Ştiri Gloria Buzău
09-05-2009, 07:24 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-05-2009 07:33 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #8
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Gloria Buzău
Valentin Bădoi, "direcţionat" spre Crâng?
După Mândrean, un alt jucător din prima ligă ar putea îmbrăca tricoul Gloriei Buzău. Este vorba despre fundaşul Vali Bădoi, aflat în momentul de faţă sub contract cu FC Timişoara. Fotbalistul, în vârstă de 33 de ani, este hotărât să părăsească gruparea de pe Bega, pe motiv că nu a mai prins prima echipă, rămănând şi în afara lotului eligibil pentru meciurile din Europa League.
Bădoi şi-a exprimat dorinţa de a evolua chiar şi în liga secundă, una dintre variante fiind Gloria Buzău, unde ar putea fi direcţionat de patronul Marian Iancu, acesta din urmă având o "afinitate" pentru formaţia buzoiană, mai ales că în sezonul trecut i-a împrumutat mai mulţi jucători. De altfel, unul dintre oficialii Clubului din Crâng a confirmat interesul pentru Vali Bădoi, însă depinde pretenţiile financiare pe care le va avea acesta. Şi, alţi timişoreni, cum ar fi Chiţu, Popa, Fl. Sandu, Popa Radu şi Zimmerman, vor avea ca posibilă destinaţie Buzăul. Ultimul, însă, ar fi solicitat un contract de 30.000 de euro pe sezon, sumă considerată mult prea mare pentru puterea financiară a clubului buzoian. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut