Ştiri Steaua Bucureşti
12-06-2009, 09:45 AM
Mesaj: #985
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pawel Golanski: "Meciul toamnei!"
Golanski şi Toja spun că meciul de mîine, de la Craiova, este cel mai important din prima jumătate a sezonului
Doi dintre oamenii de bază din echipa lui Stoichiţă, columbianul Toja şi polonezul Golanski, au prefaţat întîlnirea de mîine, cu Univeristatea Craiova, pentru Ştirile Sportive ale Antenei 1. "Dacă batem vom termina primii!" Fundaşul dreapta, care a absentat din primul "11" la Tiraspol din cauza unei accidentări, e anunţat ca titular mîine. "Pentru mine e clar că e cel mai important meci al acestui sezon. E vital să învingem. Dacă o facem, nu numai că ne vom menţine sus în clasament, dar eu cred că putem termina turul pe primul loc", a spus Golanski. Toja: "E derby mare" Mijlocaşul sud-american a vorbit despre o altă perspectivă asupra disputei cu trupa lui Neagoe. "Colegii mei de la Steaua, pe care i-am întrebat, mi-au povestit că este o rivalitate foarte mare între cele doua echipe, Steaua şi Craiova, astfel că îmi imaginez ce dispută va fi luni seară", a declarat mijlocaşul columbian. El a venit în Ghencea în vara lui 2008, a absentat în disputa Craiova - Steaua 0-0, de acum un an, dar a fost titular în meciul Steaua - Craiova 2-1, jucat în mai, în retur. Probleme cu paparazzii Toja a povestit că nu se simte în largul său atunci cînd iese în Bucureşti, la un restaurant, aşa cum s-a întîmplat vineri seara, cînd a luat cina cu Dayro, cu impresarul său şi cu un amic. "Cînd am ieşit din restaurant, vreo 6-7 paparazzi mi-au făcut poze, s-au apropiat de maşină. Tot fotografiau, nu ştiam ce să fac, m-am ascuns, chiar m-am speriat. Incredibil! Ce mi s-a întîmplat vineri chiar nu mi s-a întîmplat niciodată în viaţa mea", a declarat Toja. Ultimele meciuri pentru Steaua? Pentru Golanski, partida de la Craiova ar putea fi una dintre ultimele pe care le va juca în tricoul roş-albastru. La 1 ianuarie el va intra în ultimele 6 luni de contract, însă e de aşteptat ca Steaua să încerce să-l vîndă încă din această iarnă pentru a-şi lua o sumă de bani în schimbul său. În cazul în care Golanski va rămîne pînă la jumătatea lui 2010, va putea pleca gratis în vară. 1 gol a marcat Toja în actualul campionat în cele 11 meciuri, el neavînd nici o pasă decisivă, dar şi-a înscris un autogol în partida cu Gloria Bistriţa (1-1) 1 meci a pierdut Steaua în actualul campionat atunci cînd l-a avut pe Toja pe teren, 1-2 cu Astra. În rest 7 victorii şi 3 egaluri http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut