Internazionale Milano
01-10-2010, 07:25 PM
Mesaj: #18
|
|||
|
|||
RE: Internazionale Milano
Malesani consideră că Inter a fost avantajată în meciul câştigat contra Sienei, scor 4-3
Antrenorul lui Siena, Alberto Malesani, s-a declarat nemulţumit de prestaţia brigăzii de arbitri în meciul de sâmbătă seară contra lui Internazionale Milano, pierdut cu 3-4, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.
"Am venit la conferinţa de presă pentru că trebuie să-mi apăr echipa, alături de restul cluburilor mici. Arbitrul nu a avut curaj şi nu a rezistat să nu acorde o lovitură liberă. Nu s-ar fi dat niciodată aşa ceva în Anglia, Germania sau Spania. Nu a fost niciun fault, iar din cauza acelui incident am pierdut meciul. Arbitrii trebuie să aibă caracter, iar el a acordat o lovitură liberă, deşi vedea că noi dominăm meciul", a spus Malesani. Siena a condus cu 3-2 până în minutul 88, dar Inter a reuşit să câştige prin golurile lui Sneijder (88) şi Walter Samuel (90+3). Celelalte goluri ale lui Inter au fost reuşite de Milito (23) şi Sneijder (36). După golul de 2-1, jucătorii lui Inter au arătat un tricou pe care era inscripţionat, în limba italiană, un mesaj pentru Cristian Chivu: "Întoarce-te repede, Cris!" Pentru Siena au marcat Maccarone (18, 65) şi Ekdal (37). Românul Paul Codrea a fost integralist la oaspeţi şi a primit un cartonaş galben în minutul 90. Antrenorul lui Inter, Jose Mourinho, şi-a felicitat jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă. "Malesani a spus că al treilea gol al nostru a venit după un fault inexistent, dar cred că arbitrul a procedat corect, iar Sneijder a avut o execuţie foarte bună. Am câştigat şi pentru că am avut noroc, dar şi pentru că am muncit şi am avut curaj. La 3-3 puteam menţine rezultatul, dar noi nu suntem aşa", a afirmat tehnicianul portughez. Inter Milano este pe primul loc în clasament, cu 45 de puncte după 19 etape. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
6 Musafir(i)
6 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut