Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Unirea Urziceni
10-19-2009, 08:23 PM
Mesaj: #141
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Mihai Stoica: O remiza ar fi o surpriza uriasa, o victorie ar fi o minune

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, luni, înainte de plecare spre Glasgow, în vederea partidei cu Rangers, din etapa a treia a grupei F a Ligii Campionilor, că o victorie împotriva campioanei Scoţiei ar reprezenta o nouă minune după titlul câştigat în sezonul trecut.

"Va fi ceva special la Glasgow, iar emoţiile sunt la o altă intensitate. E o altă lume şi puţini sunt cei care ajung acolo, aşa că trebuie să ne felicităm încă o dată că am reuşit să pătrundem în elita fotbalului european. Întâlnim o echipă care are un moral foarte bun. I-am văzut acum două săptămâni câştigând "Old Firm" contra celor de la Celtic, iar acum au trecut şi pe primul loc în campionat. E o echipă foarte bună pe teren propriu, dar nu de nivelul Sevillei, şi dorim să ne fructificăm şansa. Şi un rezultat de egalitate este pozitiv, pentru că întâlnim o echipă de o altă categorie. Noi venim din urna a patra şi întâlnim doar adversari din categoria grea şi supergrea. Glasgow Rangers nu e din categoria supergrea, dar e din cea grea. Un rezultat de egalitate ar fi o surpriză uriaşă, iar o victorie ar fi o minune, dar şi cum câştigarea campionatului poate fi încadrată în categoria minunilor, să sperăm că băieţii vor mai reuşi încă una", a spus Stoica.

Întrebat dacă miza partidei cu Glasgow Rangers îi va motiva mai mult pe jucătorii formaţiei ialomiţene decât în meciurile cu FC Vaslui şi Oţelul Galaţi, Stoica a răspuns: "Nu discutăm de meciuri amicale când noi evoluăm în Liga Campionilor. Este o altă competiţie, sunt emoţii, dar şi recunoaşterea valorii, iar în ţara noastră doar campioana merge în grupe. De regulă, după un rezultat nefavorabil, motivaţia este suplimentară. Nu cred că are vreo legătură rezultatul pe care l-am obţinut noi împotriva Vasluiului, mai ales că a fost un rezultat nedrept, deoarece evoluţia băieţilor noştri nu a fost slabă, dar se întâmplă atunci când întâlneşti un adversar de valoare şi nu reuşeşti să concretizezi măcar două-trei situaţii".

Mihai Stoica speră ca jucătorii campioanei României să nu fie intimidaţi de atmosfera de pe Ibrox Park. "Nu e acelaşi lucru să joci pe teren neutru trei meciuri şi în deplasare trei meciuri. Noi avem un handicap uriaş faţă de celelalte participante la cea mai importantă competiţie intercluburi, pentru că nu jucăm niciun meci pe teren propriu, însă dacă am reuşit un rezultat de egalitate împotriva lui VfB, atunci suntem foarte încrezători contra celor de la Rangers. Sper să nu fim copleşiţi de atmosfera de pe Ibrox Park", a subliniat Stoica.

Căpitanul echipei ialomiţene, George Galamaz, crede că rezultatul de egalitate obţinut împotriva nemţilor de la VfB Stuttgart le va da încredere colegilor săi. "Plecăm cu încredere şi cu speranţa că vom obţine un rezultat bun. Rezultatul de egalitate contra lui VfB ne dă încredere. De doi ani de zile ne facem cantonamentele în Scoţia, suntem obişnuiţi şi în mod normal nu ar trebui să avem parte de surprize. Moralul nostru nu este foarte bun, dar încercăm să câştigăm, să ne dăm viaţa pe teren şi încercăm să obţinem ceva bun. Orice victorie în Liga Campionilor e un miracol şi vom încerca să realizăm", a adăugat Galamaz.

Delegaţia echipei Unirea Urziceni a plecat, luni dimineaţă, spre Glasgow în vederea partidei cu Rangers, contând pentru etapa a treia a grupei F a Ligii Campionilor. Alături de echipă a plecat şi fostul campion mondial la box, Mihai Leu, dar şi finanţatorul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman.

Partida Glasgow Rangers - Unirea Urziceni este programată, marţi, cu începere de la ora 21:45, pe stadionul "Ibrox Park".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 02:25 PM
Mesaj: #142
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Nu ştiu dacă putem învinge Rangers, dar măcar vom încerca"

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că punctul forte al lui FC Rangers este organizarea şi s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în meciul de marţi, din Grupa G a Ligii Campionilor, informează presa scoţiană.

"Toată presiunea e pe Rangers, e echipa mai bună, e clubul mai important şi are o experienţă mai mare în Liga Campionilor. Deşi nu are cei mai buni jucători pe teren, e o formaţia foarte bine organizată. Dacă nu vom câştiga, nu va fi deloc un dezastru. Suntem debutanţi şi dacă suntem învinşi, nu avem nicio problemă. Nu ştiu dacă putem învinge Rangers, dar măcar vom încerca. Oricum, pentru noi orice punct e bun", a spus Petrescu, adăugând că "dacă în deplasare nu joacă atât de bine, în schimb, pe teren propriu, pare o altă echipă, una mult mai bună".

Fostul internaţional spune că obiectivul echipei sale în acest moment este clasarea pe locul trei în grupă şi, implicit, calificarea în primăvara europeană. "Ţinta noastră este să terminăm pe trei şi să mergem mai departe în Liga Europa. Dar dacă vom termina pe poziţia a doua, va fi o performanţă extraordinară. Noi, totuşi, vom încerca să ajungem în Liga Europa pentru a învăţa din ce în ce mai mult despre cupele europene", a punctat tehnicianul.

Partida FC Rangers-Unirea Urziceni, din Grupa G a Ligii Campionilor, se va disputa marţi, de la ora 21:45, pe Ibrox Stadium din Glasgow. După primele două etape, ambele formaţii au câte un punct.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 02:48 PM
Mesaj: #143
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Unirea are fani din Cambodgia

Ignorată în ţară, campioana României la fotbal este simpatizată pe internet de tineri proveniţi din diferite colţuri ale lumii.

Ajunşi în Scoţia ieri la amiază, fotbaliştii echipei Unirea Urziceni aşteaptă încrezători duelul din această seară cu Glasgow Rangers (ora 21.45, TVR 1), contând pentru cea de-a treia etapă din Grupa G a Ligii Campionilor. Rămaşi cu un punct după primele două meciuri, ialomiţenii visează la prima victorie, mai ales că, în Insulă, antrenorul Dan Petrescu se simte ca peştele în apă, după cei opt ani petrecuţi în Premier League.

Unirea Urziceni „a ars” în mare viteză etapele performanţei, ajungând în doar trei ani din Liga a II-a în grupele Ligii Campionilor. Ascensiunea n-a fost însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, de o creştere a numărului de suporteri, motiv pentru care ialomiţenii se confruntă cu o mare problemă de imagine: adună cel mai mic număr de spectatori la jocuri din grupele Ligii.

Ignorată în ţară, Unirea a reuşit să strângă admiratori de peste hotare. Mitul firavului David care se luptă cu uriaşul Goliat încă place, iar câţiva microbişti excentrici din întreaga lume şi-au dat întâlnire pe portalul de socializare Facebook, unde schimbă impresii şi îşi fac publică simpatia faţă de trupa din Bărăgan.

Grupul de apartenenţă "Unirea Urziceni" numără deja 91 de membri, majoritatea din străinătate. Pe cei din galeria virtuală îi leagă simpatia faţă de Dan Petrescu. EVZ a reuşit să stea de vorbă cu câţiva dintre fanii Unirii răspândiţi prin lume.

Tricourile ialomiţenilor, la mare căutare în Franţa
Sakirine Yusof are 22 de ani şi locuieşte într-o suburbie a oraşului Lyon (Franţa). Tânărul are origini cambodgiene, merge mai mult pe skateboard decât pe jos, a rămas un fan pătimaş al lui Michael Jackson, iar din când în când tastează la calculator adresa "fcunirea.ro", site-ul oficial al ialomiţenilor.

"Asta pentru că îmi place foarte mult de Dan Petrescu. Mi-aş dori un tricou al Unirii Urziceni, dar în Franţa este imposibil de găsit", oftează Sakirine. "Este o comunitate importantă de români aici, în Lyon, şi prin baruri ne uităm deseori la meciurile din campionatul românesc. Tatăl meu are origini româneşti, iar mama este din Cambodgia", ne-a dezvăluit Yusof.

"Steaua, echipa lui Ceauşescu"
Steven Urufrien (22 de ani) este uruguayan şi locuieşte în capitala Montevideo. Chiar dacă provine din ţara care a câştigat prima Cupă Mondială la fotbal, Steven se declară un fan înfocat al României.

"Ţin cu echipa naţională a României şi cu toate cluburile din România, mai puţin cu Steaua, care a fost echipa lui Ceauşescu. În afară de Unirea Urziceni, mai simpatizez şi cu Dinamo", ne spune Steven, care ştie două cuvinte în româneşte: "Hai, România!".

Eleni suferă pentru echipă
Eleni Dionisia s-a născut în Cipru şi este una dintre persoanele care au creat grupul "Unirea Urziceni" pe Facebook. Pasiunea pentru fotbalul din România a dobândit-o în cei patru ani în care a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. "Nu-mi place vreun jucător anume, ci toată echipa. M-a atras faptul că formaţia asta a reuşit să crească într-un timp foarte scurt. Anul trecut m-am întors acasă, în Limassol, dar încerc să fiu la curent cu rezultatele Unirii. Regret când pierde", ne spune Eleni, nu înainte de a dovedi că ştie tot ce mişcă în fotbalul din ţara ei: "Românul meu preferat este Adrian Mihalcea, de la Aris Limassol".

Mirajul soccerului din Bărăgan
Alex Szasz (16 ani) este român, dar îşi trăieşte adolescenţa într-un oraş din statul american Alabama. A ajuns în Ţara Făgăduinţei împreună cu familia, cu mult timp în urmă. Doar antena de satelit “World TV” îi asigură legătura cu ţara de origini. Alex iubeşte fotbalul american şi soccerul deopotrivă: "Am văzut meciul Unirii cu Stuttgart. Îmi place Urziceni pentru că nimeni n-a crezut în echipa asta. Toată lumea se gândea că Dinamo va câştiga campionatul. Sau Steaua. Dar iată că n-a fost aşa!".

Alex pare a fi făcut din aceeaşi plămădeală ca Dan Petrescu. "Bun, mai bun, cel mai bun. Nu-i timp de odihnă până nu devii numărul unu", este mottoul adolescentului. Dincolo de Canalul Mânecii locuieşte un alt "ialomiţean" virtual, Matty O’Carroll. Stă în Anglia, dar adoptă o diplomaţie franţuzească, a la Michel Platini: "Îmi place fotbalul românesc în special şi cel din estul Europei în general. În Liga Campionilor ţin cu Unirea".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:11 PM
Mesaj: #144
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Primesc mereu sfaturi tactice de la mama"

Atacantul Unirii Urziceni Dacian Varga mărturiseşte că mama sa îi dă sfaturi tactice înaintea fiecărui meci pe care îl joacă şi spune că golul pe care l-a marcat în poarta lui VFB Stuttgart este cel mai important din cariera sa.

"Mama îmi dă sfaturi tactice înainte să plec la stadion. Îi sînt recunoscător pentru tot ce a făcut pentru mine de-a lungul carierei", a spus Varga în The Sun, referindu-se apoi la jocul cu Stuttgart din urmă cu 3 săptămîni: "Nu am simţit cînd Mihai Stoica mi-a pupat mîna după gol. Am aflat abia la vestiare! Ar fi trebuit să-l pup şi eu, lumea îmi spune acum că eu sînt jucătorul lui preferat. Nu am fost niciodată mai fericit să văd că o minge intră în poartă".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:12 PM
Mesaj: #145
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Bruno Fernandes: "O victorie ar fi de vis. Putem lua cel puţin 4 puncte cu Rangers!"

Fundaşul Unirii Urziceni Bruno Fernandes spune că o victorie pe Ibrox Park ar fi un rezultat de vis pentru campioana României şi laudă calităţile echipei pregătite de Walter Smith.

"Dacă vom obţine un punct cu Rangers înseamnă că ne-am făcut bine treaba, iar dacă vom cîştiga, ar fi un rezultat de vis. Urmează meciul de pe teren propriu cu scoţienii şi acolo putem să presăm pentru cele 3 puncte. Şansele la partida de diseară sînt de 50%-50%. Sîntem pozitivi chiar dacă am pierdut în weekend în faţa lui FC Vaslui. Înseamnă foarte mult pentru noi să evoluăm la acest nivel. Nimeni nu s-ar fi aşteptat să ajungem pînă aici, iar noi avem datoria să demonstrăm că ne merităm locul. Rangers e o echipă foarte bună, îi respectăm, dar asta nu ne poate face să nu ne propunem un rezultat cît mai bun. Am văzut DVD-uri cu înregistrările meciurilor pe care le-au jucat în ultima perioadă, sînt o echipă adevărată, care ştie să joace mingea. Ştiu că înaintea derby-ului cu Celtic au avut trei meciuri fără gol marcat, sper să fie la fel şi de această dată", a spus Fernandes.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:13 PM
Mesaj: #146
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Mehmedovici: "Vrem să luăm ochii tuturor, putem face un meci mare!"

Fundaşul Unirii Urziceni Ersin Mehmedovici mărturiseşte că era un fan al lui Rangers pe vremea în care croatul Dado Prso evolua pentru protestanţi şi explică circumstanţele în care campioana României ar putea să realizeze un rezultat pozitiv pe Ibrox Park.

"Urmăream cu foarte mare atenţie meciurile lui Rangers pe vremea cînd Dado Prso juca acolo. Deşi eu sînt sîrb, îmi place să ştiu ce se întîmplă cu fotbaliştii din fosta Iugoslavie. Ştiu că era o figură populară printre suporteri. Acum, la Glasgow e Sasa Papac şi îl cunosc şi pe el. Antrenorul nostru ştie foarte multe despre echipă şi ne-a prezentat multe detalii care ne vor ajuta la întîlnirea directă. Vom mai urmări unele DVD-uri pînă la meci, atunci vom şti foarte bine ce avem de făcut. Pe lîngă jucătorii internaţionali, la Rangers mai joacă şi unii fotbalişti din naţionala Scoţiei, fapt care ne îngreunează misiunea. E o şansă importantă pentru noi să impresionăm marile echipe ale Europei. Vrem să le luăm ochii celor care ne privesc, toată lumea va fi atentă la prestaţia noastră pe Ibrox", a spus Mehmedovici într-un interviu acordat Daily Record.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:19 PM
Mesaj: #147
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Sir Dan!

Unirea a fost aşteptată la aeroport de către jurnalişti şi fani scoţieni, "Bursucul" fiind brand-ul care a produs emulaţia neaşteptată

Unirea a sosit în Scoţia pentru meciul pe care îl va susţine astăzi la Glasgow împotriva celor de la Rangers. De obicei, aterizarea ialomiţenilor pe orice aeroport din Europa se face într-o linişte deplină. Rar vezi câte un copil cu tricoul echipei locale şi cu vreun caiet cu poze lipite în căutarea vreunui fotbalist al campioanei României.

Nimeni nu armează pixuri pentru iscălitura lui Bilaşco şi a companiei. Nu a fost cazul în Scoţia. De la mass-media locală până la simpli fani, aterizarea Urziceniului a strâns lume. Un mănunchi de cameramani flancaţi de puşti ce stăteau agăţaţi de părinţi cu ţinta fixată pe Dan Petrescu. Omul care a jucat peste 150 de meciuri în tricoul lui Chelsea este un adevărat brand în Regat. Aici şi mina "Bursucului" parcă este alta.

De obicei încruntat, gânditor, antrenorul Unirii se transformă. Simte că este respectat, iar asta îi tradează seriozitatea autoimpusă. Acelaşi scenariu şi la stadion, la antrenamentul oficial fostul fundaş dreapta al londonezilor fiind aşteptat de fani pentru un simplu autograf sau o poză.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:20 PM
Mesaj: #148
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Dacă Petrescu îşi va motiva bine jucătorii, Unirea poate produce o surpriză la Rangers"

Daniel Prodan, directorul sportiv al naţionalei de fotbal a României, a vorbit despre şansele Unirii Urziceni de a produce o surpriză, pe Ibrox Stadium din Glasgow, la meciul cu Rangers. Fostul jucător al echipei scoţiene (sezonul '98-'99, nu a jucat niciun meci din cauza unei accidentări grave la genunchi) este de părere că totul depinde de capacitatea tehnicianului Dan Petrescu de a-şi motiva elevii. "Dacă Dan Petrescu o şă ştie să-i monteze pe jucători până la ora partidei, se poate orice. Echipa Unirii are potenţial", a spus Prodan la Sport.ro.

"Mă bucură victoria Stelei la Iaşi"
"Didi" Prodan a vorbit şi despre Steaua. Acesta s-a bucurat pentru victoria "roş-albaştrilor" de la Iaşi, în faţa echipei locale, şi a urat succes tuturor formaţiilor româneşti ce vor evolua joi seară în Liga Europa. "Mă bucură rezultatul meciului cu Poli Iaşi şi mă bucur mai ales pentru Stoichiţă. Îmi doresc ca atât ei, cât şi ceilalţi să bată în Europa League, să aducă puncte preţioase României", a mai spus Prodan.

"Pentru CE 2011 vor fi alese stadioanele mai mici"
România va organiza Campionatul European de fotbal under 19 din 2011, iar Prodan este unul dintre cei care se va ocupa de turneu. Referitor la stadioanele care vor găzdui această competiţie, Prodan spune că s-a făcut o listă cu posibilele stadioane pe care se va juca. Esenţial este însă că stadioanele mari, precum Ghencea sau Giuleşti, sunt prezente pe acea listă doar din complezenţă, fiind preferate arenele mai mici. "Luăm în considerare stadioane precum cel de la Chiajna, Brăneşti, Mogoşoaia, Ghencea, Ştefan cel Mare, Giuleşti, Arcul de Triumf, dar se vor alege probabil stadioanele mai mici, pentru că e altă atmosferă. Nu cred că se vor umple stadioanele mari şi nu ar fi prea bine. Una e să ai puţin spectatori pe stadioane mari şi alta e să ai tribunele pline într-unele mai mici", a conchis oficialul FRF.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:21 PM
Mesaj: #149
RE: Ştiri Unirea Urziceni
I s-a blocat spatele

Revenit miraculous după accidentarea din partida cu VfB Stuttgart, din cauza căreia se credea că va lipsi cel puţin o lună, portarul campioanei Unirea Urziceni a dat peste alt necaz la partida cu Vasluiul din campionat.

Introdus de Dan Petrescu cu scopul de a-şi intra în mână pentru partida din Liga Campionilor, Arlauskis a suferit o contractură puternică la spate, care îl va ţine pe bancă la meciul de astăzi. "Am scăpat de problema de la picior, dar am dat de alta, la spate. Din cauza frigului de la meciul din campionat abia pot să mă aplec. Cred că am 1% şanse să joc", spunea goalkeeperul la sosirea la Glasgow, necăjit că va rata un meci aşa de important. La prima vedere, accidentarea lui "Miko" pare să fie la nervul sciatic, lucru care face puţin probabilă o însănătoşire în doar o zi. Staff-ul medical al Unirii va face astăzi tot posibilul pentru a-l recupera pe Arlauskis, acesta fiind de acord să joace chiar cu infiltraţii, dacă oficialii partidei permit acest lucru. Cel mai probabil însă poarta Urziceniului va fi apărată pe "Ibrox Park Stadium" de către Daniel Tudor, jucător care are şansa să debuteze în Liga Campionilor la 34 de ani, chiar într-un meci capital pentru ialomiţeni. Având în vedere că nu există alte soluţii pe lista UEFA, Arlauskis va lua totuşi loc pe banca de rezerve, chiar şi accidentat.

4 meciuri a bifat Arlaukis pentru Unirea Urziceni în cupele europene, portarul nelipsind niciun minut din "dubla" cu Hamburg de anul trecut şi nici din duelurile cu Sevilla şi Stuttgart, de anul acesta

0 minute a jucat Tudor pentru ialomiţeni în Europa, portarul fiind doar de două ori rezervă

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 04:54 PM
Mesaj: #150
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Iulian Miu: "Unirea poate sa obtina cel putin un punct la Glasgow"

Fostul fundas al Stelei, Iulian Miu, a analizat partida pe care Unirea Urziceni o va disputa, in Champions League, contra lui Glasgow Rangers. Acesta este de parere ca ialomitenii au sanse sa plece cu cel putin un punct din Scotia, echipa lui Walter Smith nefiind o forta in fotbalul european.

"Champions league este, ca intotdeauna, pe primul loc. Este un meci important pentru Urziceni, cam ultima sansa sa mai ia ceva puncte sa spere sa meaga mai departe, macar in Europa League. Este un meci important si pentru Dan Petrescu pentru ca el a jucat in Anglia, iar fotbalul scotian este apropiat de cel englez. De altfel el a spus mereu ca nu ar putea sa refuze o oferta de a pregati o echipa in Anglia. Putem spune ca meciul este important si pentru fotbalul romanesc pentru ca trebuie sa mai adunam ceva puncte pentru acel coeficient de tara. Glasgow nu este o echipa de care sa ne temem, asa cum este Sevilla, dar este o formatie care acasa este impinsa de la spate de suporteri, asta dand un moral extraordinar. Noi trebuie sa ne inchidem foarte bine, sa avem rabdare asa cum a fost si in meciul cu Stuttgart", a declarat Iulian Miu pentru Sport Total FM.

Intr-o comparatie intre Glasgow Rangers si FC Sevilla, echipa care a trecut cu 2-0 de Unirea Urziceni in prima etapa a Champions League, echipa spaniola este net superioara din toate punctele de vedere: "Eu am vazut-o si pe Sevilla in meciul cu Real Madrid, cand au castigat cu 2-1 si pot sa spun ca nu se comp cu Glasgow, avand jucatori mult mai importanti. Pentru mine totul este posibil, avand in vedere si ultimul meci in Ghencea, cand Unirea putea sa si castige. Ei formeaza o echipa care, daca stim sa o linistim si sa o controlam putem scoate cel putin un punct."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut