea pe Mercedes Arena în minutul 77 (Bougherra), după ce gazdele deschiseseră scorul în prima repriză.

UNIREA NU ARE ASEMENEA FLUCTUAŢII
În contrapartidă, singurul astfel de moment delicat prin care a trecut Unirea Urziceni în acest sezon a avut loc la meciul cu Dinamo, cînd ialomiţenii au fost învinşi de reuşita din prelungiri a lui Gabriel Torje. În rest, campionii României au arătat că pot menţine acelaşi ritm de joc pe durata unei întregi dispute.

După cum se ştie, Unirea este o formaţie care se apără foarte precis pe parcursul a 90 de minute joc, fiind una dintre cele mai bine aşezate formaţii din Liga 1.

Exactitatea lor defensivă a fost de altfel cheia titlului cîştigat în sezonul precedent, iar Dan Petrescu mizează şi în această seară pe o apărare fără greşeală şi atacuri rapide, menite să surprindă un adversar care se clatină în apărare. >> Unirea va juca diseară în sistemul 4-5-1!

MECIURILE DE CAMPIONAT ALE LUI STUTTGART DE PÎNĂ ACUM
Wolfsburg - Stuttgart 2-0
Stuttgart - Freiburg 4-2
Dortmund - Stuttgart 1-1
Stuttgart - Nurnberg 0-0
HSV - Stuttgart 3-1
Stuttgart - Koln 0-2
Frankurt - Stuttgart 0-3

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 06:41 PM
Mesaj: #97
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Azi intrăm în istorie!"

Petrescu vrea să cîştige prima dată un meci de Liga Campionilor jucat în România, la exact 14 ani de la precedentă performanţă, victoria Stelei cu Rangers (1-0).

- Domnule Petrescu, cum vedeţi meciul cu Stuttgart?
- E prima partidă pe care o jucăm în Liga Campionilor în România, fiindcă acasă nu putem spune că sîntem. Asta deşi cei de la Steaua ne-au primit bine şi ne-au asigurat toate condiţiile. Nu mai sîntem debutanţi, a trecut deja jocul cu Sevilla şi cred că de data asta ştim ce trebuie să facem ca să reuşim în competiţia asta.

- V-a dezamăgit echipa în Spania?
- Nu ne-am făcut de rîs cu Sevilla. Uitaţi-vă că ei au bătut tot după ce au jucat cu noi, şi numai 2-0, 3-0, 4-0.

- Aveţi surprize pentru nemţi?
- Pe nemţi nu i-a surprins nimeni în toată istoria lor. Stuttgart o să-şi facă jocul ei obişnuit, la asta mă aştept.

- Credeţi că meciul de marţi poate fi decisiv pentru calificarea în primăvara europeană?
- La sfîrşitul partidei voi putea să spun asta. Eu vreau unul dintre locurile 2-3, adică să mergem mai departe fie în Champions League, fie în Europa League. E un scop firesc, doar nu-şi propune cineva să termine pe locul 4 din 4!

"Am făcut ceva special, am schimbat mîncarea"
- Aţi făcut ceva special săptămîna asta?

- M-am gîndit că ar cam trebui să fac. Am zis "valoroşi sînt, mai experimentaţi sînt. Atunci cum să fac diferenţa?". Am luat în calcul şi să schimb meniul jucătorilor, să-i aşez cîte cinci în camere, după aceea să-i mut cîte unul. Trebuie să aduci o noutate înaintea unor asemenea dueluri. Avem nevoie de acel ceva care ne-a lipsit la Sevilla.

- Unirea a alergat mai mult decît Sevilla. Cît de important e asta?
- În fotbal depinzi de calitatea efortului. Dacă alergi, dar nu te prea întîlneşti cu mingea, atunci o faci degeaba. M-am uitat pe statistici şi am văzut că Apostol a fost în top 5 jucători ai primei etape din Ligă la kilometri parcurşi. Marţi seară vreau să-i văd că sprintează şi gîndesc!

"Am revenit cu plăcere în Ghencea, locul unde am crescut. Chiar mă uitam spre terenul pe care jucam cînd eram junior. Atunci era o iarbă varză, zgură, acum e sintetic. Sînt impresionat de condiţiile pe care le au tinerii de azi!" - Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni

"Am primit sfaturi de la Răzvan Lucescu şi de la Sabău, oameni care o cunosc bine pe Stuttgart. Dacă Unirea trece de nemţi, atunci va fi şi meritul lor!" - Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 06:46 PM
Mesaj: #98
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Surpriza "Bursucului"

Ialomiţenii vor juca defensiv diseară, în sistemul 5-4-1, pentru a bloca pe cît posibil forţa ofensivă a nemţilor.

Chiar dacă este un fan al modulelor de joc cu 4 fundaşi, Dan Petrescu îşi va călca pe inimă diseară şi-şi va dispune echipa într-un 5-4-1 prin care încearcă să-i surprindă pe nemţi. "La ce atac au, e foarte greu să-i blocăm evoluînd cu doar doi fundaşi centrali. O să folosesc trei stoperi!", şi-a anunţat "Bursucul" colaboratorii. De altfel, la antrenamentul oficial de aseară, ialomiţenii au exersat scheme de joc cu 5 fundaşi, cea mai folosită "linie" fiind cea alcătuită din Maftei, Nicu, Galamaz, Fernandes şi Brandan.

O altă variantă ar fi ca Maftei să joace în centrul apărătorilor, el avînd experienţa acestui post din anii petrecuţi la Rapid. În acest caz, Epaminonda Nicu ar trece fundaş dreapta, iar Galamaz - stoper stînga. În primele 7 etape din Bundesliga, Stuttgart a marcat de 9 ori. Golgeter e rezerva Schieber, cu 3 reuşite.

Ultimele noutăţi
» Şefii Unirii sînt îngrijoraţi că s-au vîndut puţine bilete: "Ne aşteptăm să avem maximum 5.000 de spectatori. Păcat!".
» Bilaşco ştie ce trebuie să facă azi: "Vom căuta punctele slabe ale nemţilor, de care o să profităm!".
» Petrescu nu-l are la dispoziţie pe cel mai în formă atacant din lot, Cristian Dănălache. Fostul vîrf de la UTA a marcat patru goluri în ultimele două partide, dar nu figurează pe lista de Champions League.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 07:19 PM
Mesaj: #99
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Narcis Răducan: "Vom avea peste 10.000 de spectatori la meciul cu Stuttgart"

Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Narcis Răducan, a dezvăluit că numărul de spectatori care vor asista la meciul din această seară de pe stadionul Ghencea, contra lui Stuttgart, va sări de 10.000.

"Credeam că nu vom depăşi bariera de 10.000 de spectatori pentru meciul cu Stuttgart, dar se pare că am avut noroc. Lumea a început să vină la stadion şi sper ca pînă la ora meciului să avem stadionul arhiplin. Glumesc, dar sper ca măcar încă vreo cîteva sute de oameni să vină la meci", a spus Narcis Răducan la televiziunea sportro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-29-2009, 09:56 PM
Mesaj: #100
RE: Ştiri Unirea Urziceni
16.000 de bilete vîndute pentru Unirea - Stuttgart

Deşi Mihai Stoica se aştepta ca tribunele din Ghencea să fie goale la meciul din această seară cu VfB Stuttgart, din grupele Ligii Campionilor, se pare că suporterii au decis să vină la stadion.

Cu o oră înaintea începerii partidei s-au vîndut 16.000 de tichete, dintre care 2000 pentru copii. Vînzările sunt foarte bune, mai ales că în primele două zile numai 400 de tichete fuseseră vîndute.

La casele de la stadionul Ghencea încă mai sunt cozi, organizatorii aşteptîndu-se să mai vîndă cîteva sute de tichete pînă la ora începerii meciului.

"Va fi stadionul gol. Îmi este şi lehamite să vorbesc despre meciul ăsta. Nu interesează pe nimeni. În Bucureşti, nu vine nimeni să vadă o întâlnire de Liga Campionilor şi nici nu putem juca pe teren propriu, la Urziceni", spunea ieri Mihai Stoica.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
121 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut