Ştiri Rapid Bucureşti
12-17-2009, 12:28 PM
Mesaj: #422
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Stache susţine că problemele financiare sunt principalul obstacol în preluarea echipei
Omul de afaceri german, Lutz Stache, a declarat miercuri, prin intermediul unui comunicat, că a făcut tot posibilul pentru a prelua Rapidul de la George Copos, însă tranzacţia nu poate fi dusă la bun sfârşit din mai multe motive, cel mai important fiind cel al problemelor financiare ale echipei.
Stache susţine că nu poate semna un contract atâta timp "cât situaţia cu domnul Taher nu a fost clarificată", iar aici se referă la diferendul de 7 milioane de euro dintre Copos şi Taher. Omul de afaceri vrea să primească asigurări că această situaţie va fi clarificată, iar oficialii clubului să îşi asigure răspunderea pentru ea: "Nu accept ca oficialii Rapidului să fie responsabili doar pentru 400.000 de euro, trebuie îşi asume tot ce s-a întâmplat în trecut". Lutz Stache susţine că este dispus să plătească pe loc 10,5 milioane de euro pentru a achita toate datoriile clubului din trecut, dar nu poate semna un contract care stipulează că primeşte terenurile de antrenament doar pentru 5 ani: "Terenurile sunt necesare pentru licenţă, iar după 5 ani echipa ar mai primi licenţă doar dacă dl. Gigi Becali ar pune la dispoziţie terenurile de la Steaua. Cred că asta ar fi o problemă pentru fani". Omul de afaceri german mai arată în comunicatul remis miercuri că a încercat să găsească sponsori "printre marile concerne europene, care sunt active şi în România", ca să ajute echipa. Mai mult, Stache a dezvăluit că în următorii 2 ani este dispus să investească 8 milioane de euro la formaţia din Grant, fără aportul sponsorilor, iar aceşti bani sunt pregătiţi în cazul în care va prelua echipa. "Dacă domnul Copos sau alte persoane ar fi de părere că eu sunt o persoană neserioasă, fiindcă nu fac, ceea ce aşteaptă domnul Copos sau alte persoane de la mine, atunci, da sunt o persoană neserioasă! Dacă domnul Copos sau alte persoane ar fi de părerea că eu sunt neserios fiindcă verific intensiv situaţia juridică, economică şi financiară a Rapidului şi tot ce ţine de Rapid, atunci da, sunt o persoană neserioasă!", se mai arată în comunicatul remis de Stache, care a adăugat că a urmărit intens echipa în ultimul timp şi a discutat cu specialişti de top din fotbalul european pentru a putea elabora un proiect viabil pentru Rapid, deoarece vrea să facă performanţe cu alb-vişiniii. În încheiere, germanul a spus că "negocierile serioase nu se încheie prin a te ridica de la masă, mai ales că la Rapid e vorba de mai mult, nu doar de interese personale şi de bani". Preşedintele CA al Rapid, Ioan Taban, a declarat, miercuri, că formaţia din Giuleşti nu va mai fi preluată de omul de afaceri Lutz Stache, deoarece acesta s-a răzgândit în urma unor mesaje pe care le-a primit de la impresarul Ana Maria Prodan, însă aceasta a negat acuzaţiile şi a spus că nu are nicio legătură cu acest subiect. George Copos a anunţat că vrea să vândă Rapidul după eşecul discuţiilor cu Fathi Taher, iar în acest an a intrat în legătură cu germanul Lutz Stache, cel care s-a arătat intersat de club. Cei doi ajunseseră la un acord de pricipiu, iar în urmă cu câteva zile, Copos chiar a anunţat că tranzacţia va fi gata până la Crăciun. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut