Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri FC Vaslui
10-15-2009, 07:59 PM
Mesaj: #111
RE: Ştiri FC Vaslui
Antrenamente fara menajamente

Programat pentru ora 17:00, antrenamentul de ieri al jucãtorilor vasluieni a fost o adevãratã provocare pentru ei. În ciuda faptului cã ploaia rece si violentã a cãzut pe toatã durata sedintei de pregãtire, Marius Lãcãtus si-a sustinut antrenamentul cu seriozitate, timp de o orã si jumãtate.

Cu trei zile înaintea meciului de la Urziceni, Marius Lãcãtus nu-si menajeazã deloc jucãtorii. Tehnicianul a programat o singurã sedintã de antrenament ieri, chemându-si elevii la ora 17:00 la stadion. Chiar în momentul în care au iesit din vestiar, a început o ploaie torentialã, care i-a speriat pe jucãtori, acestia dând semne de nemultumire. Însã Lãcãtus nu a dat vreun semn cã si-ar menaja jucãtorii, îndreptându-i pe toti cãtre terenul de antrenament. Antrenorul nu a tinut cont cã ploaia rece se întetise si a condus antrenamentul de la cap la coadã, timp de o orã si jumãtate, ca si cum nu se întâmpla nimic. "Pe ploaie ne-am antrenat. Iar când ploaia a început sã cadã mai tare, parcã mai tare ne-a motivat. Oricum, trebuie sa ne pregãtim în orice conditii, chiar dacã plouã, ninge sau e prea cald. Dacã vineri plouã la Urziceni, ce facem? Nu intrãm pe teren?" a declarat unul dintre jucãtorii vasluieni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 08:00 PM
Mesaj: #112
RE: Ştiri FC Vaslui
Genchev revine!

Dupã o pauzã de sase sãptãmâni în care a fost departe de gazon din cauza unei accidentãri suferite în partida cu Gloria Bistrita, mijlocasul bulgar Stanislav Genchev si-a revenit si este pregãtit sã intre pe teren.

Dupã o accidentare care l-a tinut departe de teren mai bine de o lunã, mijlocasul Stanislav Genchev s-a refãcut si li s-a alãturat celorlalti colegi la antrenamente. Bulgarul se accidentase la sfârsitul lunii august, în partida cu Gloria Bistrita, medicii crezând atunci cã e o leziune usoarã si cã se va recupera imediat. Din pãcate, jucãtorul a ratat returul cu AEK Atena, din cadrul play-off-ului Europe League, însã, antrenorul de atunci al Vasluiului, Cristi Dulca, l-a trecut pe foaia de joc a acelei partide, fortat fiind de numãrul mare de jucãtori indisponibili. Crezând cã s-a refãcut, Genchev a revenit pe teren la partida cu Politehnica Iasi, dar a avut ghinion.

Accidentarea a recidivat, iar bulgarul a fost înlocuit încã din prima reprizã, medicii trimitându-l la o clinicã de specialitate pentru a se opera. Acesta nu s-a dat bãtut, a strâns din dinti si a revenit repede la antrenamente, medicul echipei asigurându-l pe antrenor cã se poate baza pe serviciile mijlocasului. În acest moment, doar trei jucãtori sunt indisponibili în cadrul lotului vasluian: Cânu, care va rata acest tur, Gheorghiu, care se recupereazã fizic dupã ce a pierdut întregul program de pregãtire din varã, si Gângioveanu, care se recupereazã dupã accidentarea suferitã la începutul sezonului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-16-2009, 06:55 PM
Mesaj: #113
RE: Ştiri FC Vaslui
Preambul la Liga Campionilor

Vasluienii doresc să reînnoade şirul victoriilor printr-o reuşită în faţa ialomiţenilor, participanţi în grupele Ligii Campionilor.

"Marius Lăcătuş speră să dea lovitura la Urziceni şi să revină acasă cu toate punctele puse în joc. Antrenorul Vasluiului susţine că partida se anunţă destul de grea, însă speră ca fotbaliştii săi să aibă inspiraţie în partida din această seară, pentru a obţine victoria. Ne va fi destul de greu, fiindcă Urziceniul are o echipă puternică. Mai este şi Dan Petrescu, un tehnician care ştie cum să-şi mobilizeze echipa în faţa oricărui adversar. Sperăm să obţinem un rezultat pozitiv", a spus Marius Lăcătuş.

"Fiara" are la dispoziţie aproape întreg lotul, probleme având cu Gabriel Cânu, Gângioveanu şi Adrian Gheorghiu, care sunt într-un program de recuperare separat de restul lotului. Genchev şi-a luat locul în pregătiri cu echipa şi are mari şanse să fie rezervă la partida din această seară. În schimb, Hugo Luz şi Milisavljevic sunt anunţaţi ca titulari, cei doi jucători pregătindu-se cu întreg lotul în această săptămână.

"Nu mai am nimic. Totul este OK din punct de vedere medical. Sper să fiu în lot. Abia aştept să revin pe gazon", a spus Hugo Luz. Portughezul nu a prins niciun meci de Liga I în actualul sezon.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 03:39 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 10-18-2009 03:40 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #114
RE: Ştiri FC Vaslui
Marius Lăcătuş: "Sunt foarte bucuros că am obţinut o victorie importantă în faţa echipei campioane"

Antrenorul grupării FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, vineri, că este mulţumit de faptul că jucătorii săi şi-au demonstrat valoarea contra campioanei României, dar îi avertizează pe aceştia să nu prelungească starea de euforie.

"Sunt foarte bucuros pentru că am obţinut o victorie importantă contra echipei campioane. Înaintea acestei etape ocupam o poziţie în clasament care nu ne făcea cinste, dar la finalul meciului de azi fotbaliştii merită felicitări pentru ceea ce au făcut pe teren. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să luăm ce este bun din această victorie şi să continuăm seria rezultatelor pozitive. Nu aşteaptă meciuri grele în Cupa României şi în campionat, cu Internaţional Curtea de Argeş", a spus Marius Lăcătuş, la conferinţa de presă de la finalul meciului cu Unirea Urziceni.

Tehnicianul a comentat şi iniţiativa lui Gigi Becali de a construi statui fostelor glorii ale Stelei: "Mă interesează mai puţin statuia lui Gigi, nu e o răutate din partea mea că spun asta, dar mă mulţumesc cu ce am. Dacă vrea s-o facă, nu am nimic împotrivă, mă dor însă unele afirmaţii împotriva foştilor colegi şi foştilor antrenori, dar ăsta e Gigi".

FC Vaslui a câştigat, vineri, în deplasare, în faţa Unirii Urziceni, scor 2-1, şi a obţinut astfel cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri cu Marius Lăcătuş pe banca tehnică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 08:41 PM
Mesaj: #115
RE: Ştiri FC Vaslui
Gerlem se simte bine cu Lăcătuş

Brazilianul Gerlem, autorul primului gol al vasluienilor în partida câştigată pe terenul campioanei Unirea Urziceni (2-1), susţine că secretul revenirii echipei sale a stat în vorbele spuse de antrenorul Marius Lăcătuş în vestiar, la pauză.

"Am obţinut o victorie importantă, la capătul unui meci foarte bun. Am crezut tot timpul că vom câştiga, chiar şi când eram conduşi pe tabelă. Vorbele pe care ni le-a spus Marius Lăcătuş la pauză ne-au ajutat şi ne-au dat moralul necesar pentru a câştiga partida. A fost destul de dificil să evoluăm pe un astfel de teren, a arătat ca după război la final", a spus Gerlem după meci.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 08:42 PM
Mesaj: #116
RE: Ştiri FC Vaslui
Un nou esec pentru Sporting II Vaslui

Sporting II Vaslui a suferit un nou esec. Sâmbãtã, la Bârlad, în cadrul etapei a X-a, echipa a doua a lui FC Vaslui a întâlnit CFR Suceava, partida încheindu-se cu scorul de 3-1 (2-0) în favoarea oaspetilor. Unicul gol al echipei pregãtite de prof. Costinel Botez a fost reusit de Balaur, în minutul 60. Sucevenii nu au fost cu nimic superiori gazdelor, însã ineficacitatea arãtatã în fata portii si tineretea multor jucãtori au decis soarta jocului. Chiar dacã i-a folosit pe Puia, Neven Markovic, Buhãescu, Balaur sau Kirovski, vasluienii nu au reusit mai mult.

"Puteam câstiga, ne-am creat douã ocazii la 0-0, însã pânã la urmã am pierdut. Am primit douã goluri în ultimele minute ale primei reprize si de aici s-a terminat totul. Puia a fãcut comotie în minutul 35, în urma unui fault grosolan, a rãmas în teren în speranta cã îsi va reveni, dar nu a reusit sã apere la parametrii optimi. Mai mult, Kirovski a fost eliminat fãrã motiv, în minutul 80, la 3-1. A fost un arbitraj de curtea scolii asigurat de fratii Brânzã. Ei nu au fost „brânzã“, au fost «varzã»", ne-a declarat tehnicianul formatiei vasluiene. În celelalte partide din seria I s-au înregistrat rezultatele:

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 03:41 PM
Mesaj: #117
RE: Ştiri FC Vaslui
"Vreau să ies golgheter!"

Wesley Lopez este convins că Vasluiul se va bate în acest an pentru un loc pe podiumul ligii I, dar şi pentru câştigarea Cupei României.

Te-ai obişnuit să dai goluri decisive de când eşti la Vaslui. Cui dedici golul de la Urziceni?
Fiului mei, Yuri. Pe 2 septembrie a împlinut doi ani şi este viaţa mea. Toate reuşitele mele din ultimii doi ani i le-am dedicat lui. Eu îmi propun să marchez la fiecare meci, dar nu întotdeauna îmi şi reuşeşeşte acest lucru. Golul de la Urziceni este unul dintre cele mai importante de când sunt la Vaslui. Am învins campioana la ea acasă. Urziceniul este o grupare de Liga Campionilor şi am demonstrat că avem şi noi valoare.

Ai ajuns la cota patru în clasmentul golgheterilor. Visezi la titlul de golgheter?
Orice atacant se gândeşte la asta la începutul unui sezon. M-aş bucura dacă aş reuşi să iau titlul de golgheter, dar mai am mult de muncă. Suntem abia la început de drum. Să ştiţi însă că mai important este ca echipa să-şi îndeplinească obiectivele. Reuşitele personale din fotbal trebuie să fie în slujba echipei.

Se discută despre titlul de campioană în vestiarul Vasluiului?
După CFR Cluj şi Urziceni, ar fi extraordinar să ne batem şi noi pentru titlu. Avem o echipă valoroasă şi ne vom lupta pentru a obţine măcar un loc pe podium. Şi Cupa României rămâne unul dintre obiectivele principale ale noastre pentru acest sezon.

Urmează alte două partide de foc. La Craiova şi cu Mediaşul în Cupa României...
Toate partidele sunt dificile. La Craiova am bătut şi în ultima etapă a sezonului trecut şi cred că putem să dăm lovitura şi acum. Cu Mediaşul va fi la fel de dificil. O echipă incomodă care joacă un fotbal modern. Sper să obşinem maximum din această dublă.

Cum e cu Marius Lăcătuş pe banca tehnică?
Până acum e bine. Ne dorim cu toţii să avem rezultate bune în continuare. Ştiu că Lăcătuş a fost un mare jucător. Ca antrenor este sever, dar şi apropiat de jucători. Se face înţeles repede şi am înţeles imediat ce avem de făcut.

Care sunt principalele reguli impuse de noul antrenor?
Disciplină, atitudine, caracter şi responsabilitate pe toată durata partidei. Trebuie să rămânem modeşti după aceste două victorii consecutive, cu Astra şi Urziceni. Ne-am proous să nu mai pierdem niciun meci până la finele turului, chiar dacă avem jocuri extrem de grele.

"Fotbalul este viaţa mea"
Aţi fost la 45 de minute de grupele Europa League. Aţi uitat de eşecul de la Atena?
Trebuie să recunoaştem că AEK Atena a fost mai bună şi s-a calificat pe merit. Au fost aduşi mai mulţi jucători la Vaslui şi, în unele momente, s-a văzut lipsa de omogenitate. Acum, pentru că am rămas în aceeaşi formulă ne vom bate pentru primele locuri şi vom obţine din nou biletele pentru Europa.

Cum ai ajuns să joci fotbal?
În Brazilia, dacă nu joci fotbal, nu prea eşti băgat în seamă. Toată lumea joacă fotbal. Fiecare la nivelul său. Eu am avut noroc şi am ajuns în Europa. Am jucat în Portugalia, în Spania şi Elveţia. M-am întâlnit cu mari jucători ai lumii şi sunt fericit.

Ce înseamnă fotbalul pentru tine?
Fotbalul este viaţa mea. Nu mă văd trăind altfel. Nici nu vreau să mă gândesc la ziua când voi fi nevoit să-mi agaţ ghetele în cui. Oricum, voi face tot posibilul să rămân aproape de sportul rege. Nu cred că voi fi antrenor pentru că e o meserie foarte grea. Depinzi de prea mulţi oameni.

Cu ce vedetă din lotul Braziliei eşti amic?
Am fost coleg de generaţie cu Kaka şi Baptista la juniori pe când eram în Brazilia. M-am cunoscut şi cu Roberto Carlos, dar nu pot spune că sunt amicul lor.

Cum te înţelegi cu patronul echipei, Adrian Porumboiu?
Bine. Mi-a spus că vrea să aducă la Vaslui trofee şi asta m-a convins să semnez cu această echipă. Am 28 de ani şi vreau să merg în grupele Europa League sau chiar în Liga Campionilor.

FC Vaslui este a opta echipă din cariera atacantului brazilian Wesley Lopes. El a mai jucat pentru Suwon (Coreea de Sud), Fortaleza (Brazilia), Penafiel (Portugalia), Deportivo Alaves (Spania), Vitoria Guimaraes (Portugalia), Grasshoper (Elveţia) şi Pacos Ferreira

4 goluri a marcat Wesley Lopez în acest tur de campionat pentru FC Vaslui

"Să rămânem cu picioarele pe pământ"
Marius Lăcătuş spune că echipa sa a ştiut să profite de absenţele pe care le-a avut Unirea Urziceni. "Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Jucătorii merită felicitaţi pentru jocul prestat astăzi. Sper să avem rezultate bune în continuare. Jucătorii care au lipsit Unirii Urziceni puteau face diferenţa în meciul de vineri, dar important e că noi am ştiut să profităm de absenţa jucătorilor lor de bază.Sunt convins că nu este uşor pentru Unirea să aibă jucători la naţională, să joace şi în Cupă, şi în campionat, şi în Ligă", a spus "Fiara".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 04:46 PM
Mesaj: #118
RE: Ştiri FC Vaslui
Gheorghiu revine!

Adrian Gheorghiu si-a revenit dupã accidentarea care l-a tinut departe de fotbal pentru jumãtate de an si "amenintã" cu revenirea în primul unsprezece.

Dupã jumãtate de an în care a fost departe de gazon, Adrian Gheorghiu si-a revenit si asteaptã cu nerãbdare sã intre în teren la meciurile oficiale. Mijlocasul a trecut cu bine peste interventia chirurgicalã din aceastã varã si a revenit la antrenamentele "galben-verzilor". Dacã la început efectua doar alergãri usoare, Gheorghiu a alergat asearã cot la cot cu ceilalti jucãtori vasluieni, la antrenamentul de recuperare de dupã partida cu Unirea Urziceni.

Jucãtorul sperã cã va putea juca în aceste ultime sapte etape din tur si nu se teme de concurentã. "Sãptãmâna asta doar voi alerga cu echipa, dar de sãptãmâna viitoare voi putea sã mã pregãtesc normal. Acum alerg, dau cu piciorul în minge, dar atât, nu am voie mai mult. Eu zic cã în douã sãptãmâni voi fi pregãtit, dar asta se va vedea la antrenamentele serioase. Oricum, eu sper sã joc în aceste ultime meciuri din tur, dar nu cinci sau zece minute, cã asa nu am timp nici sã intru în teren, ci mai mult. Nu mi-e teamã de concurentã, mie chiar îmi place cã existã acest lucru, e o provocare pentru mine", a declarat Adrian Gheorghiu.

Mijlocasul s-a accidentat în sezonul trecut, în meciul de cupã cu Unirea Urziceni. Initial, s-a crezut cã jucãtorul are doar o întindere muscularã, însã, în urma unor investigatii mai amãnuntite, medicii i-au descoperit o rupturã a ligamentelor încrucisate de la piciorul stâng, fapt pentru care l-au trimis la o clinicã de specialitate pentru a se opera.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 04:47 PM
Mesaj: #119
RE: Ştiri FC Vaslui
Wesley şi-a revenit

Brazilienii Vasluiului au renăscut sub comanda lui Marius Lăcătuş, bifând cele mai bune meciuri de când sunt la echipa galben-verde.

Golul marcat la Urziceni îl urcă pe Wesley Lopez în fruntea clasamentului golgheterilor de la FC Vaslui, cu patru reuşite. De altfel, brazilianul a fost cel mai bun marcator al galben-verzilor şi în Liga Europa, unde a bifat trei reuşite. Vedeta vasluienilor a declarat în mai multe rânduri că nu-şi doreşte să devină golgheterul campionatului, însă nu va rata niciodată ocazia de a înscrie.

"De când am venit la Vaslui am spus că nu sunt om de gol. Important e să ajut echipa să câştige. Ar fi foarte bine să pot înscrie meci de meci, dar voi fi bucuros dacă îmi pun în valoare coechiperii", a spus Wesley.

El e de părere că noul tehnician, Marius Lăcătuş, nu a adus mari schimbări în lot, însă i-a determinat în cele trei săptămâni de când este principal pe banca Vasluiul să devină mai uniţi şi mai agresivi în joc.

"Este un antrenor de care avea nevoie Vasluiul. A reuşit să ne facă mai uniţi şi ne-a insuflat acea agresivitate în jocul ofensiv. De aici au venit şi rezultatele", a declarat jucătorul brazilian, care speră să dea lovitura şi în disputa de la Craiova: "Ne va fi destul de greu, însă suntem cu moralul refăcut şi dorim să obţinem un rezultat favorabil la Craiova. I-am bătut şi în campionatul trecut, iar acum suntem mai puternici şi putem să-i batem din nou".

Şi Willian Gerlem are numai cuvinte laudative la adresa noului antrenor al galben-verzilor: "Îmi place stilul de lucru al lui Lăcătuş. Nu este un om agresiv, aşa cum s-a spus. E normal să ne mai şi certe, dar o face atunci când greşim. Avem un antrenor care ne ascultă problemele şi ne-a unit mai mult, aşa că acum suntem o adevărată familie", a afirmat Gerlem.

În prezent, vasluienii ocupă locul opt în Liga Întâi, cu 16 puncte, la patru distanţă de liderul la zi, FC Timişoara.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-20-2009, 04:47 PM
Mesaj: #120
RE: Ştiri FC Vaslui
Victorie clara pentru juniorii I

Duminicã, echipele de juniori ale FC Vaslui au disputat jocul din etapa a VIII-a, a campionatului national de fotbal. Tinerii fotbalisti s-au deplasat la Piatra-Neamt, acolo unde au jucat împotriva celor de la FC Ceahlãul. Juniorii I, pregãtiti de Constantin Petrea au învins cu 4-1, dupã un joc foarte bun. Antrenorul echipei, Constantin Petrea s-a arãtat multumit de evolutia jucãtorilor sãi si sperã ca acestia sã continue seria rezultatelor pozitive.

"Îi felicit pe jucãtori pentru determinarea pe care au avut-o în jocul de la Piatra-Neamt. Au respectat sarcinile de joc si sperãm sã continuãm cu aceste evolutii si rezultate bune. A fost un joc bun, peste nivelul campionatului de juniori I. Am fost peste ei ca nivel tehnico-tactic. Miercuri, întâlnim o echipã destul de bunã, Cetatea Suceava, sperãm sã obtinem o nouã victorie", a declarat Constantin Petrea.

De partea cealaltã, juniorii II, antrenati de Ionut Chiochiu au pierdut la limitã, 2-1, în fata formatiei nemtene, antrenate de Barcãu, fost antrenor la Unirea Negresti. Etapa urmãtoare, juniorii vasluieni vor juca pe teren propriu împotriva echipelor similare de la Cetatea Suceava. Meciurile vor avea loc miercuri, pe unul dintre terenurile de la baza sportivã a Liceului cu Program Sportiv începând cu orele 12.00.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
22 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut