Ştiri Arieşul Turda
09-08-2009, 03:55 PM
Mesaj: #5
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Arieşul Turda
Pelici îşi aşteaptă banii şi dezvăluie criza de la Arieşul
Antrenorul demisionar al Arieşului spune că echipa din Turda are probleme mari cu plăţile către jucători şi reclamă mai multe restanţe financiare.
Rămasă fără antrenor după demisia lui Alexandru Pelici, conducerea "“vulturilor" s-a mişcat rapid şi s-a înţeles cu Marian Tudorache, care va semna un contract pe doi ani cu echipa turdeană. Plecat de la Arieşul după patru înfrângeri în primele patru etape, Pelici acuză lipsa de bani de la Turda. Alexandru Pelici a demisionat sâmbătă de la cârma echipei turdene, după ce nu a reuşit să obţină niciun punct în primele patru etape din Liga a II-a. După înfrângerile cu Minerul Lupeni, Gaz Metan CFR Craiova şi FC Baia Mare din campionat, la care s-a adăugat eliminarea din Cupa României în faţa colegei de serie FCM Târgu-Mureş, picătura care a umplut paharul a fost eşecul de pe teren propriu cu FC Bihor, scor 2-3. Fostul antrenor a admis că lipsa rezultatelor a fost principalul motiv pentru care a părăsit echipa, dar a lăsat de înţeles că e în strânsă legătură cu lipsa banilor. "A fost o demisie de onoare din partea mea, pentru că nu am avut rezultate în acest debut de sezon. Sper ca plecarea mea să reprezinte un şoc benefic pentru echipă şi să îşi revină. Mai am de primit nişte restanţe financiare de la conducerea Arieşului, sper ca această problemă să se rezolve cât de curând. Jucătorii mai au şi ei de primit bani, este una din cele mai mari probleme de la club, care, din păcate, nu se va rezolva odată cu plecarea mea", a declarat Pelici pentru ZIUA de CLUJ. Preşedintele formaţiei turdene, Virgil Blasiu, spune că discuţiile cu Marian Tudorache sunt foarte avansate, iar contractul ar putea fi semnat chiar astăzi. "Dacă ne vom înţelege, vom semna contractul cât de repede. La echipă va rămâne o parte din stafful cu care a lucrat domnul Pelici, iar o parte va fi înlocuită", a explicat Blasiu. Astfel, se pare că secundul Tudorel Pintilie va rămâne şi în mandatul lui Tudorache. în ceea ce priveşte problemele cu banii, oficialul turdean afirmă că există restanţe salariale, dar că ele nu reprezintă motivul pentru care echipa a avut un debut dezastruos de campionat. "Fostul antrenor mai are de luat doar banii pe ultima lună. Jucătorii au şi ei ceva restanţe, dar nu de-aia joacă atât de slab şi fac prostii pe teren", a adăugat Blasiu. Noul tehnician al formaţiei din Turda, Marian Tudorache, va avea ca obiectiv menţinerea în Liga a II-a. "Deocamdată m-am înţeles doar verbal cu Turda, urmează să semnez şi contractul. Cei de acolo m-au solicitat şi în urmă cu câţiva ani, dar nu m-am dus. Oricum, am înţeles că au un lot valoros, doar că nu au reuşit să se exprime pe teren la adevărata lor valoare. Mi se pare în neregulă ca la un meci de pe teren propriu să dai două goluri şi să încasezi trei, este totuşi cam mult. Eu sper să fac o treabă bună acolo şi să ne îndeplinim obiectivul, menţinerea în eşalonul secund", a spus Tudorache. Arieşul ocupă, în prezent, penultimul loc în seria Vest, cu zero puncte, şi va întâlni în etapa următoare ocupanta ultimului loc, CFR Timişoara. Cine e Marian Tudorache Marian Tudorache a jucat în campionatul românesc la Jiul Petroşani (1987-1989), Minerul Lupeni (1989-1991), Rapid Bucureşti (1991-1992), pentru a-şi încheia cariera de fotbalist tot la echipa “minerilor” (1994-1998). Acesta a antrenat în Liga a II-a la aceeaşi formaţie Jiul (patru mandate ca antrenor principal şi două ca secund) şi la Minerul Lupeni. Mai mult, Tudorache este proprietarul primei şcoli private de fotbal din judeţul Hunedoara. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:43 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-04-2009, 05:26 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-07-2009, 11:48 AM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-07-2009, 12:02 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-08-2009 03:55 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-11-2009, 04:59 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-14-2009, 11:22 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 09-26-2009, 06:49 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 10-30-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 11-09-2009, 10:33 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 11-09-2009, 10:33 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:51 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - avid - 02-20-2010, 02:27 PM
RE: Ştiri Arieşul Turda - avid - 03-06-2010, 12:44 PM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)
1 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut