Ştiri Dinamo Bucureşti
12-04-2009, 07:48 PM
Mesaj: #859
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Moţi: "Am început cu un miracol, vrem să terminăm tot cu un miracol"
Fundaşul dinamovist Cosmin Moţi, care a împlinit joi 25 de ani, a declarat că a avut o aniversare fericită graţie victoriei cu Sturm Graz şi îşi doreşte ca echipa sa să termine cu o minune meciurile din Grupa F a Ligii Europa, printr-o victorie pe terenul lui Panathinaikos Atena.
"Este una din cele mai frumoase zile de naştere din viaţa mea. A fost greu, dar e bine că am câştigat. Pentru Dinamo şi pentru România aveam nevoie de aceste trei puncte, indiferent de ce se întâmpla la Istanbul. Sperăm să facem o surpriză la Atena. Am început cu un miracol şi vrem să terminăm tot cu un miracol. Este posibil şi vrem calificarea", a spus Cosmin Moţi. Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a trecut, joi, pe teren propriu, de Sturm Graz, scor 2-1, şi păstrează şanse de calificare în 16-imile Ligii Europa, după ce Panathinasikos a fost învinsă de Galatasaray în celălalt meci al grupei. Cele două goluri ale dinamoviştilor au fost reuşite de Marius Niculae (41 şi 57), în timp ce austriecii au înscris prin Sonnleinter (5). Clasamentul Grupei F după disputarea a cinci etape: 1. Galatasaray 13p (calificată), 2. Panathinaikos Atena 9p, 3. Dinamo 6p, 4. Sturm Graz 1p. Pentru a accede în 16-imile de finală ale Ligii Europa, Dinamo trebuie să îi învingă pe grecii de la Panathinaikos, în ultimul joc al grupei, dar să marcheze cel puţin două goluri. În ultima etapă, care va avea loc la data de 16 decembrie, sunt programate partidele Panathinaikos-Dinamo şi Sturm Graz-Galatasaray. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut