Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
09-07-2009, 02:21 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-07-2009 02:22 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #13
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
În ciuda vacanţei competiţionale: A fost săptămână grea în curtea Ceahlăului
Jucătorii Ceahlăului au trecut cu bine peste o nouă săptămână grea din viaţa echipei, perioadă datorată de înregistrarea celui de-al treilea eşec pe terenul propriu şi regretului de a nu "urca" în clasament pe un loc liniştitor.
Deşi sunt în vacanţă competiţională până la sfârşitul săptămânii următoare, când revin cu meci oficial în Liga 1, oamenii managerului Florin Marin au făcut acumulările de care aveau nevoie. Ba mai mult, au lucrat şi pentru problemele unde mai arată slăbiciuni. "A fost o săptămână bună, în care ne-am atins scopul propus. Dar n-a fost aşa de uşor de trecut peste acel nou eşec, la vizita gorjenilor. Cert este faptul că nu puteam rămâne mult timp supăraţi. Imediat vine un alt joc important, aşa că trebuie să strângem repede rândurile", spune Alexandru Forminte. La rândul său, mijlocaşul Bădescu a văzut în tot programul din această săptămână unul normal, dar în care s-au făcut şi acumulările necesare perioadei următoare. Una care, spune Bădescu, va fi cu mult mai dificilă pentru întreaga echipă a Ceahlăului, decât au fost primele cinci etape din startul sezonului. "La meci se va vedea totul. Rămâne să probăm pe teren toate acumulările făcute". Vizează aducerea unui alt stoper Nici postul de fundaş central la marcaj nu semnifică un handicap în concepţia tactică pentru antrenorii Ceahlăului. Iar problemele ivite în cazul lui Floricel şi Viţelaru nu-l sperie pe managerul Florin Marin. "Nu pot spoune că rămânem în doar doi fundaşi centrali. Mai avem unele soluţii, dar în perspectivă s-ar putea să vizăm şi aducerea unui fundaş central", a anunţat, ieri, antrenorul principal Mihai Ionescu. Dacă Floricel este dat ca accidentat în curtea Ceahlăului, Andrei Viţelaru a fost trimis la echipa "satelit" Ceahlăul II pentru refuzul de a accepta contractul actual şi prelungirea înţelegerii pe Borzoghean. "Ne pare foarte rău pentru absenţa lui din echipă. Împreună cu Forminte, dădea o siguranţă întregului joc al nostru. Iar în apărare dădea tonul la acea agresivitate pozitivă, necesară într-un asemenea campionat. Am fi avut mare nevoie de aportul lui Andrei în continuare, dar deocamdată se pregăteşte cu echipa a doua", a mai spus Mihai Ionescu. Ichim, dar şi Ferariu sunt soluţiile care pot fi luate în calcul de către managerul Florin Marin şi colaboratorii acestuia pentru alcătuirea defensivei Ceahlăului. Sofroni spune că pleacă abia astăzi la lot Învoit pentru a-şi rezolva o problemă personală, romaşcanul George Sofroni, mijlocaşul de bandă stânga al Ceahlăului, va răspunde totuşi convocării la lotul tricolor Under 18. George a spus, joi, că va pleca chiar astăzi spre Bucureşti, pentru a se integra în programul colegilor de sub tricolor, antrenaţi de selecţionerul Cristi Sava. "A trebuit să rămân acasă şi să-mi rezolv o problemă. Chiar n-aveam cum să ajung la timp, pentru începutul acestei noi acţiuni oficiale a băieţilor de la lot, dar voi face tot posibilul să nu-mi fie cunoscută lipsa", a întărit Sofroni. Alături de mijlocaşul romaşcan,din curtea Ceahlăului încă doi jucători, ambii mijlocaşi, au plecat spre echipa naţională. Vlad Achim, considerat ediţia precedentă drept cel mai bun "închizător" de la nivelul eşalonului secund, a răspuns solicităţii selecţionerului Emil Săndoi la naţionala de tineret a României, în vreme ce internaţionalul Eugeniu Cebotaru a mai bifat o acţiune la naţionala Republicii Moldova. Pariu pentru Achim Antrenorul principal de la Ceahlăul, Mihai Ionescu, este convins că mijlocaşul său, Vlad Achim, va dovedi mai multe prezenţe sub tricolor, faţă de colegul acestuia Daniel Barna. Ultimul a bifat o singură acţiune pentru naţionala de tineret condusă de selecţionerul Emil Săndoi. S-a întâmplat chiar în jocul "tricolorilor mici", găzduit de stadionul Ceahlăului. "Vă spun sincer, cred că Achim poate fi o soluţie ideală pentru naţionala de tineret a României", asigură "Mişu" Ionescu. Despre Achim, "principalul" nemţenilor nu vorbeşte doar ca despre un mijlocaş talentat. "Este printre cei mai valoroşi tineri mijlocaşi din ţară. Are şanse de a progresa foarte mult. Sper ca această convocare să nu fie întâmplătoare". Antrenorul Ceahlăului îşi vede elevul chiar la o echipă mare din campionatul intern, în cazul în care Achim se va implica mai mult în joc şi va rămâne serios la antrenamente. Roheţki s-a antrenat cu reţineri Poarta nu este considerată, neapărat, nesigură în planurile managerului Florin Marin. Ultimul venit, Lipitor, a fost acceptat pentru probe la Ceahlăul în ideea de a produce concurenţă celor doi goal-keeperi Savu şi Roheţki. "Şi tânărul Hărăguţă se bate de la egal la egal pentru postul de titular cu ceilalţi portari ai noştri. Nu facem nici un fel de diferenţă. Numai forma de moment va decide cine va apăra şi cine va rămâne rezervă", a mai spus Mihai Ionescu. După contuzia suferită la umăr în meciul cu Pandurii, portarul Roheţki a avut nevoie de patru zile pentru refacere. De joi, acesta şi-a reluat antrenamentul specific, dar cu unele reţineri. Chiar dacă acum este apt, Roheţki va fi menajat în meciul şcoală din această dimineaţă, tocmai pentru a nu risca o recidivă. a acidentării sale. Lipitor, în probe dar cu speranţe de a rămâne la Ceahlăul Cosmin Valentin Lipitor este numele portarului aflat de marţi în probe la Ceahlăul Piatra Neamţ. Jucătorul de 27 ani, a mai activat în trecut la FC Bihor, Mureşul Deva, Dinamo Bucureşti, Corvinul Hunedoara şi Ghazal El Mahala (Egipt). "Pot să vă spun cu certitudine că este un portar cu certe calităţi. Are anumită experienţă pentru că a apărat şi prin străinătate. Deocamdată este doar în probe la noi, dar în zilele următoare vom lua o decizie asupra lui", susţine antrenorul principal al Ceahlăului, Mihai Ionescu. Şi Radu Lefter, tehnicianul care se ocupă de pregătirea portarilor în curtea pietreană de primă ligă, a vorbit frumos despre noul venit între buturile porţii formaţiei noastre. "Mi l-a recomandat cineva ca fiind drept un mare talent. Ca răspuns, i-am spus să vină să încercăm să facem echipă împreună", a completat Lefter. Vor puncte cu lidera Singurul marcator al formaţiei noastre în meciurile de "acasă", Radu Doicaru, priveşte cu optimism jocul următoarei deplasări pentru Ceahlăul, chiar dacă numele adversarului este cel al liderei la zi în Liga 1. "Ne-am propus ca din meciul cu Braşovul să aducem iarăşi puncte, cum am reuşit şi în precedentele deplasări. Campionatul e lung şi meciurile se joacă. Nu există dinainte, un favorit sigur la victorie, indiferent de numele echipelor adverse". Doicaru recunoaşte că nu s-a putut bucura de reuşita sa în meciul cu Pandurii, atât timp cât rezultatul final al respectivei partide a fost unul dezastuos Ceahlăului. Atacantul dobrogean al Ceahlăului este convins că formaţia la care joacă de cinci ani, nu doar că nu va retrograda în acest sezon, ci va dovedi şi o figură frumoasă în Liga 1. Bădescu: "Suntem hotărâţi să reparăm totul pe deplasare" Şeful de pe teren în echipa Ceahlăului consideră prea puţin numărul de puncte strâns de el şi compania în debutul acestui nou sezon al Ligii 1. După prestaţia dovedită alături de coechipieri în partidele oficiale, Alex Forminte crede că mulţi ar fi garantat mai multe puncte în clasament pentru ai noştri. "Aşa însă, trebuie să o luăm iarăşi de la capăt; iar de la primul meci oficial, să încercăm să jucăm şi pentru acumularea punctelor". Forminte vede în Ceahlăul o echipă bună a campionatului Ligii 1 şi îşi pune speranţe în realizarea rezultatelor pozitive la următoarele etape. "Dacă nu aveam încredere în noi, nu eram acum în prima ligă. Iar dacă nu avem valoare, atunci nu mai făceam parte din acest lot al Ceahlăului", a completat căpitanul penultimei clasate în Liga 1. Şi Bădescu se aştepta la un start de campionat mult mai bun pentru el şi colegii de echipă. "Ne-a diminuat puţin moralul, dar suntem hotărâţi să reparăm totul pe deplasare. De acolo văd că aducem punctele, poate şi pentru că ne descurcăm mai bine", a conchis mijlocaşul de bandă dreapta al Ceahlăului. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
22 Musafir(i)
22 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut