Ştiri Steaua Bucureşti
01-20-2010, 05:42 PM
Mesaj: #1200
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Zapata crede că echipa sa are capacitatea de se impune în primele 5 etape din retur Portarul Stelei, Robinson Zapata, a declarat, marţi, că formaţia sa va avea un program greu la începutul returului, dar crede că roş-albaştrii se pot impune în derby-uri, mai ales dacă vor continua să arate forma bună de la finalul turului, informează site-ul oficial al clubui.
"Este posibil ca primele meciuri să fie decisive şi sper să obţinem rezultate care să ne avantajeze, mai ales acum, când suntem conştienţi de obiectivul pe care dorim să-l îndeplinim. Dorinţa noastră este să începem cu dreptul. Cred că putem câştiga meciurile importante, chiar dacă le jucăm în deplasare. Avem mare încredere în forţele proprii, după ce, la sfârşitul turului, am arătat că putem face jocuri foarte bune, mai ales în deplasare. Sper să reuşim să facem diferenţa la începutul returului", a spus Robinson Zapata în cadrul unei conferinţe de presă. În primele 5 etape, Steaua va întâlni pe teren propriu formaţiile Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul Galaţi, iar în deplasare pe CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Dinamo. Goalkeeperul s-a referit şi la contracandidatele Stelei la titlu: "Va fi o luptă strânsă pentru campionat, mai ales că sunt patru echipe cu acelaşi număr de puncte şi încă două care sunt foarte aproape. Rapid a muncit foarte mult şi a ajuns sus. Timişoara şi FC Vaslui sunt, de asemenea, echipe foarte puternice. Steaua, Timişoara, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi FC Vaslui, precum şi cele care vin din spate, cum ar fi Rapid şi Dinamo, pot lupta pentru titlu. Dinamo este puţin în urmă şi m-aş bucura să rămână acolo, dar are un lot foarte puternic şi poate pune mereu probleme". Zapata a rememorat unele momente din tur şi a fost de părere că echipa sa a avut multă şansă: "În meciul de la Craiova am avut noroc, deoarece Universitatea a ratat foarte multe ocazii, mai ales prin fraţii Costea, care sunt foarte buni. Din fericire, atunci am scos un rezultat foarte bun pentru noi". De asemenea, columbianul a realizat şi un top al atacanţilor din Liga I: "Cred că şi Urziceni are atacanţi foarte buni, cum ar fi Bilaşco, la fel şi CFR Cluj, care are un lot foarte bun. Toate echipele au atacanţi foarte puternici şi valoroşi". Portarul roş-albaştrilor l-a caracterizat pe noul său coleg de echipă, fundaşul Jivko Jelev: "Este un fundaş foarte bun, foarte puternic şi serios, atât pe teren, cât şi în afara lui, iar asta ne place foarte mult la el. În plus, oferă siguranţă apărării şi portarilor". În ceea ce-l priveşte pe Josh Tudela, Zapata a precizat: "Pot spune că este un mijlocaş harnic şi puternic, munceşte foarte mult la antrenamente şi sper să rămână la Steaua". Zapata a vorbit şi despre concurenţa care este între el şi Tătăruşanu: "Atât eu, cât şi Ciprian, pornim la drum cu şanse egale, la fel ca în orice cantonament. Cine va fi în formă mai bună, se va regăsi pe lista titularilor. Eu mă simt foarte bine şi sper să demonstrez acest lucru pe teren, la fiecare antrenament". "Sper să revin la echipa naţională a Columbiei, deoarece mi-am dorit mereu acest lucru. Chiar dacă nu am fost convocat în ultima perioadă, sper ca pe viitor să se mai apeleze la mine", este unul dintre obiectivele pe care şi le-a fixat portarul în noul acest sezon. Altfel, Zapata a declarat că nu ştie la ce echipă va evolua conaţionalul său, Dayro Moreno: "Din păcate, nu ştiu nimic despre el. Cunosc doar ce s-a scris în ziare, cum că ar pleca la Timişoara. Sper să fie o afacere cât mai bună pentru el şi pentru Steaua dacă pleacă acolo, şi îi urez multă baftă. Dayro este un jucător foarte valoros şi ar putea fi periculos pentru toate echipele. Dacă ne va fi adversar, sper să nu-i permitem să strălucească". Portarul Stelei s-a referit şi la pregătirea pe care echipa sa o face în Turcia: "Pregătirea a început foarte bine din punct de vedere fizic, mai ales că la începutul returului vom avea meciuri cu echipe foarte importante. Antrenamentele sunt grele, dar ştim că e spre binele nostru. La lot este o atmosferă superbă şi asta ne avantajează". Lotul Stelei se află la Antalya, acolo unde fotbaliştii antrenaţi de Mihai Stoichiţă efectuează primul stagiu de pregătire al iernii, în perioada 16-27 ianuarie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut