Ştiri Steaua Bucureşti
12-30-2009, 08:46 PM
Mesaj: #1134
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pawel Golanski: Avem echipă, dar nu avem şi jucători
Pawel Golanski a fost mereu apreciat de suporterii stelişti pentru dăruirea sa pe terenul de joc.
Polonezul spune că Steaua are un prim "11" bun, dar nu şi un lot puternic pentru a câştiga campionatul. Într-un moment în care este tot mai blamat de patronul Gigi Becali, Pawel Golanski a acceptat o discuţie cu cărţile pe faţă cu "Adevărul". Deşi s-a vorbit de faptul că ar fi aproape de un transfer în 1. Bundesliga, la Mainz, Hannover 96 sau Freiburg, fundaşul în vârstă de 27 de ani mărturiseşte că visul lui este să evolueze în Primera Division. "Adevărul": Vrei să pleci de la Steaua la finalul sezonului? Pawel Golanski: Am contract cu Steaua pentru încă o jumătate de an şi acum nu vreau să mă gândesc la schimbarea echipei. Ţi-ai mai dori să evoluezi în România sau visezi să joci într-un campionat mai puternic? Campionatul de aici este foarte puternic, cu echipe foarte bune. Pot spune, însă, că visul meu este să joc în Spania. La ce club ţi-ai dori să ajungi? Nu contează, să fie în Primera Division. Acolo toate cluburile sunt foarte puternice. S-a scris că la Steaua se joacă poker foarte mult, iar tu nu eşti deloc străin de povestea asta... Chiar mă bucur că ai adus vorba. Vreau să ştie toată lumea că nu am fost la nicio partidă de poker şi nici nu am câştigat 15.000 de euro, aşa cum s-a speculat în presă. Mi-ar părea rău dacă lumea şi-ar face o impresie greşită despre mine din cauza asta. Ce îi lipseşte Stelei pentru a câştiga titlul? Avem câteva probleme cu accidentările. Nu avem un lot numeros. De exemplu, înainte de ultimul meci de Liga Europa, nu am avut 18 jucători pe foaie. Asta e o problemă la noi. Avem echipă bună, dar nu şi destui jucători în lot. Este Liga Europa prea puternică pentru nivelul fotbalului românesc? Nu ştiu dacă este prea puternică, dar, în cazul Stelei, au fost prea multe echipe foarte bune în grupa noastră. Fenerbahçe este un club de prim rang în Europa, cu buget de zece ori mai mare decat al nostru şi cu jucători extraordinari. La fel şi Twente. Apoi, nu uitaţi că noi nu am avut noroc cu Fener acasă. Alta ar fi fost soarta grupei dacă făceam măcar un egal. Ce părere ai despre Becali? La început te-a blamat, o perioadă te-a lăudat, iar acum ai devenit din nou o "ţintă"... Avem o relaţie normală. Eu sunt jucător, el e patron şi cam atât. Care sunt diferenţele dintre Stoichiţă şi Bergodi? Cu Stoichiţă facem mai multe jocuri, exersăm mai mult şuturile la poartă. Cu Bergodi, care a fost fundaş, făceam mai multe antrenamente tactice. Sunt apropiaţi ca şi caracter. Nu am avut probleme cu niciunul. Cu cine te înţelegi cel mai bine la Steaua? Szekely este cel mai bun prieten al meu din România. M-a ajutat de foarte multe ori până acum. Ma înţeleg bine şi cu Cezar Lungu, dar pot spune că toţi formăm o adevărată familie în vestiarul Stelei. Remarcat de Meme şi de Oli Golanski a intrat în atenţia Stelei în februarie 2007, în timpul cantonamentului de iarnă efectuat de roş-albaştri în Cipru. Managerul general al echipei de la vremea respectivă, Mihai Stoica, respectiv antrenorul de atunci, Cosmin Olăroiu, l-au remarcat pe fotbalist în timpul unui meci amical Steaua - Korona Kielce, disputat pe unul dintre terenurile bazei "Alpha Sport" din Larnaca. Meme şi Oli au dorit să-l ia de la Korona şi pe José Hernani, însă mutarea nu s-a mai concretizat. Şi-a cunoscut soţia într-un bar Golanski şi Detelina s-au obişnuit cu viaţa din România. Cum arată femeia ideală pentru tine? Ideală este soţia mea. E foarte frumoasă şi are un caracter foarte frumos. Apropo, eşti căsătorit de patru ani cu bulgăroaica Detelina. Cum v-aţi cunoscut? Ea are tată bulgar, dar a trăit toată viaţa în Polonia. Cum spuneam, sunt foarte fericit alături de ea. Ne-am cunoscut în cafeneaua unui prieten, unde era ea angajată. Cum decurge pentru tine o zi la Bucureşti? Sunt de doi ani şi jumătate aici şi pot spune că îmi place foarte mult oraşul, deoarece sunt multe locuri superbe. În fiecare zi vin la antrenament, după care merg cu soţia la masă, câteodată ne plimbăm în parc, mergem la biliard. Găsim cum să ne petrecem timpul împreună. Care este mâncarea ta favorită? Dar băutura? Maşina? Bucătăria italiană şi cea bulgărească, respectiv berea şi Audi. Ce muzică asculţi în general? Îţi plac discotecile? Ascult hip-hop polonez şi muzică house. Îmi plac şi cluburile, dar le frecventez doar când sunt în vacanţă. În România nu prea am fost prin discoteci. Care este antrenorul tău preferat? Leo Beenhakker, deoarece, pe lângă faptul că ştie să scoată maximul de la un fotbalist, are şi un caracter deosebit. Cel mai bine am lucrat cu primul meu antrenor, domnul Davidovski, care m-a ajutat foarte mult şi m-a învăţat multe lucruri. Anul trecut, autocarul Stelei a fost atacat de nişte indivizi, iar tu ai avut cel mai mult de suferit. Crezi că în România fanii sunt prea fanatici? Şi în Polonia sunt la fel. Ce s-a întâmplat atunci nu a fost însă deloc frumos. Nu e normal să arunci cu pietre în jucători. Cine a făcut asta este un fricos! Dacă n-ai fi fost fotbalist, ce ţi-ar fi plăcut să faci? Nu ştiu. Toată viaţa mea a fost dominată de fotbal şi nu aş putea face altceva. "Recunosc, am jucat într-un meci aranjat" Crezi că ar fi nevoie în România de o revoluţie ca cea din campionatul polonez, unde, din cauza corupţiei, au căzut mai multe capete? În Polonia au fost probleme mult mai mari decât aici. Nu se compară situaţiile. Acum este mai bine acolo. Ai jucat vreodată într-un meci trucat? Da, într-un meci de liga a doua din Polonia. Nu mi-a spus nimeni, dar mi-am dat seama pe parcurs că nu toţi au jucat corect. Aveam 17 ani şi nu puteam comenta eu. Ce echipă naţională e mai puternică la ora actuală, Polonia sau România? În momentul acesta, România este mai puternică. Polonia a avut multe probleme după Euro 2008, când echipa a jucat foarte prost şi s-a ajuns la schimbarea antrenorului. A fost un moment greu pentru toţi jucătorii naţionalei. Acum însă avem un antrenor nou, iar el trebuie să facă o echipă solidă. Care mai este situaţia ta la echipa naţională? Noul selecţioner nu m-a convocat încă. Vom vedea pe viitor. Eu sunt dispus să merg oricând la lot. Oricine îşi doreşte asta. Ai fost campion european la "U-18" în 2001. Care sunt secreteleperformanţei la acest nivel? Secretul nostru a fost că eram cu toţii prieteni şi nimeni nu se gândea că e mare jucător. Toţi jucam pentru echipă, nu individual. Multă lume spune că în Liga I majoritatea fotbaliştilor străini sunt de mâna a doua. Nu este adevărat. La Steaua suntem şase-şapte străini şi cred că aproape toţi am jucat la naţională. Dacă eram de mâna a doua, nu am fi ajuns la echipele noastre naţionale. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
20 Musafir(i)
20 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut