Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri FC Vaslui
10-20-2009, 04:48 PM
Mesaj: #121
RE: Ştiri FC Vaslui
"Fiarei" îi prieşte Vasluiul

Marius Lăcătuş este mulţumit de debutul avut la FC Vaslui şi speră ca această perioadă euforică să ţină echipa cu picioarele pe pământ, fiindcă urmează alte întâlniri importante.

Marius Lăcătuş are două victorii din două meciuri la Vaslui şi a atras atenţia tuturor oamenilor de fotbal din România. “Fiara” spune că toată lumea este mulţumită la Vaslui, însă le cere jucătorilor săi să rămână cu picioarele pe pământ.

"Din ce am discutat cu cei din conducere, toată lumea e mulţumită aici, la Vaslui. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să avem o continuitate de rezultate bune. Numai aşa vom urca în clasament şi vom ajunge acolo unde ne dorim cu toţii. Jucătorii sunt cei care obţin rezultatele. Noi doar le explicam ce gândim despre jocul adversarilor şi să îi facem să fie pregătiţi 100% în ziua jocului, din toate punctele de vedere. Vasluiul are un lot valoros", a declarat Marius Lăcătuş.

Antrenorul galben-verzilor a mai spus că victoria de la Urziceni a fost posibilă şi pentru că ştia la perfecţie jocul echipei lui Dan Petrescu: "A fost un meci echilibrat, se putea încheia cu orice rezultat. Am reuşit să profităm de ocaziile pe care le-am avut şi încercăm să urcăm cât se poate în clasament. Am pregătit meciul foarte bine, ştiam ce joacă Unirea. Odată cu întreruperea campionatului, am analizat jocul Unirii Urziceni şi cred că ştiam tot ce se poate despre adversarii noştri. Eram sigur că se vor baza mult pe mingile lungi direct pe vârf şi am reuşit să contracarăm această tactică. În momentul când am avut mingea, am încercat să avem o posesie bună, cu un ritm de joc crescut în jumătatea adversă de teren".

Lăcătuş a mai spus că la pauză le-a sugerat jucătorilor galben-verzi să atace mai mult poarta, fiindcă doar aşa pot înscrie: "Am reuşit să ne adaptăm la condiţiile terenului şi le-am spus jucătorilor că trebuie să marcăm goluri pentru a cuceri puncte. Jucătorii văd că înţeleg lucrurile pe care le doresc de la ei şi în meciurile oficiale le pun în practică, pe cât se poate. Câteodată, mai greşesc, aşa cum a fost la golul primit din faza fixă. Nu mi-a picat prea bine, dar am trecut peste".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:20 PM
Mesaj: #122
RE: Ştiri FC Vaslui
Gângioveanu vrea să rămână la Vaslui

Internationalul de tineret adus sub formã de împrumut de la Universitatea Craiova nu vrea sã se întoarcã în Bãnie în aceastã iarnã, asa cum doreste patronul grupãrii oltene, si vrea sã joace pentru Vaslui si în retur.

Adus în aceastã varã sub formã de împrumut de la Universitatea Craiova, internationalul de tineret Cosmin Gângioveanu se anunta a fi o solutie bunã pentru echipa de pe Municipal. Din pãcate, mijlocasul nu a apucat sã evolueze decât în primele patru etape pentru gruparea de pe Municipal. Abia refãcut dupã o accidentare mai veche, mijlocasul s-a lovit la un antrenament de dinaintea partidei cu Gloria Bistrita, medicii anuntându-l cã va trebui sã stea departe de gazon pentru o perioadã. Dupã interventia chirurgicalã, Gângioveanu s-a recuperat si asteaptã ca antrenorul sã-l introducã în teren.

"Mã simt bine acum, mã antrenez alãturi de ceilalti colegi, nu mai am probleme. Dacã antrenorul va dori, cred cã voi putea fi în teren la meciul cu Medias, din cupã", spune Gângioveanu.

În plin scandal cu gruparea din Bãnie, mijlocasul va tine cu FC Vaslui la meciul de sâmbãtã si sperã sã joace în tricoul galben-verde si din retur. "Voi fi sâmbãtã în tribune la meciul cu Universitatea. Cu cine voi tine? Pãi dacã acum joc pentru FC Vaslui, e normal sã tin cu Vasluiul, nu? Eu sper ca presedintii sã ajungã la un acord, pentru cã vreau sã joc la Vaslui si din retur", a mai spus mijlocasul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:20 PM
Mesaj: #123
RE: Ştiri FC Vaslui
Esec pentru juniorii I

Juniorii I ai FC Vaslui au pierdut, ieri, pe teren propriu, în fata liderului Cetate Suceava, 0-1, dupã o partidã foarte echilibratã.

Ieri, juniorii FC Vaslui au sustinut meciurile din cadrul etapei a IX-a, a campionatului national de fotbal. Dupã un meci echilibrat, juniorii I, pregãtiti de Constantin Petrea au pierdut la limitã, 0-1 în fata echipei similare a celor de la Cetatea Suceava. Juniorii II, antrenati de Ionut Chiochiu au învins cu 2-0. Antrenorul echipei de juniori I, Constantin Petrea spune cã jucãtorii sãi au fost foarte aproape de a câstiga meciul cu Cetatea, însã acestia nu au reusit sã fructifice ocaziile avute.

"Sunt supãrat pe ratãrile jucãtorilor mei, am avut trei ocazii clare de a înscrie si am luat un gol pe o gresealã de portar. Cei de la Suceava sunt o echipã bunã, nu au nicio înfrângere în acest sezon, dar cu toate acestea noi i-am dominat si am fi putut sã câstigãm dacã marcam la situatiile de gol pe care le-am avut. Nu ne-a avantajat nici terenul de joc, care i-a avantajat pe cei de la Suceava, cu jucãtori multi mai masivi. Sunt multumit de joc si sper ca la Focsani sã recuperãm punctele pierdute în meciul cu Cetate Suceava", a declarat Constantin Petrea. Duminicã, în cadrul etapei a X-a, juniorii vasluieni vor juca în deplasare, cu CSM Focsani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:21 PM
Mesaj: #124
RE: Ştiri FC Vaslui
Satelitul Vasluiului joaca cu Aerostar

Cu doar sapte puncte obtinute în zece etape, FC Vaslui II încearcã sã obtinã un rezultat pozitiv în partida de mâine, în deplasare, cu Aerostar Bacãu.

Dupã ce în etapa precedentã au pierdut pe teren propriu, 1-3 cu Rapid CFR Suceava, echipa a doua a Vasluiului se deplaseazã, mâine, la Bacãu, pentru jocul din etapa a XI-a, a campionatului Ligii a III-a. Dupã zece etape, jucãtorii pregãtiti de Costinel Botez au obtinut doar douã victorii si un rezultat de egalitate. Cu sapte puncte, FC Vaslui II se aflã pe locul 15 în clasament, o pozitie retrogradabilã. Pentru meciul de mâine, ca la fiecare partidã este foarte probabil ca câtiva jucãtori de la prima echipã sã fie trimisi sã joace alãturi de tinerii juniori ai echipei. Aerostar Bacãu a învins în etapa precedentã, 2-0, în deplasare la CS Gura Humorului, datoritã golurilor reusite de Munteanu. Formatia bãcãuanã se aflã pe locul 13 cu 10 puncte, cu un meci mai mult decât FC Vaslui II.

În zece etape, bãcãuanii au reusit trei victorii, un rezultat de egalitate si sase înfrângeri. Meciul dintre cele douã formatii va începe mâine, de la ora 15.00. Partida va fi arbitratã de o brigadã din Botosani avându-l pe Ionut Brânzei la centru

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:22 PM
Mesaj: #125
RE: Ştiri FC Vaslui
La Craiova, mergem la victorie

FC Vaslui nu-si mai permite sã piardã puncte si va încerca sã câstige partida de sâmbãtã, din Bãnie. Elevii lui Marius Lãcãtus vor decola mâine spre Craiova, urmând ca dupã meci sã se deplaseze la Sibiu, acolo unde vor pregãti meciul din cupã, cu Gaz Metan Medias.

Directorul sportiv al "galben-verzilor" spune cã echipa vasluianã nu-si mai permite sã piardã puncte si cã va încerca sã obtinã maximum de puncte din confruntarea de sâmbãtã, cu Universitatea Craiova. "Dacã vom avea aceeasi atitudine din meciul cu Urziceni, nu avem cum sã pierdem meciul cu Craiova. Mergem în Bãnie sã obtinem un rezultat bun, pentru cã am irosit multe puncte pânã acum, care s-ar putea sã conteze la finalul sezonului. Trebuie sã câstigãm cu Craiova, pentru a ne mentine în topul clasamentului, dacã dorim sã reeditãm performanta din sezonul trecut, când ne-am calificat în cupele europene. Oricum, s-au schimbat multe în jocul echipei, jucãtorii sunt constienti acum cã fãrã ambitie si dãruire nu pot face nimic", a declarat Cãtãlin Popa, directorul sportiv al echipei de pe Municipal.

Elevii lui Marius Lãcãtus se vor deplasa mâine la Craiova cu avionul, urmând ca dupã meciul de sâmbãtã sã se deplaseze la Sibiu, acolo unde vor pregãti partida cu Mediasul, din optimile Cupei României, care va avea loc marti, de la ora 19:00.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:22 PM
Mesaj: #126
RE: Ştiri FC Vaslui
50 de vasluieni în Bănie

Delegaţia galben-verzilor se va deplasa mâine la Craiova, cu avionul. FC Vaslui va ajunge în jurul orei 19 şi se va caza la Hotelul Europeca.

De asemenea, elevii lui Marius Lăcătuş vor fi încurajaţi sâmbătă, pe Stadionul "Ion Oblemenco", de 50 suporteri.

Universitatea şi FC Vaslui se întâlnesc sâmbătă, de la ora 18.15, pe Arena "Ion Oblemenco", în direct pe Digi Sport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:25 PM
Mesaj: #127
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş vrea continuitate în rezultate

Tehnicianul Vasluiului le-a cerut jucătorilor să învingă în Bănie pentru a rămâne în plutonul fruntaş al Ligii I.

FC Vaslui vrea să repete reuşita din finalul sezonului trecut, când a învins cu 1-0 Universitatea Craiova şi a obţinut biletele pentru Europa League, în timp ce juveţii au rămas să urmărească întrecerea la televizor. Vasluienii au anunţat prin vocea antrenorului Marius Lăcătuş că deja au uitat victoria din meciul cu Unirea Urziceni din etapa trecută şi se vor concentra pentru a obţine toate cele trei puncte în faţa formaţiei lui Eugen Neagoe.

"Ne aşteaptă alt meci foarte greu. Vom juca la Craiova şi nu ne va fi deloc uşor. Sper ca băieţii să evolueze cu determinarea arătată în partida cu Unirea Urziceni şi atunci putem spera la un succes. Au învins Craiova în ultima etapă a campionatului trecut, când şi-au acontat biletele pentru Europa League şi o pot face şi acum", a anunţat Lăcătuş.

La rândul lor, craiovenii au mare nevoie de puncte, mai ales că patronul Adrian Mititelu este convins că la anul Ştiinţa va juca în cupele europene. Pentru a nu mai lăsa loc de suspiciuni, Mititelu şi Porumboiu au căzut de acord să fie arbitraţi de o brigadă de arbitri din străinătate, la centru fiind delegat Antonio Rubinos Pérez (Spania).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:00 PM
Mesaj: #128
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş: "Craiova e în criză de puncte, dar sper să avem continuitate în rezultate"

Antrenorul grupării FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, vineri, că meciul cu Universitatea Craiova va fi un test al maturităţii pentru echipa sa, mai ales în condiţiile în care formaţia din Bănie are doar 11 puncte în clasament.

"Craiova este o echipă în criză de puncte, aşa că nu ne va fi uşor. Sper să avem continuitate în rezultate şi să nu întrerupem seria de jocuri bune. Abordăm cu încredere acest joc. Sper să nu intervină automulţumirea după două rezultate pozitive, nu suntem cu sacii în căruţă. Aştept o atitudine pozitivă de la băieţii mei, numai aşa putem avea rezultate pe măsură", a spus Marius Lăcătuş la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Universitatea Craiova.

Antrenorul vasluian se confruntă cu probleme de efectiv înaintea meciului de la Craiova: "Ljubinkovic a acuzat dureri musculare şi a părăsit ultimul antrenament ceva mai devreme. Nu mă pot baza pe el, nici pe Gângioveanu, care nu este refăcut complet, iar Ştefoi este incert".

FC Vaslui va întâlni Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 18:15, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii I. Galben-verzii vor fi susţinuţi în tribune de aproximativ 50 de fani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 06:54 PM
Mesaj: #129
RE: Ştiri FC Vaslui
Obligaţi să învingă!

Marius Lăcătuş susţine că echipa sa este obligată să câştige meciul cu Universitatea Craiova, pentru a rămâne în plutonul fruntaş.

Vasluienii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru partida de mâine, cu Universitatea Craiova. Disputa se anunţă a fi una interesantă, ţinând cont că ambele formaţii şi-au anunţat intenţia de a obţinte toate punctele puse în joc. "Va fi un meci extrem de dificil, însă băieţii mei trebuie să demonstreze că sunt într-o linie ascendentă. Ei trebuie să repete evoluţia de la Urziceni şi să obţină victoria. Numai aşa putem rămâne în plutonul fruntaş", a spus Lăcătuş. Tehnicianul vasluian are pentru prima dată aproape întreg lotul valid, toţi jucătorii accidentaţi fiind cooptaţi în programul normal de pregătire din ultimele zile.

"Mă simt sută la sută pregătit să evoluez. Nu ştiu dacă voi fi pe teren în Bănie, însă sper să se întâmple la Mediaş, în cupă", a spus Cosmin Gângioveanu. "Am reluat pregătirile. Sper ca în cel mult două săptămâni să fiu pe teren. Sunt în urmă cu pregătirea fizică, însă abia aştept să joc. Am stat prea mult departe de gazon", a declarat Adrian Gheorghiu.

Wesley Lopez se gândeşte şi la meciul de cupă, cu Gaz Metan Mediaş, fiindcă îşi doreşte un prim trofeu cu Vasluiul: "Toate partidele sunt dificile. La Craiova am bătut şi în ultima etapă a sezonului trecut şi cred că putem să dăm lovitura şi acum. Cu Mediaşul va fi la fel de dificil. O echipă incomodă care joacă un fotbal modern. Sper să obţinem maximum din această dublă".

Partida Universitatea Craiova-FC Vaslui se va disputa sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 18.15, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport TV. Galben-verzii vor fi susţinuţi din tribune de aproximativ 50 de fani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 06:55 PM
Mesaj: #130
RE: Ştiri FC Vaslui
La Craiova, cu avionul

Elevii lui Marius Lãcãtus vor pleca astãzi spre Craiova, cu avionul, dupã meciul de mâine urmând a se îndrepta cãtre Sibiu, acolo unde vor pregãti meciul din optimile Cupei României, care va avea loc marti seara, împotriva celor de la Gaz Metan Medias.

Echipa vasluianã va face deplasarea la Craiova, în cursul zilei de astãzi, cu un avion. Dupã meciul cu oltenii, "galben-verzii" se vor deplasa la Sibiu, acolo unde vor rãmâne pânã marti, atunci când vor juca în optimile Cupei României, cu Gaz Metan Medias. Dupã aceastã partidã, elevii lui Marius Lãcãtus se vor întoarce la Vaslui, acolo unde vor pregãti meciul cu International Curtea de Arges, una în care spectatorii vasluieni vor avea ocazia sã-si revadã favoritii pe "Municipal", dupã trei sãptãmâni de absentã.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut