Chestionar: Care va fi pozitia ocupata de Valencia la finalul editiei 09-10?
Acest chestionar este închis.
1-3 50.00% 1 50.00%
4-8 50.00% 1 50.00%
9-14 0% 0 0%
15-20 0% 0 0%
Total 2 voturi 100%
* Aţi votat pentru acest element. [Arată rezultate]

Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 2 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Valencia CF
11-28-2009, 03:03 AM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-28-2009 03:07 AM de Marius_Black.)
Mesaj: #2
RE: Valencia CF
Unai Emery: ''Aici nu contează antrenorul, jucătorul sau preşedintele fără o mentalitate câştigătoare''

Vă deranjează că deja Valencia condusă de dumneavoastră este comparată cu Valencia pe timpul lui Rafa Benitez ca antrenor?
- Da, nu-mi plac comparaţiile. Echipa de atunci era diferita , cea de azi este cu totul alta. Sunt diferite la fel cum sunt şi antrenorii.

Poate câştiga Valencia campionatul?

- Trebuie să fim prudenţi , în momentele proaste şi în momentele bune , deasemenea trebuie să fim ambiţioşi.În acest grup nu contează, antrenorul, jucătorul sau preşedintele fără o mentalitate câştigătoare. Obiectivele trebuie întotdeauna să fie cele maxime. Concurăm cu Real Madrid şi FC Barcelona care sunt cu un pas înaintea noastră , dar vrem să ne apropiem de ei.

Deci până la urmă câştigarea campionatului nu este un obiectiv imposibil.
- Valencia a câştigat Cupa Spaniei acum 2 sezoane, înainte campionatul şi la fel ca şi acum Real Madrid şi Barcelona participau şi ele. Normal că putem să câştigăm. Este dificil, dar nu renunţăm la nici o competiţie.

Viitorul se anunţă plin de dubii, dar prezentul... Are Valencia de ce să invidieze prea mult Real şi Barcelona?
- A fost o mică criză după eşecul cu Getafe şi egalurile cu Sporting şi Atletico dar eu mereu am văzut echipa că vrea să muncească , că se dăruieşte la fiecare meci , că este optimistă şi plină de încredere. Am ştiut să ne concentrăm.

Treceţi acum prin cel mai bun moment de când sunteţi antrenorul Valenciei?
- Când echipa merge bine am şi eu meritul meu , când merge prost şi eu sunt vinovat. Aici toţi muncim şi tuturor ne revin meritele la victorii cât şi la înfrângeri.

Este Unai Emery cel de azi un antrenor mai bun ca cel acum un an?
- Obiectivul meu este să fiu azi un antrenor mai bun ca ieri şi mâine mai bun ca azi. În fiecare zi am prilejul să-mi măresc cunoştiinţele,să capăt experienţa...

La începutul mandatului aţi promis fotbal cât şi spectacol. Aţi renunţat la asta în favoarea rezultatelor?
- Mereu am spus că obiectivul nostru este să câştigăm şi în acelaşi timp să mulţumim suporterii , să se simtă orgulioşi, să se bucure... Dar întotdeauna primul lucru care trebuie să-l facem este să câştigăm.

Contra Barcelonei, presiune; contra Zaragozei, contraatac; contra Osasunei atac... De ce a durat atât să descoperiţi ce trebuie făcut în fiecare situaţie?
- Întotdeauna trebuie să ne etalăm calităţile şi să ne ascundem defectele. Spre exemplu, avem o calitate foarte importantă, capacitatea de a contraataca foarte periculos cu oameni foarte rapizi. În plus, în meciuri ca cel de la Pamplona cu Osasuna am demonstrat ca avem o defensivă solidă şi eficacitate în faţa porţii, dar stăm prost la capitolul posesie şi atunci când adversarul se apară supranumeric şi nu lasă spaţii în defensivă marcăm greu. Aici trebuie să progresăm.

Tocmai aţi amintit de meciul de la Pamplona. Aţi mizat pe cuplul Albelda – Marchena la închidere şi a ieşit bine, dar dacă ar fi fost contrariul ar fi fost aspru criticaţi.
- Presupun ca jucând acelaşi meci , o analiza externă ne-ar aduce elogii dacă am căştiga şi critici daca am pierde, dar analiza mea nu depinde dacă pierdem sau câştigăm. Întotdeauna caut să aliniez la startul partidei cel mai bun prim unsprezece posibil.


După cum indică cifrele Unai Emery se află pe locul 9 într-un top al antrenorilor care au pregătit Valencia , adunând 86 de puncte în 49 de meciuri disputate în campionat.
S-a născut acum 38 de ani în Fuenterrabia(Guipuzcoa) şi se află la al 2 lea sezon la cârma echipei valenciene. Primul sezon a fost mai degraba unul modest ocupând la final locul 6 dar mâine cu o victorie împotriva Mallorcăi poate ajunge la un punct de liderul Real Madrid.


Antrenorul basc se apropie de ultimele 6 luni de contract însă refuză să vorbească de viitorul său contractual.

De ce ar merita Unai Emery o prelungire a contractului?
- Eu niciodată nu vorbesc de prelungirea contractului. Acum chiar nu mă gândesc la asta.

Când ar fi momentul ideal pentru a va aşeza la masa trativelor ?
- Cunosc extremele fotbalului. Trăiesc în prezent şi sunt realist. A gândi dincolo de asta ar fi greşit.

Acum un an spuneaţi că oportunitatea să antrenaţi Valencia este ca un cadou pentru dumneavoastră, dar acum aţi crescut ca antrenor... Ar trebui să se schimbe multe lucruri ca să semnaţi prelungirea?
- Sincer, chiar nu mă gândesc la asta. Dacă vorbim de anul care vine singurul lucru care e clar este că mi-aş dori să antrenez în continuare.

’’Trebuie să ţinem cont şi de Unai’’ spunea Fernando Gomez (directorul sportiv al echipei) când a fost întrebat cine va antrena sezonul viitor pe Valencia. Un răspuns cam ciudat nu vi se pare?
- (suspină) Haideţi vă rog să nu mai vorbim de asta. Acum singura mea preocupare este meciul contra Mallorcăi. Cu orice altceva care nu este legat de asta prefer să nu pierd timpul.

Atunci să vorbim de rotaţiile din primul 11. Sunteţi de acord că Valencia are un lot foarte bun dar nu prea numeros?
- Valencia are un lot foarte bun şi întotdeauna va fi o echipă mare fără să depindă de 1,2 fotbalişti.

În vară foarte probabil , golgeterul echipei, David Villa va pleca de la echipă. Cum o să treceţi peste asta?
- Cum altfel decât căutând un înlocuitor.

Şi cum merge căutarea noului Villa?
- Clubul deja lucrează la asta, conducerea sportivă are atribuţiunile ei. Eu mă concentrez pe meciurile cu Mallorca , Lille , Athletic...

Simţiti ca unii jucători s-au pierdut pe drum, că nu toţi sunt implicaţi la acelaşi nivel?
- Ca antrenor am obligaţia să scot tot ce e mai bun din ei, să dea un randament cât mai bun fiecare, să fie o concurenţă cât mai mare pe posturi. Într-un meci joacă 11 fotbalişti , participă în total maxim 14, sunt convocaţi 18 şi în total în lot sunt 26. Dacă cei care joacă mai puţin abandonează se auto-exclud, nu vor mai face parte din cei 26. În caz contrar toţi sunt importanţi. Doar antrenându-se echipa progresează. Asta încerc să implementez în vestiar.

Vă preocupă faptul că majoritatea fotbaliştilor din ziua de azi duc o viaţă destul de dezordonată?
- Sunt oameni şi au dreptul la distracţie, dar întotdeauna există o limită , totul trebuie făcut într-o anumită ordine pentru că reprezintă multă lume şi trebuie să dea un exemplu.

Miguel Brito este unul dintre ei... dar nu este singurul ’’petrecăreţ’’. Poate fi considerat un caz pierdut?
- Orice exces este reproşabil. Răspunsul se află la el. Noi căutam doar ca el să un randament cât mai bun pe teren. Dacă până acum a dat un 70, 80, sau 90% încă este timpul să dea totul. Valencia are nevoie de Miguel.

Aţi stabilit sancţiunea pe care o va primi?
- Nu. Pot spune doar că a avut o întârziere şi în consecinţă va suporta amenda cuvenită.

V-ar fi plăcut ca preşedintele să vă susţină mai mult în ceea ce priveşte sancţiunea?
- Sunt sigur că trebuie să fim cât se poate de corecţi, uniţi şi trebuie să dezbatem şi cea mai mică decizie. Dar dacă mă întrebaţi de preşedinte, mereu m-am simţit sprijinit de dânsul chiar dacă uneori am avut puncte de vedere diferite.

Va avea loc la finalul campionatului o remaniere a lotului?
- Eu trăiesc în prezent şi ceea ce mă preocupă acum este să aduc jucătorii la potenţialul maxim, să simtă toţi că fac parte dintr-un colectiv unit şi să-şi îmbunătăţească cât mai mult randamentul pe teren. Deciziile care se vor lua după , vor avea consecinţe tot sezonul. Acum singurele examene sunt meciurile care vor veni.



Interviu acordat de tehnicianul echipei Valencia CF jurnaliştilor Joaquin Ballesta şi Antonio Badillo publicat în ziarul Las Provincias şi tradus de subsemnatul.

''Football is a beautiful game and it needs to be played beautifully!'' Brian Clough
Vizitează site-ul acestui utilizator Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Valencia CF - Daniel - 08-06-2009, 03:41 AM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 11-28-2009 03:03 AM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 11-28-2009, 03:14 PM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 11-29-2009, 05:52 AM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 12-02-2009, 06:02 PM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 12-03-2009, 03:40 PM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 12-03-2009, 07:14 PM
RE: Valencia CF - Marius_Black - 12-03-2009, 07:26 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut