Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Farul Constanţa
10-06-2009, 06:25 PM
Mesaj: #101
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul – Cetatea, amânat pentru 21 octombrie

Partida dintre Farul Constanţa şi Cetatea Suceava, programată in cadrul etapei a IX-a, a fost amânată pentru data de 21 octombrie, ora 14.

Gruparea de pe malul mării a solicitat amânarea jocului întrucat doi componenţi ai lotului constănţean, Alexandru Măţel şi Cosmin Matei, au fost convocaţi la acţiunile naţionalelor de tineret şi juniori.

În lipsa unui meci oficial, conducerea Cetăţii Suceava a perfectat pentru ziua de sâmbătă un amical de lux in compania prim-divizionarei FC Vaslui. Partida se va desfăşura pe stadionul Areni, cu incepere de la ora 11.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-07-2009, 08:41 PM
Mesaj: #102
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul îl achiziţionează pe Diogo Andrade

La Farul soseşte astăzi un fotbalist portughez, Diogo Manuel Bebiano Cepeda David de Andrade (24 ani, 1,77 m), vârf sau extremă dreapta, care va şi semna cu "marinarii".

mi asum toată răspunderea pentru acest jucător. La cererea mea au venit şi Papp, şi Diogo, care cred că şi-au făcut cât de cât treaba până acum", a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Şumudică.

Diogo Andrade a fost junior la Belenenses şi are meciuri pentru loturile Under-16, Under-17, Under-18 şi Under-19 ale Portugaliei. În 2002, a susţinut trei partide la turneul final al Europenelor U-17 din Danemarca.

În 2004, jucătorul, despre care se spune că e foarte rapid, a fost achi-ziţionat de clubul englez AFC Bournemouth, care l-a împrumutat la Dorchester Town. Apoi, a mai jucat la Stade Lavallois (liga a doua din Franţa, în sezonul 2005/2006), Portimonense SC (Portugalia 2, 2006/2007), unde a fost coleg cu actualul fundaş al Farului Diogo da Silva, în prima ligă română, la UTA (antrenată de Marius Lăcătuş, în 2007/2008), iar sezonul trecut a evoluat la FC Vihren Sandanski, în prima ligă din Bulgaria, de unde şi-a reziliat contractul.

Giani Nedelcu, patronul Farului, a anunţat că, în această săptămână, sunt aşteptaţi la Constanţa şi doi atacanţi brazilieni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-07-2009, 08:41 PM
Mesaj: #103
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fariştii neagă că au devastate vestiarul

Jucătorii Farului s-au arătat extrem de nemulţumiţi de faptul că oficialii botoşăneni i-au acuzat că au devastat vestiarul imediat după meciul cu FC Botoşani.

"Este o minciună. Noi am ieşit frumos din vestiar, nu am scris nimic pe pereţi. Ne ardea nouă de aşa ceva după ce am pierdut?" a declarat jucătorul Florin Buzea de la Farul Constanţa. Acesta a adăugat că tot ce au lăsat în vestiar sunt sticle de apă şi leucoplast, ca după fiecare meci.

"Ultimul din vestiar care a ieşit a fost Vasilică Cristocea şi a spus că totul era ok. A rămas pământ de la ghete, leucoplast de la apărători şi sticle de apă, dar atât. După ce am luat înfrângerea asta usturătoare, nu ştiam cum să plecăm mai repede de ruşine şi ei spun că le-am devastat vestiarul" a mai mărturisit fundaşul constănţean.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-07-2009, 08:43 PM
Mesaj: #104
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul îl doreşte pe Tibi Curt într-o funcţie de conducere

Aflată în căutare de persoane pentru întărirea staff-ului administrativ, gruparea constănţeană îl are în vedere şi pe fostul său jucător din anii ’90, care a şi fost prezent ieri la antrenamentul echipei.

Farul îl doreşte pe Tibi Curt într-o funcţie de conducere, iar între cele două părţi ar fi avut loc şi discuţii preliminare. S-a zvonit chiar că fostul jucător ar putea fi viitorul preşedinte al clubului, dar se pare totuşi că Farul îl vizează pe Tibi pentru un alt post din staff-ul de conducere.

Fostul fundaş central al Farului a asistat ieri la o parte a antrenamentului "marinarilor" şi s-a ferit să facă declaraţii ferme. "N-am discutat nimic deocamdată. Vom vedea. Să mai aşteptăm un pic. N-am ce să spun în acest moment. Oricum, până la postul de preşedinte mai e cale lungă. Acum, am venit doar să văd antrenamentul, să-i văd pe băieţi şi pe Şumi", a precizat Curt, care s-a întâlnit ieri la Farul şi cu un alt fost farist, Sorin Tufan, care ar fi dorit să antreneze o grupă de copii a "marinarilor", dar, cum nu s-a putut, s-a dus la un alt club din Constanţa.

În vârstă de 34 de ani, Tibi Curt a evoluat pentru Farul (cu care a debutat în Liga 1 la 17 ani şi jumătate) timp de trei sezoane (între 1992 şi 1995). În România, a mai jucat la Rapid, U Craiova, FC Naţional, Steaua şi Dinamo. Are 318 meciuri şi 14 goluri în prima ligă, patru partide în Cupa UEFA şi două selecţii la echipa naţională.

A revenit Şumudică
Ieri, a revenit la echipă şi antrenorul principal Marius Şumudică, conducând antrenamentul de dimineaţă, singurul al zilei, desfăşurat pe Farul II.

Şumi a avut sub comandă doar 13 jucători: Sardescu, Papp, Diogo, Barbu, Gaston, Paşcovici, B. Andone, B. Teekloh, Rusmir, L. Mihai II, Mansur, M. Ene şi Chico. Matei şi Măţel sunt la loturile naţionale, alţi cinci „marinari” (Păcuraru, Buzea, M. Soare, Leu şi Bubuleandră) au jucat, tot ieri, la echipa a doua, în partida de pe terenul lui CS Tunari, iar Mawete, Helder şi Tero au plecat.

De la antrenament au mai lipsit Vlas şi Cristocea, despre care Şumudică a spus că acuză accidentări, portarul la umăr, iar Vasilică având probleme sciatice, antrenorul sperând ca mijlocaşul să revină într-o zi - două. Dimineaţă însă, cei doi jucători îl aşteptau la club şi pe patronul Giani Nedelcu, pentru o discuţie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-07-2009, 08:44 PM
Mesaj: #105
RE: Ştiri Farul Constanţa
Antrenament cu efectiv redus la FC Farul

După trei zile furtunoase, lucrurile par să fi intrat în normal la FC Farul. Reinstalat în postul de antrenor, Marius Şumudică a condus antrenamentul de ieri dimineaţă, avînd la dispoziţie doar 13 jucători: Sardescu, Papp, Barbu, Paşcovici, Diogo, Mendy, Teekloh, Mansur, Rusmir, Ene, Bogdan Andone, Liviu Mihai II şi Chico. Cinci dintre componenţii lotului, Buzea, Păcuraru, Leu, Soare şi Bubuleandră, au fost trimişi la echipa secundă, care a jucat, ieri, în Liga a III-a.

În schimb, Vlas şi Cristocea, cei doi jucători către care clubul are cele mai mari restanţe financiare nu s-au antrenat, fiind accidentaţi. "Vlas are ceva probleme la umăr, iar Cristocea acuză nişte dureri de la nervul sciatic. Sperăm ca în cel mult două zile să-şi revină", a explicat Şumudică.

Constănţenii au efectuat un singur antrenament ieri, programul fiind schimbat după amînarea meciului cu Cetate Suceava, programat iniţial sîmbătă, în etapa a 9-a a Ligii a II-a. Partida împotriva sucevenilor se va disputa pe 21 octombrie, de la ora 14.00. "Aş fi vrut să jucăm un amical cu o echipă din prima ligă, însă toate au deja un program stabilit. Am decis ca vineri să trimit la echipa a doua toţi jucătorii din lot care au dreptul de a evolua la FC Farul II. Voi merge şi eu să văd meciul cu Viitorul Ianca. Ca program de pregătire, va fi un ciclu destul de încărcat în această săptămînă, pentru că voi pune accent pe partea fizică, chiar dacă nu am avut probleme la acest capitol. Cred că probleme noastre au fost de concentrare, mai ales că le-am spus mereu că trebuie să pregătim apărarea încă din momentul în care avem mingea, dar şi la Ploieşti, şi la Botoşani, am luat goluri pe contraatac, după ce am avut lovituri de colţ", a declarat Şumudică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:14 PM
Mesaj: #106
RE: Ştiri Farul Constanţa
Pauză de zece zile pentru Vlas

La antrenamentul de ieri după-amiază, antrenorul Marius Şumudică a avut la dispoziţie doar 11 jucători, motiv pentru care şedinţa de pregătire s-a transformat într-o "miuţă" pe teren redus. La aceasta au participat Sardescu, Papp, Barbu, Paşcovici, Diogo, Mendy, Teekloh, Chico, Rusmir, Andone şi Marius Ene, ultimul fiind reprofilat pe postul de portar, de pe margine asistînd şi Buzea, care a devenit indisponibil din cauza unei contuzii puternice la glezna piciorului stîng.

De la antrenament au absentat, motivat, Păcuraru, Soare, Mansur, Liviu Mihai II, Bubuleandră şi Leu, trimişi la echipa a doua, pentru meciul cu Viitorul Ianca, din Liga a III-a, programat astăzi, Matei şi Măţel, plecaţi la loturile naţionale, Cristocea şi Vlas, accidentaţi. Din păcate, ultimul va absenta cel puţin două săptămîni, după ce a fost diagnosticat cu o întindere de ligamente la umărul drept. "Doctorul mi-a recomandat o pauză de zece zile, în care voi face un tratament medical şi recuperare", a spus portarul Farului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:16 PM
Mesaj: #107
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fatai s-a oprit în optimile Mondialului din Egipt

Atacantul nigerian al FC Farul, Kehinde Fatai, nu a trecut cu echipa sa naţională de optimile Campionatului Mondial Under-20 din Egipt. „Vulturii” au fost eliminaţi de Germania, cu 3-2, la capătul unui meci plin de evenimente.

Nigerienii, pentru care Fatai nu a jucat, fiind doar rezervă, au condus cu 1-0 şi 2-1, dar nemţii, deşi rămaşi în zece oameni în minutul 64, la scorul de 1-1, au avut o revenire de senzaţie, înscriind golul victoriei în minutul 90+3!

Celelalte rezultate din optimi: Spania - Italia 1-3, Paraguay - Coreea 0-3, Ghana - Africa de Sud 2-1 după prelungiri, Egipt - Costa Rica 0-2, Ungaria - Cehia 2-2 după prelungiri (4-3 la penalty-uri), Brazilia - Uruguay 3-1, Venezuela - Emiratele Arabe Unite 1-2.

Dacă se calificau, africanii întâlneau în sferturi Brazilia, mâine, când se mai joacă Emiratele Arabe Unite - Costa Rica. Astăzi, sunt programate primele două sferturi, Coreea - Ghana şi Italia - Ungaria.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:17 PM
Mesaj: #108
RE: Ştiri Farul Constanţa
A venit Diogo Andrade

Jucătorul portughez Diogo Andrade (24 ani, 1,77 m, vârf sau extremă dreapta) a sosit la Constanţa în zorii zilei de ieri, iar astăzi va veni la echipă, a declarat vicepreşedintele interimar al Farului, Robert Avramescu.

"Portughezul a venit, a fost cazat la un hotel din Constanţa, dar, din pricina oboselii sale, nu am putut să-l chem la antrenament. Mâine (n.n. - astăzi), se prezintă la echipă. În privinţa sa, era vorba doar de semnarea contractului. Pe lângă Diogo Andrade, s-ar putea să mai vină şi doi atacanţi brazilieni, aceasta în funcţie însă de randamentul portughezului", a declarat Avramescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:19 PM
Mesaj: #109
RE: Ştiri Farul Constanţa
Buzea şi Gaston nu vor juca la Farul II

Marius Şumudică a detaşat şase fotbalişti de la echipa mare pentru meciul Farului II de astăzi, patru dintre cei cinci care au jucat şi marţi, în remiza de pe terenul lui CS Tunari, 1-1 (Pă-curaru, M. Soare, Leu şi Bubuleandră), plus Mansur şi L. Mihai II. La Farul II mai au drept de joc alţi doi "marinari", Gaston şi Buzea, dar, cum ambii acuză probleme medicale, nu vor evolua astăzi.

Altfel, săptămâna viitoare, conducerea Farului l-a chemat pe Vasilică Păcuraru la renegocierea contractului, mijlocaşul de 22 de ani fiind dispus să renunţe la memoriul prin care solicita să devină jucător liber.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 09:19 PM
Mesaj: #110
RE: Ştiri Farul Constanţa
Şumudică îl are în vedere pe Şchiopu pentru postul de secund

Accidentat grav în jocul de debut al Farului în acest campionat, la Giurgiu, fundaşul central Cristi Şchiopu (35 de ani şi nouă luni) este luat în calcul de antrenorul Marius Şumudică pentru postul de secund al său.

"Mai am nevoie de un secund şi m-am gândit să fie un farist, apropiat şi dedicat echipei. Îl am în vedere pe Şchiopu, dar încă nu m-am hotărât, mă mai gândesc. Am avut o discuţie cu Cristi, însă nu în profunzime", a declarat Şumudică, pentru "Cuget Liber".

În acest moment, Cristi Şchiopu este în recuperare după operaţia suferită în urma accidentării de la Giurgiu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut