Ştiri Universitatea Craiova
10-03-2009, 04:23 PM
Mesaj: #191
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Avem mare nevoie de cele trei puncte cu Alba Iulia şi vreau ca băieţii să le obţină şi fără mine"
Suspendat trei etape din cauza cartonaşului roşu primit în meciul cu Gloria Bistriţa II, când a avut o intrare mai dură la Pârvu, fundaşul Ştiinţei, Valerică Găman, speră ca cele două etape care I-au mai rămas de ispăşit să treacă cât mai repede.
"Am vorbit, vorbesc în fiecare zi cu fotbalistul de la Bistriţa pe care l-am accidentat. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi sper să se recupereze cât mai repede. Nu are ruptură de ligamente, nu este ceva aşa grav şi îmi doresc să se vindece în curând. Sper ca aceste două etapa de suspendare care au mai rămas să treacă repede, deoarece pentru mine nu este un lucru bun că nu joc. Mă voi antrena, voi evolua şi pentru naţionala de tineret şi vom vedea ce va fi atunci. Avem mare nevoie de cele trei puncte cu Alba Iulia şi vreau ca băieţii să le obţină şi fără mine", a afirmat Găman. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-03-2009, 10:09 PM
Mesaj: #192
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Suntem obligaţi să mergem în Europa"
Tehnicianul Universităţii, Eugen Neagoe, cheamă suporterii la meciul din această seară cu Unirea Alba Iulia, afirmând că echipa alb-albastră are nevoie de susţinerea lor.
"Fanii trebuie să fie siguri că tot ceea ce facem, facem spre binele echipei. Vrem să câştigăm jocurile, să ajungem acolo unde a fost Universitatea Craiova. Îmi doresc ca suporterii să fie alături de noi. Echipa trebuie să respecte fanii şi acelaşi lucru le cerem şi noi lor. Şi noi ne dorim acelaşi lucru pe care şi-l doresc ei, să câştigăm toate jocurile să devenim din nou o echipă care participă în Cupele Europene. Suntem obligaţi să mergem în Europa", a declarat Neagoe. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 10:23 AM
Mesaj: #193
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Eugen Neagoe: "Nu sunt mulţumit în totalitate de joc, dar am obţinut o victorie meritată"
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, după jocul cu Unirea Alba Iulia, scor 3-1, că nu este pe deplin mulţumit de prestaţia elevilor săi, dar consideră că victoria cu ardelenii este pe deplin meritată.
"Nu sunt mulţumit în totalitate de jocul nostru, mai ales de greşeală făcută la golul primit. Era un meci foarte important, pentru că eram în subsolul clasamentului. La începutul reprizei secunde au fost 20 de minute în care am scăzut ritmul inexplicabil, dar am marcat al treilea gol şi am obţinut o victorie meritată. Cred că putem juca mai bine şi ne obligă valoarea jucătorilor şi numele echipei", a spus Neagoe, care a adăugat că este dezamăgit de absenţa publicului de la meciurile echipei şi speră ca prin prestaţii să îi readucă pe suporteri în tribune. Echipa antrenată de Eugen Neagoe a trecut, sâmbătă, pe teren propriu, de Unirea Alba Iulia, scor 3-1, rezultat în urma căruia oltenii au reuşit să iasă din zona retrogradării şi au urcat până pe locul 12. De partea cealaltă, Unirea Alba Iulia a rămas pe poziţia a 16-a, cu doar 8 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 10:24 AM
Mesaj: #194
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Mititelu: "Au fost multe decizii la limită care au fost date numai împotriva noastră"
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, nu a vorbit foarte mult despre prestaţie echipei sale cu Unirea Alba Iulia, dar a lansat un nou atac la adresa preşedintelui CCA.
"Avram ne-a trimis artileria grea la acest meci, nu ştiu ce vrea să facă cu noi. Nu ştiu dacă el e în spatele unei conspiraţii împotriva noastră, dar au fost multe decizii la limită care au fost date numai împotriva noastră. Oricum, armele lui Avram sunt în principal asistenţii. Probabil l-au deranjat declaraţiile mele după jaful din meciul trecut şi acum a vrut să îmi arate el cine este. Avram merge pe anumite interese, dar îmi va fi greu să demosntrez ceva. Mi s-au cerut dovezi şi după meciul din sezonul trecut cu FC Argeş, iar atunci m-au ajutat procurorii, acum nu am ce să fac", a spus Mititelu. Echipa antrenată de Eugen Neagoe a trecut, sâmbătă, pe teren propriu, de Unirea Alba Iulia, scor 3-1, rezultat în urma căruia oltenii au reuşit să iasă din zona retrogradării şi au urcat până pe locul 12. De partea cealaltă, Unirea Alba Iulia a rămas pe poziţia a 16-a, cu doar 8 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 08:48 PM
Mesaj: #195
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Am vorbit mult cu el! Acum, are o altă atitudine!"
Craiova nu mai cunoscuse gustul victoriei de 3 meciuri, dar Costea a rezolvat printr-o triplă de senzaţie partida contra nou promovatei, Unirea Alba Iulia.
Trică vorbeşte despre importanţa victoriei obţinute aseară şi îl felicită pe 'Briliant' pentru hat-trick-ul reuşit. Dacă în debutul sezonului Costea era doar o umbră palidă a fotbalistului din sezoanele trecute, revirimentul său e evident. Fostul fotbalist al clujenilor îşi arogă merite pentru această schimbare a vârfului, cei doi purtând mai multe discuţii despre atitudinea pe care un jucător trebuie să o aibă. "Am reuşit să obţinem trei puncte în, poate, cel mai important joc pentru noi. Mă bucur că Florin Costea a reuşit un hat-trick, am înţeles că e primul al lui din carieră şi îi doresc cât mai multe. S-a văzut o altă atitudine a lui şi acesta este adevăratul Costea. Am vorbit şi eu mult cu el în ultimul timp. Le mulţumesc fanilor că au scandat numele meu la acel penalty, însă ratasem deja două ocazii foarte mari şi, cine ştie, poate nu aş fi înscris nici din penalty. Îmi doresc foarte mult să înscriu pentru ca suporterii să nu zică: Uite mă că ne-a dat 4-5 goluri când era la Steaua şi CFR şi pentru noi nu a dat deloc", a precizat mijlocaşul oltean. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 08:50 PM
Mesaj: #196
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Florin Costea: "Nu am batut singur Unirea"
Florin Costea, jucatorul Craiovei a spus dupa joc: "Este primul hattrick din cariera mea, ma bucur foarte mult. Sper sa continuam tot asa, din victorie in victorie. Nu am batut eu singur adversarii, a batut echipa. Am jucat la fel de bine precum in celelalte partide, dar atunci nu am reusit sa marchez. Probabil ca azi am avut mai mult noroc. E acelasi Costea. dar repet, in precedentele jocuri nu am avut sansa"
"Sper sa invingem la Astra etapa viitoare si sa urcam printre primele locuri ale clasamentului, acolo unde meritam sa fim. Eu sper sa joc si la echipa nationala, nu am fost cu gandul acolo azi, insa daca voi fi convocat, voi merge cu cea mai mare placere", a incheiat Florin in corespondenta trimisului Sport365. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-05-2009, 03:59 PM
Mesaj: #197
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Adrian Mititelu: "Am gresit cand am scumpit biletele. Luni, voi da o dispozitie si le voi face pe toate 5 lei"
Presedintele executiv si finantatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu a declarat in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca va da o dispozitie, luni, in care va micsora biletele la meciurile Craiovei de pe teren propriu, urmand ca acestea sa fie undeva la 5 lei intrarea generala. De asemenea, Mititelu si-a spus parerea si despre arbitrajul din Romania si viitoarele alegeri la sefia FRF.
"Mai stau si eu doua saptamani mai linistit. Ce sa mai vorbim de Vasile Avram. Asta este linia pe care o are, managementul pe care-l practica, insa va spun ca dau, in fiecare an, cate 10-12 puncte pe mana arbitrilor. Trebuie sa fac ceva in legatura cu asta. Am informatii ca la Timisoara a fost delegat Hateganu, insa domnul Avram a facut rocada. Nu stiu din ce motiv a facut asta. Ce poate sa mi se intample cand voi face un demers impotriva lui Avram "cel rau". Sunt echipe mai sus de Craiova care au 6 puncte in plus castigate cu arbitri. Acest Avram face in asa fel incat sa ramana pe acel scaun. Acest arbitraj, mai ales in divizia B, este horror. Sa vedeti ce alegeri vom avea pentru presedintia FRF. Vor candida cel putin 3 nume grele. Sunt mult mai interesat acum cine va veni la federatie. Acesti oameni, daca isi vor trimite mesaul cum trebuie si unde trebuie vom avea o rasturnare de situatie neasteptata. La aceste alegeri vom avea o surpriza, iar multi nu cred in el. Vin din divia B si stiu ce inseamna toata treaba asta. Exista o senzatie de anestezie si trebuie o schimbare. Ne trebuie un manager serios si un om care stie ce vrea. Sunt oameni care le e frica sa vorbeasca, insa care vor aceasta schimbare. Daca presedintele nu mai are solutii, cum vedem noua guvernare, cum vedem viitorul fotbalului romanesc si al arbitrajului? Am gresit si eu cand am scumpit biletele si abonamentele. Este an de criza si voi face tot posibilul sa ieftinesc inapoi biletele. Am pierdut 4000-5000 de oameni. Suporterii nu mai au bani de bilete si vreau sa fac asta chiar de luni. Aia care au bani nu prea vin la meciuri, tot aia saraci vin. Voi da o dispozitie ca de luni sa ieftinesc biletele si vor fi undeva la 5 lei. Am facut o prostie si imi pare rau.", a declarat Adrian Mititelu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-05-2009, 06:36 PM
Mesaj: #198
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Merită la naţională!"
Florin Costea a demonstrat încă o dată că este un superjucător, înscriind de trei ori în poarta echipei din Alba Iulia. Oltenii îl văd la naţională, dar e aproape sigur că selecţionerul nu-l va chema pentru "dubla" cu Serbia şi Feroe.
Costea a fost pedepsit de Răzvan Lucescu după ultima convocare, cea din meciul cu Lituania. Selecţionerul i-a dat atunci un avertisment şi i-a transmis că nu va mai fi convocat dacă nu-şi schimbă atitudinea faţă de coechipieri şi nu numai. Mititelu a reacţionat dur înainte de partidele cu Franţa şi Austria, când a aflat că protejatul său nu a fost luat în lot. Acum, patronul Craiovei forţează din nou: "Indiferent câte goluri marchează, Florin Costea rămâne cel mai bun fotbalist din Liga I". Trică l-a adus cu picioarele pe pământ Principalul "vinovat" pentru schimbarea de atitudine a lui Florin Costea este noul său coleg de echipă, Eugen Trică. Acesta a influenţat pozitiv comportamentul lui Costea pe teren şi, după meciul cu Alba Iulia, s-a declarat fericit de prestaţia protejatului său. "Mă bucur mult pentru Florin. Se pare că m-a ascultat şi mi-a urmat sfaturile. După meciul de la Timişoara am discutat mult şi s-a văzut o schimbare de atitudine la el. Sper ca în curând să-i vină şi convocarea la naţională", a declarat Trică. Costea aştepta un semn de la selecţionerul Răzvan Lucescu. "Nu ştiu dacă voi fi convocat după evoluţia din acest meci. Eu tot timpul mă gândesc la echipa naţională, cred că orice jucător îşi doreşte asta, dar nu decid eu. Domnul Lucescu ştie mai bine ce are de făcut", a spus atacantul Universităţii după meciul cu Alba Iulia. Costea: "Nu am jucat singur" Golgheterul Universităţii a atribuit meritele victoriei întregii echipe. "Este primul hat-trick pe care îl reuşesc pentru Universitatea şi sunt foarte bucuros, dar mai important e că a câştigat echipa. Nu am bătut de unul singur Unirea Alba Iulia, pentru că nu am fost numai eu pe teren. Colegii mei au muncit pentru ca mingea să-mi ajungă mie în faţa porţii", a punctat atacantul. "Florin Costea merită să joace la echipa naţională, am mai spus-o. Mai ales acum, când s-a văzut şi o schimbare de atitudine la el" - Eugen Trică, mijlocaş U Craiova "Indiferent câte goluri marchează, Florin Costea rămâne cel mai bun fotbalist din Liga I" - Adrian Mititelu, finanţator U Craiova http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-05-2009, 06:38 PM
Mesaj: #199
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Aş pleca acasă dacă la pauză patronul ar intra în vestiar şi ar ţipa la jucători"
Vezi cum a răspuns antrenorul Universităţii întrebărilor adresate de fanii alb-albaştri prin intermediul emisiunii Recursul Etapei.
Eugen Neagoe, la "Foc de întrebări": - După acest început de campionat, mai are Craiova şanse la titlu aşa cum visează domnul Mititelu? (Întrebare de la Cristian) Neagoe: "Speranţe sînt, dar în acest moment Craiova poate termina pe un loc de cupele europene" - În ce compartiment suferă Craiova cel mai mult în acest moment? (Traian) Neagoe: "Dacă mă uit la cîte goluri am dat şi cîte am primit, este vorba de faza defensivă, pe care trebuie să o facă toată echipa" - Aveţi probleme cu fraţii Costea? Se cred ei mai buni fotbalişti decît sînt în realitate? (Fani) Neagoe: "Sincer, absolut nici o problemă, chiar lui Florin Costea nici gura nu i se aude din momentul în care am venit eu la Universitatea" - Împărtăşiţi ideile patronului Adrian Mititelu cum că Universitatea e o echipă vînată de arbitri? (Flori) - Neagoe: "Întotdeauna trebuie să fiu de acord cu ideile patronului. Cred că are dreptate în acest caz" - Cum aţi reacţiona dacă în pauza unei partide ar intra patronul în vestiar şi ar începe să ţipe la jucători? (Horia Iordache) - Neagoe: "Probabil că mi-aş lua geanta şi aş pleca acasă" Antrenorul Ştiinţei a considerat că întrebarea legată de fraţii Costea a fost cea mai interesantă, astfel că user-ul Fani a cîştigat un tricou original de joc cu Universitatea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-05-2009, 06:41 PM
Mesaj: #200
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"În primele 4"
Ajuns pe doi la golgeteri, cu un gol mai puţin decît rapidistul Buga, atacantul de 24 de ani spune că el şi coechipierii lui trebuie să tragă tare în următoarele meciuri pentru ca Ştiinţa să ajungă cît mai repede în fruntea clasamentului.
- Felicitări, Florine! Cînd ai marcat ultima dată de trei ori într-un meci? - A fost primul hattrick reuşit la Universitatea. Sînt bucuros că a ieşit aşa şi am cîştigat, sper să o ţinem din victorie în victorie. N-am înviat acum pentru că nu murisem, de fiecare dată am jucat la fel, însă acum am avut mai multă şansă în faţa porţii. - Cei de la Alba Iulia au zis că i-ai învins de unul singur. - N-aveam cum să-i bat doar eu, fără ajutorul colegilor nu ajungeam să am la final trei goluri marcate. Le mulţumesc coechipierilor, toată echipa a făcut un meci bun. Aveam nevoie ca de aer de o victorie. - Universitatea e încă destul de jos în clasament... - Am avut acel început slab, din păcate. Nu-i nimic, vom regla conturile în meciurile care vin ca să urcăm în primele patru, acolo unde ne e locul. - Te vezi la "naţională" după prestaţia de sîmbătă seară? - Aştept mereu să fiu convocat... Nu decid eu, asta se va întîmpla sigur doar cînd voi fi selecţioner. Rămîne să-mi văd de treabă la Universitatea. "Am discutat de multe ori pînă acum cu Florin şi am încercat să-i ridic moralul. Sînt convins că poate marca mai mult de 17 goluri, cîte a reuşit sezonul trecut" - Eugen Neagoe, antrenor U Craiova "Florin Costea e de departe cel mai bun fotbalist din România. Selecţionerul nu e însă convins şi nu ştiu dacă o să vină şi convocarea" - Adrian Mititelu, patron U Craiova http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut