Ştiri Steaua Bucureşti
12-16-2009, 05:42 PM
Mesaj: #1023
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Stoichiţă spune că Steaua va juca un "meci al orgoliilor" cu Twente
Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, miercuri, că partida cu Twente este una a "orgoliilor", iar jucătorii săi vor încerca să mai salveze ceva dintr-un sezon destul de slab în cupele europene.
"Va fi un joc al orgoliilor. Sper să terminăm cu o victorie şi să arătăm că fotbalul românesc nu stă chiar aşa de rău. Avem absenţ e notabile, dar asta nu e o scuză. Asta trebuie să îi ambiţioneze pe cei care vor intra în teren şi să îmi arate că mai greşesc şi eu. Meciul încheie un sezon bunicel cu calde şi cu reci, în care am reuşit mai mult pe plan intern", a spus Stoichiţă, care speră într-o recuperare cât mai repidă a lui Baciu, deşi accidentarea acestuia pare destul de gravă. Antrenorul a fost completat de mijlocaşul Eric Bicfalvi, care a menţionat: "Vrem să arătăm că locul nostru trebuia să fie mai sus în grupă şi meritam să ajungem în primăvara europeană. Ei au jucători foarte importanţi, sunt puternici, dar trebuie să ne mobilizăm şi să ne impunem, mai ales că jucăm acasă". Mihai Stoichiţă a mai afirmat că suprafaţa de joc din Ghencea va fi influenţată de vremea nefavorabilă şi speră ca olandezii să nu facă antrenamentul oficial pe terenul central: "Dacă Twente are amabilitatea şi face antrenamentul pe un alt teren, nu vom avea probleme deloc. Dacă nu, terenul va fi distrus şi vom juca foarte greu. Cantitatea de zăpadă care s-a depus contează, chiar dacă noi vom curăţa terenul. Trebuie să jucăm şi să ne facem meseria în orice condiţii". Oficialii Stelei încearcă să cureţe terenul din Ghencea de zăpada care s-a depus în ultimele 24 de ore în cantităţi destul de mari, iar în acest sens au fost aduşi la stadion 70 de deţinuţi pentru a da o mână de ajutor. În ceea ce priveşte pregătirea de iarnă, tehnicianul formaţiei din Ghencea a spus că este mulţumit de programul stabilit şi speră ca stagiile de pregătire să îi ajute cât mai mult pe elevii săi. "Fiecare dintre jucători a primit o foaie şi trebuie să urmeze un anumit program, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea fizică. Acest lucru îi va ajuta să le fie mai uşor la reunire. După aceea vom avea o perioadă de acomodare în ţară, apoi două cantonamente. În primul dintre ele facem tot ce ţine de pregătire, iar în al doilea ne axăm doar pe jocuri. E un program care mă mulţumeşte. Ne gândeam să mai facem şi un amical înainte de Revelion, aşa ca vacanţă pentru băieţi, dar am renunţat pentru că era destul de greu", a dezvăluit antrenorul. Stoichiţă a vorbit şi despre transferuri, el glumind atunci când a fost întrebat cum îl va convinge pe Gigi Becali să îi aducă jucători: "Nu sunt pretenţios, vreau doar 3 jucători deci nu e mare lucru. Voi merge la dânsul şi trebuie să îl fac să înţeleagă că modul în care văd eu lucrurile e cel corect. Sper să şi reuşesc". Steaua va juca joi, de la ora 22:05, cu FC Twente, în Grupa H a Ligii Europa, partidă din ultima etapă a grupei. În tur, scorul a fost egal, scor 0-0, iar înaintea acestui meci steliştii nu mai au nicio şansă de a accede în faza următoare a competiţiei. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
9 Musafir(i)
9 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut