Ştiri Unirea Urziceni
12-21-2009, 01:27 PM
Mesaj: #359
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Varga are porţile închise
Sfârşitul sezonului competiţional va însemna pentru câţiva fotbalişti ai Unirii Urziceni finalul colaborării cu echipa antrenată de Dan Petrescu.
Mai mulţi jucători se vor despărţi de clubul ialomiţean, din diverse motive. "Vor pleca cinci, şase jucători. Bălan, Varga, cred că şi Dănălache. Sunt şi câţiva care vor să plece pentru că joacă foarte puţin. Unii au oferte foarte bune din străinătate", a declarat Dan Petrescu la Fanatik Show. Întoarceri în Liga a II-a Dacian Varga este un caz aparte. Surse apropiate echipei din Urziceni ne-au dezvăluit că fotbalistul ar fi intrat într-un conflict cu antrenorul. Mai precis, în timpul unui meci l-a înjurat, fără ca tehnicianul să-l audă, dar vorbele lui Varga au ajuns la urechile lui Petrescu. Nu este mai puţin adevărat că Dacian nu a mai arătat aceeaşi formă din finalul sezonului trecut, când Unirea a cucerit titlul de campioană, a marcat doar un gol în cele şapte meciuri în care a evoluat în actuala ediţie a Ligii I, şi a fost certat de antrenor chiar şi după reuşita cu VfB Stuttgart din Liga Campionilor. Nici Varga şi nici Bălan nu mai intră în vederile antrenorului Petrescu, fapt confirmat şi de Mihai Stoica, managerul general al Unirii: "Capitolul Varga şi Bălan este încheiat. Nu vor mai fi nici împrumutaţi, nici transferaţi de la Sportul Studenţesc". Jucători care vor pleca de la Urziceni Dacian Varga - i-a expirat împrumutul Tibi Bălan - i-a expirat împrumutul Sorin Paraschiv - n-a dat randament Cristi Dănălache - n-a dat randament Dinu Todoran - n-a dat randament Pablo Brandan - va fi vândut în străinătate http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
95 Musafir(i)
95 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut