Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
10-09-2009, 10:02 PM
Mesaj: #131
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Tremonti şi Diaconu lipsesc din fotografia de grup la Pandurii

Preşedintele Marin Condescu a fost prezent ieri în mijlocul echipei, la Stadionul Municipal, pentru a efectua împreună cu jucătorii prima fotografie oficială de grup din acest sezon. Conducerea clubului a decis să facă mai târziu fotografia de grup pentru că au mai fost jucători care s-au alăturat lotului după perioada de vară, Lazic şi Câju fiind ultimii veniţi la Pandurii. De la fotografia de grup, din cei 28 de jucători care fac parte din lotul echipei gorjene, au lipsit doar doi fotbalişti care sunt accidentaţi, Constantin Diaconu şi Tiago Tremonti.

Echipaţi în alb-albastru cu dungi, jucători de la Pandurii s-au prezentat ieri dimineaţă la stadion pentru a face în sfârşit fotografia de grup, prima a acestui sezon. De regulă la Pandurii se fac două fotografii de grup pe sezon, una la debutul turului alta în retur, dacă intervin modificări în lot. În fotografia realizată ieri apar alături de cei 26 de jucători şi antrenorii echipei mari, principalul Sorin Cârţu şi cei patru secunzi ai săi, Florin Bejinaru, Mircea Irimescu, Silviu Lung şi Fane Cioacă, alături staff-ul medical şi de oficialii clubului, preşedintele Marin Condescu, managerul general Viorel Temelescu precum şi directorul sportiv Robert Bălăeţ şi directorul administrativ Ion Rădoi. Fotografia de grup era necesară mai ales pentru calendarele de final de an şi posterele cu echipa care se realizează pentru vitrina clubului. "Trebuia să fie făcută de mai mult timp o şedinţă foto dar, dat fiind faptul că au mai plecat şi au mai venit jucători şi lotul s-a definitivat mai greu, am mai aşteptat două luni. E bine că am reuşit acum pentru că se apropie iarna şi avem nevoie de fotografia aceasta pentru finalul de an când vom scoate din nou calendare şi agende în care apare toată echipa" a precizat secretarul general Daniel Băloi.

Din fotografie lipsesc motivat doi dintre jucătorii care sunt la Pandurii dar nu au putut fi prezenţi la eveniment, Constantin Diaconu care are piciorul în gips precum şi brazilianul Tiago Tremonti care este plecat în Brazilia unde a fost operat în urmă cu două luni.

Fotografia pentru posterul care va fi amplasat şi în vitrina clubului a fost efectuată de artistul fotograf Doru Dădălău, cel care a realizat an de an posterele echipei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 10:04 PM
Mesaj: #132
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Raskovic şi-a reluat aseară antrenamentele cu echipa

Milanco Raskovic a revenit aseară pe teren, la pregătirile cu echipa după ce a lipsit la ultimele trei jocuri pentru că a suferit o ruptură musculară. Sârbul a vorbit cu ocazia revenirii despre problemele din staff-ul medical care au dus la accidentarea sa dar şi despre problemele din atac, acolo unde atacanţii nu găsesc încă drumul spre gol, el fiind singurul din cele patru vârfuri care a dat gol pentru Pandurii în acest sezon. Jucătorul regretă că nu a evoluat în meciurile cu Steaua şi Dinamo, la primul accidentându-se după primele 15 minute.

Medicul i-a spus că e o problemă minoră
Reporter: Ai luat o pauză de două săptămâni, ce s-a întâmplat?

Milanco Raskovic: La meciul cu Cluj am simţit o durere, nu era ruptură dar era o mică durere acolo la spate. Am tot spus aici la doctor timp de cinci zile că mă doare spatele. Doctorul a spus că e problemă minoră şi va trece şi mi-a dat un antiinflamator. Când am spus că mă doare spatele nu m-a dus la ecograf pentru că nu mă durea rău şi a zis că pot să alerg şi să mă antrenez. Mă durea dar nu ştiam de ce, iar doctorul mi-a dat zece antiinflamatoare pentru cinci zile şi am jucat aşa cu Steaua.

Rep.: Nu i-a spus nimeni antrenorului că tu ai probleme cu spatele înaintea meciului cu Steaua?
Milanco Raskovic: Nu am vorbit cu antrenorul pentru că nu era treaba mea dar am crezut că doctorul a vorbit. Asta este treaba doctorului, el ştie cel mai bine ce e de făcut şi ştiind care jucători au probleme, el vorbeşte cu antrenorul despre asta. Eu nu am vorbit cu antrenorul dar de acum înainte ştiu şi voi spune eu direct antrenorului. La meciul cu Steaua am primit o minge şi am ridicat piciorul sus şi am făcut o întoarcere şi de acolo am făcut acea ruptură, destul de mare, 12,5 mm.

Ar fi vrut să joace cu Steaua şi Dinamo
Reporter: Îţi pare rău că ai lipsit de pe teren în perioada aceasta?

Milanco Raskovic: Da, normal, nu am jucat două meciuri, de fapt trei. Dar am pierdut două meciuri mari, cu Steaua şi Dinamo. Păcat pentru că erau importante pentru mine, orice jucător vrea să joace cu echipe de top. În România acestea sunt echipe mari şi toată lumea ştie de Steaua şi Dinamo. Mai puţini au auzit de Urziceni, Timişoara sau Cluj dar cine nu vrea să joace cu Steaua şi Dinamo. Sunt foarte supărat că n-am putut să joc cele două meciuri. Pentru că un joc din acesta jucăm doar o dată la şase luni. Mă doare şi faptul că a trebuit să stau atât în perioada aceasta când ar fi trebuit să joc. Aş fi putut să stau 2-3 zile după acel meci cu CFR şi apoi să reintru la meciul cu Steaua şi poate jucam acum şi cu Dinamo. Eu cred că doctorul trebuie să fie mereu atent la jucător şi dacă are o problemă mai mică. Medicul trebuie să ne ducă la ecografie dacă e o problemă iar eu sunt supărat că atunci nu mi-a făcut filmul acela când am avut acea problemă. Atunci, dacă aveam o problemă, de ce nu am fost reţinut de la antrenamente câteva zile?

Reporter: Acum poţi face antrenamente normale cu echipa?
Milanco Raskovic: Da. Am alergat patru zile uşor dar acum am intrat la alergări normale cu echipa. Acum nu mă mai doare spatele şi voi mai merge la ecografie pentru un examen. Trebuie făcut din nou ecograf după 15 zile dar eu cred că este bine pentru că nu mă mai doare şi pot face sprinturi, schimbări de direcţie stânga – drapta, dar mai cu frică. Dar în general este totul bine şi mă pot antrena. Aştept acum meciul cu Gaz Metan şi Urziceni şi cred că voi putea juca măcar 45 de minute cu Gaz Metan. Trebuie să vorbesc cu antrenorul acum să vedem cum e bine şi pentru mine şi pentru echipă.

Atacanţii îşi creează ocazii, dar nu marchează
Reporter: Ai văzut meciul cu Dinamo al echipei, ce părere ai despre cum s-a jucat?
Milanco Raskovic: Da, am văzut meciul, am vorbit deja la şedinţă cu antrenorul de acest meci. E un rezultat foarte bun pentru noi. Nu am jucat foarte bine dar e bine că am făcut un egal. Dinamo este o echipă mare şi este normal să profiţi de orice şansă de a marca. Am spus înainte de acest meci, la partida cu Oţelul, că eu cred că fundaşul nostru Cardoso este un mare jucător. Joacă mereu cu sufletul şi îmi place foarte mult că e apropiat de echipă. Avea şi o problemă medicală dar el a jucat. La el a fost diferit şi de aceea a putut juca.

Reporter: E o problemă cu atacul echipei în acest moment, aţi înscris toţi patru doar un gol?
Milanco Raskovic: Eu nu am jucat ultimele trei meciuri dar e o problemă. Important este la atacant să profite de şanse şi să îşi creeze ocazii. La noi ocazii au fost şi cred că e bine că ne-am creat aceste oportunităţi de a înscrie. E bine că au înscris şi mijlocaşii. E greu să spui la noi după numărul de goluri înscrise dacă un atacant e bun sau nu pentru că de obicei atacant foarte bun e cel care dintr-o ocazie dă şi gol. La noi e o mică problemă acum din acest punct de vedere. Dar e bine că vin şi fundaşii şi mijlocaşii acolo să înscrie. Cardoso, Martin au înscris câte un gol iar şi Păcurar a înscris de patru ori. E bine pentru mijlocaşi că ei vin des în atac şi îşi creează mari ocazii de gol. Stromajer a avut multe, multe ocazii de a da gol dar nu a înscris. Asta e o mică problemă pentru el dar eu cred că va veni şi golul la timpul lui.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-11-2009, 11:08 AM
Mesaj: #133
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Internaţional Curtea de Argeş-Pandurii Târgu Jiu 1-2, într-un meci amical

Formaţia pregătită de Sorin Cârţu, Pandurii Târgu Jiu, s-a impus sâmbătă, în deplasare, scor 2-1, într-o partidă de verificare disputată în compania nou-promovatei Internaţional, în faţa a aproximativ 400 de spectatori.

Golul gazdelor a fost înscris de Ovidiu Stoianof în minutul 21, în timp ce reuşitele gorjenilor le-au aparţinut lui Stângă (7) şi Raskovic (53).

Tehnicianul Internaţionalului, Ştefan Stoica, a trimis pe teren următoarea formulă: Arcaba - G. Matei, Raţiu, Neagu, Frăsineanu - Băcilă, Voiculeţ, Răduţ, C. Lazăr - D. Stan, Stoianof. Au mai intrat: Pampea - Cl. Ionescu, Ciucur, Menassel, Abdoul, L. Rusu, Abiodun.

De partea cealaltă, Sorin Cârţu a început meciul cu: Stanca - Pleaşcă, Ad. Rusu, Chibulcutean - Stancu, Stângă, Dedu, Păcurar - Arrieta, Câju, Tilincă. Au mai intrat după pauză: Mingote - Rada, Grecu, Nalaţi, Hidişan, Lazic, Stromajer, Raskovic, Roşu, Stanciu, Kutlacic, Avramescu şi Vlăduţi.

La finalul partidei, Ştefan Stoica a anunţat că va renunţa la mai mulţi jucători în următoarea perioadă din cauza evoluţiei slabe a acestora din debutul sezonului.

Acesta a fost al doilea amical disputat de argeşeni în ultimele două zile, după ce vineri, au remizat, în deplasare, scor 1-1, cu FC Braşov.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 06:08 PM
Mesaj: #134
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Acţiunea "Pandurii – o dragoste gorjeană" va fi reluată la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu

Iniţiativa clubului Pandurii de a duce echipa de fotbal în liceele gorjene pentru meciuri demosntrative va fi reluată săptămâna aceasta când fotbaliştii echipei gorjene vor merge la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu. Miercuri de la ora 12:00, fotbaliştii de la Pandurii şi antrenorii vir fi în mijlocul elevilor de la Colegiul Ecaterina Teodoroiu, având programat şi un meci pe terenul sintetic.

"Dorim să păstrăm atmosfera bună de la echipă şi să continuăm acea iniţiativă de succes a clubului cu vizite la liceele din oraş. La colegiul Ecatertina Teodoroiu va fi un meci demonstrativ de două reprize a 15 minute, vor merge acolo şi jucătorii şi antrenorii şi vom împărţi obiecte promoţionale şi băieţii vor da autografe" a explicat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, această iniţiativă precizând că avea o datorie morală să aduc echipa şi la liceul în care s-a format, acesta absolvind cursurile prestigiosului liceu târgujian. Acţiunea a beneficiat de sprijinul directorului acestei instituţii, profesor Gheorghe Nichifor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 06:08 PM
Mesaj: #135
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Fotbaliştii de la Pandurii s-au relaxat la munte în acest weekend

După o perioadă cu mai multe meciuri dificile jucătorii de la Pandurii au avut parte de un weekend relaxant la munte, în staţiunea Rânca. Conducerea clubului a invitat jucătorii la Hotel Mina, acolo unde aceştia au avut pregătit şi un foc de tabără realizat special pentru ei, acesta fiind o atracţie pentru jucătorii străini mai ales.

"Am dorit să mai ieşim din oraş şi să se relaxeze puţin după perioada mai dificilă prin care au trecut" a explicat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.

Jucătorii au urcat în staţiune la ora prânzului iar seara au stat lângă un imens foc de tabără organizat în curtea hotelului unde s-au gătit în aer liber preparate tradiţionale, apreciate mai ales de jucătorii străini care au fost impresionaţi de atmosferă. La munte a fost prezent şi antrenorul Sorin Cârţu împreună cu staff-ul tehnic, precum şi preşedintele Marin Condescu şi conducerea clubului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 06:09 PM
Mesaj: #136
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Raskovic a dat gol

Meciul dintre Internaţional şi Pandurii s-a jucat pe stadionul din Curtea de Argeş. Gorjenii şi-au pus la lucru întreg lotul avut la dispoziţie, excepţie făcând câţiva jucători care acuză ceva probleme medicale. Astfel, Martinovic, Cardoso, Murgan, Ghindeanu şi Popete nu au făcut deplasarea la Curtea de Argeş, Cârţu preferând să vadă la lucru şapte jucători de la Pandurii II. Cei şapte sunt: Pleaşcă, Iclănzan, Kutlacic, Rada, Nae Stanciu, Avramescu şi Vlăduţi.

Scorul a fost deschis de Florin Stângă, în minutul 7, însă, la finalul primului sfert de oră, Stoianof a egalat. Apoi, în partea a doua, Raskovic a marcat şi a stabilit scorul final. "Cred că mi-am revenit complet acum, nu mă mai doare nimic după acest meci, am putut juca normal şi mă bucur mult că am scăpat de acea problemă cu spatele. Îmi doream foarte mult să revin pe teren pentru că nu e deloc plăcut să fi accidentat şi să te uiţi la colegi cum joacă. Acum am dat un gol, dar e un meci amical. Am discutat deja cu domnul Cârţu şi voi juca măcar 45 de minute la meciul cu Gaz Metan", a comentat Milanco Raskovic.

În schimb, pentru Cârţu, meciul a fost doar un simplu amical. "Un amical care a intrat în procesul de pregătire al nostru cu o săptămână de antrenamente duble. A fost un joc bun, adică pentru ceea ce ne interesa pe noi, prin antrenamente, am vrut să mai punem un pic echipa în condiţii de joc. Am avut şi jucători de la echipa a doua, i-am băgat la joc, am vrut să îi văd şi mi-a plăcut cum s-au mişcat, e un semn bun", a comentat Cârţu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 03:46 PM
Mesaj: #137
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Sorin Cârţu: "Jocul a fost la discreţia noastră, dar am avut din nou probleme în faţa porţii"

Antrenorul formaţiei Pandurii, Sorin Cârţu, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Gaz Metan Mediaş, că este mulţumit de modul în care elevii săi au abordat jocul, însă au avut din nou probleme în careul advers, şi a criticat arbitrajul lui Teodor Crăciunescu.

"Nu e un rezultat care să mă bucure, dar nici unul care să ne aducă gânduri negre, aşa cum s-a întâmplat după meciurile cu Internaţional şi Oţelul. Nu am ce să reproşez echipei din punct de vedere al modului la care a participat la joc, a pus mereu presiune pe adversar, dar atât a reuşit. La finalizare n-am reuşit prea mult în faţa unei echipe care nu mai e ce a fost anul trecut, este mult mai realistă. Jocul a fost la discreţia noastră, dar am avut din nou probleme în faţa porţii", a spus Cârţu.

Tehnicianul este nemulţumit de modul în care Teodor Crăciunescu, fiul naşului său Ion Crăciunescu, a condus partida. "Toate duelurile au fost duse peste limita regulamentului şi au fost interpretate numai pentru Gaz Metan. Este o persecutare din partea lui Teo Crăciunescu. De fiecare dată când mă arbitrează, trăieşte cu gândul că toată lumea ştie că e copilul naşului meu. Şi să nu spună cineva că mă avantajează, ajunge la o persecuţie hilară. Copilul acesta e mereu ameţit, interpretează cum vrea el", a opinat acesta.

Pandurii Tg. Jiu şi Gaz Metan Mediaş au remizat, sâmbătă, într-o partidă din etapa a 10-a a Ligii I, rezultat în urma căruia cele două formaţii şi-au păstrat locurile în clasamentul primului eşalon, 10, respectiv 11.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 07:48 PM
Mesaj: #138
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii II merg din victorie în victorie

Echipa a doua a clubului Pandurii, antrenată de Gabi Zahiu şi Robert Vancea, a reuşit şi în această etapă o nouă victorie. După ce a trecut precedentele etape de ocupantele locurilor unu şi doi, Pandurii II a învins o altă candidată la primele locuri în clasament, Unirea Sânnicolau Mare. Gorjenii de la Pandurii II au acumulat 21 de puncte după etapa a X-a şi ocupă locul I, la egalitate cu ACS Recaş de care sunt departajaţi de golaverajul mai bun.

Cea de-a doua formaţia gorjeană care activează în seria a V-a, Jiul Rovinari, a înregistrat a cincia victorie consecutivă după ce a învins în deplasare în această etapă pe Şcolar Reşiţa, urcând pe locul V, la egalitate de puncte cu ACU Arad.

Tehnicianul celor de la Pandurii II s-a confruntat la acest meci şi cu o serie de probleme de lot, lipsind de pe teren din cauza accidentărilor Diaconu şi Pătraşcu: "Diaconu e accidentat în continuare şi nu a revenit la pregătire. Pătraşcu are o ruptură minoră dar de luni va reveni la ntrenamente" a explicat Gabi Zahiu situaţia accidentărilor.

Vlăduţi e golgheter în liga a III-a
Pandurii II nu au avut un meci uşor cu Unirea care a deschis scorul şi a dominat în prima repriză. Gabi Zahiu a început meciul în formula: Livshit – Dobroiu, Tătaru, Dăianu, Rada – Adi Popescu, Avramescu, Stanciu – Gavrilescu, Vlăduţi, Fărcăşanu pe parcursul meciului fiind trimişi pe teren şi Ciocioi, Iclănzan şi Basara. Oaspeţii de la Sânnicolau au condus pe tabelă în prima parte a meciului prin golul reuşit de Tulcan în minutul 28 dar Pandurii II au revenit şi au punctat de două ori în partea a doua a jocului prin Vlăduţi, în minutele 52 şi 59. Atacantul golgheter al celor de la Pandurii II a ajuns la cota de nouă reuşite în acest sezon. Vlăduţi are aproape tot atâtea goluri marcate câte au reuşit să înscrie cei de la Pandurii în primele zece etape, golgheterul echipei a doua având nouă goluri marcate iar prima echipă putându-se lăuda doar cu zece goluri în total. Cu toate că înscrie aproape la fiecare meci, Vlăduţi nu a fost încă convocat niciodată în lotul primei echipe.

Pandurii II au urcat pe locul I
În timp ce prima echipă coboară loc cu loc după fiecare etapă, fotbaliştii de la Pandurii II au reuşit să urce câte un loc în fiecare etapă fiind acum pe locul I. Victoria din meciul cu Unirea a dus formaţia gorjeană pe primul loc în clasament dar cu toate acestea antrenorul gorjenilor nu e mulţumit de jocul echipei sale. Gabi Zahiu a declarat după ultimul meci al celor de la Pandurii II că partida cu Sânnicolau a fost una foarte slabă, neavând deocamdată explicaţii pentru joc: "A fost un meci mai slab al echipei mele şi nu înţeleg de ce, pentru că avem jucători valoroşi şi ne mai ajută şi Pandurii cu câte doi sau trei pe meci. Poate i-a înnebunit aerul de sus din clasament."

Preşedintele celor de la Pandurii II, Marin Golea, l-a remarcat la acest meci pe juniorul Gavrilescu, care la doar 17 ani a făcut un meci foarte bun: "Gavrilescu este un jucător foarte bun, a evoluat foarte bine pe dreapta şi a făcut multe faze spectaculoase acolo cu Dobroiu. E unul dintre jucătorii de perspectivă ai noştri, pe lângă Vlăduţi care a ajuns la cel de-al nouălea gol."

Gorjenii vor avea un meci dificil şi etapa viitoare când vor juca în deplasare cu Minerul Mehedinţi, ocupanta locului trei în serie şi una ditre echipele bune din liga a treia.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 07:49 PM
Mesaj: #139
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Suporterii cer demisia antrenorului Cârţu

Meciul cu Gaz Metan Mediaş, încheiat la egalitate, scor 0-0, a arătat şi mai clar că problemele de la Pandurii se manifestă mai vizibil în atac, acolo unde lipsa de inspiraţie a vârfurilor face ca Pandurii să bată pasul pe loc de câteva etape. După ce au pierdut acasă cu Oţelul, gorjenii au reuşit egalul cu Dinamo care e un rezultat bun dar şi un egal acasă cu Gaz Metan. Ultimul egal nu i-a bucurat deloc pe suporterii din tribune care au încheiat prin a cere demisia lui Sorin Cârţu.

Antrenorul s-a apărat după meci acuzând atacul slab al echipei sale. Deşi a folosit trei vârfuri pe parcursul meciului. Raskovic, Stromajer şi Tilincă, Cârţu n-a găsit formula câştigătoare pentru că nici unul dintre aceştia nu a înscris.

Stadionul, aproape gol
Semieşecul cu medieşenii a atras nemulţumirea spectatorilor de pe Municipal care strigă tot mai des "demisia" şi nu se referă la cineva din conducerea clubului ci doar la antrenorul Sorin Cârţu. Faptul că nu mai pot vedea fotbal, deşi pentru asta plătesc abonamentele, i-a nemulţumit pe suporterii de la Pandurii care practic nu s-au putut bucura decât de două victorii ale favoriţilor din cele cinci meciuri disputate acasă de Pandurii.

Puţin peste 3.000 de spectatori au ţinut să asiste la meciul cu Gaz Metan deşi peste 7.000 de locuri sunt deja plătite în stadion de abonaţii clubului. Ce anume i-a îndepărtat pe suporteri de echipă e greu de spus şi nu numai vremea poate fi cauza. Evoluţiile slabe ale celor de la Pandurii pe teren propriu, eşecurile cu Internaţional şi Oţelul Galaţi, golurile marcate – destul de puţine, şi lipsa spectacolului pot fi doar câteva dintre cauzele reducerii numărului de spectatori care vin la meci.

Meciul cu Mediaş a fost anost
Meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost unul destul de anost, fără faze de poartă de ambele părţi. Medieşenii îşi cunoşteau posibilităţile şi faptul că au venit fără trei titulari i-a făcut să nu se hazardeze în atac deşi au ajuns şi ei la poarta lui Mingote pe final de meci. Deşi aveau în faţă un adverdsar ce putea fi depăşit, Pandurii n-au profitat, în prima parte a jocului doar Dedu şi Păcurar încercând poarta adversă dar destul de anemic. Portarul Butcha nu a avut mari probleme iar repriza a doua nu a adus nici o schimbare a situaţiei, doar faza în care Martinovic a trimis cu capul pe lângă poartă fiind una mai periculoasă. Stromajer, Raskovic şi Tilincă, cei trei atacanţi trimişi pe teren de Cârţu n-au reuşit să ajungă prea des în faţa porţii, în aceste condiţii fiind greu de învins o echipă ca Mediaşul, venită să se apere şi să joace la rezultat.

Cârţu: "Practic nu au avut nicio ocazie"
Acest 0-0 nu l-a bucurat pe antrenor dar nici nu l-a întristat foarte tare, Cârţu apreciind jocul echipei sale: "Nu e un rezultat care să mă bucure nici pe mine nici pe cei de la echipă dar nici nu este unul care să ne aducă gânduri negre sau întristare aşa cum au fost eşecurile de la alte partide cum a fost cu Internaţional şi Galaţi. Nu am ce să reproşez echipei din punct de vedere al modului la care au participat la joc, au vrut şi au încercat mereu şi au supus adversarul la presiune dar atâta am reuşit. La finalizare n-am reuşit prea mult să creem probleme în faţa unei echipe care se ştie că Mediaşul nu mai e echipa de anul trecut şi e o echipă mult mai realistă şi mai organizată în joc. Deşi faţă de alte meciuri cu Internaţional sau Galaţi, practic nu au avut nici o ocazie, singurul şut spre poartă a fost decât spre final, un şut de la 35-40 de metri care nu putea să-i pună probleme lui Mingote." Totuşi Cârţu a fost nemulţumit de ceva la acest meci, chiar dacă a evitat să spună cine sunt adevăraţii vinovaţi ai semi-eşecului, lipsa de eficienţă a atacanţilor: "Nu avem eficacitatea respectivă şi nu ne putem crea avantaj să spunem faţă de adversar. Cu excepţia câtorva minute din prima repriză când am fost puţin haotici, după aceea au început din nou să-şi revină şi au jucat ceea ce ştiu atuncui când încercăm să jucăm şi pe principiul acesta reuşim destul de bine anumite faze coerente. În rest jocul a fost la discreţia noastră numai că vechile noastre probleme cu finalizare s-au accentuat şi au ieşit în evidenţă."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 08:13 PM
Mesaj: #140
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Cartu: "Nu am ce sa le reprosez baietilor in planul atitudinii"

Tehnicianul gruparii gorjene este multumit de atitudinea elevilor sai, in ciuda faptului ca Pandurii au remizat, scor 0-0, pe teren propriu

Antrenorul echipei Pandurii Targu Jiu, Sorin Cartu, este multumitde atitudinea afisata de elevii sai la meciul de sambata dupa-amiaza, incheiat la egalitate cu Gaz Metan Medias, scor 0-0.

"Sorinaccio" a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca jucatorii sai au jucat bine, au dominat si si-au creat ocazii, insa apararea adversa si-a facut bine treaba, iar portarul mediesean a prins o zi buna.

"Acest 0-0 cu Gaz Metan Medias nu e un rezultat care sa ne bucure sau care sa ne creeze nu stiu ce stare de multumire. Nu am ce sa le reprosez baietilor din punctul de vedere al atitudinii, pentru ca au dominat partida si adversarii au avut un singur sut pe poarta, expediat de la distanta. A fost greu, pentru ca si Gazul a fost un adversar care ne-a pus multe probleme si au castigat cele mai multe dueluri directe. Avem niste probleme la finalizare si speram sa le remediem, asta si in functie de ce ne vor aduce meciurile viitoare. Am intalnit un adversar foarte combativ si cu un compartiment defensiv foarte bine organizat. Am avut centrari, sapte - opt lovituri libere, dintre care cele mai multe au fost executate cu periculozitate, dar au avut si un portar care a prins o zi buna. Am incercat, de aia nu pot spune ca sunt suparat pe atitudinea jucatorilor. Am cautat sa castigam partida asta, dar nu s-a putut", a declarat Sorin Cartu, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut