Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
09-08-2009, 03:43 PM
Mesaj: #15
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
"Pinalty" încearcă să readucă fotbalul mare la Piatra Neamţ: "Vrem meciul României cu Feroe şi partidele lui Dinamo din Europa"
Gheorghe Ştefan a solicitat FRF să organizeze meciul României cu Insulele Feroe la Piatra Neamţ. Omul de numele căruia se leagă întreaga investiţie de trei stele la nivel de Champions League a stadionului pietrean, a motivat opţiunea reamintind că FC Ceahlăul urmează să aniverseze nouă decenii de existenţă.
"Vrem să sărbătorim 90 de ani de la înfiintarea clubului prin programarea unui meci internaţional oficial al echipei României. La Bucureşti nu ştiu câtă lume ar veni la un meci cu Feroe, dar în provincie tricolorii au mulţi fani. Cred că avem şanse, în condiţiile în care şi naţionala de tineret va juca la Botoşani". Preşedintele de onoare al Ceahlăului aduce drept argument nu doar condiţiile perfecte de la Piatra Neamţ pentru naţionala lui Lucescu jr., ci şi şi starea terenului. "La noi, gazonul şi drenajul sunt excelente, în comparaţie cu Ghencea, care arată deplorabil, ca în campionatul judeţean", a mai spus Gheorghe Ştefan. Echipa naţionala a României va evolua cu Insulele Feroe pe 14 octombrie, în ultimul meci al grupei a 7-a de calificare pentru Cupa Mondială din 2010. Primarul de Piatra Neamţ a trimis o invitaţie şi dinamoviştilor de a juca partidele din Europa League tot la arena "Municipalului". "Dinamo are şanse mici să poată găzdui pe propriul teren aceste meciuri, la care se cer condiţii de Liga Campionilor. Eu îi astept la Piatra Neamţ. Am aşteptat şi Vasluiul, în cazul în care s-ar fi calificat, dar n-a fost să fie", a mai spus Gheorghe Ştefan. Nemţenii află joi dacă primesc, iar, naţionala Joi poate fi o zi importantă pentru fotbalul nemţean. Şefii grupării pietrene de fotbal Ceahlăul, dar mai cu seamă ceilalţi microbişti nemţeni şi simpatizanţi ai primei reprezentative naţionale de fotbal, aşteaptă cu optimism opţiunea federalilor pentru găzduirea meciului cu Feroe din preliminariile CM 2010. Piatra Neamţ, prin moderna arenă a "Municipalului-Ceahlăul", catalogată deja la nivelul de trei stele în opţiunea inspectorilor UEFA, semnifică una dintre variantele oraşelor ce pot primi în găzduire un asemenea măreţ eveniment. Şi n-ar fi pentru prima dată, ţinând cont că oficialii Ceahlăului s-au achitat ireporoşabil de precedenta acţiune, în meciul tricolorilor contra naţionalei Luxemburgului. "Joi, după partida pe care naţionala noastră o va susţine în compania Austriei, ştim sigur dacă vom fi aleşi gazde pentru meciul cu reprezentativa statului Feroe, din această campanie a preliminariilor turneului final de la «Mondiale». Dar în principiu, nu văd de ce am fi săriţi în această idee de a primi iarăşi naţionala la Piatra Neamţ. Avem destule motive pentru care cerem, expres, să ni se aprobe respectivul eveniment în oraşul nostru, iar aniversarea celor 90 de ani de existenţă pentru FC Ceahlăul este cel mai important aspect pe care-l motivăm", a declarat, ieri, directorul de marketing al FC Ceahlăul, Iulian Boghean. Un punct de vedere, poate chiar hotărâtor, asupra respectivei variante de a juca meicul naţionalei cu Feroe la Piatra Neamţ îl va avea selecţionerul Răzvan Lucescu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
25 Musafir(i)
25 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut