Ştiri FC Braşov
12-20-2009, 11:03 PM
Mesaj: #137
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Braşov
Viorel Moldovan: "Avem potenţialul necesar pentru a ne clasa în primele cinci echipe"
Antrenorul grupării FC Braşov, Viorel Moldovan, îşi doreşte să nu piardă niciun jucător de bază în pauza competiţională, acest aspect fiind foarte important în încercarea de a termina campionatul între primele cinci echipe, informează site-ul oficial al clubului,
"Sper să nu plece niciun jucator de bază. Am discutat şi cu preşedintele Dinu Gheorghe şi aş vrea să ne întărim cu 3-4 jucători. Vreau dubluri pe posturi, pentru că poţi progresa doar atunci când ai concurenţă. În retur aş vrea să mă bazez pe 22 de jucători de câmp şi trei portari. Cred că avem potenţialul necesar pentru a ne clasa în primele cinci echipe", a spus Viorel Moldovan, duminică, pe site-ul oficial. Antrenorul grupării FC Brasov s-a referit şi la clasarea echipei sale pe locul 7 la finalul turului: "Ţinând cont de problemele pe care le-am avut în turul campionatului, pot spune că sunt mulţumit. Tot timpul este însa loc de mai bine. Dacă am fi avut 4-5 puncte în plus, cred că nu se supăra nimeni. Una peste alta, pot spune că este bine că ne-am clasat pe locul 7". Viorel Moldovan a punctat şi care au fost cele mai bune evoluţii ale formaţiei sale în tur: "Indiscutabil, cea mai bună prestaţie a fost în meciul cu FC Timişoara, atunci când nu am dat nicio şansă adversarului. A fost cel mai bun meci al nostru. Am mai făcut meciuri bune cu Steaua, Dinamo, CFR Cluj, în care am fost peste aceste echipe circa 70 de minute. Totuşi, cu Timişoara a fost cel mai bun joc al nostru". La polul opus, tehnicianul grupării de sub Tâmpa a nominalizat partida pierdută în deplasare, cu Gloria Bistriţa, scor 1-2, ca fiind cel mai slab meci al jucătorilor săi, dar, chiar şi aşa, el crede că şi atunci echipa sa a avut momente bune de joc. Moldovan a vorbit şi despre tragerea la sorţi din Cupa României: "Nu contează pe cine vom întalni în semifinalele Cupei României. Toate echipele sunt puternice, să vedem ce vor decide sorţii, dar nu-mi este frică de niciun adversar. Am încredere în potenţialul echipei şi cred că putem obţine calificarea în finală, mai ales că vor fi două meciuri, tur-retur. Nicio echipă din Liga I nu este invincibilă, astfel că nu am motive să mă tem". În ceea ce priveşte posibilitatea ca în retur să existe meciuri strategice, Moldovan a opinat: "Nu-mi este frică de jocurile de culise, dar cu siguranţă returul va fi diferit, trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Trebuie să fim serioşi, să ne pregătim cât mai bine şi să nu ne gândim la lucruri specifice doar campionatului nostru". Tehnicianul ardelenilor e de părere că echipa care va câştiga campionatul va fi cunoscută de abia la finalul competiţiei: "Avem un campionat echilibrat, forţele s-au nivelat, însă în jos. Nimeni nu este invincibil, nu există un adversar de care să-ţi fie teamă. Cred că lupta pentru titlu se va da până în ultima etapă şi se va impune echipa care se va întări cel mai mult în această iarnă şi care va avea stabilitate financiară şi linişte". Altfel, Viorel Moldovan a stabilit şi programul echipei sale. Astfel, reunirea e programată la data de 11 ianuarie, iar la 12 şi 13 ianuarie jucătorii vor efectua vizita medicală. Până la 18 ianuarie echipa va efectua două antrenamente pe zi. De asemenea, fotbaliştii grupării FC Braşov vor efectua două stagii de pregătire în străinătate, în Turcia şi în Spania, acolo unde se poartă discuţii pentru disputarea unor meciuri amicale. Antrenorul echipei FC Braşov a transmis şi un mesaj tuturor suporterilor braşoveni: "Le doresc sărbători fericite şi le cer să fie alături de noi, să câştigăm Cupa României şi să ne bucurăm împreună. În 2010 vreau un fotbal de calitate, spectaculos, aşa cum am făcut în turul campionatului, iar fanii să aibă toate motivele să fie multumiţi". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut