Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
09-06-2009, 09:32 PM
Mesaj: #166
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Yoann Gourcouff: "Din păcate, ne-am lovit de un portar advers care a făcut un meci mare"
Coordonatorul de joc francez Yoann Gourcouff se situează şi el pe aceeaşi linie a declaraţiilor ca a colegilor săi şi spune că România a reuşit să obţină un egal la Paris cu mult noroc. Totodată, fotbalistul lui Bordeaux a apreciat evoluţia lui Dani Coman.
"După aspectul meciului şi după tot ceea ce am realizat mai ales în prima repriză, avem de ce să fim decepţionaţi. Cred că am fi meritat victoria. Dacă am fi fost mai decişi în faţa porţii, am fi reuşit să marcăm cel puţin o dată înainte de pauză. Însă nu am făcut-o şi precipitarea şi-a făcut loc în evoluţia noastră. Am marcat, însă ei eu revenit cu acel gol norocos. Mi-a plăcut cum am jucat noi în prima parte a meciului, au fost cîteva faze bune, cu una sau două atingeri de balon. Am arătat cu toţii o disponibilitate mare la efort. Din păcate, ne-am lovit şi de un portar advers care a făcut un meci mare şi care a parat toate şuturile noastre trimise de la distanţă", a spus Yoann Gourcouff. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut