Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
10-05-2009, 08:28 PM
Mesaj: #91
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gelu Crăcană : "Hizo să aducă maşina X5 înapoi la club!"
"Prietenia" între antrenorul Viorel Hizo şi cel cunoscut drept cel mai înfocat suporter al Ceahlăului, Gelu Crăcană, a devenit mai "strânsă" odată cu meciul de aseară. Încă de vineri după-amiază, Crăcană anunţase că-i pregătise câteva mesaje, pe două bannere, tehnicianului giuleştenilor.
"Noutăţile pentru meciul nostru contra Rapidului sunt că i-am pregătit două bannere lui Hizo. Eu personal le-am făcut", a spus fanaticul Ceahlăului, culmea, simpatizant şi al rapidiştilor. Cele două bannere erau programate să fie postate în zona peluzei nord, lângă sectorul destinat galeriei pietrene. "Vor fi observate de toţi cei care vor ajunge la meci", a ţinut să menţioneze Gelu Crăcană, care pregătise mesajele sale cu dedicaţie pentru Viorel Hizo, la momentul ieşirii echipelor şi arbitrilor pe teren, pentru salutul oficial. Prin unul din cele două bannere pregătite antrenorului Rapidului, Gelu Crăcană i-a cerut lui Hizo să aducă înapoi la club, BMW-ul X5, "maşină pe care a luat-o când a antrenat ultima dată pe Ceahlăul. Ştiu că luase una şi de la Vaslui. Dar nu cu aia am treabă, pentru că luase una şi de la noi, înainte să se întoarcă la Vaslui". Celălalt mesaj adresat tehnicianului giuleştenilor la meciul de aseară era pregătit cu mult timp în urmă. "Hizo, ne-ai retrogradat! De două ori!!". "Cu banner-ul ăsta am umblat peste tot în ţară, pe unde a jucat echipa antrenată de Hizo. Iar când a antrenat ultima dată la noi, la Piatra Neamţ, mi-am dat demisia ca ofiţer de presă. Nimeni nu putea lucra cu el", a completat Gelu Crăcană. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:26 PM
Mesaj: #92
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlăul de criză
Pietrenii şi-au supraestimat rezervele. Folosite în număr mai mare decît de obicei, acestea nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor în partida cu Rapidul. Echipa încropită de managerul Florin Marin este rezultatul unei situaţii fără precedent în acest campionat. Trei titulari au fost înlocuiţi în primul unsprezece al Ceahlăului, iar de pe bancă au absentat tot atîţia jucători, din motive medicale. Cel mai mult s-au cunoscut absenţele lui Viţelaru, Bădescu şi Gafiţa.
"Cei care i-au înlocuit nu s-au ridicat la valoarea lor", a declarat managerul Florin Marin. "Dacă-i aveam, poate reuşeam să obţinem mai mult din acest joc". Marile dezamăgiri au venit însă şi din partea jucătorilor care nu sînt la primul meci în Liga I. Brazilianul Fabbron a nemulţumit din nou, dar a fost, ca şi în cazul altora, o alegere disperată. "Fabbron a greşit majoritatea mingilor, a avut o evoluţie slabă. Nu aveam alte soluţii. Am găsit şase jucători accidentaţi. Aţi văzut cine a stat pe bancă", a mai declarat Florin Marin. După un scor umilitor, antrenorul a mai găsit resurse să rămînă optimist. Are încredere că echipa îşi va putea realiza obiectivul, rămînerea în Liga I. "S-au disputat doar nouă etape, iar campionatul este strîns. Mai sînt şi alte echipe în situaţia noastră. Noi am jucat acasă cu Dinamo, Steaua şi Rapid, echipe grele. Sînt convins că şi celelalte formaţii vor avea meciuri dificile cu ele. Important este să credem, să căutăm în continuare să obţinem puncte, să avem constanţă în joc şi rezultate", a declarat Florin Marin. Pauza din Liga I a venit la timp pentru cei de la Ceahlăul, care vor încerca să-şi recupereze jucătorii accidentaţi pînă la meciul cu FC Timişoara. Bădescu va lipsi însă şi de la această partidă, fiind suspendat două etape pentru eliminarea suferită la Iaşi. Achim, la tineret Vlad Achim a fost convocat din nou la naţionala de tineret. Mijlocaşul Ceahlăului se află deja în cantonamentul selecţionatei U21, care s-a reunit ieri, la Snagov. Tineretul susţine două jocuri în preliminariile Europenelor de anul viitor. Primul, cu Letonia, în deplasare, se va disputa pe 9 octombrie, la Riga. Următorul, în care romanii vor întîlni Insulele Feroe, va avea loc marţi, 13 octombrie, la Botoşani. Vlad Achim se află la cea de a doua convocare la naţionala de tineret, pentru care nu a jucat încă nici un minut. La echipele naţionale au mai fost chemaţi George Sofroni (juniori) şi Eugen Cebotaru (Moldova). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:29 PM
Mesaj: #93
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Cebotaru, Achim şi Sofroni, din nou sub tricolor
Codaşă în clasamentul la zi al întrecerilor Ligii 1 de fotbal, echipa Ceahlăului se poate lăuda cu trei reprezentanţi convocaţi la acţiunile loturilor naţionale. Cel dintâi plecat spre echipa reprezentativă a statului său a fost mijlocaşul Eugeniu Cebotaru. Internaţionalul din tabăra pietreană a luat drumul spre Chişinău încă de la terminarea meciului echipei sale de club, contra Rapidului. Basarabeanul s-a prezentat la naţionala selecţionerului Igor Dobrovolski pentru cele două meciuri programate, între care ultimul se va desfăşura sâmbătă 10 octombrie în deplasare cu Israelul. În preliminariile CM 2010, înaintea acestui meci oficial, naţionala de la Chişinău ocupă locul 6 în clasamentul grupei a II-a europene, cu doar 3 puncte acumulate în urma a tot atâtea rezultate de egalitate obţinute.
Tot la naţională, dar la cea de tineret, a României, a plecat şi "închizătorul" Vlad Achim. Dobrogeanul Ceahlăului n-a putut da cu piciorul la noua convocare venită din partea lui Emil Săndoi, chiar dacă la precedenta sa prezenţă sub tricolor, prima din cariera sa, fotbalistul nostru nu s-a numărat nici măcar printre rezervele "naţionalei mici". Mijlocaşul Ceahlăului se află deja în cantonamentul selecţionatei Under 21, care s-a reunit ieri la Snagov. Selecţionata lui Săndoi susţine două jocuri în preliminariile "Europenelor" acestei categorii de vârstă, turneul final fiind programat anul viitor. Cel dintâi joc este anunţat contra formaţiei similare din Letonia, în deplasare, vineri 9 octombrie, la Riga. Următorul, în care romanii vor întîlni Insulele Feroe, va avea loc marţi, 13 octombrie, la Botoşani, o zi mai târziu, dar la Piatra Neamţ, prima reprezentativă tricoloră urmând să joace împotriva feroezilor. La rândul său, mijlocaşul George Sofroni a răspuns la o nouă acţiune a efectivului naţional Under 18, anunţată a fi finalizată într-un turneu de calificare. "Funcţie şi de perioada în care îşi termină acţiunile lor de la loturile naţionale respective, sunt aşteptaţi să revină la programul echipei lor de club, dar nu mai târziu de miercurea viitoare", a spus Radu Lefter, antrenorul secund la FC Ceahlăul. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-07-2009, 10:00 PM
Mesaj: #94
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Vitelaru spera intr-o revenirea rapida
Andrei Vitelaru, fundasul central al echipei de fotbal Ceahlaul Piatra Neamt, priveste cu incredere spre momentul in care va reveni pe teren pentru a isi ajuta echipa in campionat. Accidentat inaintea partidei de la Iasi, pierduta cu 2- 0 de Ceahlaul, jucatorul a afirmat ca greul a trecut si ca are incredere ca va fi in teren in etapa 10.
"Perioada mai grea a trecut. Am stat pe margine 10 zile fara sa fortez vreo alergare. A fost vorba despre o contractura musculara sau despre o intindere, dar bine ca nu a fost ceva mai grav. Am avut in trecut acea ruptura musculara la coapsa piciorului sting si m-a tinut mai mult in afara terenului", a afirmat Andrei Vitelaru. Ceahlaul a jucat fara Vitelaru in mai multe partide in aceasta prima jumatate a turului. A bifat o jumatate de ora cu Steaua (0-2), dupa care a lipsit cu Otelul (0-0), Dinamo (0-4), Gaz Metan Medias (2-0) si Pandurii (1-2). Vitelaru a revenit apoi cu FC Brasov (0-1), a fost in teren la prima victorie acasa in acest campionat, cu Gloria Bistrita (2-1), dar si la rusinea din Cupa Romaniei, cu Gaz Metan CFR Craiova, meci pierdut dupa lovituri de departajare, loterie la care a si ratat un penalty. De asemenea, a vazut din tribuna jocurile cu Poli Iasi (0-2) si Rapid (0- 4). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-10-2009, 12:45 PM
Mesaj: #95
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Viţelaru are şanse mari să revină pe teren la Timişoara
Formaţia Ceahlăului rămâne fără adversar în vacanţa celor două săptămâni a campionatului Ligii I. Datorată meciului tricolorilor, ultimul, din preliminariile CM 2010 şi găzduit pe "Municipalul" pietrean, perioada liberă a jucătorilor managerului Florin Marin le-a adus acestora doar antrenamente. Ba şi un meci...oficial: cel de ieri după-amiază, derbyul nemţean (4-2) din seria I a eşalonului trei, jucat la Roznov între Ceahlăul II şi Cetatea Tg. Neamţ. Pentru respectiva confruntare, şeful băncii tehnice a pietrenilor a lăsat "satelitului" un grup de şapte jucători, între care Staicu, Gorea, Pântea, Andrei Marc, Aioanei şi Margină.
Dintre titularii primei echipe a Ceahlăului, creditaţi cu şanse mari să revină din punct de vedere medical pentru meciul oficial de sâmbăta viitoare la Timişoara, Andrei Viţelaru pare să fie primul pe drumul cel bun. "El a şi început să alerge de câteva zile, aşa că în scurt timp îl putem considera în ritmul normal de pregătire", a declarat "principalul" Mihai Ionescu. Dacă Bădescu sare peste deplasarea de la Timişoara datorită ultimei sale etape de suspendare, Cristinel Gafiţa pare să nu poată intra în vederile tehnicienilor la următorul meci oficial al Ceahlăului. "Abia lui îşi va da gipsul jos de pe piciorul care i-a fost imobilizat imediat după meciul de la Iaşi. Pentru binele lui, sperăm ca recuperarea să-i decurgă normal. Cu siguranţă nu se va număra printre cei care au şansa de a juca la Timişoara", a mai spus tehnicianul principal al Ceahlăului. Ceahlăul a rămas în această săptămână fără "amical" şi datorită absenţei celor convocaţi sub tricolor. Exceptându-i pe elevii lui Florin Marin, care au participat ieri la derbyul nemţean din Liga a III-a, formaţia pietreană de fotbal n-a putut contacta un adversar pentru un eventual "amical" al acestui final de săptămână şi datorită absenţei celor trei jucători convocaţi la loturile naţionale. Este vorba de Achim (aflat în programul naţionalei "mici"), de Cebotaru, plecat să ajute echipa Republicii Moldova şi de Sofroni, convocat în lotul naţional Under 19. Romaşcanul Ceahlăului participă la jocurile grupei a 6-a ale primului tur de calificare la Campionatului European, ediţia 2009-2010. Scoţia, Armenia şi Austria sunt adversarele lui Sofroni şi compania în turneul găzduit de austrieci până joi 15 octombrie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-18-2009, 04:21 PM
Mesaj: #96
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Florin Marin: "Am pierdut de o manieră cruntă, am primit o lecţie de fotbal şi mă simt umilit"
Antrenorul nemţenilor, Florin Marin, crede că echipa sa nu a contat absolut deloc în partida cu Timişoara şi este dezamăgit de evoluţia mai multor jucători.
"A fost o diferenţă clară de valoare, am întâlnit o echipă foarte bine organizată şi agresivă. Bănăţenii ne-au fost superiori la toate capitolele şi cred că începuturile de repriză ne-au fost fatale. Nu e prima oară când se întâmplă asta. Am pierdut de o manieră cruntă, am primit o lecţie de fotbal şi mă simt umilit", a afirmat Marin. FC Timişoara a învins, sâmbătă, scor 6-0, Ceahlăul Piatra Neamţ, pe teren propriu, şi a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I, la egalitate de puncte cu CFR Cluj, formaţie pe care o va întâlni etapa viitoare. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-19-2009, 08:11 PM
Mesaj: #97
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gheorghe Stefan: "Daca jucam cu Franta sau Serbia la Piatra Neamt, mai trebuia sa punem scaune"
Presedintele de onoare al echipei Ceahlaul Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, a infirmat zvonurile care spuneau ca formatia moldava a platit 200.000 de euro pentru privilegiul de a organiza meciul echipei nationale a Romaniei cu Insulele Feroe.
"Pinalti" a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca Ceahlaul s-a ales chiar cu profit si ca asteapta cu nerabdare ca prima reprezentativa sa revina la Piatra Neamt, pentru a juca impotriva unei echipe mai puternice. Oficialul a spus ca, daca "tricolorii" ar fi intalnit o echipa mai puternica in aceste preliminarii si meciul s-ar fi disputat pe arena celor de la Ceahlaul, ar fi fost nevoit sa mai puna scaune si sa ridice capacitatea arenei la 20.000 de locuri, din cauza interesului publicului moldovean. "Spectatorii au pus suflet in acest meci cu Insulele Feroe si au fost alaturi de echipa nationalala greu. De organizare s-au ocupat mai mult cei de la Federatia Romana de Fotbal. Nu e adevarat ca am platit 200.000 de euro pentru organizarea meciului. Nu ne-am ocupat nici de transportul celor doua echipe. Federatia ne-a lasat incasarile de la bilete si de la invitatii. Noi am achitat numai hotelul si masa pentru cele doua echipe. Clubul Ceahlaul s-a ales cu un profit de pe urma acestui meci. Nu stiu cat de mare, dar nu am iesit pe minus. E al doilea meci pe care il oganizam pentru echipa mare si intotdeauna avem spectatori sufletisti, foarte multi in raport cu echipele pe care le-am intalnit: Luxemburg si Insulele Feroe. Daca erau Franta sau Serbia, mai puneam scaune, pentru ca putem sa mai punem, sa ducem stadionul la capacitate de 20.000 de locuri", a declarat Gheorghe Stefan in cadrul emisiunii "Gol dupa gol". "Vrem sa organizam orice meci al echipei nationale, pentru ca multumim si noi moldovenii nostri. Vin oameni din toata Moldova pentru meciurile echipei nationale. Vin si din Ardeal, chiar si de la Bucuresti. Trebuie sa remarcam faptul ca moldovenii nostri au fost patrioti si trebuie sa ii apreciem, sa ii respectam, adica sa mai revenim cu echipa nationala aici", a mai spus presedintele de onoare al echipei Ceahlaul Piatra Neamt. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-19-2009, 09:16 PM
Mesaj: #98
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Şedinţe lungi şi apăsătoare în vestiar
Dacă pentru bănăţeni, succesul de sâmbătă noapte asigură liniştea necesară înaintea pregătirilor mult mai importantului joc din Europa cu Anderlecht, în tabăra pietreană, eşecul de la Timişoara a adus o atmosferă de ..înmormântare.
"Suntem într-o şedinţă, care se anunţă mai lungă ca cele de obicei", a motivat, ieri după-amiază, "principalul" Mihai Ionescu, refuzul de a comenta şi de a mai declara ceva în urma înfrângerii ruşinoase a Ceahlăului, la Timişoara. Singurul care a acceptat să vorbească pe marginea prestaţiei alor noştri la meciul din Banat, a fost preşedintele Viorel Măstăcăneanu. "Ce să mai zici la un asemenea scor, la o asemenea diferenţă?", s-a arătat mâhnit, şeful Consiliului de Administraţie al pietrenilor. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-19-2009, 09:17 PM
Mesaj: #99
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Preşedintele ştie slăbiciunile propriilor oameni: "N-au vână în ei să marcheze, să-şi sperie adversarii!"
Bucuria prilejuită de succesul şi lucrurile bune întâmplate la naţională cu largul concurs al oficialilor Ceahlăului, a fost repede umbrită şi chiar dată uitării de acest 6-0 cu Poli Timişoara. Mai mult, şefilor şi restului oficialilor clubului pietrean de fotbal parcă nici nu le mai arde de petrecerea aniversară, anunţată marţi, cu prilejul împlinirii celor nouă decenii de viaţă ale echipei Ceahlăului.
"Nici n-am mai rămas să mă văd cu ei după meci, la vestiar, aşa cum obişnuiam să fac altădată", a mai spus preşedintele Ceahlăului, după umilinţa trăită sâmbătă la Timişoara. Viorel Măstăcăneanu a vorbit şi despre momentele de cădere ale formaţiei sale, la deplasarea de săptămâna trecută. "Dacă băieţii sunt luaţi repede la joc, greu îşi mai revin. S-a putut observa că erau «în corzi» după numai cinci minute. Tinereţea, dar în special lipsa de experienţă nu-i avantajează deloc. După 2-0, au echilibrat ei partida, dar degeaba. N-au vână în ei să marcheze, să sperie adversarii. Cu Timişoara, s-a văzut că în atac n-am contat decât o dată sau de două ori, dar fără prea multe emoţii. Nu la fel au stat lucrurile şi în careul nostru, unde timişorenilor le-au intrat aproape orice şut", a comentat şeful Administrativului pietrean, prestaţia echipei în meciul cu Timişoara. Mare parte din vina lucrurilor proaste întâmplate echipei în partida de sâmbătă seară, se datorează şi portarului Valentin Lipitor. După experimentele nereuşite cu Savu şi, Roheţki, acum, goal-keeperul titularizat cu Rapidul şi Timişoara, pare să fi dezamăgit cel mai mult. "Lipitor a dovedit, în cel puţin două-trei rânduri, intervenţii greşite. La primul gol al gazdelor, dar şi la cel cu numărul patru, s-a văzut din avion asta", susţine Viorel Măstăcăneanu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-19-2009, 09:17 PM
Mesaj: #100
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Următorul obiectiv: Şase puncte în următoarele două meciuri
Nu cu Timişoara era meciul ce trebuia, obligatoriu, câştigat pentru Ceahlăul. O recunoaşte şi şeful CA, Viorel Măstăcăneanu, cel care cataloghează de maximă importanţă obiectivele următoarelor două partide pentru ai noştri.
"Trebuie neapărat să obţinem punctaj maxim în partidele cu formaţiile contracandidate pentru noi, în lupta de evitare a locurilor retrogradabile", îşi avertizează jucătorii preşedintele Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu. Meciurile cu Unirea Alba Iulia (de la finalul acestei săptămâni) şi cel de la Ploieşti contra Astrei sunt anunţate "foarte, foarte importante pentru obiectivul nostru şi pentru viitorul imediat al acestei echipe", mai spune diriguitorul Ceahlăului. Preşedintele Măstăcăneanu pune şi o condiţie echipei managerului Florin Marin: "Dacă luăm punctele, toate, contra adversarelor din următoarele două etape, îi iertăm pe băieţi pentru înfrângerea dureroasă înregistrată la Timişoara". Cât despre bani, capitolul financiar pare să fie unul străin jucătorilor Ceahlăului. "N-are rost să-i mai amendăm după ruşinea păţită sâmbătă. Şi-aşa nu au avut ei motive prea multe, pentru care să-şi încaseze banii din primele fiecărui joc. Dar o să-şi primească banii de acum, când vor aduce şi rezultate pozitive pentru club", a adăugat şeful CA de la FC Ceahlăul. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut